Sari la conținut
CtEDO 23.06.2005 AI

STEA ET 6 AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
23.06.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Partiellement irrecevable
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
STEA ET 6 AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

a cererei n o 32843/03 prezentată de Pietro STEA și alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință în ziua de 23 iunie 2005 într-o cameră compusă din : Dl. C.L. Rozakis , președinte , Doamna F. Tulkens , Dl. P. Lorenzen , Doamnele N. Vajić , S. Botoucharova , Dii. V. Zagrebelsky, K. Hajiyev, judecători , și Dl. S. Nielsen, grefier de secțiune , Ținând seama de petitia sus-menționată introdusă la 8 octombrie 2003, Ținând seama de observațiile prezentate de guvernul pârât și de cele prezentate în răspuns de reclamanți, După ce a deliberat, redă decizia următoare :

Reclamanții, Dii. Pietro, Benedetto, Leonardo, Caterina, Domenico și Rocca Stea precum și Domenica Schiralli, sunt cetățeni italieni, născuți respectiv în 1940 (pentru primii doi reclamanți), 1935, 1966, 1959, 1955, 1932 și domiciliați la Modugno. Sunt reprezentați în fața Curții de Dl. C. Ventura, avocat la Bari. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietari ai unui teren situat la Modugno, înregistrat în cadastru foaia 28, parcelele 201 și 29. Fiecare posedă o cotă-parte de 1/5. Prin ordonanță din 21 aprilie 1987, administrația Modugno decretă ocuparea urgentă a terenului pentru o perioadă de cinci ani, pentru a construi locuințe cu chirie moderată.

Rezultă din dosar că, la expirarea ocupării autorizate, administrația nu formalizase exproprierea și nu procedase la indemnizare. Printr-un act notificat la 17 iunie 1994, reclamanții au tras în judecată administrația Modugno în fața tribunalului civil de Bari pentru a obține compensația decurgând din ocuparea terenului. Printr-o sentință din 20 septembrie 1999, tribunalul de Bari a decretat că, în ciuda transformării terenului, reclamanții nu-și pierduser ă dreptul de proprietate. El a subliniat că administrația trebuia să procedeze la o expropriere formală a terenului și la oferta unei indemnități. În cazul de faț, administrația nefiind procedată la o expropriere formală, tribunalul a condamnat-o să plătească reclamanților o sumă de 110 859 040 lire italiene (ITL) cu titlu de indemnitate de ocupare legitimă, o sumă de 161 490 000 ITL pentru neutilizarea terenului și o sumă de 27 108 817 ITL pentru daunele decurgând din ocuparea terenului.

La o dată neprecizată, administrația a contestat decizia în fața curții de apel de Bari. Administrația susținea că tribunalul nu aplicase jurisprudența constantă în materia exproprierii indirecte, conform căreia, o dată transformatul terenul, proprietatea terenului trece retroactiv administrației. Printr-o hotărâre din 24 aprilie 2001, curtea de apel a admis contestația administrației. În particular, curte a aplicat principiul exproprierii indirecte și a declarat că reclamanții pierduser ă proprietatea terenului în 1992 ca urmare a transformării acestuia. Privitor la compatibilitatea acestui principiu cu Convenția, curtea de apel a declarat că privarea de proprietate fusese decretată pe baza unei declarații de utilitate publică, și că respectase deci « echilibrul just » între cerințele interesului general al comunității și imperativele salvgardării drepturilor fundamentale ale individului.

În aplicarea legii n o 662 din 1996, intrate în vigoare în cursul procesului, curte a condamnat administrația să plătească reclamanților (¼ fiecare) o sumă de 84 632 295 ITL corespunzând valorii terenului, o sumă de 67 705 836 ITL cu titlu de despăgubiri și o sumă de 9 232 614 ITL cu titlu de indemnitate de ocupare legitimă, a indexa din 1987. La 9 iulie 2001, reclamanții au formulat o contestație în fața Curții de Casație. Ei au invocat art. 1 al Protocolului n o 1 și s-au bazat pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Ei au cerut de asemenea Curții de Casație să ridice o problemă de constituționalitate a legii n o 662 din 1996 în fața Curții Constituționale.

La 22 ianuarie 2003, avocatul reclamanților a depus un memoriu pentru ședința din 6 februarie 2004. La ședință, avocații reclamanților și administrației au expus concluziile lor, urmând relatării judecătorului raporteur ; procuratura a luat cuvântul ultima și a concluzionat respingerea contestației. Printr-o hotărâre n o 5902 din 28 martie 2003 , Curtea de Casație, în camerele reunite, a afirmat că principiul exproprierii indirecte joacă un rol important în cadrul sistemului juridic italian și că era compatibil cu Convenția. Curtea de Casație a remarc at în special că ținând seama de uniformitatea jurisprudenței în această materie, principiul exproprierii indirecte era deci pe deplin « previzibil și accesibil» și trebuia deci considerat ca respectuos faț de principiul legalității.

