AFFAIRE TİRYAKİOĞLU c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ CU PRIVIRE LA Tprecum RĂZBOURG 24 mai 2005 DEFINITIVĂ 24/08/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tiryakio . Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J. P. Costa președinte A.B.

Baka Türmen Jungwiert mea Mularoni Fura-Sandström, Jočienė, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2005, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 45436/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, M. Emin Bülent Tiryakio 3. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plângeau în special de întârzierea pe care l-a luat la data la care au plătit-o la data de 1 a actului adițional de expropriere, cu interese insuficiente în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții).

În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 13 iunie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni reformulate [art. 52 alineatul (1) ], în timp ce CIRCONSTANCES DE LA La data transferului de proprietate, primăria a acordat reclamantului un teren care aparținea reclamanților și este situat în același sector.

10. La data transferului de proprietate a fost achitată de către reclamant. În dezacord cu suma plătită, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul de mari instanțe din Bak Prin hotărârea din 12 septembrie 1997, instanța a acordat reclamanților un câștig de cauză și le-a acordat o despăgubire suplimentară de 39 050 000 000 de cărți turcești vechi (TRL) în total. Această sumă a fost însoțită de dobânzi simple cu o rată legală de 30 % laan, calculată începând cu 24 noiembrie 1996, data cedării terenului către primărie.

12. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 23 decembrie 1997. Acțiunea în rectificare intentată de primărie a fost, de asemenea, respinsă de către Înalta Instanță la 25 martie 1998. 13.L DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 14. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997 IV, p. 1305-1306, § 13-16), și Aka c. Turcia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17 Reclamanții dezvoltă o serie de argumente referitoare la procedura de expropriere a acestora și se plâng, în principal, de o reducere a indemnizațiilor suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de primărie, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia.

În acest sens, aceștia menționează art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 16. Guvernul invită Curtea, în primul rând, să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni în temeiul articolului 35 din Convenție.

din termenul respectiv ar fi 21 aprilie 1998, data la care hotărârea Tribunalului de Mare Instanță a devenit definitivă după respingerea de către Curtea de Casație a acțiunii în rectificare intentată de către administrația expropriantă. Or, reclamanții au sesizat Comisia la 26 octombrie 1998, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă. 17. Reclamanții contestă această teză. Curtea arată că cauza cu care este sesizată se referă în principal la întârzierea impusă de administrație de a plăti despăgubirile suplimentare de expropriere și la prejudiciul care ar fi rezultat astfel pentru reclamanți.

Or, un astfel de litigiu nu putea fi invocat de aceștia decât după ce a avut loc un anumit termen rezonabil pe care Curtea l-a admis până în prezent ca fiind de trei luni de la hotărârea Curții de Casație (a se vedea în special Akkuș Cu toate acestea, în orice caz, cauza trebuia să fie supusă organelor convenției în termen de șase luni de la plata sumei acordate de instanțele interne, act care a pus capăt situației în care a avut loc o încălcare. 19. În speță, Curtea consideră că data care trebuie reținută ca dies a quo Prin urmare, termenul de șase luni este cel al plății sumei datorate de către administrație, și anume 1 iunie 1998 și, prin urmare, prin solicitarea Comisiei la 26 octombrie 1998, reclamanții au îndeplinit cerința articolului 35 din convenție și, prin urmare, trebuie respinsă excepția guvernului.

20. Ca urmare a acestei concluzii, Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, întrucât constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neîndeplinire. Pe fond 21. Curtea a abordat în repetate rânduri cauzele care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, p. 1310, § 30-31, citată anterior, și Aka, p. 2682, § 50-51, citată anterior 22. În cazul de față, Comisia observă că, în observațiile sale, Ö Õ nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față.

Comisia constată că întârzierea în plata unei despăgubiri suplimentare acordate de instanțele interne nu este imputată decât administrației expropriante, care le-a făcut astfel proprietarilor un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 23. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II.

În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 25. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl înregistrează în total la 275 549 dolari americani (USD) și solicită, de asemenea, 50 000 USD pentru prejudiciile lor morale. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 16 300 EUR (EUR).

28. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamanții solicită 23 000 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a organelor de la Strasbourg. 30. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 31. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri.

Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în noi lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 16 300 EUR (șaisprezece mii trei sute de euro) pentru daune materiale ii.

1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 24 mai 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE TİRYAKİOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 45436/99) ARRÊT STRASBOURG 24 mai 2005 DÉFINITIF 24/08/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tiryakioğlu c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström, D. Jočienė, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 mai 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8. Les requérants Nuriye et Emin Bülent Tiryakioğlu sont nés respectivement en 1934 et 1957. Ils résident à Istanbul.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

14. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir Akkuș c. Turquie , arrêt du 9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16), et Aka c. Turquie , arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral