SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 57175/00 prezentate de Ender Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 8 martie 2000, având în vedere decizia parțială din 28 ianuarie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Ender Enalmrek, este un resortisant turc, născut în 1961 și rezident în Malatya. K.T. Sürek, avocat la Istanbul. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 aprilie 1998, Secțiunea departamentală Elaz ) a organizat o adunare într-o sală din acest oraș, în cadrul căreia reclamantul ține un discurs, în calitate de membru al Comitetului director al partidului.
Părțile relevante ale acestui discurs se pot citi după cum urmează: (...) Elaz a considerat această regiune un departament important (...) Rolul (...) desemnat la Elaz a fost desemnat de contra-vindecarea frontului capitalist, a MGK [Consiliului Național de Securitate] este următorul. Aici [Elaz Aici [a fost] un timp și este încă un pod destinat să blocheze drumul [suscitând] frica și decăderea care duce la inima omului care locuiește în Dersim. Dar, la fiecare trecere prin Elazi, poporul kurd, locuind în Dersim, Elaz : Această țară are nevoie de democrație și libertate (...) De aceea, (...) cu toate forțele democratice din Elaz Perioada dinaintea noastră este o perioadă în care steagul democrației și libertății va pluti în mâinile tuturor lucrătorilor.
Prietenii, un alt aspect pe care trebuie să-l subliniem este: (...) Dacă sindicaliștii, lucrătorii din sindicatele lor, studenții din grupurile de studenți, colegiile, universitățile, femeile din grupurile de femei și partidele, funcționarii din sindicatele funcționarilor, reușesc să se adune și să se organizeze ; și dacă, așa cum s-a întâmplat până acum, forțele partizane ale forței de muncă își continuă progresul în lupta pentru forța de muncă, democrație și libertate (...), perioada dinaintea noastră va fi o perioadă de câștig al drepturilor și libertăților atât pentru kurzi, cât și pentru muncitorii turci și lucrătorii turci (...) de ce cei care apără această laicitate, care susțin că garantează Republica, nu încearcă să găsească soluții la absența sindicatelor...
De ce ei nu încearcă nimic împotriva creșterilor prețurilor (...) este imposibil să nu ne răzvrătim împotriva acestui ordin în care, din foame și sărăcie, copiii noștri, ca să mănânce, să adune din coșurile de gunoi capete de pui și de curcani, bombele explodează în mâinile lor, kurzii sunt măcelăriți în fiecare zi în deșeuri și (...) sunt aruncați. (...) în ceea ce privește regiunea noastră, (...) de ani de zile, a republicii în zilele noastre, chiar și cererile poporului kurd (...) numai [referitoare] la dreptul său la libertatea de a se declara, adică cererile sale de a-mi exprima, sunt kurdă, vreau să fiu considerat ca kurdă Au fost reprimate de sânge și lacrimi și astăzi, deși au trecut 75 de ani (...) de noi provocări, noi jocuri, noi trucuri se pregătesc.
Împotriva acestui lucru, ceea ce facem noi este problema kurdei este problema poporului turc, problema kurdă este, în același timp, problema muncitorilor turci și a muncitorilor turci. Problema kurdă este problema muncitorilor turci și a muncitorilor turci, a tinerilor turci, a femeilor turce (...) La 2 martie 1999, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Malatya l-a acuzat pe reclamant de instigare la ură și ostilitate pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă și o regiune, precum și pentru propagandă separatistă. 3713 privind lupta împotriva terorismului. Potrivit actului de acuzare Acuzatul Ender Ender emrek, declarând în discursul său: Aici [a fost] un timp și este încă un pod destinat să blocheze drumul [suscitând] frica și decăderea care ducea la inima locatarului lui Dersim.
Dar, la fiecare trecere prin Elaz Acolo, când trec de la Elaz În fiecare zi, kurzii sunt măcelăriți în gunoi și kurzii sunt aruncați la gunoi, chiar și cererea lor de a spune: "Eu sunt kurdă, eu vreau să fiu considerat kurde" a fost reprimată de lacrimi și sânge, cu noi șiretlicuri, noile masacre [1] (...) se pregătesc, în cadrul poporului kurd ; cu aceste cuvinte, făcând o distincție regională între oameni, a făcut o distincție între turci, kurzi, aleviți și sunniți, a determinat la ură și ostilitate, la fel cum, făcând o distincție kurdă - turcească, descriind zona periculoasă ca fiind Dersim, a făcut propagandă separatistă (...) La 28 septembrie 1999, reclamantul a depus un memoriu în apărare în care a negat că a incitat la ură sau la separatism, dar a susținut că discursul său era expresia unei opinii care rămânea în limitele criticii admise.
În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, l-a condamnat pe reclamant cu privire la șeful de propagandă separatistă, dar l-a găsit vinovat de incitare la ură și ostilitate. În consecință, l-a condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare și la 1 520 000 de lire turcești de amendă (TRL) [aproximativ 3 EUR] în temeiul articolului 312 alin. (2) din Codul penal. În temeiul articolului 6 din Legea nr. 647, ea a decis să suspende executarea pedepsei aplicate.
Motivația hotărârii adoptate de Curtea de Securitate a statului se poate citi după cum urmează (...) În discursul inculpatului Ender Ender Mrek : [ declarând] că regimul actual apără interesele capitalului, consideră lucrătorii săraci ca fiind inexistenți, că este opresiune asupra poporului rezident în sud-estul Turciei, care a venit acum vremea rezistenței, că este necesar ca lucrătorii turci - kurzi, alevis, sunnites să lupte, că poporul kurd nu mai este ca înainte, că este combătut, dovedind că a fost aplicată o presiune (...) reiese că, făcând o distincție între turci, alevi și sunniti, el a incitat poporul la ură și ostilitate (...) La 1 decembrie 1999, după primirea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație, care nu a fost comunicat reclamantului, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță.
Se pedepsește cu o pedeapsă de unu până la trei ani de închisoare, precum și cu o amendă de nouă mii până la treizeci și șase de mii de lire sterline, oricine, pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o clasă socială, la o rasă, la o religie, la o sectă sau la o regiune, îi îndeamnă pe oameni să urască și să se opună ostilității. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol siguranța publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază (...) GRIFS invocând art. 10 din convenție, reclamantul susține că condamnarea sa pentru că a ținut un discurs în cursul unei adunări legale aduce atingere dreptului său la libertatea de exprimare.
Pe baza articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație din cauza lipsei de comunicare a avizului procurorului general. Recurentul susține că condamnarea sa pentru discursurile ținute în cursul unei adunări duce la încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat prin art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.
Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără intervenția autorităților publice (...) Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) Guvernul susține că intervenția în libertatea de exprimare a reclamantului a fost justificată în temeiul celui de-al doilea alineat al articolului 10 din convenție, având în vedere caracterul violent, agresiv și instigant al cuvintelor formulate.
Pe baza jurisprudenței Curții, acesta subliniază că condamnarea în litigiu constituia o măsură prevăzută de lege. În temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal și care urmărea obiective legitime, și anume protecția ordinii publice, a securității naționale și a integrității teritoriale. Având în vedere actele de terorism cu care s-a confruntat Turcia în timpul faptelor, astfel de cuvinte nu constituiau în niciun caz expresia unei ideologii, ci erau de natură să provoace o confruntare violentă în cadrul societății. Considerând că reclamantul a fost achitat de șeful de propagandă separatist și condamnat doar pentru incitare la ură și ostilitate, guvernul consideră că măsura în cauză nu a depășit în niciun fel marja de apreciere pe care o conferă convenției părților contractante.
Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție; nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Reclamantul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil, având în vedere lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În acest sens, invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, care dispune în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei.
Guvernul precizează că procurorul general nu este parte la proces, iar Curtea de Casație nu este obligată prin avizele sale. În plus, reclamantul sau reprezentantul său era în măsură, în orice etapă a procedurii, în special în cursul ședinței în fața Curții de Casație, să examineze dosarul și să ia cunoștință de avizul în litigiu. Acesta precizează, de asemenea, că a fost introdus un amendament legislativ la Codul de procedură penală, care implică obligația de notificare a pârâtului, a reclamantului sau a reprezentanților lor legali ai avizului procurorului sau dacă au formulat o cerere de pronunțare a unei hotărâri. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond 3 din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Grefier Președinte Acest cuvânt, la care se referă actul de acuzare, nu este menționat în pasajul discursului citat.
de la requête n o 57175/00 présentée par Ender İMREK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 23 juin 2005 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , L. Caflisch , R. Türmen , C. Bîrsan , V. Zagrebelsky , M mes A. Gyulumyan, R. Jaeger, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 8 mars 2000, Vu la décision partielle du 28 janvier 2003, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ender İmrek, est un ressortissant turc, né en 1961 et résidant à Malatya.
Il est représenté devant la Cour par M e K.T. Sürek, avocat à Istanbul. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 19 avril 1998, la section départementale d'Elazığ du Parti de la main-d'œuvre ( Emeğin Partisi ) organisa un rassemblement dans une salle de cette ville, au cours duquel le requérant prononça un discours, en qualité de membre du comité directeur du parti. Les parties pertinentes de ce discours peuvent se lire comme suit : « (...) Elazığ au regard de cette région est un département important (...) Le rôle (...) désigné à Elazığ par la contre-guérilla du front capitaliste, du MGK [Conseil national de la sécurité] est le suivant.
Ici [Elazığ], c'est le lieu de passage des Kurdes et des Turcs. Ici, [ce fut] un temps et c'est encore un pont destiné à bloquer la route [suscitant] la peur et l'abattement allant au cœur de l'habitant de Dersim.
Mais, à chaque passage par Elazığ, le peuple kurde, l'habitant de Dersim, d'Elazığ, de Diyarbakır s'est attaché encore un peu plus à la liberté et à la démocratie (...) Là, quand je passe d'Elazığ vers Diyarbakır, Dersim et d'autres départements du Kurdistan, je ressens ce cri [présent] à Elazığ (...) Désormais le Kurde n'est pas l'ancien Kurde, le travailleur n'est pas l'ancien travailleur, la jeunesse n'est pas l'ancienne jeunesse, la femme n'est pas l'ancienne femme, le peuple n'est pas l'ancien peuple, une tradition combative apparaît (...) Le problème clair et net dans notre pays est le suivant : ce pays a besoin de démocratie et de liberté (...) C'est pourquoi, (...) avec toutes les forces démocratiques à Elazığ, toutes les forces de la main-d'œuvre, les Kurdes, les Turcs, les alevis, les sunnites qui subissent un préjudice de la part du capital, doivent savoir [qu'ils] passent en même temps contre toutes les tromperies à ce jour, sur une plateforme commune.
La période devant nous est une période au cours de laquelle le drapeau de la démocratie et de la liberté va flotter dans les mains de tous les travailleurs.
Les amis, un autre point qu'il faut souligner est le suivant (...) Si les syndicalistes, les travailleurs dans leurs syndicats, les étudiants dans les groupements d'étudiants, les lycées, les universités, les femmes dans les groupements pour femmes et les partis, les fonctionnaires dans les syndicats de fonctionnaires, parviennent à se rassembler et s'organiser ; et si, comme ce fut le cas jusqu'aujourd'hui, les forces partisanes de la main-d'œuvre poursuivent leur avancée dans la lutte pour la main-d'œuvre, la démocratie et la liberté (...), la période devant nous sera une période de gains de droits et libertés tant pour les Kurdes que pour les ouvriers et travailleurs turcs (...) Pourquoi ceux qui défendent cette laïcité, qui soutiennent qu'elle garantit la République, ne tentent pas de trouver des solutions à l'absence de syndicats ? Pourquoi ne tentent-ils rien contre les hausses de prix ? (...) il est impossible de ne pas se rebeller contre cet ordre où, par faim et misère, nos enfants, pour manger, ramassent dans les poubelles des têtes de poulets et de dindes, des bombes explosent dans leurs mains, des Kurdes sont massacrés tous les jours dans les déchetteries et [y] (...) sont jetés.
(...) au regard de notre région, (...) depuis des années, de la république à nos jours, même les demandes du peuple kurde (...) seulement [relatives] à son droit à la liberté de s'affirmer, c'est-à-dire ses demandes tendant à pouvoir dire « moi, je suis kurde, je veux être considéré en tant que kurde » ont été réprimées par le sang et les larmes et aujourd'hui, bien que 75 ans se soient écoulés (...) de nouvelles provocations, de nouveaux jeux, de nouvelles ruses se préparent. Contre cela, ce que nous formulons est ceci. Le problème kurde est le problème du peuple turc, le problème kurde est en même temps le problème des ouvriers et travailleurs turcs.
Le problème kurde est le problème des ouvriers et travailleurs turcs, des jeunes turcs, des femmes turques (...) » Le 2 mars 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat de Malatya inculpa le requérant du chef d'incitation à la haine et à l'hostilité sur la base d'une distinction fondée sur l'appartenance à une race et à une région, ainsi que pour propagande séparatiste. Il requit sa condamnation en vertu de l'article 312 § 2 du code pénal et de l'article 8 § 1 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Aux termes de l'acte d'accusation : « L'accusé Ender İmrek, en déclarant dans son discours : « Le rôle (...) désigné à Elazığ par la contre-guérilla du front capitaliste, le MGK est le suivant : ici [Elazığ], c'est le lieu de passage des Kurdes et des Turcs.
Ici, [ce fut] un temps et c'est encore un pont destiné à bloquer la route [suscitant] la peur et l'abattement allant au cœur de l'habitant de Dersim. Mais, à chaque passage par Elazığ, le peuple kurde, l'habitant de Dersim, d'Elazığ, de Diyarbakır, s'est attaché encore un peu plus à la liberté et à la démocratie (...). Là, quand je passe d'Elazığ vers Diyarbakır, Dersim et d'autres départements du Kurdistan, je ressens ce cri [présent] à Elazığ.
Désormais, le Kurde n'est plus l'ancien Kurde, [il est] les Kurdes et Turcs, les alevis et les sunnites du peule travailleur », en disant que chaque jour les Kurdes sont massacrés dans les déchetteries et que les Kurdes sont jetés aux poubelles, que même leur demande tendant à dire : « moi je suis kurde, je veux être considéré comme kurde » a été réprimée par les larmes et le sang, avec de nouvelles ruses, les nouveaux massacres [1] (...) se préparent, au sein du peuple kurde » ; avec ces paroles, en faisant une distinction régionale entre les personnes, a fait une distinction entre Turcs, Kurdes, alevis et sunnites, a incité à la haine et à l'hostilité, tout comme, en faisant une distinction kurde - turc, en désignant la zone dangereuse comme étant Dersim, a fait de la propagande séparatiste (...) » Le 28 septembre 1999, le requérant déposa un mémoire en défense aux termes duquel il nia avoir incité à la haine ou au séparatisme, mais soutint que son discours était l'expression d'une opinion qui restait dans les limites de la critique admissible.
Le même jour, la cour de sûreté de l'Etat, composée de trois juges civils, acquitta le requérant quant au chef d'inculpation de propagande séparatiste mais le reconnut coupable d'incitation à la haine et à l'hostilité. Elle le condamna en conséquence à une peine d'un an d'emprisonnement et 1 520 000 livres turques d'amende (TRL) [environ 3 euros] en vertu de l'article 312 § 2 du code pénal. En application de l'article 6 de la loi n o 647, elle décida de surseoir à l'exécution de la peine infligée.
La motivation de l'arrêt adopté par la cour de sûreté de l'Etat peut se lire comme suit : « (...) Dans le discours de l'accusé Ender İmrek : [en déclarant] que le régime actuel défend les intérêts du capital, considère les travailleurs pauvres comme inexistants, qu'il est fait oppression sur le peuple résidant dans le sud-est de la Turquie, qu'est désormais venu le temps de la résistance, qu'il est nécessaire que les travailleurs turcs -kurdes, alevis, sunnites luttent, que le peuple kurde n'est désormais plus comme avant, qu' il est combatif, en établissant qu'une pression a été appliquée (...) il apparaît établi qu'en faisant une distinction entre Turcs, alevis et sunnites, il a incité le peuple à la haine et à l'hostilité (...) » Le 1 er décembre 1999, après avoir recueilli l'avis du procureur général près la Cour de cassation, non communiqué au requérant, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance.
B. Le droit interne pertinent L'article 312 § 2 du code pénal, tel qu'en vigueur à l'époque des faits disposait : « Est passible d'une peine d'un à trois ans d'emprisonnement ainsi que d'une amende de neuf mille à trente six mille livres quiconque, sur la base d'une distinction fondée sur l'appartenance à une classe sociale, à une race, à une religion, à une secte ou à une région, incite le peuple à la haine et à l'hostilité. Si pareille incitation compromet la sécurité publique, la peine est majorée d'une portion pouvant aller d'un tiers à la moitié de la peine de base (...) » GRIEFS 1. Invoquant l'article 10 de la Convention, le requérant soutient que sa condamnation pour avoir prononcé un discours au cours d'un rassemblement légal porte atteinte à son droit à la liberté d'expression.
2. Se fondant sur l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du défaut d'équité de la procédure devant la Cour de cassation en raison de l'absence de communication de l'avis du procureur général. EN DROIT 1. Le requérant soutient que sa condamnation pour des propos tenus lors d'un discours prononcé au cours d'un rassemblement emporte violation de son droit à la liberté d'expression, tel que garanti par l'article 10 de la Convention, ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit à la liberté d'expression.
Ce droit comprend la liberté d'opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu'il puisse y avoir ingérence d'autorités publiques (...) » 2. L'exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l'intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l'ordre et à la prévention du crime (...) » Le Gouvernement soutient que l'ingérence dans la liberté d'expression du requérant était justifiée au regard du second paragraphe de l'article 10 de la Convention, eu égard au caractère violent, agressif et incitatif des propos tenus.
Se fondant sur la jurisprudence de la Cour, il souligne que la condamnation litigieuse constituait une mesure « prévue par la loi », fondée sur l'article 312 § 2 du code pénal, et poursuivait des buts légitimes, à savoir la protection de l'ordre public, de la sécurité nationale et de l'intégrité territoriale. Eu égard aux actes de terrorisme auxquels était confrontée la Turquie à l'époque des faits, de tels propos ne constituaient aucunement l'expression d'une idéologie mais étaient de nature à provoquer une confrontation violente au sein de la société. Faisant valoir que le requérant a été acquitté du chef de propagande séparatiste et condamné uniquement pour incitation à la haine et à l'hostilité, le Gouvernement estime que la mesure en cause n'a aucunement dépassé la marge d'appréciation que confère la Convention aux Parties contractantes.
La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. 2. Le requérant soutient ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable, eu égard à l'absence de communication de l'avis du procureur général près la Cour de cassation. Il invoque à cet égard l'article 6 § 1 de la Convention, lequel dispose dans sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
» Le Gouvernement précise que le procureur général près la Cour de cassation n'est pas partie au procès et la Cour de cassation n'est pas liée par ses avis. En outre, le requérant ou son représentant était en mesure, à tout stade de la procédure, et notamment en cours d'audience devant la Cour de cassation, d'examiner le dossier et prendre connaissance de l'avis litigieux. Il précise par ailleurs qu'un amendement législatif a été apporté au code de procédure pénale, lequel emporte obligation de notification à l'accusé, au plaignant ou à leurs représentants légaux de l'avis du procureur faisant grief ou s'ils ont formé appel de la décision.
La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président 1. Ce mot, auquel se réfère l’acte d’accusation, n’est pas mentionné dans le passage du discours cité.