- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 septembrie 2023
- Stat pârât
- AZE
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Gurbanov împotriva Azerbaidjanului
Traducere în română Auto
Primă secțiune CAUZA DE GURBANOV v. AZERBAIJAN (Declarația nr. 10616/17) JUDGMENT STRASBOURG 7 septembrie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Gurbanov v. Azerbaidjan, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek , Președintele LÄtif Hüseynov, Erik Wennerström , judecători și Liv Tigerstedt , Registrul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 10616/17) împotriva Republicii Azerbaidjanului depusă la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 31 ianuarie 2017 de către un național azerigian, dl llgar Shikh-Ali oglu Gurbanov (Ilqar Șıx-δli oğlu Qurbanov – „reclamantul”, care s-a născut în 1959 și locuiește în Baku, și care a fost reprezentat de dl F. Agayev, un avocat cu sediul în Azerbaidjan; decizia de a anunța guvernul azerbaigian (“ Guvernul”), reprezentat de agentul lor, dl Ç. δsgərov, de plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; După deliberarea în particular la 4 iulie 2023, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cauza Cauza se referă la plângerea reclamantului, în temeiul articolului 6 din Convenție, că a fost notificat în mod tardiv audierea finală a casării într-un litigiu administrativ inițiat de el.
Reclamantul a fost implicat în procedurile administrative privind concedierea de la Ministerul Afacerilor Externe. În ultima instanță, Curtea Supremă a desfășurat audieri la 25 mai și 24 iunie 2016, care au fost suspendate și, în ultima audiere la 5 iulie 2016, a pronunțat o hotărâre finală de respingere a recursului de casare al reclamantului. Nici reclamantul, nici reprezentantul său, nu au fost prezente la niciuna dintre audieri. O copie a plicului prezentat de reclamant arată că o convocare din 24 iunie 2016 privind audierea finală din 5 iulie 2016 a fost transmisă reclamantului la 12 iulie 2016. Reclamantul s-a plâns că nu a putut participa la ședința finală a Curții Supreme deoarece a fost informat în mod tardiv, în încălcarea dreptului său la un proces echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenție.
Guvernul a susținut că, deși Curtea Supremă a organizat trei audieri, două dintre care au fost suspendate, reclamantul s-a plâns în legătură cu notificarea tardivă privind doar audierea finală. Potrivit acestora, acest lucru a demonstrat că reclamantul a fost informat în mod corespunzător cu privire la audieri, dar nu a fost în mod deliberat să le asiste. Acestea au susținut că reclamantul și avocatul său au participat la procedurile de dinaintea instanțelor de primă instanță și de apel; prin urmare, procedurile de dinaintea Curții Supreme au fost conduse în mod echitabil, chiar și fără prezența lor, deoarece instanța respectivă a abordat numai punctele de drept și nu a examinat faptele cauzei.
În plus, au susținut că ștampila poștală de pe copia plicului prezentat de reclamant a pus îndoieli serioase cu privire la autenticitatea sa. În cele din urmă, Guvernul a declarat că absența reclamantului la audiere finală nu a dus la un dezavantaj care ar putea afecta poziția sa, deoarece nici acuzatul nu a participat la această audiere. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
Principiile generale relevante au fost rezumate, printre altele, în Andrejeva c. Letonia ([GC], nr. 55707/00, §§ 96-102, CEDH 2009) și Gankin și alții c. Rusia În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea observă că art. 96.4 din Codul de Procedură Administrativă („capa”), astfel cum este în vigoare la momentul material, impune Curții Supreme să organizeze o audiere orală în toate cazurile în care un recurs de casă a fost declarat admisibil. În conformitate cu art. 62 din PAC, instanțele interne au fost obligate să trimită citații părților cel puțin zece zile calendaristice înainte de data audierii orale. 10. Este adevărat că, în procedura de casă, Curtea Supremă se ocupă de chestiuni de drept și nu examinează dovezile sau evaluează faptele cauzei.
