SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TAȘ ȘI ALTE C. TURCIA (Cercetarea nr. 46085/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 august 2005 DEFINIF 02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Taș și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și al domnului S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 28 iunie 2005, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o cerere (n 46085/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care nouă resortisanți ai acestui stat, Hatice Taș, Gazal Taș, Adle Taș, Üveyș Taș, Han 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale ( În primul rând, reclamanții s-au plâns de întârzierea pe care l-au luat la data de 1 noiembrie 1998, dată de intrare în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 52 1 din Regulamentul de procedură al Curții). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 4 martie 2003, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului ca atare se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1. În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. a efectuat exproprieri care vizau cinci loturi de teren aparținând reclamanților și care erau situate în Șanläurfa. Indemnizațiile stabilite de administrație au fost plătite reclamanților la datele transferului proprietăților. În dezacord cu sumele plătite de către administrație, reclamanții au introdus la instanțele de mare instanță competente acțiuni separate în creștere a indemnizațiilor de expropriere pentru fiecare lot. 10. Instanțele au dat câștig de cauză reclamanților și au condamnat administrația să le plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi simple la o rată de 30 % laan de la data transferului fiecărui bun. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. 11. La 10 iunie și 16 octombrie 1997, administrația le-a vărsat reclamanților suplimentele de retribuție în cauză. 12. Detaliile figurează în tabelul următor de nume ale REQUERANȚELOR DE LA LÂNGĂ COMPLEMENTARĂ (în cărți turcești vechi Lot de teren n 121 / satul Teka'aç Hatice Taș Gazal Taș Adle Taș Üveyș Taș Han mai Taș Aliye Polat 620 000 000 05.11.1994 04.12.1995 16.10.1997 193 895 000 DE DENUMIRI ALE REQUERANȚELOR DE L Lot de teren n 15 / sat Tekanaç Hatice Taș Gazal Taș Adle Taș Üveyș Taș Han mai Taș Aliye Polat 100 696 215 05.11.1994 04.12.1995 16.10.1997 197 307 000 Lot de teren n 223 / sat Geçittepe Zeynep Bozkurt Halil Kendirci Mehmet Sait Kendirci 595 246 620 04.03.1996 27.12.1996, 10.06.1997 124 383 541 Lot de teren n 137 / sat Geçitte Zeynep Bozkurt 005 330 000 04.03.1996. 27.12.1996, 10.06.1997 301 914 761 Lot de teren n 120 / sat de Geçittepe Zeynep Bozkurt 064 921 950 07.03.1996, 23.12.1996, 10.06.1997 042 685 520 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTS 13. Pentru dreptul și practica interne relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia Hotărârea din 9 iulie 1997, Recueil des Hotărâri și Hotărâri 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16; și Akac. Turcia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998, VI, p. 2674 2676, § 17-25. Reclamanții se plâng de o depreciere a indemnizațiilor suplimentare plătite cu întârziere de către administrația expropriantă, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. Guvernul susține că instanțele nu au epuizat, așa cum prevede art. 35 din Convenție, căile de atac interne, din cauză că nu au exercitat în mod corect acțiunea pusă la dispoziția acestora prin art. 105 din Codul obligațiunilor. 16. Reclamanții contestă această teză. 17. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Aka, citată anterior, p. 2678 2679, § 34-37. Ea nu are nici un motiv să plece de la concluzia sa anterioară. 18. Prin urmare, Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Akkuș, menționat anterior) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; într-adevăr, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 19. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31 și Aka, citată anterior, p. 2682. § 50-51). 20. În acest caz, aceasta observă că, în observațiile sale, Ö Õ nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea în plata unei despăgubiri suplimentare acordate de instanțele interne nu este imputată decât administrației expropriante, care le-a făcut astfel proprietarilor un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 21. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 23. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă în total 163 000 EUR. În plus, ei solicită o compensație morală pe care o lasă la latitudinea înțelepciunii Curții. 24. Guvernul solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceaceasta ar trebui să fie echitabilă și, în niciun caz, nu ar trebui să constituie o sursă de îmbogățire fără cauză. 25. Având în vedere modul de calcul adoptat în Akkuș, citată anterior, p. 1311, § 35-36 și 39, și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă următoarele sume ca daune materiale. Pentru loturile de teren nr. 121 și 15, o sumă totală de 7 610 EUR, domnului Hatice Taș, Gazal Taș, Adle Taș, Üveyș Taș, Hannam Taș și Aliye Polat, împreună pentru loturile de teren n 120 și 137, o sumă totală de 5 145 EUR domnului Zeynep Bozkurt Pentru lotul de teren nr 223, o sumă totală de 6 670 EUR pentru domnii Halil Kendirci, Mehmet Sait Kendirci și M Zeynep Bozkurt, în comun. 26. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamanții solicită 50 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața organelor de la Strasbourg, fără a prezenta o justificare. 28. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților suma de 1 000 EUR, în acest sens, toate costurile. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului pentru daune materiale - 7 610 EUR (șapte mii șase sute zece euro) către M Me Hatice Taș, Gazal Taș, Adle Taș, Üveyș Taș, Han Electroluxm Taș și Aliye Polat, în comun - 5 145 EUR (cinci mii o sută patruzeci și cinci EUR) pentru domnul Zeynep Bozkurt și - 6 670 EUR (șase mii șase sute șaptezeci de euro) pentru domnul Halil Kendirci, Mehmet Sait Kendirci și domnul Zeynep Bozkurt, în comun; ii. 1 000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli pentru reclamanți, în comun; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 august 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
TAȘ ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
46085/99)
ARRÊT
2 août 2005
02/11/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Taș et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 juin 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
46085/99) dirigée contre la République de Turquie et dont neuf ressortissants de cet Etat, M
mes
Hatice Taș, Gazal Taș, Adle Taș, Üveyș Taș, Hanım Taș, Aliye Polat, Zeynep Bozkurt et MM. Halil Kendirci et Mehmet Sait Kendirci («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 22 juillet 1997 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
Yusuf Karataș, avocat à Șanlıurfa. Dans la présente affaire, le Gouvernement turc ("le Gouvernement") n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.Invoquant les articles 6 de la Convention et 1
er
du Protocole n
o
1, les requérants se plaignaient notamment du retard pris par l’Etat dans le paiement des indemnités complémentaires d’expropriation, assorties d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
5.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52
§
1 du règlement de la Cour). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
6.
Le 4 mars 2003, la Cour (troisième section) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement en tant qu’elle porte sur l’article 1
er
du Protocole n
o
1.Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a également décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
7.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
I.
8.
En 1990 et 1993, l’administration
procéda à des expropriations visant cinq lots de terrain appartenant aux requérants et sis à Șanlıurfa. Les indemnités fixées par l’administration
furent versées aux requérants aux dates de transfert des propriétés.
9.
En désaccord avec les montants payés par l’administration, les requérants introduisirent auprès des tribunaux de grande instance compétents des actions séparées en augmentation des indemnités d’expropriation pour chacun des lots.
10.
Les tribunaux donnèrent gain de cause aux requérants et condamnèrent l’administration à leur verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30
% l’an à compter de la date du transfert de chaque bien. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs.
11.
Les 10 juin et 16 octobre 1997, l’administration versa aux requérants les compléments d’indemnité en question.
12.
Les détails figurent dans le tableau suivant
:
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE (en anciennes livres turques «
TRL
»)
Lot de terrain n
o
121 / village de Tekağaç
Hatice Taș
Gazal Taș
Adle Taș
Üveyș Taș
Hanım Taș
Aliye Polat
620
000
000
05.11.1994
04.12.1995
16.10.1997
1
193
895 000
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE (en anciennes livres turques «
TRL
»)
Lot de terrain n
o
15 / village de Tekağaç
Hatice Taș
Gazal Taș
Adle Taș
Üveyș Taș
Hanım Taș
Aliye Polat
100
696
215
05.11.1994
04.12.1995
16.10.1997
197
307 000
Lot de terrain n
o
223 / village de Geçittepe
Zeynep Bozkurt
Halil Kendirci
Mehmet Sait Kendirci
10
595
246
620
04.03.1996
27.12.1996
10.06.1997
14
124
383 541
Lot de terrain n
o
137 / village de Geçittepe
Zeynep Bozkurt
4
005
330
000
04.03.1996
27.12.1996
10.06.1997
5
301
914 761
Lot de terrain n
o
120 / village de Geçittepe
Zeynep Bozkurt
3
064
921
950
07.03.1996
23.12.1996
10.06.1997
4
042
685 520
II.
13.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir
Akkuș c.
Turquie
,
arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16, et
Aka c. Turquie
, arrêt du 23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
14.
Les requérants se plaignent d’une dépréciation des indemnités complémentaires versées avec retard par l’administration expropriante, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
15.
Le Gouvernement soutient que les requérants n’ont pas épuisé, comme l’exige l’article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d’avoir correctement exercé le recours mis à leur disposition par l’article 105 du code des obligations.
16.
Les requérants contestent cette thèse.
17.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire
Aka
, précitée, pp.
2678
‑
2679, §§ 34-37. Elle n’aperçoit aucun motif de se départir de sa précédente conclusion.
18.
Partant, la Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș,
précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
19.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
20.
En l’espèce elle note que, dans ses observations, le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes n’est imputable qu’à l’administration expropriante, qui a ainsi fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
21.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
23.
Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 163 000 euros (EUR) au total. Ils réclament en outre une compensation morale dont ils laissent l’appréciation à la sagesse de la Cour.
24.
Le Gouvernement prie la Cour de considérer que, si elle estimait devoir allouer une satisfaction, celle-ci devrait être équitable et ne devrait, en aucun cas, constituer une source d’enrichissement sans cause.
25.
Considérant le mode de calcul adopté dans
Akkuș
, précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39, et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde les sommes suivantes au titre de dommage matériel.
Pour les lots de terrain n
os
121 et 15, une somme totale de 7 610 EUR, à M
mes
Hatice Taș, Gazal Taș, Adle Taș, Üveyș Taș, Hanım Taș et Aliye Polat, conjointement
;
Pour les lots de terrain n
os
120 et 137, une somme totale de 5 145 EUR à M
me
Zeynep Bozkurt
;
Pour le lot de terrain n
o
223, une somme totale de 6 670 EUR à MM.
Halil Kendirci, Mehmet Sait Kendirci et M
me
Zeynep Bozkurt, conjointement.
26.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
27.
Les requérants demandent 50 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les organes de Strasbourg, sans présenter de justificatif.
28.
Le Gouvernement estime cette demande non justifiée.
29.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable d’accorder aux requérants, conjointement, à ce titre la somme de 1 000 EUR, tous frais confondus.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
pour dommage matériel,
- 7 610 EUR (sept mille six cent dix euros) à M
mes
Hatice Taș, Gazal Taș, Adle Taș, Üveyș Taș, Hanım Taș et Aliye Polat, conjointement
;
- 5 145 EUR (cinq mille cent quarante-cinq euros) à M
me
Zeynep Bozkurt, et
- 6 670 EUR (six mille six cent soixante-dix euros) à MM. Halil Kendirci, Mehmet Sait Kendirci et M
me
Zeynep Bozkurt, conjointement ;
ii. 1 000
EUR (mille euros) pour frais et dépens aux requérants, conjointement;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 août 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Naismith
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président