AFFAIRE BAZANCIR ET AUTRES c. TURQUIE

AFFAIRE BAZANCIR ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII BAZANCIER ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetările nr. 56002/00 și 7059/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 octombrie 2005 DEFINIF 11/01/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și S. Na La originea cauzei se află două hotărâri (n 56002/00 și 7059/02) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care șase resortisanți ai acestui stat, domnii Yașar Bazancir, Nevzat Bazancir, Ali Haydar Bazancir, Seradal Bazancir, Y Februarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și, respectiv, a Libertăților Fundamentale ( Reclamanții s-au plâns de durata custodiei lor și de lipsa unei căi de atac pentru a contesta legalitatea acesteia. Cererile au fost atribuite celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Printr-o decizie din 24 iunie 2004, Curtea a decis să adere la fond la: Excepție de la Guvern cu privire la epuizarea acțiunii prevăzute la art. 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală și să declare invocările admisibile. Guvernul a prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei, dar nu și la reclamanți [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezentele cereri au fost atribuite celei de-a doua secțiuni reformulate [art. 52 alineatul (1) ]. La 4 august 1999, al doilea, al treilea, al patrulea și al șaselea reclamant și la 5 august 1999, primii și cinci reclamanți au fost arestați de către agenți ai Direcției de Securitate de la Bingöl, secțiunea de combatere a terorismului. Ei au fost bănuiți că au fost membri ai PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan) și au oferit asistență și asistență acestei organizații. 10. Procurorul general al Republicii Bingöl le-a ordonat să fie reținuți timp de patru zile. 11. La 7 august 1999, judecătorul-șef lângă Tribunalul de Poliție din Bingöl, la cererea procurorului general al Republicii, a prelungit perioada de luare în custodie a celor de-a doua, a treia, a patra și a șasea reclamanți de trei zile începând cu 8 august 1999. 12. La 9 august 1999, judecătorul a fost întotdeauna ascultat de procurorul general al Republicii la cererea sa, prelungind perioada de luare în custodie a primului și a celui de-al cincilea reclamant cu trei zile. 13. La 11 august 1999, reclamanții au fost ascultați de procurorul districtual al Republicii. În aceeași zi, ei au fost aduși în fața judecătorului-șef care a ordonat arestarea lor provizorie. 14. La 27 august 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr, reproșând prima și a doua instanță să fie membri ai PKK și alții să acorde asistență și asistență acestei organizații, a introdus o acțiune penală în temeiul articolelor 168 alineatul (2) și 169 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 15. La 22 martie 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene i-a condamnat pe cei trei, patru și șase reclamanți. La 15 august 2001, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. DREPTURILE ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 17. În conformitate cu art. 128 din Codul de procedură penală în vigoare la data faptelor, orice persoană arestată trebuia să fie adusă în fața unui judecător în termen de 24 de ore și, în caz de încălcare colectivă, în termen de patru zile. Acest termen putea fi prelungit până la șapte zile, la cererea procurorului Republicii, printr-o hotărâre a unui judecător. La 3 octombrie 2001, art. 19 alineatul (5) din Constituție a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 4709, după cum urmează [...] Persoana arestată sau deținută trebuie să fie tradusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore și, în caz de arest colectiv, în termen de patru zile (...) nimeni nu poate fi privat de libertatea sa dincolo de aceste termene fără o decizie a unui judecător. Aceste termene pot fi prelungite în timpul stării de urgență. (...) Ca urmare a acestui amendament constituțional, dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală și ale Legii de reglementare a procedurii în fața Curților de Securitate de Stat au fost modificate în acest sens. 18, art. 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 3842/9 din 18 noiembrie 1992, este astfel redactat (...) Persoana arestată sau avocatul său sau reprezentantul său legal sau o rudă de gradul întâi sau de gradul doi sau soțul său(se) poate sesiza instanța judecătorească pentru a contesta prelungirea detenției la ordinul procurorului republicii sau arestarea pentru a obține eliberarea imediată. În cazul în care consideră că prelungirea sau arestarea este justificată, instanța judecătorească respinge cererea sau decide cu privire la prezentarea fără întârziere a cererii în fața procurorului republicii împreună cu dosarul de anchetă. (...) În cadrul procedurii în fața cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2845 de reglementare a procedurii în fața cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plâng de încălcarea articolului 5 alineatul (3) și a articolului 4 din convenție, care, în pasajele sale relevante, se citește astfel orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1). (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a fost acuzat în instanță. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 20. Guvernul susține că cererea trebuie respinsă pentru neechivocarea căilor de atac interne din cauza faptului că au formulat o acțiune în temeiul articolului 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală 21. În decizia sa privind admisibilitatea din 24 iunie 2004, Curtea a considerat că această excepție ridica întrebări strâns legate de cele adresate de joncțiunea formulată la art. 5 alineatul (4) din Convenție și la punctul de vedere al fondului. Prin urmare, Curtea va examina în cadrul evaluării sale a travaliului formulat de recurente la unghiul articolului 5 § 4. Reclamanții se plâng că nu au fost imediat aduși în fața unui judecător sau a unui judecător după arestarea lor. 23. Guvernul susține că perioada în care au fost reținuți reclamanții a fost în conformitate cu legislația în vigoare la momentul faptei și că natura infracțiunilor care le-au fost imputate impunea o astfel de prelungire a acestei perioade. El adaugă că, de la amendamentul constituțional la 3 octombrie 2001, perioada de păstrare la vedere nu poate depăși patru zile. 24. În speță, a doua, a treia, a patra și a șasea cerere a început 4 august 1999 și a primului și celui de-al cincilea reclamant la 5 august 1999 cu arestarea lor și a încetat la 11 august 1999, când a fost prezentat în fața judecătorului care se află în fața instanței de securitate a statului. Prin urmare, a durat șapte zile pentru a doua, a treia, a patra și ultima cerere și șase zile pentru ceilalți. 25. Curtea amintește că, în cauza Brogan și altele c. Regatul Unit (hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145 B, p. 33, punctul 62), Comisia a considerat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control judiciar depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3), chiar și atunci când are drept scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului 26. Prin urmare, Curtea nu poate admite că a fost necesar ca reclamanții să fie reținuți timp de șase până la șapte zile înainte de a fi transferați în fața unui judecător. 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) Grief de la art. 5 alineatul (4) 28. Reclamanții se plâng de lipsa unei căi de atac care să le permită să pună în discuție legalitatea custodiei lor. 29. Guvernul observă că reclamanții au omis să sesizeze instanța judecătorească pentru a asigura controlul legalității detenției, recurs prevăzut la art. 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală. El adaugă că, începând cu 6 martie 1997, această dispoziție este, de asemenea, considerată a fi aplicabilă în cadrul procedurii în fața cursurilor de securitate din statul respectiv. 30. Curtea amintește că, în hotărârea sa, Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, 12 mai 2005), aceasta a considerat că controlul efectuat de instanța națională asupra legalității detenției în temeiul articolului 128 alineatele (4) din Codul de procedură penală nu a respectat cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4). În prezenta cauză, Curtea nu a primit niciun motiv de a se achita de această concluzie. În această privință, Comisia reamintește că, în stadiul admisibilității, guvernul a fost invitat să prezinte observații suplimentare cu privire la eficacitatea acțiunii prevăzute la art. 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală în temeiul articolului 5 alineatul (4) din convenție și să furnizeze exemple de hotărâri judecătorești în acest sens. După examinarea lor, Curtea ajunge la aceleași constatări ca și în cauza Öcalan . Pe de o parte, în niciuna dintre aceste hotărâri, instanța națională nu a dispus punerea în libertate a persoanelor interesate, chiar și după ce a constatat că termenul legal a fost expirat sau că lipsește ordonanța Parchetului prin care se dispune menținerea custodiei ; el este mulțumit să-i trimită pe cei interesați înapoi în fața judecătorului însărcinat cu detenția. Pe de altă parte, în nici una dintre procedurile care au dus la hotărârile judecătorești menționate de guvern, pârâtul în arest nu a prezentat în fața judecătorului. Acesta din urmă și-a efectuat controlul numai pe dosar, ca urmare a acțiunii introduse de avocatul în cauză. 32. În plus, acuzațiile aduse împotriva reclamanților au avut o anumită gravitate și durata detenției lor a fost conformă cu legislația națională; prin urmare, o opoziție cu privire la acest aspect în fața unui judecător judecător judecătoresc era departe de a prezenta șanse de eliberare (a se vedea Öcalan, menționat anterior, § 70). Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului și concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4). II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 35. Instanța nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea adresată consiliului lor la 28 iunie 2004, prin recomandarea cu confirmare de primire, atenția acestora a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură. 36. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă în acest sens. Cu excepția guvernului A spus că a avut loc o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 5 alin. (4) din Convenția făcută în franceză, apoi a fost prezentată în scris la 11 octombrie 2005 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