Cu toate acestea, în momentul respectiv, PAC a consacrat dreptul părților la procedura de a-și prezenta argumentele orale. Având în vedere acest lucru, Guvernul nu poate susține că obligația de a informa reclamantul și avocatul său în legătură cu audierea nu s-a aplicat deoarece instanța de casare se ocupă numai de puncte de drept. 11. Nu este în întregime clar din dosarul de ce Curtea Supremă a suspendat de două ori examinarea cazului. Părțile nu au prezentat copii ale procesului-verbal al audierilor și reclamantul nu a formulat nicio observație în acest sens. Curtea remarcă că, în hotărârea din 5 iulie 2016, Curtea Supremă a remarcat că, în ciuda notificării în mod corespunzător cu privire la audierea aceleiași zile, părțile nu au reușit să apară.
Cu toate acestea, este evident din exemplarul plicului prezentat de reclamant că convocarea la audierea finală a Curții Supreme a fost transmisă avocatului reclamantului după ce a avut deja loc audierea (a se vedea punctul 3 de mai sus). 12. Deși Guvernul a exprimat îndoieli cu privire la autenticitatea plicului care indică livrarea tardivă a scrisorilor de notificare și a produs o copie a convocărilor emise la 24 iunie 2016, Curtea remarcă că aceasta din urmă nu a fost marcată și nici o altă dovadă care să demonstreze că a fost trimisă de fapt reclamantului sau avocatului său sau În caz contrar, au fost furnizate în timp util.
Lipsa oricărei dovezi de notificare adecvată, Curtea acceptă argumentele reclamantului că nu a fost conștient de data și locul în care audierea finală a cazării și că acest lucru l-a împiedicat să participe și să-și apăre drepturile (compare Abbasov v. Azerbaidjan , nr. 24271/05, § 29, 17 ianuarie 2008; Maksimov v. Azerbaidjan , nr. 38228/05, § 37, 8 octombrie 2009; Pirali Orujov v. Azerbaidjan , nr. 8460/07 , § 41, 3 februarie 2011; și Comunitatea Religioasă a Martorilor lui Iehova și Hansen v. Azerbaidjan , nr. 52682/07 , § 28, 30 ianuarie 2020 . 13. Rezultă că procedura în fața Curții Supreme nu a respectat cerințele de echitate . Prin urmare a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 DE LA CONVENȚIE 14. Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 15. Guvernul a susținut că afirmația reclamantului a fost nefondată și excesivă. 16. Curtea consideră că reclamantul a suferit prejudiciu moral care nu pot fi compensate numai prin constatarea unei încălcări și că, prin urmare, este necesară acordarea unei compensații. Cu toate acestea, suma reclamată este excesivă. 17. Reclamantul nu a depus o cerere în ceea ce privește costurile și cheltuielile. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont.
PENTRU aceste RAZURI, CURTE, UNANIMOUS, DECLARĂ cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 septembrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Liv Tigerstedt Krzysztof Wojtyczek Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF GURBANOV v. AZERBAIJAN (Application no. 10616/17) JUDGMENT STRASBOURG 7 September 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Gurbanov v. Azerbaijan, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Krzysztof Wojtyczek , President , Lətif Hüseynov, Erik Wennerström , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 10616/17) against the Republic of Azerbaijan lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 31 January 2017 by an Azerbaijani national, Mr llgar Shikh-Ali oglu Gurbanov ( İlqar Șıx-Əli oğlu Qurbanov – “the applicant”), who was born in 1959 and lives in Baku, and who was represented by Mr F. Agayev, a lawyer based in Azerbaijan; the decision to give notice to the Azerbaijani Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr Ç. Əsgərov, of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and to declare the remainder of the application inadmissible; the parties’ observations; Having deliberated in private on 4 July 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the applicant’s complaint under Article 6 of the Convention that he had been notified belatedly of the final cassation hearing in an administrative dispute initiated by him.
The applicant was involved in administrative proceedings relating to his dismissal from the Ministry of Foreign Affairs. 3 . In final instance, the Supreme Court held hearings on 25 May and 24 June 2016, which were adjourned, and during the last hearing on 5 July 2016 delivered a final judgment dismissing the applicant’s cassation appeal. Neither the applicant nor his representative was present at any of the hearings. A copy of the envelope submitted by the applicant shows that a summons dated 24 June 2016 concerning the final hearing of 5 July 2016 was delivered to the applicant on 12 July 2016.
THE COURT’S ASSESSMENT
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
4. The applicant complained that he had been unable to attend the final hearing of the Supreme Court because he had been informed of it belatedly, in breach of his right to a fair trial as provided for in Article 6 § 1 of the Convention.
The Government submitted that while the Supreme Court had held three hearings, two of which had been adjourned, the applicant had complained about the belated notification concerning the final hearing only. According to them, this demonstrated that the applicant had been duly informed of the hearings but had deliberately failed to attend them. They argued that the applicant and his lawyer had participated in the proceedings before the first-instance and appellate courts; therefore, the proceedings before the Supreme Court had been conducted fairly even without their presence as that court dealt only with points of law and did not examine the facts of the case. They further argued that the postal stamp on the copy of the envelope submitted by the applicant raised serious doubts as to its authenticity. Lastly, the Government stated that the applicant’s absence from the final hearing had not led to a disadvantage which was likely to affect his position, as the defendant had not participated in that hearing either.
The applicant maintained his complaint.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The relevant general principles have been summarised, among other authorities, in Andrejeva v. Latvia ([GC], no. 55707/00, §§ 96-102, ECHR 2009) and Gankin and Others v. Russia (nos. 2430/06 and 3 others, §§ 25 ‑ 28, 31 May 2016).
Turning to the circumstances of the present case, the Court observes that Article 96.4 of the Code of Administrative Procedure (“the CAP”), as in force at the material time, required the Supreme Court to hold an oral hearing in all cases where a cassation appeal had been declared admissible. Pursuant to Article 62 of the CAP, the domestic courts were under an obligation to send summonses to the parties at least ten calendar days before the date of the oral hearing.
It is true that in cassation proceedings the Supreme Court deals with questions of law and does not examine evidence or assess the facts of the case. However, at the relevant time, the CAP enshrined the right of the parties to the proceedings to present their arguments orally. With that in mind, the Government cannot argue that the obligation to inform the applicant and his lawyer about the hearing did not apply as the cassation court was dealing only with points of law.
It is not entirely clear from the case file why the Supreme Court twice adjourned the examination of the case. The parties have not submitted copies of the minutes of the hearings and the applicant has not made any submissions in that respect. The Court observes that in its judgment delivered on 5 July 2016 the Supreme Court noted that, despite having been duly notified of the hearing of that same day, the parties had failed to appear. It is, however, evident from the copy of the envelope submitted by the applicant that the summons to the Supreme Court’s final hearing was delivered to the applicant’s lawyer after the hearing had already taken place (see paragraph 3 above).
Although the Government expressed doubts as to the authenticity of the envelope indicating the belated delivery of the notification letter and produced a copy of the summons issued on 24 June 2016, the Court notes that the latter was not postmarked and no other evidence showing that it had actually been sent to the applicant or his lawyer or otherwise delivered to them in a timely manner was provided. Lacking any evidence of proper notification, the Court accepts the applicant’s submissions that he was not aware of the date and venue of the final cassation hearing, and that this prevented him from attending and defending his rights (compare Abbasov v. Azerbaijan , no. 24271/05, § 29, 17 January 2008; Maksimov v. Azerbaijan , no. 38228/05, § 37, 8 October 2009; Pirali Orujov v. Azerbaijan , no. 8460/07, § 41, 3 February 2011; and Religious Community of Jehovah’s Witnesses and Hansen v. Azerbaijan , no. 52682/07, § 28, 30 January 2020).
It follows that the proceedings before the Supreme Court did not comply with the requirement of fairness. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
14. The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Government submitted that the applicant’s claim was unsubstantiated and excessive.
The Court considers that the applicant has suffered non-pecuniary damage which cannot be compensated for solely by the finding of a violation and that compensation should thus be awarded. However, the amount claimed is excessive. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicant the sum of EUR 1,000 under this head, plus any tax that may be chargeable on that amount.
The applicant did not submit a claim in respect of costs and expenses. Accordingly, the Court considers that there is no call to award him any sum on that account. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 7 September 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Krzysztof Wojtyczek Deputy Registrar President