Açikgöz împotriva Turciei

A DOUA SECȚIUNE AÇIKGÖZ c. TURCIA (solicitarea nr. 76855/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 octombrie 2006 DEFINIF 24/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Aç Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și al domnului Dolle, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 octombrie 2006, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 76855/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Cemile Açkgöz ( reclamanta a sesizat Curtea la 10 octombrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale ( (art. 52) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții.

Invocând articolele 6 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plângea în special de întârzierea pe care l-a luat statul în plata unei despăgubiri suplimentare de expropriere. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 52) 1 din Regulamentul de procedură al Curții. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 21 noiembrie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. 3 din Convenție a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.

La 9 decembrie 2003, recurenta și-a prezentat observațiile cu privire la cererea sa de satisfacție echitabilă, în afara termenului stabilit în această privință. Președintele Camerei a decis ca acestea să fie depuse la dosar în conformitate cu art. 60 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În cazul în care, în urma unei cereri din partea unui stat membru, Tribunalul de Primă Instanță nu a formulat o cerere de acordare a unei autorizații de introducere a unei căi de atac în fața Tribunalului de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță nu a formulat o cerere în acest sens.

Prin hotărârea din 27 noiembrie 1997, tribunalul i-a acordat domnului Açćkgöz câștig de cauză și i-a acordat 2 615 250 000 de lire turcești (TRL). Această sumă era însoțită de dobânzi simple cu o rată legală de 30 % laan, calculată începând cu data cedării bunului către conducere. 11. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 12 octombrie 1998 12. La data de 5 mai 2000, a fost plătită recurentei suma de 6 760 560 000 TRL. II. LICHIDITATEA ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674-2676, § 17-25).

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA LICHIDUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 AL CONVENȚIEI 14. recurenta invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 sub două părți. În primul rând, Comisia observă că, în 1993, nu i-a fost achitată decât după cedarea efectivă a terenului către stat. Apoi, aceasta denunță întârzierea în plata despăgubirii pentru despăgubirea suplimentară, judecată la sfârșitul procedurii ulterioare. În această privință, Comisia susține că această întârziere nu a fost compensată din cauza lipsei oricărui interes moratoriu în ceea ce privește prima parte și din cauza insuficienței dobânzilor acordate în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia, în ceea ce privește a doua parte.

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. În ceea ce privește prima parte a Õ, Curtea constată că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că a suferit vreun prejudiciu disproporționat în cursul primilor trei ani de la introducerea deciziei de expropriere în registrul funciar.

În orice caz, această parte a ânului se confruntă cu motivul de neobosire, întrucât recurenta a făcut niciun demers în fața instanțelor naționale pentru a-l face să se pronunțe. Prin urmare, Curtea se adresează cauzei, singur sub partea sa de întârziere în plata despăgubirii suplimentare. 16. În această privință, guvernul excită neobosirea căilor de atac interne : reclamanta nu ar fi ridicat această inocență în fața instanțelor interne sau ar fi exercitat acțiunea oferită de art. 105 din Codul obligațiunilor. Recurenta contestă această teză. 17. Curtea recunoaște că, în ceea ce privește obiecțiunile, cum ar fi cele ale recurentei, singura cale de atac disponibilă în teorie este cea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor.

Cu toate acestea, pentru motivele care au determinat deja Curtea să ajungă la concluzia cu privire la caracterul inuman al acțiunii menționate (Aka, citată anterior, pp. 2678-2679, §§ 34-37), excepția de la acest titlu trebuie respinsă. 18. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că această parte a spătarului trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de a se opune. Pe fond 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51).

20. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să se afle între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor.

21. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNALGATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 22. recurenta se plânge, de asemenea, că durata procedurii de expropriere, care a început în 1993 cu înscrierea în registrul funciar a deciziei de expropriere și care s-a încheiat cu plata despăgubirii suplimentare în mai 2000, a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. 23. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.

Nici un alt motiv de . . Cu toate acestea, având în vedere concluzia sa pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să reexamineze problema de celeritate din perspectiva articolului 6 alineatul (3). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Victime și cheltuieli de judecată 25. În observațiile sale scrise din 9 decembrie 2003, recurenta își reiterează pretențiile formulate deja în cererea sa.

Astfel, aceasta reafirmă că trebuie să fie despăgubită numai pentru prejudiciul material pe care îl prezintă la 3 508 dolari americani (USD). Pe de altă parte, în formularul său de cerere, aceasta solicita, de asemenea, repararea unei daune morale, precum și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții, fără a-și număra pretențiile. 26. Guvernul consideră că aceste cereri sunt excesive și solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceasta nu ar trebui, în niciun caz, să constituie o sursă de capital fără nicio cauză. 27. având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă recurentei integral suma solicitată, în ceea ce privește prejudiciul material, și anume 2754 EUR (două mii șapte sute cincizeci și patru de euro), sumă echivalentă cu 3 508 USD.

28. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, pe teren de la art. 41 din convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și obligatoriu și sunt de o sumă rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], nr 31195/96, § 79, CEDH 1999-II). În cazul de față, deși cererea sa nu este documentată în mod corespunzător, Curtea consideră că, în temeiul articolului 60 din Regulamentul său de procedură, trebuie să se acorde recurentei 1 000 EUR (mii de euro), toate costurile.

Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 1, ca atare se referă la plata cu întârziere a salariului suplimentar, precum și la … faptul că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești noi la rata aplicabilă la data plății 754 EUR (două mii șapte sute cincizeci și patru EUR) pentru daune materiale ii.

1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată ; iii. plus orice sume care pot fi datorate în temeiul taxei sau orice alte cheltuieli fiscale exigibile în momentul plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 24 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE AÇIKGÖZ c. TURQUIE (Requête n o 76855/01) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2006 DÉFINITIF 24/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Açıkgöz c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , I. Cabral Barreto , R. Türmen , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni, D. Jočienė, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 octobre 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8. En 1993, la direction générale des routes nationales (« la direction ») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant à la requérante, pour la construction d’une voie périphérique à İskenderun.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir Akkuș c. Turquie (arrêt du 9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674-2676, §§ 17-25). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1 DE LA CONVENTION

14. La requérante allègue une violation de l’article 1 du Protocole n o 1, sous deux volets. En premier lieu, elle fait remarquer que l’indemnité initiale, fixée en 1993, ne lui a été versée qu’en 1996, après la cession effective du terrain à l’État. Puis, elle dénonce le retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire jugé à l’issue de la procédure ultérieure. A ce sujet, elle soutient que ce retard ne fut pas compensé du fait de l’absence d’un quelconque intérêt moratoire quant au premier volet, et du fait de l’insuffisance des intérêts accordés eu égard au taux d’inflation très élevé en Turquie, quant au second. L’article 1 du Protocole n o 1 se lit comme-ci : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens.

Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

22. La requérante se plaint également de ce que la durée de la procédure d’expropriation, qui débuta en 1993 avec l’inscription au registre foncier de la décision d’exproprier et qui prit fin avec le paiement de l’indemnité complémentaire en mai 2000, a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommages et frais et dépens