CtEDO 05.07.2005 AI

RESLOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

RESPONDENT
CZE
HOTĂRÂRE
05.07.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RESLOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

a cererii nr. 7550/04

prezentată de Iveta RESLOVÁ

împotriva Republicii Cehe

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), siédindu-se la 5 iulie 2005 într-o cameră compusă din:

Meserii J.-P. Costa, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, Doamna D. Jočienė, Dl. D. Popović, judecători, și de Dl. S. Naismith, grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea menționată mai sus introdusă la 1 martie 2004,

Având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în virtutea articolului 41 al regulamentului Curții.

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și pe acelea prezentate în răspuns de reclamantă,

După deliberare, pronunță următoarea hotărâre:

Reclamanta, Doamna Iveta Reslová, este o cetățeancă cehă, născută în 1972 și rezident la Církvice. Ea a fost reprezentată în fața Curții de dna E. Slavík, avocat la baroul ceh.

Guvernul pârât era reprezentat de agentul sau, Dl. V.A. Schorm.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 4 iunie 2002, D.R., soțul reclamantei, formă o cerere de divorț și deschisese o procedură privind exercitarea, după divorț, a autorității parentale asupra doi copii minori născuți din căsătorie (în 1990 și 1994). El susținea că reclamanta se absentase adesea de acasă, lăsând-o pe seama grijii fiicelor sale, și că dacă tribunalul accepta cererea sa de a fi pus în încredință custodia copiilor, nu o împiedica pe reclamantă să îi vadă în mod regulat.

De la 5 iunie 2002, tribunalul de district (Okresní soud) din Kutná Hora desemna un tutore pentru minore și începuse să adune dovezile scrise. În raportul seu, tutorele constata că nu reușise să contacteze reclamanta și că soțul ei susținea nevoile copiilor.

În observațiile sale scrise, reclamanta se opunea divorțului dar nu se pronunța asupra chestiunii custodie copiilor.

La cererea D.R., ședința fixată la 10 iulie 2002 fost amânată la 4 septembrie 2002, dată la care tribunalul audiosase părțile la procedură. La 17 septembrie 2002, reclamanta precizase ofertele sale de dovadă.

La 21 septembrie 2002, D.R. pară domiciliul conjugal ducând copiii care, de atunci, locuiau cu el. În cursul investigației din noul domiciliu al minoarelor, tutorele nu constatase nici un manquement în grija dispensată de tatăl lor și recomandase atribuirea custodie acestuia din urmă.

La 24 septembrie 2002, D.R. deschisease o procedură privind exercitarea autorității parentale înainte de divorț și propusese unirea celor două proceduri.

La 18 octombrie 2002, reclamanta ceruse tribunalului de district să adopte o măsură provizorie, prin care D.R. ar fi fost interzis să aducă atingere drepturilor parentale ale sale și ar fi fost obligat să aducă fiicele la domiciliul inițial. La 22 octombrie 2002, tribunalul respinsese această cerere, considerând că reclamanta nu justificase suficient necesitatea luării unei măsuri provizorii. La 6 noiembrie 2002, interesata declarase apel împotriva acestei decizii, susținând că D.R. manipula copiii. De asemenea, reitera cererea sa de măsură provizorie, susținând că era datoria tribunalului, și nu a soțului seu, să decidă asupra autorității parentale.

La ședința din 6 noiembrie 2002, tribunalul audiase martori propuși de reclamantă și părinții acesteia; ședința fost amânată la 10 decembrie 2002 pentru a audia minorele.

La 13 noiembrie 2002, tribunalul respingea cererea noua a reclamantei pentru măsură provizorie, observând că minorele doreau să rămână cu tatăl lor și că nu demonstrase că ar fi împiedicată să îi întâlnească. Interesata declara apel, considerând că faptul separării de copii, fără ca o decizie judiciară sa fie pronunțată, aducea atingere dreptului seu la respectul vieții familiale.

La 10 decembrie 2002, tribunalul audiase minorele în prezența tutorului; ele declarasera dorința de a rămâne cu tatăl lor.

După desemnarea unui nou tutore pentru copii, tribunalul de district trimisease, la 11 aprilie 2003, dosarul tribunalului regional (Krajský soud) din Praga, competent să decidă apelurile reclamantei.

La 17 aprilie 2003, tribunalul regional reformula decizia din 22 octombrie 2002 obligând D.R. să se abțină de la adăugarea atingerii drepturilor parentale ale reclamantei și să aducă copiii la domiciliul inițial; aceasta, potrivit lui, era locul unde amândoi părinții beneficiază de condiții egale pentru a îngrijii copiii până la o decizie definitivă în cauză. Tribunalul anulase în același timp decizia din 13 noiembrie 2002 și pronunțase stingerea instanței privitor la acest punct, din obstacol de res judicata. Decizia devine definitivă la 23 mai 2003.

La 30 mai 2003, tutorele asistase încercarea D.R. de a aduce copiii la domiciliul inițial. Potrivit raportului seu, reclamanta nu fusese prezentă și minorele declarasera dorința să rămână cu tatăl lor, unde interesata le vizitase de două ori din toamna 2002.

La ședința din 4 iunie 2003, părinții fuseseră auziți din nou. Reclamanta declarase că în vizita sa la domiciliul D.R., fiicele ii spuseseră că nu puteau s-o lase să intre; ea nu contactase D.R. însuși.

La 5 iunie 2003, D.R. ceru să fie pus în încredință custodia copiilor prin intermediul unei măsuri provizorii. La 11 iunie 2003, cererea sa fost acceptată de tribunalul de district, care observa că minorele locuiau cu tatăl lor de bunăvoie, că încercarea acestuia din urmă de a îi aduce la domiciliul reclamantei, la 30 mai 2003, eșuase și că reclamanta nu revendicase dreptul de vizită nici cu soțul seu nici cu tribunalul.

La 11 iunie 2003, interesata ceruse tribunalului de district să desemneze un nou tutore pentru copii, susținând că tutoarea actuală se baza numai pe informații furnizate de tată.

În aceeași zi, solicitase executarea judiciară a deciziei din 17 aprilie 2003.

La 18 iunie 2003, tribunalul de district invitase D.R. să respecte decizia din 17 aprilie 2003, sub pedeapsa amendei. De asemenea, desemnase un expert în psihologie, încărcat cu elaborarea unui raport asupra capacităților educative ale părinților.

La 2 iulie 2003, reclamanta declara apel împotriva deciziei din 11 iunie 2003, susținând că minorele erau programate de D.R. și că nu avea acces la domiciliul acestuia. În răspunsul seu, D.R. susținea că interesata doar telefonase copiilor, deși îi permituse s-o vadă.

La 25 august 2003, tribunalul regional reformula decizia din 11 iunie 2003 respingând cererea D.R. de a i se atribui custodia. Potrivit lui, faptul că D.R. voluntar pusese capăt situației în care amândoi părinții se ocupau împreună de copii nu putea justifica încredințarea custodie sa. Tribunalul observa de asemenea că soțul reclamantei nu o informase asupra intenției sale de a aduce copiii la 30 mai 2003.

La 31 august 2003, reclamanta ceruse executare rapidă a deciziei din 17 aprilie 2003.

La 15 septembrie 2003, dosarul fost trimis expertului judecătoresc.

Ca urmare, tribunalul de district invitase soțul reclamantei la o discuție; din motive de sănătate care l-au împiedicat pe D.R. să se prezinte la 29 septembrie, 7 și 14 octombrie 2003, discuția avut loc la 10 noiembrie 2003. La această ocazie, D.R. fu avertizat asupra posibilității de a i se aplica o amendă și fusei intimar să-și respecte obligația într-un termen de cinci zile; el declarase totuși că copiii și sănătatea lor psihică îi importa mai mult.

La 26 septembrie 2003, expertul judecătoresc ceru reclamantei să se supună, la 6 octombrie 2003, unui examen psihologic. În scrisoarea sa din 4 octombrie 2003, reclamanta se scuzase din motive de sănătate, și transmisease expertului anumite documente.

La 6 octombrie 2003, reclamanta se plănse ministrului Justiției de neexecutarea deciziei judiciare și injustiția procedurii. Ca răspuns, i informasera că deciziile judiciare nu puteau fi modificate decât prin cai de recurs corespunzătoare.

La 4 noiembrie 2003, reclamanta introdusease un recurs constituțional, denunțând că „o autoritate publică nu luase măsuri pozitive suficiente împotriva unui particular care aducea atingere drepturilor sale fundamentale". Ea se plânge că conduita tribunalului de district (respingerea cererilor sale de măsuri provizorii, nerespectarea deciziei tribunalului regional datate 17 aprilie 2003, susținere tatălui, neadoptare măsuri eficace pentru a o reuni cu fiicele) încalcau drepturile garantate de articolele 6 § 1 și 8 ale Convenției precum și de art. 5 al Protocolului nr. 7, și susținea că prelungirea nejustificată a procedurii contribuia la alienarea copiilor.

În scrisoarea adresată tribunalului la 7 noiembrie 2003, reclamanta exprimase îndoieli privind obiectivitatea expertului și ceruse ca raportul să fie elaborat abia după ce ar fi fost reunită cu copiii. La 27 noiembrie 2003, submisease tribunalului un raport elaborat de un expert pe care îl aleasese, potrivit căruia capacitățile sale educative apăreau ca bune și pe deplin suficiente pentru a asuma educația fiicelor.

La 25 noiembrie 2003, expertul desemnat de tribunal prezentase raportul sua de expertiză, incomplet din lipsă de a putea examina reclamanta. El constata că D.R. poseda capacități educative foarte bune și că minorele doreau să rămână cu el, în timp ce vizitasera pe mama. Potrivit expertului, nimic nu sugera că D.R. dirijeza copii împotriva reclamantei.

La 4 decembrie 2003, tribunalul de district respingea cererea D.R. de a suspenda executarea deciziei din 17 aprilie 2003. De asemenea, respingea cererea interesatei care solicitase executarea acestei decizii, sub motiv că aceasta nu indica cui dintre părinți era încredințată custodia copiilor și era deci inexecutabilă. La 18 decembrie 2003, reclamanta declara apel împotriva părții secunde a deciziei mai sus menționate, invocând dreptul seu de a fi reunită cu copiii.

La 11 octombrie 2004, Curtea Constituțională (Ústavní soud) respingea recursul reclamantei din lipsă manifestă de temei. Observând că interesata se plângea de inactivitate tribunalului de district în cadrul executării deciziei din 17 aprilie 2003, curtea observa că, ținând cont de decizia sa din 4 decembrie 2003, tribunalul nu mai acționa în această cauză și prejudiciul denunțat nu continua deci. Cu toate acestea, Curtea Constituțională apreciaza conduita tribunalului de district criticabilă, observând că dacă acesta considera decizia litigioasă inexecutabilă, ar fi trebuit decide mai devreme, și că decizia sa provizorie din 11 iunie 2003 încredințând custodia D.R. contrazice o decizie anterioară tribunalului regional. Astfel, acel tribunal împiedicasereclamanta de a-și realiza dreptul și făcuse eșecul scopului măsurii provizorii.

La 29 noiembrie 2004, după întoarcerea dosarului din Curtea Constituțională, tribunalul regional anulase partea din decizia din 4 decembrie 2003 atacată de reclamantă. Potrivit lui, nu existase obstacol executării deciziei din 17 aprilie 2003 deoarece, de vreme ce nu se agea decadere asupra unei decizii privind remitere copilului în sensul articolelor 272 și 273 ale codului de procedură civilă ci al unei decizii obligând D.R., nu era necesar indicate cui anume copii ar trebui remisi.

De altfel, procedura divorțului este suspendată în așteptarea unei decizii definitive asupra exercitării autorității parentale, și o procedură în care reclamanta cere soțului seu plata unei pensii alimentare (pentru ea însăși) este în curs din 2002.

Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale

art. 10 § 2 dă fiecăruia dreptul la protecție împotriva atingerilor ilegale aduse vieții sale private și familiale.

Potrivit articolului 32 § 4, părinții au obligația îngrijire și educație privind copiii lor, căreia îi corespunde dreptul respectiv al copiilor. Drepturile părinților pot fi limitate și copiii minori nu pot fi separați de părinți, contra voinței acestora, decât în virtutea unei decizii judiciare bazate pe lege.

Potrivit articolului 38 § 2, fiecare are dreptul, printre altele, ca cauza sa fie ascultată într-un termen rezonabil.

Legea nr. 94/1963 privind familia

art. 25 dispune că divorțul nu poate fi pronunțat înainte ca decizia asupra autorității parentale exercitate, după divorț, privind copiii minori să devină definitivă.

Potrivit articolului 26, înainte de a decide asupra divorțului, tribunalul pronunță asupra drepturilor și obligațiilor pe care le vor avea părinții privind copilul minor după divorț; decide mai ales custodia copilului și ajutoare. Dacă ambii părinți sunt în măsură elevă copilul și au interes, tribunalul poate decide custodia comună, sau alternată, cu condiția ca această soluție să fie în interesul copilului și s-o satisfacă mai bine nevoile. O asemenea decizie judiciară poate fi înlocuită de un acord al părinților, supus aprobării tribunalului.

Codul de procedură civilă

Codul conține dispozițiile speciale privind executarea deciziei sau accordului aprobat, privind educația copiilor minori și drepturile custodie și vizită.

Potrivit articolului 272, înainte de ordona executarea unei asemenea decizii, președintele camerei adresează o înștiințare scrisă celui care refuza să se supună deciziei judiciare sau care nu respecta acordul aprobat de tribunal, și-l invită să se conformeze. Avertizează persoana interesată asupra consecințelor ce ar putea rezulta din nerespectarea obligațiilor prevăzute de decizie sau acord. Conform regulii generale, președintele camerei cere autorității locale competente și biroului asistență copii să determine persoana interesată să se conformeze din proprie-i voință deciziei judiciare sau acordului aprobat de tribunal.

art. 273 dispune că, dacă înștiințarea mai sus menționată a președintelui camerei rămâne fără rezultat, acesta impune amenzi succesive persoanei care nu se conformează. Suma acestor amenzi nu poate depăși 50 000 CZK și suma aparține statului. Cu ajutorul autorităților locale sau naționale competente, președintele camerei poate separa copilul de cel cu care acesta nu trebuie să rămână și remite copilul persoanei care are dreptul custodie sau vizită.

Curtea reamintește mai întâi că este stăpână pe calificarea juridică faptele supuse examinării. De asemenea, a apreciat în trecut că, deși art. 8 Convenției nu cuprinde nici o condiție expresă de procedură, trebuie ca procesul decizional care duce la măsuri de ingerință să fie echitabil și să respecte corespunzător interesele protejate art. 8 (Kutzner c. Germania, nr. 46544/99, § 56, CEDH 2002-I).

Prin urmare, pentru ceea ce privește în prezenta cauză pretențiile deduse din lipsa egalității părților, decizii contradictorii și mai ales neexecutarea deciziei din 17 aprilie 2003, pretenții ridicate de reclamantă sub aspectul articolului 6 § 1 Convenției, trebuie, potrivit Curții, să fie examinate terenul articolului 8 Convenției, în ceea ce ele se referă în esență la implementare dreptului interesatei la autoritate parentală.

În schimb, pretenție dedusă din durata procedurii privind exercitarea autorității parentale trebuie examinată sub aspectul articolului 6 § 1 Convenției, ținând seama impact acestei durate asupra dreptului reclamantei la respectul vieții familiale, în măsura ce acest ultim punct nu ridică întrebare distinctă terenul articolului 8 (a se vedea, mutatis mutandis, Voleský c. Republica Cehă, nr. 63267/00, § 116, 29 iunie 2004).

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de un tribunal (...), care va decide (...) asupra unor contestații privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"

După ce a început la 4 iunie 2002, procedura litigioasă este la presente în curs în fața tribunalului de primă instanță.

Guvernul estimează că afacerea este complexă la nivel de fapte deoarece implică probleme de ordin psihologic. Reclamanta ar fi contribuit la durata procedurii prin faptul de nu s-a prezentat la expert, din motive de sănătate. Pentru ceea ce privește tribunalele naționale, Guvernul susține că au condus procedura în mod concentrat și fără întârziere, singura perioadă inactivitate fiind aceea în care dosarul se găsea în fața Curții Constituționale.

