AFFAIRE ERGIN c. TURQUIE (N° 3)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

16.06.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ERGIN c. TURQUIE (N° 3) (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURCIA (n (solicitarea nr. 50691/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iunie 2005 DEFINITIVF 16/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Ergin c. Turcia (n 3), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Zagrebelsky Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 mai 2005, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 50691/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, M. La 22 iulie 1999, Ahmet Ergin a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 6 martie 2001, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prin scrisoarea din 9 februarie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, în aceeași etapă a procedurii privind admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1973 și își are reședința în "stanbul." La momentul faptelor, editorul și editorul ziarului Günlük Emek (Lucrul zilnic). Reclamantul a publicat, la pagina 4 din numărul 572 al acestui ziar apărut la 4 iunie 1998, două articole, intitulate "Noi vom obține câștig de cauză" (Davay Primul articol a constat într-o critică virulentă a unei campanii conduse de Milliyet, un ziar de mare tragere, apelând la o mișcare națională pentru a face un paradis din sud-est, de unde forțele armate turce au alungat terorismul. Cel de-al doilea s-a referit la deschiderea a opt noi internate în această regiune de către Ministerul Educației Naționale, la cererea prefecturii situației de urgență. Autorul articolului susținea că aceste internate sunt mai mult în cazarmă decât în școli printr-un act din 16 iunie 1998, procurorul general al Republicii. În apropierea Curții de Securitate a statului destanbul, în conformitate cu art. 312 alineatul (2) din Codul penal, l-a inculpat pe reclamantul de incitare a poporului la ură și ostilitate pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă și la o clasă, ca urmare a publicării articolelor menționate. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a precizat că autorul articolelor era dl Ali Polat și a solicitat un termen pentru a supune instanței documentul numit "Adiyet belgieni" (atestarea autorului articolului în litigiu). Prin hotărârea din 25 decembrie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de doi ani și la plata unei amenzi de 30 040 A decis, de asemenea, să interzică publicarea ziarului Günlük Emek timp de o săptămână. Ea a precizat că persoana interesată nu a comparat cu audierile stabilite, pe care el nu le-a prezentat. În termenul stabilit și numele autorului pe care l-a citat nu corespundea cu cel menționat în articolele de mai jos, motiv pentru care pedeapsa sa nu a fost schimbată în amendă. În așteptarea sa, instanța se rezumă astfel la articolele în litigiu (...) din articolul intitulat "Vom obține câștig de cauză," [autorul susține] că campaniile organizate în sud-est ar avea ca scop neutralizarea și suprimarea luptei proletarilor kurzi împotriva tiraniei fasciste, ținta nu ar fi în nici un caz de a transforma sud-estul într-un paradis, dimpotrivă, ar fi întotdeauna vorba despre politica de intimidare și supunere pusă în aplicare de aproape 20 de ani la țară și în orașele kurde prin intermediul JITEM (unitatea de informații a jandarmeriei), forțele specializate pentru operațiuni, gărzile de sat și forțele de ordine. Cei care ar fi reprimat până în prezent mișcarea celor oprimați, inclusiv kurzii, prin mijloace armate, ar fi condamnați să eșueze în planurile lor și ar fi condamnați de lupta celor oprimați, care ar fi acum autorii propriei lor istorii. Proletariatul turc și kurda ar scăpa de politica de agresiune însângerată și de anihilare și ar lucra pentru a clădi un sistem social bazat pe fraternitatea tuturor proletarilor ambelor națiuni, eliminând actualul sistem de discriminare și tirania.... În articolul intitulat "numărul de internate asimilatoare" [autorul anunță că] numărul de internate regionale construite în departamentele kurde ar crește în fiecare zi. În aceste școli, tinerii Kurzi nu ar putea primi învățământ în limba lor maternă, satele ar fi evacuate și alte sate "de asimilare" ar fi construite, regiunea ar fi dezumanizată prin emigrarea forțată a populației kurde în marile orașe (...) pe care tinerii Kurdes ar dori să le învețe științific în satul lor și în propria lor limbă. 10. Reclamantul s-a ocupat de această hotărâre, în temeiul recursului său, menționând articolele 6 și 10 din Convenție și a subliniat că nu a primit nici o notificare pentru termenul pe care instanța i l-ar fi atribuit pentru prezentarea atestatului autorului. El a indicat adresa autorului și a protestat că instanța se grăbea să se pronunțe fără să-l fi auzit pe acesta. În plus, acesta a susținut că, în conformitate cu art. 16 alineatul (2) din Legea privind presa, obligația de a găsi adresa autorului articolului în litigiu nu îl incorpora pe redactorul-șef și că a informat Curtea cu privire la identitatea autorului, ceea ce ar fi trebuit să-i permită să își vadă pedeapsa cu închisoarea combătută în amendă. El a explicat că prezentarea atestatului autorului nu era decât o practică adoptată de apărare pentru a accelera procedura și că aceasta nu era o obligație legală. 11. Avizul procurorului general din apropierea Curții de Casație nu ar fi fost notificat reclamantului. 12. Prin hotărârea din 22 aprilie 1999, Curtea de Casație l-a despăgubit pe reclamant de cererea sa și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. 13. După ce a beneficiat de legile de amnistie, reclamantul nu și-ar fi ispășit pedeapsa cu închisoarea. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 14. art. 16 alineatul (2) din Legea nr. 5680 privind presa, în vigoare la data faptelor, precizează (...) Editorul-șef al unei reviste nu este obligat să declare identitatea autorului articolului, a informației, a desenului sau a caricaturii nesemnate sau semnat de o poreclă sau un pseudonim. Responsabilitatea pentru articolele, informațiile, desenele sau desenele a căror identitate a autorului este necunoscută și nedeclarată în mod corespunzător de către redactorul-șef, cel târziu la prima sa audiere de către instanță, revine redactorului-șef, ca și cum ar fi el însuși autorul (...) 15. Restul dreptului și practicii interne relevante este descris în hotărâri Özkaya c. Turcia 421198/98, § 12-18, 30 noiembrie 2004) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE 16. Reclamantul se plânge că condamnarea sa la închisoare a încălcat dreptul la libertatea de exprimare și invocă art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat în părțile sale relevante: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 17. Guvernul nu ridică nicio excepție. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că motivul întemeiat pe art. 10 ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi în mod evident întemeiată greșit, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat prin art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că interferența era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest caz, litigiul se referă la necesitatea intervenției într-o societate democratică 19. Guvernul susține că condamnarea reclamantului a fost necesară într-o societate democratică, în măsura în care situația securității în sud-estul țării era deosebit de sensibilă în perioada faptelor și că termenii "lucrători" și "mișcare kurdă" Acestea nu ar fi lucrări jurnalistice, ci propagandă împotriva autorității statului. 20. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea în special Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Comisia a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față și a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în articole și contextului în care au fost publicate. În această privință, Comisia a ținut seama de circumstanțele care privesc cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., p. 1568, punctul 58). Articolele în litigiu constau într-o critică violentă a unei campanii naționale lansate de un cotidian pentru a invita populația și întreprinderile să investească în sud-estul țării, precum și în politica guvernului de a asimila poporul kurd prin intermediul educației tinerilor în internate 23. Curtea arată că Curtea de Securitate a statului a considerat că articolele în litigiu conțineau termeni care încurajau poporul la ură și ostilitate. 24. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate, ca atare, ca fiind suficiente pentru a justifica interferența în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). În special, Comisia observă că, deși anumite pasaje din articolele în litigiu prezintă o imagine a celor mai negative ale statului turc, oferind astfel o conotație ostilă, acestea nu încurajează utilizarea violenței, nici rezistența armată, nici revolta, și nu este vorba despre un discurs de ură, ceea ce, în opinia Curții, este elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, contrario, Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], n 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 25. Curtea subliniază că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când vine vorba de măsurarea proporționalității intervenției. În acest sens, Curtea constată că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și la o amendă de 3 040 000 TRL. În plus, publicarea cotidianului Günlük Emek a fost suspendată timp de șapte zile. Condamnarea reclamantului la penalitate, în plus față de o pedeapsă privativă de libertate, se dovedește a fi disproporționată pentru scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică mai. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 26. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituia un tribunal independent și imparțial În plus, se plânge de necomunicarea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să (...) dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) asupra admisibilității 27. Curtea constată că obiecțiunile nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond pe tema independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului 28. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 (a se vedea Özel c. Turcia, nr. 4339/98, § 33-34, 7 noiembrie 2002 și Özdemir c. Turcia, nr. 59659/00 § 35-36, 10 iulie 2001 29. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile hrănite de reclamant cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, citată anterior, p. 1573, § 72 in fine 30. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) cu privire la necomunicarea avizului procurorului general 31. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 32. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze celălalt motiv întemeiat pe art. 6 din Convenție (a se vedea, printre altele, deliraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 7 000 EUR ca urmare a suspendării publicării ziarului timp de șapte zile și solicită, de asemenea, repararea unei daune morale pe care o evaluează la 5 000 EUR. 35. Guvernul nu se pronunță asupra acestor pretenții. 36. În ceea ce privește presupusa pierdere pecuniară, în măsura în care reclamantul nu a prezentat niciun element de probă care să permită o cuantificare a deficitului de câștig rezultat din încălcarea articolului 10 din convenție, Curtea respinge această cerere. 37. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că persoana în cauză poate trece pentru că a trecut printr-o anumită nelămurire din cauza circumstanțelor din speță. În această privință, Curtea subliniază în special restricțiile privind dreptul la asociere pe care condamnarea reclamantului în temeiul articolului 312 din Codul penal le-a condus. În conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea acordă suma de 2 000 EUR pentru daune morale. 38. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui solicitant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (a se vedea Hotărârea Gençel menționată anterior, punctul 27). Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. El nu furnizează niciun document cu titlu documentar. 40. Guvernul nu se pronunță asupra acestor pretenții. 41. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Ankara afirmă că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turcești noi la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale ii. 500 EUR (mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sume care pot fi datorate ca impozite de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 16 iunie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele