AFFAIRE ÖNCÜ ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.11.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1 (indépendance et impartialité);Aucune question distincte au regard de l'art. 6;Préjudice moral - constat de violation suffisant

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ÖNCÜ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA ÖNCÜ ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 63357/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 noiembrie 2005 DEFINITIVF 29/02/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Öncü și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (AII secțiunea), care se află într-o cameră compusă din Dnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 8 noiembrie 2005, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 63357/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și din care cinci resortisanți ai acestui stat, Mehtap Ceyran, domnii În prezenta cauză, guvernul turc (atît de mult) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamanții au invocat o încălcare a articolului 6 din Convenție din mai multe unghiuri, descriind în special lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță de la Cererea a fost atribuită mai întâi celei de-a patra secțiuni, apoi primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul Curții]. La 26 iunie 2001, aceasta a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului cu privire la obiecțiile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) și la art. 3. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită mai întâi celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] și celei de-a treia secțiuni. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cauzei. noiembrie 2004, Curtea a modificat din nou componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni reformulate [art. 52 alineatul (1) ]. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA În ianuarie 1995, de către agenții Secțiunii antiterorism din cadrul Direcției pentru Securitate din Izmir. La sfârșitul arestului lor, reclamanții au semnat declarații prin care și-au recunoscut apartenența la PKK. La 16 noiembrie 1994, dnii Öncü, Güleryüz, Bel și M. Ceyran au fost ascultați de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a lui Izmir ( Curtea de Securitate a Statelor Unite, care a fost tradusă în fața unui judecător din această jurisdicție, care a ordonat arestarea lor provizorie, iar dl K Prin acte de acuzare din 28 decembrie 1994 și 13 februarie 1995, procurorul i-a acuzat pe reclamanți, precum și pe 34 de alte persoane pentru încălcarea integrității statului și apartenența la PKK, în temeiul articolelor 125 și 168 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului 11. Printr-o hotărâre din 19 martie 1997, Curtea de Securitate a statului i-a declarat pe reclamanții vinovați de faptele reproșate și i-a condamnat la pedepse între 12 și 21 de ani de închisoare. Comisia a considerat că mai multe elemente de probă depuse la dosar, și anume declarațiile colectate până la data respectivă, procesele-date de identificare și confruntare, precum și rapoartele de expertiză au fost suficiente pentru a-și stabili apartenența la PKK și implicarea directă în activitățile acestuia. 12. La 2 decembrie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea pentru viciu de procedură și a retrimis cauza pentru reexaminare. 13. La 2 decembrie 1998, instanța de securitate a la ë ê ê t ă ț ii își va reiniția hotărârea din 19 martie 1997, după ce a fost corectată. 14. La 17 aprilie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea astfel pronunțată în f un c ț i o n are a reclamanților. II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNE PERTINENTE 15. Pentru dreptul și practica internă relevante, a se vedea Özel c. Turcia , (n 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia, 53431/99, §§ 11-12, 23 octombrie 2003. 16 Se reamintește faptul că, prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004, cursurile de securitate din statul membru au fost abrogate definitiv. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 17, reclamanții susțin, în primul rând, că Curtea de Securitate a statului d.Izmir, care i-a judecat și condamnat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, nici măcar din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. În plus, ei se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, care deplâng absența unui avocat în cadrul procedurii preliminare și lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În aceste privințe, ei se referă, în esență, la art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) și (c) din Convenție, care se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, în special, la (...) b) să dispună de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Guvernul susține că decizia internă definitivă cu privire la cauza privind lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului este cea pronunțată în primă instanță de aceeași instanță. În această privință, Tribunalul susține că Curtea de Casație n Õ avea pe deplin competența de a se pronunța cu privire la acest aspect și că, prin urmare, recursul nu constituia o acțiune internă eficientă pentru remedierea situației denunțate. Invocând anumite precedente ale Curții (printre altele, Kalan c. Turcia (dec.), 73561/01, 2 octombrie 2001), guvernul concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să depună cererea în termen de șase luni de la 19 martie 1997, data hotărârii de primă instanță. 19. Curtea amintește că a respins deja o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la această concluzie și, prin urmare, în afara excepiei guvernului. 20. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudena sa (a se vedea în special mai ales . . . Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări la fond; într-adevăr, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neatins. Pe fond în ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții de Siguranță a Țării lui Izmir 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor examinate și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir , citată anterior, §§ 36). Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care au răspuns în fața unei instanțe de securitate din statul de origine prevăzute și reprimate de Codul penal, au fost reduși să se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei puteau să se teamă în mod legitim că instanța de securitate a statului s-ar fi lăsat ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate pe deplin îndoielile pe care le au reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, IV, p. 1573, § 72 in fine 23. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanții, Curtea de Securitate a statului d Guvernul susține că caracterul echitabil al unei proceduri penale și respectarea drepturilor la apărare sunt apreciate în raport cu întreaga procedură penală și, prin urmare, subliniază că hotărârea de condamnare a reclamanților nu se baza exclusiv pe declarațiile lor, ci și, mai ales, pe alte elemente de probă obiective depuse la dosar. Pe de altă parte, guvernul susține că reclamanții au avut dreptul la asistență juridică de îndată ce au deschis procesul în fața instanței de securitate și că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu este decât un simplu act fără temei juridic și care putea fi consultat în orice moment în dosar. 25. Reclamanții contestă aceste teze. 26. Curtea reamintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici o ipoteză, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 27. Având în vedere constatarea sa de încălcare a acestui punct (punctul 23 litera (c) Mai sus), Curtea consideră, așadar, că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile care decurg dintr-o încălcare a dreptului la apărare (a se vedea, printre altele, așa-numitul "cetățean," citată anterior, p. 3074, § 44-45). II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material de care au solicitat o evaluare pe baza unui calcul bazat pe baremele minime ale salariilor aplicabile în Turcia și, ca un prejudiciu moral, solicită o sumă globală de 245 000 EUR (EUR). 30. Guvernul nu se pronunță. 31. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene s-ar fi încheiat dacă nu ar fi avut loc încălcarea convenției. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamanților o despăgubire în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 32. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, §raklar, citată anterior, § 49). În ceea ce privește Curtea, atunci când un particular, ca în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate impuse de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea acesteia, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Öcalan c. Turcia, [GC], nr. 46221/99, § 210 În fine CEDO 2005-...). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 34. Solicită, de asemenea, 8 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. În această privință, acestea nu prezintă niciun document în sprijinul. 35. Guvernul nu se pronunță. 36. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu și procedura care se află în fața sa, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamanților suma de 1 500 EUR în acest sens. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță a Țării de Jos a lui Izmir Déitque .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 500 EUR (mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată pentru taxele datorate în momentul plății; că această sumă va fi convertită în noi lira turcească la rata aplicabilă la data decontării și că, începând cu expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, va majora dobânda simplă cu o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 noiembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Naismith J.-P. Costa Grefier Adjunct Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan.