CtEDO 26.05.2005 Auto

THEODORAKIS ET THEODORAKIS - TOURISME ET HOTELS S.A. c. GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
26.05.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
THEODORAKIS ET THEODORAKIS - TOURISME ET HOTELS S.A. c. GRECE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 71511/01 prezentată de Georgios THEODORAKIS și de societatea anonimă THEODORAKIS Nielsen, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 iunie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Primul reclamant, dl Georgios Theodorakis, este un resortisant grec, născut în 1961 și rezident în Chania. A doua reclamantă este societatea anonimă Theodorakis G. Stylianakis, avocat la Heraklion. Guvernul pârât este reprezentat de delegații agentului său, domnul Kyriazopoulos, director la Consiliul Juridic al statului, și domnul Papida, auditor la Consiliul Juridic al statului. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă deținea până la 28 decembrie 2000 două hoteluri: Hotelul Akali și Hotelul Creta Beach. Potrivit reclamanților, valoarea actuală a acestor hoteluri se ridică la 13 220 322 EUR pentru primul hotel și la 16 000 000 000 EUR pentru al doilea hotel. Societatea reclamantă obține de patru ori (în 1979, 1982, 1983 și 1985) împrumuturi de la Banca Elenă pentru dezvoltare industrială ( Valoarea totală a împrumuturilor a fost de 104 400 000 drahme (aproximativ 306 382 EUR) și a fost utilizată pentru a acoperi o parte din costurile de construcție ale hotelului Akali. ETVA a introdus ipoteci în valoare de 3 000 000 000 drahme (8 804 108 EUR) din cele două hoteluri. Până la sfârșitul anului 2000, situația financiară a societății reclamante a fost foarte bună. Cu toate acestea, construcția hotelului Akali a fost amânată din cauza naturii solului care urma să primească fundațiile hotelului, astfel încât plata împrumutului a fost amânată. Între timp, conform calculelor ETVA, creanța de 104 400 000 drahme a atins 196 751 682 drahme (aproximativ 577 407 EUR) în 1989 și 2 626 000 000 drahme (aproximativ 7 706). 529 EUR) în 2000. Această creștere se explică printr-o clauză de capitalizare a dobânzilor la fiecare șase luni și prin aplicarea unei rate maxime a dobânzii moratorii. În perioada 1989-2000, reclamanții au plătit ETVA o sumă de 221 898 427 drahme (aproximativ 651 205 EUR). La 22 decembrie 1997, ETVA sesizează Curtea de Apel din Creta solicitând ca societatea reclamantă să fie supusă regimului de lichidare specială al articolelor 46 și 46-a din Legea nr. 1892/90. Aceste dispoziții vizează obținerea lichidării rapide a întreprinderilor supraîndatorate, trecând peste procedurile obișnuite ale Codului de procedură civilă și ale Codului comercial (execuție forțată și faliment) care riscă să dureze excesiv, evitând astfel creșterea datoriei întreprinderii în detrimentul intereselor creditorilor. Ședința a avut loc la 6 octombrie 2000 în cadrul acesteia, care s-a desfășurat în conformitate cu principiul contradictoriui, societatea reclamantă a fost reprezentată de doi avocați la alegerea sa. La 28 decembrie 2000, Curtea de Apel, care aplica dispozițiile Legii nr. 1892/1990, a primit cererea ETVA și a numit societatea ETVA ca lichidator. Curtea de apel a refuzat să amân examinarea cazului pentru a dispune o expertiză pentru a calcula valoarea exactă a creanței și a acceptat valoarea datoriei, astfel cum a calculat ETVA, pe motiv că această sumă apărea din bilanțurile societății și că, în plus, până în 1997, societatea reclamantă nu contestase niciodată valoarea datoriilor sale, astfel cum a fost evaluată de ETVA. Curtea de Apel a afirmat în această privință că controlul său se limita la verificarea numai a reuniunii condițiilor prevăzute la articolele 46 și 46-a din Legea nr. 1892/90. În special, aceasta a declarat că: aceste dispoziții stabilesc un regim special de lichidare a întreprinderilor supraîndatorate, care este diferit de cel prevăzut de Codul de procedură civilă privind executarea forțată și de Codul comercial privind falimentul (...) pentru a evita durata acestor proceduri care ar duce la creșterea excesivă a unei datorii deja semnificative în detrimentul creditorilor [...]. În plus, Curtea de Apel a subliniat că controlul său se limita la întrebarea: (a) dacă aceasta este una dintre întreprinderile descrise la art. 46 alineatul (1) din Legea nr. 1892/1990 care pot fi plasate în regimul special de lichidare, (b) că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și (c) că suma datoriilor revendicate de creditor (sau creditori) se ridică la cel puțin 20% sau 51% din totalul datoriilor restante ale întreprinderii în cauză. Nicio examinare suplimentară privind - în special cauzele datoriilor întreprinderii în cauză, răspunderea persoanelor fizice sau juridice în formarea acestor datorii, în cazul în care punerea în lichidare va fi benefică pentru întreprindere, creditori sau terțe părți mai degrabă nu poate fi efectuată de către instanța de apel care este obligată să ia o decizie într-un termen scurt În plus, aceasta a adăugat că, în cazul în care obiectul acestui proces nu este constatarea sumei exacte a creanței, ci a verificat dacă depășește suma de 600 000 000 000 drahmes (...) În plus, Curtea de Apel a hotărât că articolele menționate anterior nu au încălcat nici anumite articole din Constituție, nici articolele 6 alineatul (1) din convenție și 2 din Protocolul nr. (7) În cele din urmă, Comisia a adăugat că, atunci când instanțele examinează constituționalitatea legilor, ele nu au competența de a judeca dacă o dispoziție legislativă determinată este oportună din punct de vedere economic și social sau de a aprecia intențiile legiuitorului (hotărârea nr. 754/2000). La 22 mai 2001, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Chania cu o acțiune împotriva executării (ανακοπή) a hotărârii nr. 754/2000 a Curții de Apel de la Creta, în conformitate cu art. 933 din Codul de procedură civilă (a se vedea mai jos). La 23 mai 2001, aceștia și-au însoțit recursul cu o cerere de suspendare. La 20 iulie 2001, Tribunalul de Primă Instanță a dispus suspendarea executării hotărârii nr. 754/2000 până când s-a pronunțat definitiv asupra acțiunii introduse de reclamanți la 22 mai 2001 (Decizia nr. 1027/2001). Ședința a fost amânată de trei ori la cererea reclamanților și, în cele din urmă, anulată la inițiativa acestora. La 11 iunie 2001, societatea reclamantă a introdus o acțiune prin care solicita Tribunalului de Mare Instanță din Atena să constate că calcularea creanței pentru ETVA a fost greșită. Din dosar reiese că societatea reclamantă s-a retras ulterior din acțiunea respectivă. Pentru a remedia situația creată de creșterea considerabilă a capitalului împrumutat care rezultă din capitalizarea dobânzilor practicate de bănci și pentru a pune capăt numeroaselor falimente ale întreprinderilor rezultate, legiuitorul a adoptat legea nr. 2789/2000 care a eliminat această practică și a îmbunătățit statutul debitorilor. În plus, la 9 mai 2001, o nouă lege n 2912/2001 prevedea că creanțele rezultate din contractele de împrumut încheiate până la 31 decembrie 1985 nu puteau depăși de patru ori capitalul împrumutat, majorat cu dobânda simplă cu 50%. Societatea reclamantă susține că, în cazul în care ar fi putut să se aplice în casare, ar fi putut beneficia de această nouă legislație. Astfel, dispozițiile relevante din Legea 1892/1990 privind investițiile se citesc în conformitate cu art. 46. O întreprindere, care și-a suspendat sau întrerupt funcționarea din motive financiare sau care se află în stare de încetare a plății sau în faliment, aflată sub administrarea creditorilor sau sub gestionare provizorie, în lichidare sau în imposibilitatea evidentă de a plăti datoriile restante, este supusă lichidării prevăzute la articolele 9 și 10 din lege, în urma hotărârii Curții de Apel de la locul sediului întreprinderii, pronunțată în temeiul articolului 9 din Legea 1386/1983 și la cererea creditorului sau a creditorilor care reprezintă 20% din datoriile sale restante. Se consideră că neplata nu încetează cel puțin pentru o perioadă de șase luni de datorii scadente ale întreprinderii cu o valoare de cel puțin 20% din totalul datoriilor restante care, în orice caz, trebuie să depășească suma de 300 000 000 de drahme, în special în cazul întreprinderilor hoteliere, suma datoriilor decăzute trebuie să depășească 600 000 000 de drahme. art. 46-a În urma unei cereri din partea creditorilor care reprezintă cel puțin 51% din datoriile întreprinderii (...) Curtea de Apel dispune lichidarea specială prevăzută la articolul respectiv (...). Societatea aflată în lichidare specială pierde gestionarea activelor sale și organele sale sunt declarate ca fiind decăzute de putere. Lichidatorul procedează la lichidarea activelor întreprinderii, după cum consideră potrivit, cu proceduri sumare și fără a informa foștii directori. În conformitate cu art. 9 din Legea 1386/1983, decizia de a plasa o societate aflată în lichidare specială nu poate face obiectul niciunei acțiuni. Obiecțiile persoanei vizate de executarea sau ale oricărui creditor care are un interes în acțiune și care privesc validitatea titlului executoriu, procedura executorie forțată sau creanța sunt conținute într-o acțiune în anulare introdusă în fața instanței de judecată, dacă titlul executoriu pe care se bazează execuția este o hotărâre a instanței sau în fața instanței de mare instanță în toate celelalte cazuri (...). În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la o instanță care le încalcă dreptul la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul privind dreptul la apărare, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de o dublă încălcare a dreptului de acces la o instanță. În primul rând, aceștia se plâng că Curtea de Apel, pe baza legislației relevante, a pus pe a doua reclamantă în lichidare fără a examina chestiuni legate de fondul litigiului. În al doilea rând, se plâng că legislația relevantă exclude posibilitatea de a se pronunța împotriva hotărârii Curții de Apel. În plus, invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că au fost privați de proprietatea lor din cauza unei hotărâri judecătorești care nu respectă drepturile lor procedurale. Părțile relevante ale articolului 6 alineatul (1) din convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr 1 este astfel formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din convenție, guvernul consideră că legislația privind întreprinderile supraîndatorate prevede un regim special de lichidare, pentru a evita întârzierile cauzate de procedurile tradiționale de executare forțată și de faliment prevăzute de Codul de procedură civilă și de Codul comercial. În ceea ce privește guvernul, aplicarea procedurilor standard ar contribui la creșterea datoriilor celei de-a doua reclamante, deja împovărătoare, în detrimentul băncii creative și al economiei naționale în general. În plus, guvernul a susținut că societatea reclamantă a participat la procedura în fața Curții de Apel și a prezentat toate argumentele relevante pentru apărarea cauzei sale. Curtea de Apel a răspuns tuturor afirmațiilor societății reclamante, făcând referire în special la dispozițiile relevante ale convenției. În ceea ce privește lipsa recursului în casare, guvernul consideră că acest lucru nu ridică nicio dificultate cu privire la art. 6 alineatul (1) deoarece problema lichidării a fost supusă Curții de Apel, care este o instanță de grad superior. În plus, în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1. Guvernul susține că intervenția în administrarea bunurilor reclamanților a respectat echilibrul corect, care trebuie să existe între imperativele interesului general și cele ale protejării drepturilor lor. Într-adevăr, reclamanților li s-a acordat o suspendare a executării hotărârii nr. 754/2000 a Curții de Apel din Creta și, prin urmare, păstrează încă administrația proprietăților lor. În plus, guvernul susține că sistemul special de lichidare în cauză servește interesului public pentru faptul că acesta vizează vânzarea societății lichidate ca entitate și nu fragmentarea acesteia, ceea ce este în interesul creditorilor și, mai presus de toate, al economiei naționale. În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții au contestat faptul că argumentul guvernului, și anume că legislația privind lichidarea specială permite intervenția în fața Curții de apel a oricărei persoane care are un interes legitim, nu este relevant. Într-adevăr, problema ridicată de cauză este cea a examinării Curții de Apel care nu s-a referit la chestiuni esențiale de fond, legate de nașterea creanței și de suma exactă a acesteia. În ceea ce privește reclamanții, Curtea de Apel admite afirmațiile băncii, potrivit cărora datoria societății depășește suma de 600 000 000 drachme (aproximativ 1 760) 820 EUR) bazată în mod eronat pe bilanțurile anterioare ale societății. Curtea de Apel a refuzat, de asemenea, să amâne examinarea cazului sau să dispună de expertiză. Pe de altă parte, în ceea ce privește imposibilitatea de a se califica pentru casare, reclamanții consideră că rapiditatea procedurii nu constituia un scop legitim, întrucât aceasta viza numai protejarea intereselor băncii de credit. Prin urmare, nu ar exista niciun raport de proporționalitate între motivul, și anume lichidarea în temeiul unei singure decizii, și scopul urmărit, și anume protecția creditorului. În cele din urmă, reclamanții susțin că, dacă ar fi avut posibilitatea de a se angaja în Casație, legea adoptată în 2001 le-ar fi fost mai favorabilă. În plus, în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții luptă împotriva tezelor guvernului. Ei susțin că modul în care cererea ETVA a fost judecată de Curtea de Apel a antrenat pentru a doua reclamantă pierderea definitivă a hotelurilor sale și pentru primul reclamant numai în ceea ce privește acțiunile pe care le deținea. Faptul că acesta își deține încă, teoretic, acțiunile este lipsit de sens, deoarece a doua reclamantă este administrată de lichidator, iar primul reclamant nu mai poate exercita un control sau participa la luarea deciziilor privind patrimoniul societății. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cerere ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; rezultă că cererea nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a constatat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Loukis Loukales Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-07-20
0,97
AFFAIRE THEODORAKIS ET THEODORAKIS - TOURISME ET HOTELS S.A. c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE THEODORAKIS ET THEODORAKIS - TOURISME ET HOTELS S.A. c. GRÈCE (Requête n o 71511/01) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 20 juillet 2006 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire T
CtEDO 2005-05-19
0,95
KYRIAKAKOU ET KYRIAKAKOS (N° 1) c. GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 21813/02 présentée par Eleni KYRIAKAKOU et Evangelos KYRIAKAKOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 19 mai 2005 en une cham
CtEDO 2007-09-20
0,94
PASCHALIDIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 27863/05, 28422/05 et 28028/05 présentées par Giorgos PASCHALIDIS, Efstathios KOUTMERIDIS et Konstantinos ZAHARAKIS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Ho
CtEDO 2004-06-03
0,94
ATHANASIOU et AUTRES contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 2531/02 présentée par Xanthi ATHANASIOU et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 juin 2004 en une chambre composée d
CtEDO 2005-05-19
0,94
AFFAIRE STAMOS ET AUTRES c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE STAMOS ET AUTRES c. GRÈCE ( Requête n o 14127/03) ARRÊT STRASBOURG 19 mai 2005 DÉFINITIF 19/08/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
Sursă