SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA Cerere n 330/03 prezentată de Filipe Manuel RODRIGUES împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 iunie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze mes Mularoni, Fura-Sandström, judecători și grefier adjunct al secțiunii, dl Naismith Având în vedere cererea prezentată la 19 decembrie 2002, având în vedere decizia parțială din 19 februarie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere documentele și observațiile suplimentare prezentate de guvern și răspunsul pe care reclamantul le-a dat la aceasta, după ce a intenționat, ia următoarea decizie în fapt Reclamantul, domnul Filip Manuel Rodrigues, este un resortisant portughez, născut în 1974 și rezident în Stain (Franța). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul J.C. Marcelo, avocat la Castelo Branco (Portugalia). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 decembrie 1992, reclamantul, care se numea atunci Filipe Manuel Rodrigues dos Santos, a introdus în fața Tribunalului Castelo Branco o acțiune în litigiu (impugnação) de paternitate împotriva M.R.S. și domnul J.J.S. El a susținut că, în ciuda faptului că la data nașterii sale, la 19 aprilie 1974, cei doi pârâti erau încă căsătoriți, mama sa, M. B.R.S., nu mai locuia cu dl J.J.S., ci cu o terță persoană, dl L.G.R. Reclamantul susținea că această ultimă persoană era tatăl său. Prin hotărârea din 2 mai 1994, tribunalul i-a dat dreptul reclamantului și a declarat că J.J.S. nu era tatăl reclamantului. În consecință, certificatul său de naștere a fost corectat, reclamantul s-a numit din acel moment Filip Manuel Rodrigues. La 22 decembrie 1992, reclamantul a introdus, de asemenea, în fața Tribunalului de Mare Instanță din Castelo Branco o acțiune în căutarea paternității împotriva celor doi copii și a soției L.G.R., care a decedat la 6 septembrie 1992. Acesta se baza pe art. 1871 alineatul (1) litera (a) și (c) din Codul civil. Inculpații au prezentat concluzii ca răspuns, contestănd cererea. Cazul a fost ulterior transmis Tribunalului din Sertão, ca urmare a dispariției tribunalelor de mari instanțe, în 1999. Prin hotărârea din 24 aprilie 1998, instanța l-a decăzut pe reclamant de pretențiile sale. Reclamantul a făcut apel la instanța judecătorească din Coimbra. Aceasta, printr-o hotărâre din 23 octombrie 2001, a respins acțiunea și a confirmat în întregime hotărârea atacată. La 20 mai 2005, reclamantul a introdus o nouă acțiune în căutarea paternității în fața Tribunalului de la Sertã, bazată pe art. 1871 alineatul (1) litera (e) din Codul civil și pe o nouă jurisprudență a Tribunalului Constituțional. Reclamantul susține că, prin refuzul de a da curs cererilor sale suplimentare de informare și de a privilegia o abordare nu prea formalizată, instanțele interne s-au dovedit incapabile să se pronunțe asupra cererii sale de căutare a paternitate și, prin urmare, au lăsat în urmă incertitudine în ceea ce privește identitatea sa personală, încălcând articolele 6 alineatul (1), 8 și 12 din convenție. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului la respectarea vieții sale private din cauza deciziilor instanțelor portugheze; acestea s-au dovedit, într-adevăr, incapabile să se pronunțe asupra cererii sale de cercetare de paternitate și, prin urmare, au lăsat în urmă îndoieli cu privire la identitatea sa personală. Reclamantul a invocat în cererea sa articolele 6 alineatul (1), 8 și 12 din convenție, deși nu face trimitere, în observațiile sale ca răspuns, la art. 8. În observațiile sale complementare, prezentate la cererea Curții, guvernul a susținut că noua jurisprudență a Tribunalului Constituțional cu privire la art. 1817 din Codul civil permite reclamantului să introducă acum o nouă acțiune în căutarea paternitatei, bazată pe art. 1871 alineatul (1) litera (e) din Codul civil. Guvernul subliniază că această nouă acțiune nu s-ar confrunta cu principiul "lucrului judecat" și că i-ar oferi reclamantului oportunitatea de a solicita teste științifice adecvate. În observațiile sale ca răspuns în această privință, reclamantul a informat că a introdus o nouă acțiune pe baza argumentelor guvernului. El a invitat Curtea să amâne examinarea cererii în așteptarea deciziei instanțelor cu privire la această procedură. Curtea ia act de decizia reclamantului de a introduce o nouă procedură în fața instanțelor naționale, pe baza unei noi jurisprudențe a Tribunalului Constituțional. Curtea consideră că Curtea decide, în consecință, să șteargă cauza din rol. Cu toate acestea, aceasta își rezervă dreptul de a reinclude, dacă este cazul (a se vedea Pressos Compania Naviera S.A. și alții c. Belgia (art. 50), Hotărârea din 3 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 IV, p. 1292, § 14). Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
Requête n
o
330/03
présentée par Filipe Manuel RODRIGUES
contre le Portugal
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 juin 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 décembre 2002,
Vu la décision partielle du 19 février 2004,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Vu les documents et observations complémentaires soumis par le Gouvernement et la réponse que le requérant y a apportée,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Filipe Manuel Rodrigues, est un ressortissant portugais, né en 1974 et résidant à Stain (France). Il est représenté devant la Cour par M
e
J.C. Marcelo, avocat à Castelo Branco (Portugal).
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 22 décembre 1992, le requérant, qui s’appelait alors Filipe Manuel Rodrigues dos Santos, introduisit devant le tribunal de Castelo Branco une action en contestation (
impugnação
) de paternité contre M
me
B.R.S. et M.
J.J.S. Il alléguait que malgré le fait qu’à la date de sa naissance, le 19
avril
1974, les deux défendeurs étaient encore mariés, sa mère, M
me
B.R.S., n’habitait plus avec M. J.J.S. mais avec une tierce personne, M.
L.G.R. Le requérant alléguait que cette dernière personne était son père.
Par un jugement du 2 mai 1994, le tribunal fit droit au requérant et déclara que J.J.S. n’était pas le père du requérant. En conséquence, son acte de naissance fut rectifié, le requérant se nommant à partir de ce moment là Filipe Manuel Rodrigues.
Le 22 décembre 1992, le requérant avait également introduit devant le tribunal de grande instance de Castelo Branco une action en recherche de paternité contre les deux enfants et l’épouse de L.G.R., ce dernier étant décédé le 6 septembre 1992. Il se fondait sur l’article 1871 § 1 a) et c) du code civil. Les défendeurs déposèrent des conclusions en réponse, contestant la demande. Le dossier fut ultérieurement transmis au tribunal de Sertã, suite à l’extinction des tribunaux de grande instance, en 1999.
Par un jugement du 24 avril 1998, le tribunal débouta le requérant de ses prétentions.
Le requérant fit appel devant la cour d’appel de Coimbra. Celle-ci, par un arrêt du 23 octobre 2001, rejeta le recours et confirma en entier le jugement attaqué.
Le requérant se pourvut en cassation, sans succès, devant la Cour suprême.
Le 20 mai 2005, le requérant introduisit une nouvelle action en recherche de paternité devant le tribunal de Sertã, se fondant sur l’article 1871 § 1 e) du code civil ainsi que sur une nouvelle jurisprudence du Tribunal constitutionnel.
Le requérant allègue qu’en refusant de donner suite à ses demandes d’instruction supplémentaires et privilégiant une approche pas trop formaliste, les tribunaux internes se sont montrés incapables de statuer sur sa demande de recherche de paternité et l’ont donc laissé dans l’incertitude quant à son identité personnelle, en violation des articles 6 § 1, 8 et 12 de la Convention.
Le requérant se plaint d’une atteinte au droit au respect de sa vie privée en raison des décisions des juridictions portugaises. Celles-ci se sont en effet montrées incapables de statuer sur sa demande de recherche de paternité et l’ont donc laissé dans l’incertitude quant à son identité personnelle. Le requérant a invoqué dans sa requête les articles 6 § 1, 8 et 12 de la Convention, bien qu’il ne se réfère, dans ses observations en réponse, qu’à l’article 8.
Dans ses observations complémentaires, présentées sur demande de la Cour, le Gouvernement a soutenu que la nouvelle jurisprudence du Tribunal constitutionnel sur l’article 1817 du code civil permettait au requérant d’introduire maintenant une nouvelle action en recherche de paternité, se fondant sur l’article 1871 § 1 e) du code civil. Le Gouvernement souligne que cette nouvelle action ne se heurterait pas au principe de la chose jugée et qu’elle donnerait au requérant l’opportunité de demander des tests scientifiques adéquats.
Dans ses observations en réponse à cet égard, le requérant a informé avoir introduit une nouvelle action se fondant sur les arguments du Gouvernement. Il a invité la Cour à ajourner l’examen de la requête en attendant la décision des juridictions à l’égard de cette procédure.
La Cour prend acte de la décision du requérant d’introduire une nouvelle procédure devant les tribunaux nationaux, se fondant sur une nouvelle jurisprudence du Tribunal constitutionnel. Elle estime qu’il s’agit là d’un motif suffisant pour considérer qu’il «
ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
», comme l’indique l’article 37 § 1 c) de la Convention. La Cour décide en conséquence de rayer l’affaire du rôle. Elle se réserve toutefois de l’y réinscrire le cas échéant (voir
Pressos Compania Naviera S.A. et autres c. Belgique
(article 50), arrêt du 3 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
IV, p. 1292, § 14).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Naismith
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président