- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 iunie 2006
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Préjudice moral - constat de violation suffisant
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Ergün împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ERGÜN c. TURCIA (Cercetarea nr. 45807/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iunie 2006 DEFINIF 23/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Ergün c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B.
Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 23 mai 2006, rend la hotărâre că, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 45807/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mülser Ergün ( reclamanta a sesizat Curtea la 17 decembrie 1998 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de la Õ â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â 3. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plângea de întârzierea pe care l-a luat instanța cu privire la plata în avans a taxei suplimentare de expropriere, însoțită de interese insuficiente față de rata foarte ridicată a inflației în Turcia.
Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 13 iunie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 20 septembrie 2005, Curtea a invitat guvernul să prezinte observații suplimentare în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (c) din regulament.
La 13 octombrie 2005, guvernul și-a prezentat observațiile. În conformitate cu suma plătită de către conducere, reclamanta a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate pe lângă instanța de judecată din Marele Instanță din Ankara ( Prin hotărârea din 8 septembrie 1997, instanța a acordat recurentei un câștig de cauză și i-a acordat o despăgubire suplimentară de 5 990 500 000 de lire turcești (TRL) în total. Această sumă era însoțită de dobânzi simple la rata legală de 30 % laan, calculată începând cu 3 septembrie 1995, data la care exproprierea a fost definitivă. 11. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 1 iunie 1998. La hotărârea de cassare a fost notificată recurentei la 19 iunie 1998. 12. L Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec.
1998 VI, p. 2674 2676, § 25). Denumirea insuficienței ratei dobânzii moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare de expropriere, precum și întârzierile înregistrate de administrația expropriantă pentru a plăti aceste sume, recurenta a declarat că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.
Pe admisibilitate 15. Guvernul reproșează recurentei că a omis să debarce calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiunilor pentru compensarea pierderii suferite. 16. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Aka (citată, pp. 2678 2679, §§ 34-37). Curtea nu are nici un motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și respinge excepția guvernului. 17. În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de imputare.
Pe fond 18. În observațiile sale suplimentare din 13 octombrie 2005, guvernul solicită Curții să subordoneze prezenta specie în cauza Akkuș (citată anterior). În această privință, el subliniază că recurenta a făcut trimitere la aceasta în formularul său de cerere. 19. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei, Curtea nu se consideră obligată de cea pe care le atribuie reclamanta sau guvernul. Astfel, aceasta consideră că prezenta cauză slaparentă cauzei Aka (citată) așa cum a fost indicată, de altfel, într-o scrisoare din 20 septembrie 2005 adresată guvernului. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317, § 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, §§ 50-51).
Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a supus M Õ Ergün este un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. C a fost această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, care determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să fie cuprins între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor.
22. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii respective, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta susține că trebuie să fie despăgubită pentru un prejudiciu material pe care îl are la 100 500 și, respectiv, la 45 000 EUR (EUR) începând cu un calcul bazat pe rata dobânzii pe care trebuie să o plătească pentru creanțele de la … Guvernul consideră aceste pretenii excesive și nejustificate.
26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată, pp. 2683/284, §§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă recurentei 45 000 EUR ca daune materiale 27. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 28. Recurenta solicită, de asemenea, 5 750 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 29. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 30. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre multe altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], n 3119′′, ê 79, CEDH 1999-II).
31. Cu toate că cererea recurentei nu este nici criptată, nici documentată, având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 1 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe exigibile în momentul plății, aceste sume fiind de convertit în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 45 000 EUR (cinci cinci mii EUR) pentru daune materiale ii. 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 13 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE ERGÜN c. TURQUIE (Requête n o 45807/99) ARRÊT STRASBOURG 13 juin 2006 DÉFINITIF 23/10/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ergün c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , M. Ugrekhelidze , M mes E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 mai 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 45807/99) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Gülser Ergün (« la requérante »), avait saisi la Cour le 17 décembre 1998 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M e Seydi Ulus, avocat à Ankara. Dans la présente affaire, le Gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaignait du retard pris par l’Etat dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement de la Cour). Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Le 13 juin 2002, la Cour (troisième section) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a également décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Le 20 septembre 2005, la Cour a invité le Gouvernement à soumettre des observations complémentaires en application de l’article 54 § 2 (c) du règlement. Le 13 octobre 2005, le Gouvernement a présenté ses observations. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
8. En 1995, la direction générale des routes nationales (« la direction ») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant à la requérante et sis à Ankara, pour la construction d’une voie périphérique.
En désaccord avec le montant payé par la direction, la requérante introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Ankara (« le tribunal »).
Par un jugement du 8 septembre 1997, le tribunal donna gain de cause à la requérante et lui accorda une indemnité complémentaire de 5 990 500 000 livres turques (TRL) au total. Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à calculer à partir du 3 septembre 1995, date à laquelle l’expropriation fut définitive.
La Cour de cassation confirma ce jugement par un arrêt du 1 er juin 1998. L’arrêt de cassation fut notifié à la requérante le 19 juin 1998.
L’indemnité complémentaire, majorée des intérêts moratoires, fut versée à la requérante le 26 mai 1999, date à laquelle le montant s’élevait à 14 648 535 000 TRL. II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
13. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17 ‑ 25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Dénonçant l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux indemnités complémentaires d’expropriation ainsi que le retard mis par l’administration expropriante à s’acquitter de ces sommes, la requérante se dit victime d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
Le Gouvernement reproche à la requérante d’avoir omis d’épuiser la voie de recours offerte par l’article 105 du code des obligations pour compenser la perte alléguée.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire Aka (précitée, pp. 2678 ‑ 2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette l’exception du Gouvernement.
A la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment Aka , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour estime que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
Dans ses observations complémentaires du 13 octobre 2005, le Gouvernement prie la Cour d’assimiler la présente espèce à l’affaire Akkuș (précitée). A cet égard, il fait remarquer que la requérante y a elle-même fait référence dans son formulaire de requête.
Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, la Cour ne se considère pas comme liée par celle que leur attribue la requérante ou le Gouvernement. Ainsi, elle estime que la présente affaire s’apparente à l’affaire Aka (précitée) comme cela a d’ailleurs été indiqué dans une lettre du 20 septembre 2005 adressée au Gouvernement.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité , p. 1317, § 31, et Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir à M me Ergün un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que la requérante a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral
La requérante affirme devoir être dédommagée pour un préjudice matériel qu’elle évalue respectivement à 100 500 et à 45 000 euros (EUR) à partir d’un calcul fondé sur le taux d’intérêt moratoire applicable aux créances de l’Etat pour le premier et celui de l’inflation annuel pour le second. Elle réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’elle évalue à 50 000 EUR.
Le Gouvernement estime ces prétentions excessives et non justifiées.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Aka (précité, pp. 2683 ‑ 2684, §§ 55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à la requérante 45 000 EUR au titre de dommage matériel.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. B. Frais et dépens
La requérante demande également 5 750 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Le Gouvernement estime cette demande non justifiée.
La Cour rappelle qu’au titre de l’article 41 de la Convention, elle rembourse uniquement les frais dont il est établi qu’ils ont été réellement et nécessairement exposés et sont d’un montant raisonnable (voir, parmi beaucoup d’autres, Nikolova c. Bulgarie [GC], n o 31195/96, § 79, CEDH 1999-II).
Bien que la demande de la requérante ne soit ni chiffrée ni documentée, compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable de lui accorder la somme de 1 000 EUR à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes exigibles au moment du versement, ces sommes étant à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 45 000 EUR (quarante-cinq mille euros) pour dommage matériel ; ii. 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juin 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président