CtEDO 14.06.2005 Auto

DOBROGOST v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
14.06.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DOBROGOST v. POLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 19608/02 de Robert DOBROGOST împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 14 iunie 2005 în calitate de cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Pellonpäää Traja Garlicki Borrego Borrego Mijović, judecători și dl O'Boyle Grefierul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 aprilie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Robert Dobrogost, este un național polonez născut în 1967 și locuiește în Sochaczew, Polonia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 1995, reclamantul a fost spitalizat în mai multe ocazii la Spitalele Sochaczew și Varșovia. Apoi a suferit o intervenție chirurgicală cerebrală. În ciuda altor operații și reabilitarea, reclamantul nu s-a recuperat pe deplin, a fost declarat dezactivat permanent și a fost incapabil de a lucra. La 12 iunie 1997, reclamantul a depus Curtea Regională de Skierniewice o acțiune civilă de compensare împotriva Spitalului Sochaczew. El a susținut că a fost victim de malpractica medicală din cauza nu diagnosticării corecte a bolii sale și a începe imediat tratamentul. La 14 noiembrie 1997 a avut loc prima audiere. La 13 ianuarie 2004, Curtea Regională Plock a pronunțat hotărâre, acordând compensația reclamantului și o pensie lunară. Părțile nu au depus recurs și hotărârea a devenit finală. La 27 aprilie 2002, data în care cererea a fost depusă în fața Curții, procedura era în așteptare în fața Curții Regionale Płock. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Legea din 2004, în măsura în care este relevantă: „1. Părțile la procedură pot depune o plângere că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în procedură] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”. Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare. ...” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1. Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat. În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții. Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de articolul (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cadrul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor. ...” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04) în care a decis că, în timp ce legea din 2004 producea efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „tempo rațional” în sensul prezentei dispoziții. Reclamantul s-a plâns în continuare, invocand art. 2 din Convenție, că viața și sănătatea sale nu au fost protejate în mod corespunzător de medici. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „tempo rațional” în sensul prezentei dispoziții. Guvernul a sugerat că reclamantul nu a epuizat toate căile de recurs interne în ceea ce privește plângerea de lungime. Reclamantul a susținut că remediile prevăzute de Actul de 2004 nu sunt „eficace” în sensul articolului 35 § 1 din Convenție. În conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea nu poate trata chestiunea decât după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general...” Curtea remarcă că prezenta cerere a fost depusă Curtei în momentul în care procedura relevantă a fost în suspensie în fața instanței interne și observă, de asemenea, că, în temeiul articolului 18 din Legea 2004, a fost deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost depusă în fața Curții, în termen de șase luni de la 17 luni. În septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. 1 din Convenție și a considerat eficace în ceea ce privește plângerile cu privire la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia. În special, a considerat că aceaceasta a fost capabilă amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Michalak c. Polonia) (dec.), nr. 24549/03, §§ 37-43). Cu toate acestea, în ciuda faptului că reclamantul a fost informat de către grefier cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Actului de 2004, a ales să nu se folosească de acest remediu. Reclamantul se bazează în continuare pe art. 2 care susține că medicii nu și-au protejat viața și sănătatea. Cu toate acestea, această plângere nu a fost susținută de nici o probă materială. întemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; declara cererea inadmisibilă. (dec.), nr. 24549/03, §§ 23, care urmează să fie publicată în CEDO 2005-... – disponibil, de asemenea, pe site-ul internet al Curții (http://www.echr.coe.int).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă