SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 24379/02 prezentate de Alexandar Angelov KUNOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis Președinte Loucaide Mes Tulkens Botomarova dnii Haraiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecătorii S. Nielsen, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 iunie 2002, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, dl Alexandar Angelov Kunov, este cetățean bulgar, născut în 1973 și rezident în Vratza. Este reprezentat în fața Curții de către dl Taralanska-Petkova, avocat în Roussé. Guvernul pârât este reprezentat de co-agentul său, dl Kotzeva, de la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Condamnările implicite ale reclamantului la 18 decembrie 1998 reclamantul a fost arestat de poliția din Rousé în legătură cu executarea unei serii de zboruri. Potrivit reclamantului, poliția l-ar fi lăsat să plece, arătându-i că nu va fi îngrijorat, potrivit guvernului, care se bazează pe constatările faptice din actele polițienești și din hotărârile judecătorești ulterioare, persoana în cauză ar fi fugit de la poliție. La data de 21 decembrie 1998, investigatorul a ordonat ca reclamantul să fie pus sub acuzare pentru furtul de aparate hi-fi și obiecte de valoare, comise prin efracție și în ședință cu fratele său la 18 decembrie 1998 și a ordonat, de asemenea, plasarea persoanei în arest provizoriu. S-a emis un mandat de cercetare locală, iar reclamantul nu a fost găsit la adresele cunoscute ale autorităților, iar la 19 februarie 1999 a fost emis un mandat național de cercetare. Întrucât cercetările efectuate nu au dat rezultate, la 24 februarie 1999, investigatorul a considerat că procedura putea continua în absența pârâtului în conformitate cu art. 217a și 268 alin. (3) din Codul de procedură penală și i-a desemnat un avocat din oficiu. Ordonanța de punere în judecată a fost notificată avocatului care l-a reprezentat în etapele ulterioare ale procedurii. Procurorul a ordonat trimiterea la judecată a reclamantului și a fratelui său la 22 martie 1999. Tribunalul a constatat că cercetările s-au dovedit a fi ineficiente și a considerat că procesul, deschis cu numărul 777/99, putea avea loc chiar și în absența reclamantului, în temeiul articolului 268 alineatul (3) din Codul de procedură penală. Prin hotărârea implicită pronunțată la 7 iulie 1999, reclamantul a fost găsit vinovat de furtul comis la 18 decembrie 1998 și condamnat la patru ani de închisoare. În paralel cu această procedură, a fost deschisă o altă procedură penală împotriva reclamantului pentru alte jafuri prin efracție comise la 9 și 10 noiembrie 1998, în legătură cu care fusese interogat în momentul arestării sale la 18 decembrie 1998. 586/99, persoana în cauză a fost găsită vinovată și condamnată la cinci ani de închisoare printr-o hotărâre din 8 iulie 1999. Nici reclamantul, nici avocatul din oficiu care a intervenit, aceste hotărâri au devenit definitive la expirarea termenului legal de 30 de zile. Tentativele reclamantului de a obține o nouă examinare a cauzelor sale Reclamantul a fost arestat la 19 noiembrie 1999 și a fost încarcerat în executarea hotărârii din 8 iulie 1999 în procedura nr. 586/99, pe care a fost informat cu această ocazie. La o dată nespecificată, a formulat o cerere în anulare a hotărârii și în redeschiderea procedurii, în temeiul noii dispoziții a articolului 362a din Codul de procedură penală. Prin hotărârea din 29 iunie 2000, Curtea Supremă de Casație i-a acceptat cererea, a anulat hotărârea și a trimis cauza Tribunalului de Primă Instanță pentru o nouă examinare pe fond. Înalta instanță a considerat că, chiar dacă reclamantul ar fi fugit de la secția de poliție, nu se putea considera că el avea cunoștință de cauză. În sensul articolului 362a, în măsura în care, în momentul evadării sale, nu fusese pus sub semnul întrebării și, prin urmare, nu fusese informat în mod precis cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. În ceea ce privește hotărârea din 7 iulie 1999, pronunțată în procedura 777/99, reclamantul ar fi avut cunoștință de acest lucru la 10 aprilie 2000. La 4 decembrie 2000, apoi la 30 iulie 2001, acesta a adresat Curții Supreme de Casație o cerere de anulare a hotărârii și de redeschidere a procedurii în temeiul articolului 362a din Codul de procedură penală, susținând că hotărârea a fost afectată de nereguli grave, în special de o încălcare a dreptului la apărare. Prin hotărârea din 4 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Casație și-a respins cererea și a considerat că reclamantul a fugit de la poliția de poliție și, prin urmare, a renunțat în mod voluntar la justiție. Cercetările efectuate s-au dovedit zadarnice și, în aceste circumstanțe, instanța a efectuat în mod legitim examinarea cauzei în absența persoanei în cauză. Astfel, reclamantul a fost privat de posibilitatea de a-și organiza apărarea ca urmare a propriului comportament vinovat. Prin urmare, condițiile de redeschidere prevăzute la art. 362a din Codul de procedură penală nu erau îndeplinite. Printr-o ordonanță din 11 noiembrie 2002, Tribunalul Districtual Roussé, sesizat la propunerea procurorului districtual, a considerat că condițiile unei confuzii a pedepselor erau îndeplinite în ceea ce privește trei condamnări ale reclamantului care au avut loc între 1999 și 2002, printre care și cea din 7 iulie 1999; acesta a pronunțat o singură pedeapsă de patru ani de închisoare. Cu toate acestea, la 8 iulie 2003, procurorul general al Republicii sesizează Curtea Supremă cu privire la o propunere de anulare a ordonanței din 11 noiembrie 2002. Cu toate acestea, prin hotărârea din 12 ianuarie 2004, Curtea a acceptat această cerere. La trimitere, Tribunalul Districtual Roussé pronunțat la 18 februarie 2004 o pedeapsă comună cu privire la două dintre condamnările reclamantului, dar a considerat că pedeapsa de patru ani de închisoare impusă prin hotărârea din 7 iulie 1999 trebuie executată separat. Reclamantul a solicitat această ordonanță, fără a se ține seama de observațiile părților în cazul în care a obținut sau nu câștig de cauză. Dreptul și practica internă relevantă Procedura penală implicită În temeiul articolului 268 alineatul (3) din Codul de procedură penală (CPP), în redactarea sa la momentul faptelor, tribunalul putea să examineze un caz în absența pârâtului în anumite condiții În cazul în care acest lucru nu va afecta stabilirea adevărului (...), dacă [inculpatul] Nu a fost găsit la adresa indicată sau a schimbat adresa fără a informa autoritatea competentă A fost citat în mod regulat și nu a fost prezentat fără a indica motive justificative. art. 217a CPP prevede că instrucțiunea preliminară poate fi efectuată în absența pârâtului în aceleași condiții. Redeschiderea procedurii în cazul unei hotărâri implicite art. 362a CPP, în vigoare de la 1 ianuarie 2000, prevede posibilitatea ca o persoană condamnată în urma unei proceduri implicite să solicite anularea hotărârii și redeschiderea procedurii în termen de un an de la data la care a fost informată cu privire la condamnare, cu condiția ca aceasta să nu fi avut cunoștință de procedurile penale împotriva sa. Cererea, efectuată la Curtea Supremă de Casație, nu întrerupe executarea pedepsei, cu excepția cazului în care instanța decide altfel. În conformitate cu jurisprudența existentă, atunci când este sesizată cu o cerere de redeschidere a Curții Supreme de Casație, se verifică dacă art. 268 alineatul (3) CPP, care reglementează condițiile procedurii implicite, a fost respectat, această chestiune coincisă cel mai adesea cu întrebarea dacă persoana în cauză avea sau nu cunoștință de urmărirea penală. Cele mai multe decizii consideră că o persoană care a fost pusă în discuție în mod personal și care a fost astfel informată cu privire la procedură și la acuzațiile reținute a fost informată cu privire la urmăririle penale în sensul articolului 362a (ре 368/. n 183 от 04.05.2000 по н.д. 104/2000, II н.о. ; ре 549 от 11.11.2002 по н.д. 455/2002, II н.о.). Cu toate acestea, anumite decizii impun ca persoana în cauză să fi fost informată cu privire la trimiterea sa la judecată sau la data ședinței pentru a-i refuza dreptul la redeschiderea procesului (рен. n 155 от 17.03.2000 по н.д. 80/2000, II н.о.). Într-un caz în care persoana în cauză nu a fost niciodată examinată și nici ascultată într-o cauză dată, Curtea Supremă de Casație a considerat că nu avea cunoștință de urmăririle penale în sensul articolului 362a (ре 368/. n 723 от 23.01.2004 по н.д. 582/2003, I н.о.). Potrivit informațiilor disponibile, nu ar exista nicio decizie privind un caz similar celui al reclamantului, și anume atunci când pârâtul a fost audiat cu privire la faptele incriminate, dar nu a fost informat personal cu privire la punerea sa în discuție. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că a fost judecat și condamnat în mod implicit și că nu a putut obține redeschiderea procesului și o nouă examinare pe fond. ÎN DREPT, reclamantul denunță o necunoaștere a dreptului său la un proces echitabil garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care dispune, după cum urmează, în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Guvernul nu prezintă comentarii cu privire la motiv și se încredință Curții pentru a aprecia admisibilitatea cererii. Reclamantul susține că a fost lipsit de posibilitatea de a participa la ședință și de a-și asigura apărarea în cadrul procedurii implicite care a condus la hotărârea din 7 iulie 1999. Comitetul consideră că, în aceste circumstanțe, în temeiul jurisprudenței Curții, dreptul intern ar fi trebuit să-i asigure posibilitatea de a obține o nouă examinare a cauzei sale după ce a avut cunoștință de hotărâre, cu excepția cazului în care a considerat că a renunțat să se prevaleze de dreptul său de a se prezenta în instanță și de a se apăra. Cu toate acestea, reclamantul subliniază că o astfel de renunțare la un drept garantat prin convenție ar trebui să fie stabilită într-un mod neechivoc, ceea ce nu s-ar întâmpla în cazul de față. Într-adevăr, acesta consideră că, în măsura în care nu i s-a notificat nicio sarcină înainte de eliberarea sa (sau de evadarea sa, așa cum susține guvernul) la 18 decembrie 1998, nu a fost în mod oficial informat cu privire la urmărirea penală și nu a putut renunța la drepturile sale procedurale înainte ca acestea să ia naștere. În aceste circumstanțe, refuzul Curții Supreme de Casație de a dispune o nouă examinare a cauzei sale ar fi adus atingere articolului 6 din convenție. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu a fost invocat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Președinte
de la requête n
o
24379/02
présentée par Alexandar Angelov KUNOV
contre la Bulgarie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 23 juin 2005 en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
L.
Loucaides
,
M
mes
F.
Tulkens
,
S.
Botoucharova
,
MM.
K.
Hajiyev
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et
de
M.
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 juin 2002,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l'article 41 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Alexandar Angelov Kunov, est un ressortissant bulgare, né en 1973 et résidant à Vratza. Il est représenté devant la Cour par M
e
P.
Taralanska-Petkova, avocate à Roussé. Le gouvernement défendeur est représenté par son coagent, M
me
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Les condamnations par défaut du requérant
Le 18 décembre 1998 le requérant fut arrêté par la police de Roussé en relation avec la perpétration d'une série de vols. Il effectua une déposition écrite. D'après le requérant, les policiers l'auraient laissé partir en lui indiquant qu'il ne serait pas inquiété. Selon le Gouvernement, qui se fonde sur les constatations factuelles figurant dans les actes de la police et dans les décisions judiciaires ultérieures, l'intéressé se serait enfui du commissariat.
Une instruction pénale fut ouverte le 20 décembre 1998. Le 21 décembre 1998, l'enquêteur ordonna la mise en examen du requérant pour le vol d'appareils hi-fi et d'objets de valeurs, commis par effraction et en réunion avec son frère le 18 décembre 1998. Il ordonna également le placement de l'intéressé en détention provisoire.
Un mandat de recherche local fut émis. Le requérant ne fut pas trouvé aux adresses connues des autorités et le 19 février 1999 un mandat de recherche national fut délivré.
Les recherches effectuées n'ayant pas donné de résultat, le 24 février 1999 l'enquêteur considéra que la procédure pouvait continuer en l'absence du prévenu en application des articles 217a et 268 alinéa 3 du Code de procédure pénale, et lui désigna un avocat d'office. L'ordonnance de mise en examen fut notifiée à l'avocat qui représenta le requérant dans les étapes ultérieures de la procédure.
Le procureur ordonna le renvoi en jugement du requérant et de son frère le 22 mars 1999. Le tribunal constata que les recherches s'étaient avérées infructueuses et considéra que le procès, ouvert sous le numéro 777/99, pouvait avoir lieu même en l'absence du requérant, en vertu de l'article 268 alinéa 3 du Code de procédure pénale.
Par un jugement rendu par défaut en date du 7 juillet 1999, le requérant fut reconnu coupable du vol commis le 18 décembre 1998 et condamné à quatre années d'emprisonnement.
Parallèlement à cette procédure, une autre procédure pénale avait été ouverte contre le requérant pour d'autres vols par effraction, commis les 9 et 10 novembre 1998, au sujet desquels il avait été interrogé lors de son arrestation le 18 décembre 1998. A l'issue de cette procédure, menée également par défaut devant le tribunal de district de Roussé sous le numéro
586/99, l'intéressé fut reconnu coupable et condamné à cinq années d'emprisonnement par un jugement du 8 juillet 1999.
Ni le requérant, ni l'avocat commis d'office ayant interjeté appel, ces jugements devinrent définitifs à l'expiration du délai légal de 30 jours.
2.
Tentatives du requérant d'obtenir un nouvel examen de ses affaires
Le requérant fut arrêté le 19 novembre 1999 et incarcéré en exécution du jugement du 8 juillet 1999 dans la procédure n
o
586/99, dont il fut informé à cette occasion.
A une date non précisée, il forma une demande en annulation du jugement et en réouverture de la procédure, en application de la nouvelle disposition de l'article 362a du Code de procédure pénale.
Par un arrêt du 29 juin 2000, la Cour suprême de cassation fit droit à sa demande, annula le jugement et renvoya l'affaire au tribunal de première instance pour un nouvel examen au fond. La haute juridiction estima que même si le requérant s'était enfui du commissariat de police, on ne pouvait considérer qu'il «
avait connaissance
», au sens de l'article 362a, des poursuites menées à son encontre dans la mesure où au moment de son évasion il n'avait pas été mis en examen et n'avait dès lors pas été informé de manière précise des charges retenues contre lui.
Concernant le jugement du 7 juillet 1999, rendu dans la procédure
n
o
777/99, le requérant en aurait eu connaissance le 10 avril 2000. Le 4 décembre 2000, puis le 30 juillet 2001, il adressa à la Cour suprême de cassation une demande visant l'annulation du jugement et la réouverture de la procédure en application de l'article 362a du Code de procédure pénale. Il y soutenait que le jugement était entaché de graves irrégularités, notamment d'une atteinte aux droits de la défense.
Par un arrêt du 4 janvier 2002, la Cour suprême de cassation rejeta sa demande. Elle considéra que le requérant s'était enfui du commissariat de police et s'était donc volontairement soustrait à la justice. Les recherches effectuées s'étaient révélées vaines et dans ces circonstances le tribunal avait légitimement procédé à l'examen de l'affaire en l'absence de l'intéressé. Ainsi, le requérant avait été privé de la possibilité d'organiser sa défense du fait de son propre comportement fautif. Dès lors, les conditions de réouverture visées à l'article 362a du Code de procédure pénale ne se trouvaient pas réunies.
3.
L'exécution de la peine infligée
Par une ordonnance du 11 novembre 2002, le tribunal de district de Roussé, saisi sur proposition du procureur, considéra que les conditions d'une confusion des peines étaient réunies à l'égard de trois condamnations du requérant intervenues entre 1999 et 2002, parmi lesquelles celle du 7
juillet 1999. Il prononça une peine unique de quatre années d'emprisonnement.
Le requérant fut remis en liberté au plus tard en janvier 2003.
Toutefois, le 8 juillet 2003, le Procureur général de la République saisit la Cour suprême de cassation d'une proposition d'annulation de l'ordonnance du 11 novembre 2002. Par un arrêt du 12 janvier 2004, la cour fit droit à cette demande.
Sur renvoi, le tribunal de district de Roussé prononça le 18 février 2004 une peine commune concernant deux des condamnations du requérant mais considéra que la peine de quatre années d'emprisonnement infligée par le jugement du 7 juillet 1999 devait être exécutée séparément. Le requérant interjeta appel de cette ordonnance, sans qu'il ne ressorte des observations des parties s'il a obtenu ou non gain de cause.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Procédure pénale par défaut
En vertu de l'article 268 alinéa 3 du Code de procédure pénale (CPP), dans sa rédaction au moment des faits, le tribunal pouvait procéder à l'examen d'une affaire en l'absence du prévenu sous certaines conditions
:
«
Lorsque cela ne va pas nuire à l'établissement de la vérité (...), si [le prévenu]
:
1.
N'a pas été trouvé à l'adresse indiquée ou qu'il a changé d'adresse sans en informer l'autorité compétente
;
2.
A été régulièrement cité et n'a pas comparu sans indiquer de raisons justificatives.
»
L'article 217a CPP dispose que l'instruction préliminaire peut être effectuée en l'absence du prévenu dans les mêmes conditions.
2.
Réouverture de la procédure en cas de jugement par défaut
L'article 362a CPP, en vigueur à compter du 1
er
janvier 2000, prévoit la possibilité pour une personne condamnée à l'issue d'une procédure par défaut de demander l'annulation du jugement et la réouverture de la procédure dans un délai d'un an à compter du moment où elle a été informée de la condamnation, à la condition qu'elle n'avait pas eu connaissance des poursuites pénales à son encontre.
La demande, effectuée auprès de la Cour suprême de cassation, n'interrompt pas l'exécution de la peine, sauf si cette juridiction en décide autrement.
Selon la jurisprudence existante, lorsqu'elle est saisie d'une demande de réouverture la Cour suprême de cassation vérifie si l'article 268 alinéa 3 CPP, régissant les conditions de la procédure par défaut, a été respecté, cette question coïncidant le plus souvent avec celle de savoir si l'intéressé avait ou non connaissance des poursuites. La plupart des décisions considèrent qu'un individu qui a été personnellement mis en examen et a ainsi été informé de la procédure et des charges retenues a eu «
connaissance des poursuites
» au sens de l'article 362a (реш. n
o
183 от 04.05.2000 по н.д. 104/2000, II н.о.
; реш. n
o
549 от 11.11.2002 по н.д. 455/2002, II н.о.). Certaines décisions exigent toutefois que l'intéressé ait été informé de son renvoi en jugement ou de la date d'audience pour lui refuser le droit à la réouverture du procès (реш. n
o
155 от 17.03.2000 по н.д. 80/2000, II н.о.).
Dans un cas où l'intéressé n'a jamais été mis en examen ni entendu dans une affaire donnée, la Cour suprême de cassation a considéré qu'il n'avait pas connaissance des poursuites au sens de l'article 362a (реш. n
o
723 от 23.01.2004 по н.д. 582/2003, I н.о.).
D'après les informations disponibles, il n'y aurait aucune décision portant sur un cas similaire à celui du requérant, à savoir lorsque le prévenu avait été entendu sur les faits incriminés mais n'avait pas été personnellement avisé de sa mise en examen.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint d'avoir été jugé et condamné par défaut et de n'avoir pu obtenir la réouverture de son procès et un nouvel examen au fond de l'affaire.
Le requérant dénonce une méconnaissance de son droit à un procès équitable garanti par l'article 6 § 1 de la Convention, qui dispose comme suit en ses parties pertinentes
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
Le Gouvernement ne soumet pas de commentaires sur le grief et s'en remet à la Cour pour apprécier la recevabilité de la requête.
Le requérant soutient avoir été privé de la possibilité de prendre part à l'audience et d'assurer sa défense dans le cadre de la procédure par défaut ayant abouti au jugement du 7 juillet 1999. Il considère que dans ces circonstances, en vertu de la jurisprudence de la Cour, le droit interne aurait dû lui assurer la possibilité d'obtenir un nouvel examen de son affaire une fois qu'il avait eu connaissance du jugement, sauf à considérer qu'il avait renoncé à se prévaloir de son droit à comparaître en justice et à se défendre. Or, le requérant souligne qu'un tel renoncement à un droit garanti par la Convention devrait se trouver établi de manière non équivoque, ce qui ne serait pas le cas en l'espèce. Il considère en effet que dans la mesure où aucune charge ne lui avait été notifiée avant sa remise en liberté (ou son évasion, comme le soutient le Gouvernement) le 18 décembre 1998, il n'était pas officiellement avisé des poursuites à son encontre et ne pouvait renoncer à ses droits procéduraux avant même que ceux-ci ne prennent naissance.
Dans ces circonstances, le refus de la Cour suprême de cassation d'ordonner un nouvel examen de son affaire aurait porté atteinte à l'article 6 de la Convention.
La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président