Cu privire la ocupările de teren care au loc fără declarație de utilitate publică, Curtea de Casație a afirmat că acestea nu era apte să transfere proprietatea bunului la Stat. Privitor la indemnizare, Curtea a afirmat că, chiar dacă era inferioară prejudiciului suferit de interesent, și în special valorii terenului, indemnizarea datorată în caz de expropriere indirectă era suficientă pentru a garantiza « echilibrul just » între cerințele interesului general al comunității și imperativele salvgardării individului. În sfârșit, cu privire la cererea reclamanților privind neconstitutionalitatea legii n o 662 din 1996, curtea a declarat că mijloacele ridicate de reclamanți fuseseră deja examinate de Curtea Constituțională în hotărârea n o 148 din 1999. În consecință, Curtea a respins contestația formulată de reclamanți.

II.

a) Ocuparea urgentă a unui teren În dreptul italian, procedura accelerată de expropriere permite administrației să ocupe un teren și să construiască înainte de expropriere. O dată declarată utilă publică lucrarea de realizat și adoptat proiectul de construcție, administrația putea decreta ocuparea urgentă a zonelor de expropiat pentru o durată determinată neexcedând cinci ani (art. 20 al legii n o 865 din 1971). Acest decret devine caducă dacă ocuparea materială a terenului nu are loc în trei luni după promulgarea sa. Înainte de expirarea perioadei de ocupare autorizate, trebuia luată o ordonanță de expropriere formală. Ocuparea autorizată a unui teren dă dreptul la o indemnitate de ocupare.

Curtea Constituțională a recunoscut, în hotărârea n o 470 din 1990, un drept de acces imediat la un tribunal pentru a reivindica indemnitatea de ocupare cât în cât terenul este materialmente ocupat, fără nevoia de a aștepta ca administrația să procedeze la o ofertă de indemnizare. b) Principiul exproprierii indirecte (« occupazione acquisitiva » sau « accessione invertita ») În anii 1970, mai multe administrații locale procedeer ă la ocupări urgente de terenuri care nu fuseseră urmate de decrete de expropriere. Juridiciile italiene se găsir ă confruntate cu cazuri în care proprietarul unui teren pierduser ă de facto disponibilitatea acestuia din cauza ocupării și îndeplinirii lucrărilor de construcție a unei lucrări publice.

Rămânea de cunoscut dacă, pur și simplu prin efectul lucrărilor efectuate, interesentul pierduser ă de asemenea proprietatea terenului.

1. Invocând art. 1 al Protocolului n o 1 al Convenției, reclamanții se plânge de a fi fost lipsiți de bunul lor în mod incompatibil cu art. 1 al Protocolului n o 1. Ei susțin că principiul exproprierii indirecte nu era respectuos faț de principiul legalității. 2. Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamanții se plânge de absența echității procedurii din cauza aplicării în cauza prezentă a legii n o 662 din 1996, intrat în vigoare în cursul procedurii. 3. Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamanții se plânge că Curtea de Casație nu examinase mijloacele, trase din neconstitutionalitatea legii n o 662 din 1996, ridicate în memoriile lor. 4. Invocând art. 6 § 1, reclamanții se plânge, pe de o parte, de a nu fi beneficiat de un proces echitabil din cauza absenci comunicării înainte de ședință a concluziilor procuratorului, și pe de altă parte de a nu fi putut să le conteste la ședință

1. Reclamanții se plânge de a fi fost lipsiți de bunul lor în mod incompatibil cu art. 1 al Protocolului n o 1, care se citește deci : 1. « Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale. Nicio persoană nu putea fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de legea și principiile generale ale dreptului internațional. Disposițiile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care-l posedă statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementează folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzi. »: În starea actuală a dosarului, Curtea nu se estimă în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesară comunicarea acestei parți a cererei guvernului pârât în conformitate cu articolul 54 § 2 b) din regulamentul ei.

2. Reclamanții se plânge de adoptarea și aplicarea la cazul lor a legii n o 662 din 1996. Ei invocă art. 6 al Convenției, care, în părțile sale pertinente, prevede : « Fiecare persoană are dreptul să-i se audă cauza în mod echitabil (...) de un tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor cu privire la drepturile și obligațiile de natură civilă (...) » În starea actuală a dosarului, Curtea nu se estimă în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesară comunicarea acestei parți a cererei guvernului pârât în conformitate cu articolul 54 § 2 b) din regulamentul ei. 3. Reclamanții se plânge că Curtea de Casație nu examinase mijloacele trase din neconstitutionalitatea legii n o 662 din 1996, ridicate în memoriile lor suplimentare.

Ei invocă art. 6 § 1 al Convenției, care, în părțile sale pertinente, prevede : « Fiecare persoană are dreptul să-i se audă cauza în mod echitabil (...) de un tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor cu privire la drepturile și obligațiile de natură civilă (...) » Curtea reamintește că aplicarea și interpretarea dreptului intern sunt în principiu rezervate competenței juridiciilor naționale și că potrivit articolului 19 al Convenției, sarcina sa singuratică este asigurarea respectării angajamentelor rezultând din Convenție pentru statele contractante. În particular, nu-i aparține cunoașterii erorilor de fapt sau de drept pretinse comise de o juridică, cu excepția și în măsura în care ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților salvguardate de Convenție (a se vedea Garcia Ruiz c. Spania [GC], n o 30544/96, § 28, CEDH 1999-I).

În cauza prezentă, Curtea constată că reclamanții au putut prezenta argumentele lor în fața unei juridicii prezentând garanțiile articolului 6 § 1 al Convenției, care le-a răspuns printr-o decizie motivată. În particular, Curtea de Casație a declarat clar prost întemeiat cereri reclamanților privind neconstitutionalitatea legii n o 662 din 1996 pe motiv că era vorba de o problemă asupra căreia Curtea Constituțională se pronunțase deja în hotărârea 148 din 1999. Rezultă că acest grief, care se asimula cu o « a patra instanță », trebuie respins ca în mod evident prost întemeiat, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției. 4. Reclamanții se plânge de inechitate a instanței în fața Curții de Casație din cauza absenci comunicării, înainte de ședință, a concluziilor procuratorului și imposibilității de a contesta la ședință, procuratura având cuvântul ultima.

Ei invocă art. 6 § 1. Curtea reamintește că principiul egalității armelor – unul din elementele noțiunii mai largi de proces echitabil – necesită ca fiecare parte să-i fie oferite o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de clar dezavantaj comparativ cu adversarul (a se vedea, printre multe altele, hotărârea Nideröst Huber c. Elveția din 18 februarie 1997, Recueil 1997-I, pp. 107-108, § 23). Cu toate acestea, Curtea remarc ă că rezultă clar din descrierea desfășurării procedurii în fața Curții de Casație că procuratura prezintă concluziile oral pentru prima oară în cameră a Consilului. Reclamanții nu ar putea trage din dreptul la egalitate armelor recunoscut de art. 6 § 1 al Convenției dreptul de a-i se comunica, înainte de ședință, concluzii care nu fuseseră comunicate niciunei din parties la proces.

Niciun mancare egalității armelor se găsește deci stabilit. Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil implica de asemenea în principiu dreptul, pentru parties la proces, de a lua cunoștință de orice piesă sau observație supusă judecătorului, fie și de un magistrat independent, în scopul de a influența hotărârea sa, și de a o discuta (a se vedea de exemplu hotărârea, Vermeulen c. Belgia , din 20 februarie 1996, Recueil 1996-p. 234, § 33,). Cu toate acestea în cauza prezentă, nici nu este contestat că parties putea contesta, printr-o notă în deliberări (art. 379 al codului de procedură civilă), concluziile procuratorului, ceea ce permite, și aceasta este esențial la ochii Curții, de a contribui la respectul principiului contradictoriu.

În cauza prezentă, Curtea remarc ă că reclamanții nu fecuser ă folosire de posibilitate de a depune o notă în deliberări, pe care nu ar putea justifica doar prin îndoielile pe care le exprimă cu privire la o asemenea practică (a se vedea hotărârea n o APBP c. Franța n o 38436/97, § 27, din 21 martie 2002). În aceste condiții, Curtea estimează că procedura urmată în fața Curții de Casație oferit suficiente garanții reclamanților și că niciun problem nu se ridica sub unghiul dreptului la un proces echitabil pentru ceea ce privește respectul contradictoriu. Rezultă că acest grief este în mod evident prost întemeiat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției. Din aceste considerente, Curtea, cu unanimitate, Amână examinarea grievurilor reclamanților trase din art. 1 al Protocolului n o 1 și 6 § 1 al Convenției (echitate procedurii cu privire la aplicarea retroactivă a legii n o 662 din 1996) ; Declară petitia inadmisibilă pentru surplus.

Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă