AFFAIRE ERGIN ET KESKIN c. TURQUIE (NO. 2)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

16.06.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ERGIN ET KESKIN c. TURQUIE (NO. 2) (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ERGÂN ȘI KESKÂN c. TURCIA (n (solicitarea nr. 63926/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iunie 2005 DEFINITIVF 16/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Ergin și Keskin c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Caflisch Türmen Zagrebelsky Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 mai 2005, Rend hotărârea a fost adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 63926/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Ahmet Ergin și Halit Keskin ( K.T. Sürek, avocat la oststanbul. Guvernul turcian (atît de mare) nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții. La 6 martie 2001, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), la 7 noiembrie 2002, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. CIRCONSTANCES DE LA SPECE Reclamanții s-au născut în 1973 și, respectiv, 1952, fiind rezidenți la ospiciu. Ei erau redactorul șef (Dl. Ergin) și proprietarul (dl. Keskin) al ziarului Günlük Emek (Lucra de zi cu zi). Un articol intitulat Karadeniz'de kontra plan și conținând fotografia persoanei interesate, a fost publicată pe prima pagină a numărului 316 al ziarului, apărut la 20 septembrie 1997. Printr-o decizie din 20 septembrie 1997, judecătorul care se află în apropierea Curții de Securitate a statului Istanbul a ordonat sesizarea tuturor exemplarelor de la nr 316 ale ziarului Günlük Emek printr-un act din 24 septembrie 1997, procurorul general al Republicii. Aproape de curtea de securitate din statul Istanbul, i-a acuzat pe reclamanți, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Legea din 1991 privind combaterea terorismului, pentru că l-au desemnat pe dl Veli Küçük drept țintă pentru organizațiile teroriste. În fața Curții de Securitate a Statului, reclamanții au contestat acuzațiile și au invocat articolele 6 și 10 din Convenție. Ei au susținut că scopul lor era de a furniza informații și au subliniat, printre altele, că dispoziția legii din 1991, conform căreia condamnarea lor era necesară, se referea la divulgarea identității funcționarilor forțelor de securitate care au participat la misiuni de combatere a terorismului. Cazul speciei nu putea fi considerat în acest context, întrucât identitatea generalului Veli Küçük fiind deja de notorietate publică, prin atenția acordată de mass-media și au susținut, de asemenea, că informația în litigiu a fost publicată în întreaga presă și că numai ziarul Günlük Emek a făcut obiectul unei urmăriri penale. Prin hotărârea din 16 aprilie 1998, Curtea de Securitate a statului i-a condamnat pe reclamanți să plătească amenzi de 78 322 500 de lire turcești (TRL) și, respectiv, 156 645 000 TRL. În așteptările sale, Curtea a resuscitat articolul în litigiu și a concluzionat că generalul Küçük a fost desemnat drept țintă pentru organizațiile teroriste. [în articolul] publicat pe prima pagină a ziarului, împreună cu fotografia generalului Veli Küçük, s-a afirmat că, în timpul exercitării funcțiilor sale de către persoana interesată din Kocaeli, au fost comise asasinate pe motive politice, că generalul era comandantul unei regiuni numite "triunghiul morții," că a jucat un rol activ în războiul desfășurat în sud-est [...], că crimele de autor necunoscut, execuțiile sumare și acțiunile contra-guerilla s-au intensificat întotdeauna în regiunile în care era în funcție, că în regiunea Mării Negre, aceeași intensificare se făcea simțită de la sosirea sa, în special prin acte de tortură în custodie și prin împușcarea păstorilor. În plus, Curtea a ordonat încetarea publicării ziarului Günlük Emek timp de șapte zile. 10. Reclamanții s-au ocupat de casarea împotriva hotărârii. Ei au invocat din nou articolele 6 și 10 din Convenție, în special dreptul de a divulga și de a primi informații. 11. Avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu ar fi fost notificat reclamanților. 12. Prin hotărârea din 15 aprilie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 13. art. 6 din Legea nr. 3713 din 12 aprilie 1991 privind combaterea terorismului este formulat în acest sens. Se pedepsește cu o amendă de cinci până la zece milioane de lire turcești pe oricine (...), verbal sau într-o publicație, (...) dezvăluie identitatea funcționarilor care au participat la misiuni de combatere a terorismului sau, în mod similar, desemnează o persoană drept țintă. În cazul în care faptele menționate mai sus sunt comise prin intermediul revistelor menționate în art. 3 din Legea nr. 5680 privind presa, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90 la sută din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, dacă intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună, sau a vânzărilor realizate anterior de ultimul număr al revistei, dacă acesta este lunar sau apare mai puțin frecvent (...). Cu toate acestea, amenda nu poate fi mai mică de 50 de milioane de lire turcești; redactorul șef al revistei este condamnat la jumătate din pedeapsa aplicată editorului. Reclamanții se plâng că condamnarea lor la infracțiune le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare și invocă art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat în părțile relevante ale acesteia: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 15. Curtea constată că obiecția nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnările în litigiu constituiau ingerințe în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare, protejată prin art. 10 alineatul (1). În plus, nu se contestă faptul că intervenția era prevăzută de lege și avea obiective legitime, și anume protejarea integrității teritoriale și, în special, apărarea ordinii și prevenirea criminalității, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea Ya În acest caz, litigiul se referă la problema dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 17. Guvernul susține că condamnarea reclamanților era necesară într-o societate democratică, în măsura în care textul în litigiu consta într-un apel la ură și violență, sub o formă deghizată. Aceasta ar fi o informație falsă și manipulatoare, incitând la infracțiuni și al cărei impact potențial, în special în sud-estul țării, ar fi periculos pentru ordinea publică. 18. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea în special Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDO 1999 VI, maim Aksoy c. Turcia, n 28635/95, 30171/96 și 34535/97, § 80, 10 octombrie 2000, Kark Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Aceasta a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în articolul în cauză și contextului în care a fost publicat. În această privință, Comisia a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., p. 1568, punctul 58). Articolul în litigiu consta într-o informare comentată cu privire la noile măsuri luate în regiunea Mării Negre ca urmare a numirii unui nou comandant al jandarmeriei în regiunea respectivă. 21. Curtea arată că Curtea de Securitate a statului a considerat că articolul în litigiu conținea termeni care încurajau poporul la ură și ostilitate, precum și la crimă. 22. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate, ca atare, suficiente pentru a justifica interferența în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). În special, Comisia observă că, deși anumite pasaje din articolul în litigiu prezintă o imagine a celor mai negative ale statului turc, oferind astfel o conotație ostilă, acestea nu încurajează utilizarea violenței, nici rezistența armată, nici revolta, și că nu este vorba despre un discurs de ură, ceea ce, în opinia Curții, este elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, În acest sens, Curtea constată că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când este vorba de măsurarea proporționalității intervenției. 500 TRL și respectiv 156 645 000 TRL. În plus, toate exemplarele din n 316 ale cotidianului Günlük Emek au fost confiscate și publicate suspendat timp de o săptămână. Prin urmare, condamnarea reclamanților la penalitate se dovedește disproporționată la scopurile vizate, deci nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, s-a încălcat art. 10 din Convenție. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 24. Reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituia un tribunal independent și echitabil care le-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. În plus, se plâng de necomunicarea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și consideră că aceasta este o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) ▪ cu privire la admisibilitatea 25. Guvernul nu ridică nicio excepție cu privire la admisibilitatea acestor obiecții. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea constată că obiecțiile reclamanților nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond Despre independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 (a se vedea Özel c. Turcia, nr. 4339/98, § 33-34, 7 noiembrie 2002 și Özdemir c. Turcia, nr. 59659/00 § 35-36, 10 iulie 2001 27. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care răspundeau în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate prin Codul Penal, s-au temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei lor. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-au exprimat reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Cal, citată anterior, p. 1573, § 72 in fine 28. Curtea concluzionează că, atunci când i-a judecat și condamnat pe reclamanți, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) cu privire la necomunicarea avizului procurorului general 29. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în orice caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 30. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze celălalt motiv întemeiat pe art. 6 din Convenție (a se vedea, printre altele, siliraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 31. Potrivit articolului 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește daunele materiale, reclamanții solicită fiecare 10 000 EUR. Din cauza prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit, reclamanții solicită, de asemenea, fiecare 10 000 EUR. 33. Guvernul nu se pronunță asupra acestor sume. 34. În ceea ce privește pretinsele pierderi pecuniare, în măsura în care reclamanții nu au prezentat niciun element de probă care să permită o cuantificare a prejudiciului care rezultă din încălcarea articolului 10 din convenție, Curtea respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui solicitant 2 000 EUR pentru prejudiciul moral. 35. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui solicitant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (a se vedea Hotărârea Gençel c. Turcia, nr 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003). 36. Reclamanții solicită, de asemenea, 4 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 37. Guvernul consideră aceste pretenții excesive. 38. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma totală de 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și în fața Curții și o acordă reclamanților. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă Dicționară că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului A spus că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (3) litera (b) din Convenție. Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului i. 2 000 EUR (două mii EUR) fiecărui solicitant pentru daune morale ii. 2 000 EUR (două mii EUR) pentru solicitanți în comun pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 16 iunie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele