PARLANTI v. GERMANY

Reclamantul, dl Carlo Parlanti, este un național italian născut în 1964 și este în prezent reținut în închisoare în Düsseldorf. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Bulgheroni, un avocat practicant la Milano. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 august 2002, Curtea Superioră a Județeanului Ventura (California) a eliberat un mandat internațional de arestare a reclamantului în suspectul de a fi comis infracțiunile de viol forțat, leziunile corporale la un cohabitant și de a fi încarcerat fals prin violență, astfel cum se definește la art. 261 litera (a) alineatul (2), 273.5 litera (a) și 236 din Codul Penal California și, respectiv, pedepsit de opt, șase și trei ani de închisoare. O investigație a Departamentului Șeriful Județeanului a dezvăluit în special că, la 29 iunie 2002, reclamantul a băut două litri de vin, a devenit violentă cu prietena lui live-in, a lovit-o pe piept fracturand-o coaste înainte de a o trage în dormitor, unde a legat încheietura la gleznele ei cu curve de plastic și a violat-o. Puțin timp mai târziu a scos curea și a violat-o din nou. La 5 iulie 2004, reclamantul a fost arestat la aeroportul Düsseldorf. La 6 iulie 2004, el a fost auzit în fața Tribunalului districtului Düsseldorf (Amtsgericht) și a fost retras în custodie în așteptarea procedurii de extrădare. La 19 iulie 2004, Biroul Interpolului de la Washington a solicitat arestarea provizorie a reclamantului. La 23 iulie 2004, Curtea de Apel din Düsseldorf (Oberlandesgericht) a ordonat detenția reclamantului în așteptarea unei hotărâri privind extrădarea sa. La 27 august 2004, Guvernul Statelor Unite ale Americii a solicitat extrădarea reclamantului în temeiul Tratatului de extradiție între Statele Unite și Republica Federală Germania din 20 iunie 1978. Curtea de Apel de la Düsseldorf a ordonat detenția continuată a reclamantului în vederea extrădirii la 2 septembrie 2004. La o audiere de la 4 octombrie 2004 în fața Curții de District de la Düsseldorf, reclamantul, asistat de un german și de un avocat italian, a indicat refuzul de a fi extraditat. La 26 octombrie 2004, Curtea de Apel de la Düsseldorf a declarat că extrădarea reclamantului este admisibilă. Acesta a considerat că dovezile furnizate în sprijinul cererii de extrădare a reclamantului erau suficiente pentru a da naștere la o suspiciune rezonabilă și că, în absența unor circumstanțe excepționale, nu era necesar să examineze această întrebare mai îndeaproape. Curtea de Apel a susținut că nu ar fi trebuit să stabilească problema vinovăției reclamantului în ceea ce privește acuzațiile formulate împotriva acestuia în Statele Unite, ci doar să examineze dacă cerințele formale de extrădare au fost îndeplinite. Acesta a remarcat faptul că reclamantul a fost acuzat de infracțiuni pedepsite în temeiul legii ambelor părți contractante prin privare de libertate pentru o perioadă maximă de peste un an. Curtea de Apel nu a considerat necesar să ia în considerare afirmația reclamantului că, în cazul în care este extraditată către Statele Unite, există o probabilitate gravă că va fi condamnat pe viață, deoarece, în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului penal din California care însoțește cererea de extrădare, sentința maximă posibilă nu a depășit opt ani de închisoare. Reclamantul a solicitat reexaminarea judiciară la 29 octombrie 2004. La 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Düsseldorf și-a confirmat decizia anterioară. Acesta a concluzionat că extrădarea reclamantului este admisibilă, chiar dacă, în cel mai rău caz, acuzațiile aduse împotriva acestuia ar fi calificate ca două infracțiuni de viol cu circumstanțe agravate de legarea unei persoane și de infligerea unui prejudiciu corporal, iar reclamantul ar fi condamnat la închisoare pe viață în temeiul articolului 667.61 litera (a), (c)(1), (e)(3) și (6) din Codul penal de stat din California. Potrivit Curții de Apel, o extradiție ar putea fi opusă numai dacă o condamnare pe viață ca atare ar fi contrară statului de drept și inadecvată sub toate aspectele posibile. Încălcarea în temeiul articolului 667.61 literele (e) alineatele (3) și (6) din Codul penal de stat din California constituie greșeală severă și a fost pedepsită în Germania cu cinci-15 ani de închisoare, în temeiul articolului 177 § 4 nr. 2 (a) din Codul Penal German. În plus, o condamnare la viață nu a însemnat că reclamantul nu ar avea posibilitatea de a fi eliberat în timp util. În temeiul articolului 667.61 (a) și (j) din Codul Penal de Stat din California, o persoană condamnată a fost eligibilă pentru eliberare în eliberare condiționată după 25 de ani de închisoare. Această perioadă ar putea fi redusă cu 15 % din cauza bunei conduite. Reclamantul a solicitat din nou ca mandatul de arestare în așteptarea extradiției să fie anulat, iar extrădarea sa a declarat inadmisibilă la 3 ianuarie 2005, la 26 ianuarie 2005, Curtea de Apel a refuzat să își anuleze decizia din 24 noiembrie 2004. Acesta a remarcat faptul că mandatul de arestare emis de Curtea Superioră a Județeanului Ventura la 6 august 2002 și acuzația din aceeași zi a acuzat reclamantul de un număr de viol forțat, în conformitate cu secțiunea 261 litera (a) alineatul (2) din Codul penal de stat din California (pensiunea maximă posibilă până la opt ani de închisoare). Potrivit Curții de Apel, nu s-a putut denunța din aceste acuzații că ar exista o bază juridică suficientă pentru a impune două condamnare pe viață. Ancheta efectuată în Statele Unite nu a dat niciun motiv pentru a presupune că reclamantul a infligit un prejudiciu corporal „în comisie” a infracțiunilor sexuale, astfel cum se prevede în secțiunea 667.61 literele (e) (3) din Codul Penal de Stat din California. În plus, în ceea ce privește a doua infracțiune sexuală, nu s-a stabilit nici o circumstanță agravantă, deoarece victima nu mai a mai fost legată. Curtea de Apel a concluzionat că nu s-a demonstrat niciun motiv substanțial pentru a crede că, în cazul extradiției, reclamantul ar fi expus, după cum se presupune, două condamnare pe viață consecutivă, de 42 de ani și șase luni de închisoare. La 8 martie 2005, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului pentru aviz. art. 14.3a din Tratatul de extradiție între Germania și Statele Unite ale Americii din 20 iunie 1978, astfel cum a fost modificat la 21 octombrie 1986, permite verificarea faptelor pe care se bazează cererea de extradiție, cu toate acestea, instanțele obișnuite nu sunt obligate să utilizeze această posibilitate. Secțiunea 10 § 2 din Legea germană privind asistența judiciară internațională în materie penală (Gesetz über die internationale Rechtshilfe în Strafsachen) prevede că, în cazul în care circumstanțele excepționale impun să examineze problema existenței unei suspiciuni rezonabile, trebuie prezentate fapte suficiente pentru a susține concluzia că există o suspiciune rezonabilă că o infracție a fost comisă. Dispozițiile relevante ale Codului Penal din California prevăd următoarele: Secțiunea 236 „Incarcerarea falsă este încălcarea ilegală a libertății personale a altuia.” Secțiunea 237. (a) „Incarcerarea falsă este pedepsită cu o amendă care nu depășește o mie de dolari (1.000 de dolari), sau prin închidere în închisoarea județului nu mai mult de un an, sau atât prin amendă și de închisoare. În cazul în care închiderea falsă este efectuată de violență, amenințare, fraudă sau înșelătorie, aceaceasta este pedepsită cu închisoarea de stat.” Secțiunea 261. (a) „Rape este un act de relație sexuală efectuat cu o persoană care nu este soțul infractorului, în oricare dintre următoarele circumstanțe: ... (2) În cazul în care aceasta se realizează împotriva voinței unei persoane prin intermediul forței, violenței, acuzații, amenințări sau teamă de leziuni corporale imediate și ilegale asupra persoanei sau a altor persoane.” Secțiunea 273.5. (a) „Cineva care inflige în mod intenționat unei persoane care este soțul său, fostul soț, cohabitant, fost cohabitant, sau mama sau tatăl copilului său, leziunile corporale care rezultă într-o condiție traumatică, este vinovat de o infracțiune, și pe condamnare a acesteia este pedepsită prin închisoarea de stat timp de doi, trei sau patru ani, sau în închisoarea județului timp de cel puțin un an, sau cu o amendă de până la șase mii de dolari (6,000 de dolari) sau atât de această amendă și închisoarea.” Secțiunea 667.61 „a) O persoană care este condamnată pentru o infracțiune specificată în subdivizionare (c) sub una sau mai multe din circumstanțele specificate în subdiviziune (e) sau sub două sau mai multe din circumstanțe specificate în subdivizionare (e) este pedepsită de închisoare pentru viață și nu este eligibilă pentru eliberată pentru 25 ani de subdivizionare (j). (b) Cu excepția dispozițiilor subdiviziunilor (a), persoana care este condamnată pentru o infracțiune specificată în subdiviziune (c) în una dintre circumstanțele specificate în subdiviziune (e) este pedepsită cu închisoarea statului pentru viață și nu este eligibilă pentru eliberare eliberată timp de 15 ani, cu excepția dispozițiilor subdiviziunilor (j). (c) Prezenta secțiune se aplică oricărei dintre următoarele infracțiuni: (1) O încălcare a alin. (2) a subdivizionării (a) din secțiunea 261. ... e) Următoarele circumstanțe se aplică infracțiunilor specificate în subdiviziune (c): ... (3) Răspunsul a infligit în mod personal o mare leziune corporală victimei sau o altă persoană în comisia prezentei infracțiuni în încălcarea secțiunii ... 12022.53.8. ... (6) Acuzatul implicat în legarea sau obligația victimei sau a altor persoane în comisia prezentei infracțiuni. (j) art. 2.5 (începând cu capitolul 2930) capitolul 7 din titlul 1 din partea 3 se aplică pentru a reduce termenul minim de 25 de ani în închisoarea de stat impusă în temeiul subdivizionării (a) sau 15 ani în închisoarea de stat impusă în temeiul subdivizionării (b). Cu toate acestea, în niciun caz termenul minim de 25 sau 15 ani nu se reduce cu mai mult de 15 la sută pentru creditele acordate în conformitate cu secțiunea 2933, 4019 sau cu orice altă lege care prevede reducerea creditului de conduită. În niciun caz, orice persoană pedepsită în temeiul prezentei secțiuni nu poate fi eliberată cu eliberare condiționată înainte de a servi cel puțin 85 la sută din termenul minim de 25 sau 15 ani în închisoarea de stat.” Secțiunea 12022.53 „(a) Aceasta secțiune se aplică următoarelor infracțiuni: ... (8) Secțiunea 261 sau 262 (rape).”

The applicant, Mr Carlo Parlanti, is an Italian national who was born in 1964, and is currently detained in prison in Düsseldorf. He was represented before the Court by Mr C. G. Bulgheroni, a lawyer practising in Milan. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 6 August 2002 the Ventura County Superior Court (California) issued an international warrant for the arrest of the applicant on suspicion of having committed the offences of forcible rape, corporal injury to a co-habitant, and false imprisonment by violence, as defined in sections 261(a)(2), 273.5(a) and 236 of the California Penal Code and punishable by respectively eight, six and three years' imprisonment. An investigation by the County Sheriff's Department had revealed in particular that on 29 June 2002 the applicant drank two litres of wine, became violent with his live-in girlfriend, kicked her chest fracturing her ribs before dragging her to the bedroom, where he bound her wrists to her ankles with plastic straps and raped her. A short time later he removed the straps and raped her again. On 5 July 2004 the applicant was arrested at the Düsseldorf airport. On 6 July 2004 he was heard before the Düsseldorf District Court (Amtsgericht) and remanded in custody pending extradition proceedings. On 19 July 2004 the Washington Bureau of Interpol requested the applicant's provisional arrest. On 23 July 2004 the Düsseldorf Court of Appeal (Oberlandesgericht) ordered the applicant's detention pending a ruling on his extradition. On 27 August 2004 the Government of the United States of America requested the applicant's extradition under the terms of the Extradition Treaty between the United States and the Federal Republic of Germany of 20 June 1978. The Düsseldorf Court of Appeal ordered the applicant's continued detention with a view to extradition on 2 September 2004. At a hearing held on 4 October 2004 before the Düsseldorf District Court, the applicant, assisted by a German and an Italian lawyer, indicated his refusal to be extradited. On 26 October 2004 the Düsseldorf Court of Appeal declared the applicant's extradition admissible. It considered that the evidence furnished in support of the request for the applicant's extradition was sufficient to give rise to a reasonable suspicion and that in the absence of any exceptional circumstances it was not necessary to examine this question more in depth. The Court of Appeal held that it was not for it to determine the question of the applicant's guilt in respect of the charges brought against him in the United States, but only to examine whether the formal extradition requirements had been fulfilled. It noted that the applicant was charged with offences which were punishable under the laws of both Contracting Parties by deprivation of liberty for a maximum period exceeding one year. The Court of Appeal did not consider it necessary to take into account the applicant's allegation that, if extradited to the United States, there was a serious likelihood that he would be given a life sentence, since, according to the relevant provisions of the California Penal Code accompanying the extradition request, the maximum sentence possible did not exceed eight years' imprisonment. The applicant applied for judicial review on 29 October 2004. On 24 November 2004 the Düsseldorf Court of Appeal confirmed its previous decision. It found that the applicant's extradition was admissible, even if, at worst, the charges brought against him would be qualified as two offences of rape with the aggravated circumstances of tying a person up and inflicting corporal injury and the applicant be sentenced to life imprisonment pursuant to section 667.61(a), (c)(1), (e)(3) and (6) of the California State Penal Code. According to the Court of Appeal, an extradition could only be objected to, if a life sentence as such would be contrary to the rule of law and inadequate under all possible aspects. Rape under section 667.61 (e)(3) and (6) of the California State Penal Code constituted severe wrongdoing and was punishable in Germany by five to fifteen years' imprisonment, pursuant to section 177 § 4 no. 2 (a) of the German Penal Code. Moreover, a life sentence did not mean that the applicant would have no possibility of early release. Under section 667.61(a) and (j) of the California State Penal Code a convicted person was eligible for release on parole after having served 25 years' imprisonment. This period could be reduced by 15 % on account of good conduct. The applicant requested again that the warrant of arrest pending extradition be set aside and his extradition declared inadmissible on 3 January 2005. On 26 January 2005 the Düsseldorf Court of Appeal refused to reverse its decision of 24 November 2004. It noted that the warrant of arrest issued by the Ventura County Superior Court on 6 August 2002 and the indictment of the same day charged the applicant with one count of forcible rape, pursuant to Section 261(a)(2) of the California State Penal Code (maximum possible sentence up to eight years' imprisonment). According to the Court of Appeal, it could not be inferred from these charges that there would be a sufficient legal basis for imposing two life sentences. The investigations carried out in the United States gave no reason to assume that the applicant had inflicted bodily injury “in the commission” of the sexual offences, as required by Section 667.61 (e) (3) of the California State Penal Code. Furthermore, in respect of the second sexual offence, no aggravating circumstance had been established, since the victim had not any longer been tied up. The Court of Appeal concluded that no substantial grounds had been shown for believing that the applicant, if extradited, would be exposed, as alleged, to two consecutive life sentences, amounting to 42 years' and six months' imprisonment. On 8 March 2005 the Federal Constitutional Court refused to admit the applicant's constitutional complaint for adjudication. Article 14.3a of the Extradition Treaty between Germany and the United States of America of 20 June 1978 as amended on 21 October 1986 allows the verification of the facts on which the extradition claim is based, the ordinary courts are, however, not obliged to make use of this possibility. Section 10 § 2 of the German Law on International Judicial Assistance in Criminal Matters (Gesetz über die internationale Rechtshilfe in Strafsachen) provides that, if exceptional circumstances require to examine the question of the existence of a reasonable suspicion, facts must be furnished which are sufficient to support the conclusion that there was a reasonable suspicion that an offence has been committed. The relevant provisions of the Penal Code of California provide as follows: Section 236 “False imprisonment is the unlawful violation of the personal liberty of another.” Section 237. (a) “False imprisonment is punishable by a fine not exceeding one thousand dollars ($1,000), or by imprisonment in the county jail for not more than one year, or by both that fine and imprisonment. If the false imprisonment be effected by violence, menace, fraud, or deceit, it shall be punishable by imprisonment in the state prison.” Section 261. (a) “Rape is an act of sexual intercourse accomplished with a person not the spouse of the perpetrator, under any of the following circumstances: ... (2) Where it is accomplished against a person's will by means of force, violence, duress, menace, or fear of immediate and unlawful bodily injury on the person or another.” Section 273.5. (a) “Any person who willfully inflicts upon a person who is his or her spouse, former spouse, cohabitant, former cohabitant, or the mother or father of his or her child, corporal injury resulting in a traumatic condition, is guilty of a felony, and upon conviction thereof shall be punished by imprisonment in the state prison for two, three, or four years, or in a county jail for not more than one year, or by a fine of up to six thousand dollars ($6,000) or by both that fine and imprisonment.” Section 667.61 “(a) A person who is convicted of an offense specified in subdivision (c) under one or more of the circumstances specified in subdivision (d) or under two or more of the circumstances specified in subdivision (e) shall be punished by imprisonment in the state prison for life and shall not be eligible for release on parole for 25 years except as provided in subdivision (j). (b) Except as provided in subdivision (a), a person who is convicted of an offense specified in subdivision (c) under one of the circumstances specified in subdivision (e) shall be punished by imprisonment in the state prison for life and shall not be eligible for release on parole for 15 years except as provided in subdivision (j). (c) This section shall apply to any of the following offenses: (1) A violation of paragraph (2) of subdivision (a) of Section 261. ... e) The following circumstances shall apply to the offenses specified in subdivision (c): ... (3) The defendant personally inflicted great bodily injury on the victim or another person in the commission of the present offense in violation of Section ... 12022.53.8. ... (6) The defendant engaged in the tying or binding of the victim or another person in the commission of the present offense. (j) Article 2.5 (commencing with Section 2930) of Chapter 7 of Title 1 of Part 3 shall apply to reduce the minimum term of 25 years in the state prison imposed pursuant to subdivision (a) or 15 years in the state prison imposed pursuant to subdivision (b). However, in no case shall the minimum term of 25 or 15 years be reduced by more than 15 percent for credits granted pursuant to Section 2933, 4019, or any other law providing for conduct credit reduction. In no case shall any person who is punished under this section be released on parole prior to serving at least 85 percent of the minimum term of 25 or 15 years in the state prison.” Section 12022.53 “(a) This section applies to the following felonies: ... (8) Section 261 or 262 (rape).”