BAZANCİR ET AUTRES c. TURQUIE

(Requêtes n

os

56002/00 et 7059/02)

ARRÊT

STRASBOURG

11 octobre 2005

DÉFINITIF

11/01/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Bazancir et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

V.

Butkevych

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M. S.

Naısmıth,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 septembre 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouvent deux requêtes (n

os

56002/00 et 7059/02) dirigées contre la République de Turquie et dont six ressortissants de cet Etat, MM. Yașar Bazancir, Nevzat Bazancir, Ali Haydar Bazancir, Serdal Bazancir, Yılmaz Budancamanak et Abdullah Bozkurt («

les requérants

»), ont saisi la Cour les 31 janvier et 15

février 2002 respectivement en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

S. Çınar, avocat à Diyarbakır. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Les requérants se plaignaient de la durée de leur garde à vue et de l’absence de recours pour contester la légalité de celle-ci.

4.

Les requêtes ont été attribuées à la troisième section de la Cour (article

52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.

Par une décision du 24 juin 2004, la Cour a décidé de joindre au fond l’exception du Gouvernement concernant l’épuisement du recours prévu à l’article 128 § 4 du code de procédure pénale et de déclarer les requêtes recevables.

6.

Le Gouvernement a déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire, mais non les requérants (article 59 § 1 du règlement).

7.

Le 1

er

novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). Les présentes requêtes ont été attribuées à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8.

Les requérants sont nés respectivement en 1981, 1978, 1980, 1976, 1977 et 1980.

9.

Le 4 août 1999, les deuxième, troisième, quatrième et sixième requérants et le 5 août 1999, les premier et cinquième requérants furent arrêtés par des agents de la direction de la sûreté de Bingöl, section de la lutte contre le terrorisme. Ils étaient soupçonnés d’être membres du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan) et de porter aide et assistance à cette organisation.

10.

Le procureur de la République de Bingöl ordonna leur maintien en garde à vue pendant quatre jours.

11.

Le 7 août 1999, le juge assesseur près le tribunal de police de Bingöl, sur requête du procureur de la République, prorogea la durée de la garde à vue des deuxième, troisième, quatrième et sixième requérants de trois jours à compter du 8 août 1999.

12.

Le 9 août 1999, le juge assesseur, toujours sur requête du procureur de la République, prolongea la durée de la garde à vue des premier et cinquième requérants de trois jours également.

13.

Le 11 août 1999, les requérants furent entendus par le procureur de la République. Le même jour, ils furent traduits devant le juge assesseur qui ordonna leur mise en détention provisoire.

14.

Le 27 août 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır, reprochant aux premier et deuxième requérants d’être membres du PKK et aux autres de porter aide et assistance à cette organisation, intenta une action pénale sur le fondement des articles 168 §

2 et 169 du code pénal et 5 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme.

15.

Le 22 mars 2001, la cour de sûreté de l’Etat acquitta les troisième, quatrième et sixième requérants. Elle reconnut les autres requérants coupables des faits qui leur étaient reprochés et condamna les premier et deuxième à douze ans et six mois d’emprisonnement et le cinquième à trois ans d’emprisonnement.

16.

Le 15 août 2001, la Cour de cassation confirma cet arrêt.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

17.

En vertu de l’article 128 du code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits, toute personne arrêtée devait être traduite devant un juge dans les vingt-quatre heures et, en cas d’infraction collective, dans un délai de quatre jours. Ce délai pouvait être prolongé jusqu’à sept jours, sur requête du procureur de la République, par décision d’un juge.

Le 3 octobre 2001, l’article 19 § 5 de la Constitution fut modifié par l’article

4 de la loi n

o

4709 comme suit

:

«

(...)

La personne arrêtée ou détenue doit être traduite devant un juge au plus tard dans les quarante-huit heures et, en cas d’infractions collectives, dans les quatre jours (...) Nul ne peut être privé de sa liberté au-delà de ces délais sans une décision d’un juge. Ces délais peuvent être prolongés pendant l’état d’urgence.

(...)

»

A la suite à cet amendement constitutionnel, les dispositions pertinentes du code de procédure pénale et de la loi portant réglementation de la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat ont été modifiées en ce sens.

18.

L’

article

128 § 4 du code de procédure pénale, tel que modifié par la loi n

o

3842/9 du 18 novembre 1992, est ainsi rédigé

:

«

(...)

La personne arrêtée ou son défenseur ou son représentant légal ou un parent de premier ou deuxième degré ou son époux(se) peut saisir le juge d’instance pour contester la prolongation de la garde à vue sur ordre du procureur de la République ou l’arrestation afin d’obtenir la libération immédiate. Le juge d’instance examine immédiatement la requête sur dossier ou dans un délai maximum de vingt-quatre heures. Dans le cas où il estime que la prolongation ou l’arrestation est justifiée, le juge d’instance rejette la demande ou décide de la présentation sans délai de l’intéressé devant le procureur de la République avec le dossier d’enquête.

(...)

»

Dans la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat, l’

article

128 du code de procédure pénale n’était applicable que dans sa version antérieure aux modifications du 18 novembre 1992, version qui ne prévoyait pas de recours pour les personnes arrêtées ou maintenues en garde à vue sur ordre du parquet.

Depuis la modification de l’article 31 de la loi n

o

2845 portant réglementation de la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat le 6

mars 1997, l’article 128 § 4 trouve également application dans la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 5 §§ 3 ET 4 DE LA CONVENTION

19.

Les requérants se plaignent de la violation de l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention, lequel, en ses passages pertinents, se lit ainsi

:

«

3.

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

4.

Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.

»

20.

Le Gouvernement allègue que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes faute pour les requérants d’avoir formé un recours sur le fondement de l’article 128 § 4 du code de procédure pénale.

21.

Dans sa décision sur la recevabilité du 24 juin 2004, la Cour a estimé que cette exception soulevait des questions étroitement liées à celles posées par le grief tiré de l’article 5 § 4 de la Convention, et l’a jointe au fond. Aussi l’examinera-t-elle dans le cadre de son appréciation du grief formulé par les requérants sous l’angle de l’article 5 § 4.

A.

Grief tiré de l’article 5 § 3

22.

Les requérants se plaignent de ne pas avoir été aussitôt traduits devant un magistrat ou un juge après leur arrestation.

23.

Le Gouvernement soutient que la durée de la garde à vue appliquée aux requérants était en conformité avec la législation en vigueur à l’époque des faits et que la nature des infractions qui leur étaient imputées exigeait une telle prolongation de cette période. Il ajoute que, depuis l’amendement constitutionnel intervenu le 3 octobre 2001, la durée de garde à vue ne peut excéder quatre jours.

24.

En l’espèce, la garde à vue des deuxième, troisième, quatrième et sixième requérants a débuté 4 août 1999 et celle des premier et cinquième requérants le 5 août 1999 avec leur arrestation, et pris fin le 11 août 1999, lorsqu’ils ont comparu devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat. Elle a donc duré sept jours pour les deuxième, troisième, quatrième et dernier requérants et six jours pour les autres.

25.

La Cour rappelle que, dans l’affaire

Brogan et autres c.

Royaume-Uni

(arrêt du 29 novembre 1988, série A n

o

145

‑

B, p. 33, § 62), elle a jugé qu’une période de garde à vue de quatre jours et six heures sans contrôle judiciaire allait au-delà des strictes limites de temps fixées par l’article

5 §

3, même quand elle a pour but de prémunir la collectivité dans son ensemble contre le terrorisme.

26.

La Cour ne saurait donc admettre qu’il ait été nécessaire de détenir les requérants pendant six à sept jours avant qu’ils ne soient «

traduits devant un juge.

»

27.

Partant, il y a eu violation de l’article 5 § 3.

B.

Grief tiré de l’article 5 § 4

28.

Les requérants se plaignent de l’absence d’une voie de recours leur permettant de mettre en cause la légalité de leur garde à vue.

29.

Le Gouvernement fait observer que les requérants ont omis de saisir le juge d’instance pour faire contrôler la légalité de la garde à vue, recours prévu par l’article 128 § 4 du code de procédure pénale. Il ajoute que, depuis le 6 mars 1997, cette disposition trouve également à s’appliquer dans la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat.

30.

La Cour rappelle que dans son arrêt

Öcalan c. Turquie

([GC], n

o

46221/99, 12 mai 2005), elle a considéré que le contrôle effectué par le juge national sur la légalité de la détention en vertu de l’article 128 § 4 du code de procédure pénale ne respectait pas les exigences de l’article 5 § 4.

31.

Dans la présente affaire, la Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette conclusion. A cet égard, elle rappelle qu’au stade de la recevabilité, le Gouvernement a été invité à soumettre des observations complémentaires sur l’efficacité du recours prévu par l’article 128 § 4 du code de procédure pénale au regard de l’article 5 § 4 de la Convention et à fournir des exemples de décisions judiciaires en ce sens. Après leur examen, la Cour parvient aux mêmes constatations que dans l’affaire

Öcalan

. D’une part, dans aucune de ces décisions, le juge national n’a ordonné la mise en liberté des intéressés, même après avoir constaté que le délai légal était écoulé ou qu’il manquait l’ordonnance du parquet prescrivant le maintien de la garde à vue

; il s’est contenté de renvoyer les intéressés devant le juge chargé de la mise en détention. D’autre part, dans aucune des procédures aboutissant aux décisions judiciaires mentionnées par le Gouvernement, le prévenu en garde à vue n’a comparu devant le juge. Ce dernier a effectué son contrôle uniquement sur dossier, à la suite du recours introduit par l’avocat concerné.

32.

De surcroît, les accusations portées contre les requérants revêtaient une certaine gravité et la durée de leur garde à vue était conforme à la législation nationale. Dès lors, une opposition sur ce point devant un juge d’instance était loin de présenter des chances d’aboutir à une remise en liberté (voir

Öcalan

, précité, § 70).

33.

La Cour rejette donc l’exception du Gouvernement et conclut qu’il y a eu violation de l’article 5 § 4.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

34.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

35.

Les requérants n’ont présenté aucune demande de satisfaction équitable bien que, dans la lettre adressée à leur conseil le 28 juin 2004 en recommandé avec accusé de réception, leur attention ait été attirée sur l’article

60 du règlement de la Cour.

36.

Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Rejette

l’exception du Gouvernement

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 5 § 3 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 5 § 4 de la Convention

;

Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 octobre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Naısmıth

J.-P.

Costa

Greffier adjoint

Président