Potrivit reclamantei, afacerea se complică deoarece tribunalele caută motive inexistente pentru a încredința custodia copiilor tatălui. Observa întârzieri în lucrarea expertului, desemnat la 18 iunie 2003 pentru a elabora raport într-un termen patru săptămâni; totuși, abia la 26 septembrie 2003 ii transmisease o convocare pentru 6 octombrie 2003. După ce se scuzase pentru data aceasta, prezentase în fața lui la 21 noiembrie 2003. Apoi, tribunalul district nu ținuse nici o ședință în 2004 și tribunalul regional luase un an și patru luni pentru a pronunța, la 29 noiembrie 2004, asupra apelului seu din 2 iulie 2003. În fine, interesata evidențiază enjeu procedurii, în decursul căreia separată de copii.

Curtea estimează, lumina criteriilor dezvelite jurisprudența organelor Convenției privind „termenul rezonabil" și ținând seama ansamblului elementelor în posesia sa, că pretenție trebuie să fie obiectul unui examen pe fond.

„1. Orice persoană drept la respectul vieții private și familiale (...).

Guvernul invocă mai întâi neepuizarea căilor recurs interne. Susține că, în recursul constituțional, reclamanta susținea că art. 8 încălcat ca urmare inactivitate tribunalelor interne, și nu izolat; deci, în decizia sa din 11 octombrie 2004, Curtea Constituțională pronunțase numai asupra întârzierilor susținute.

Privitor temeiuri cererii, Guvernul observa că prin decizia din 17 aprilie 2003, tribunalul regional acceptase cererea interesatei tendând la D.R. aducă copiii la domiciliul inițial. Referindu-se eșecul încercării executare voluntare acestei decizii datând din 30 mai 2003, Guvernul consideră factor important afacere imposibilitate părinților ajungă la acord coopereze. Potrivit lui, tribunalul district a dovedit abordare sensibilă când a mai întâi adresat D.R. o înștiințare scrisă apoi l-a invitat la discuție. Executarea forțată nu a avut loc, sub motiv tribunalul considerat decizie în cauză inexecutabilă. Totuși, urmare deciziei tribunalului regional din 29 noiembrie 2004, se poate aștepta potrivit Guvernului ca aceasta execuție aibă loc, ținând seama interesele superioare minoarelor și păreri. În fine, deși reclamanta acuza soțul manipulare cu copiii, nimic de felul nu fost constatat expertul. Pe de altă parte, dacă D.R. declarat mai repetat voința sa permite reclamantei vedea copiii, aceasta nu l-a niciodată contactat.

Referindu-se textul recursului declarat în fața jurisdicției constituționale, reclamanta refută excepția Guvernului. Potrivit ei, nu saurait fi criticată că, în decizie pronunțată un an după seiznea sa, an în care procedura litigioasă evoluat, Curtea Constituțională aborda doar întrebarea întârzierilor.

Pe fond, reclamanta subliniază până prezent, tribunalul district frânează cu succes executarea deciziei redată de instanța superioară, în timp Guvernul doar reia argumente acestui tribunal, chiar dacă acestea fost dezaprobate tribunalul regional și Curtea Constituțională. Interesata estimă că dacă tribunalul district avut de la început „impus o corecție" D.R., nici o execuție forțată nu ar fi astazi necesară. De asemenea, susține nu pus vreodată rău copiilor, perfect aptă elevă.

În lumina textului recursului constituțional format de reclamantă la 4 noiembrie 2003, Curtea observă cu ușurință că excepția dedusă Guvernul neepuizării căilor recurs interne trebuie respinsă. Într-adevăr, în ciuda modului în care Curtea Constituțională tranșat în cazul, nu saurait afirma reclamanta nu ridicat în fața ei, măcar în substanță, pretenție care ea ulterior sesizat Curtea.

Privitor temeiurile acestei pretenții, Curtea estimează, lumina ansamblului argumentelor părților, că pun probleme serioase fapt drept care nu pot rezolvate etapa examinării cererii, dar necesită examen pe fond; rezultă că această parte cererii nu saurait declarată manifestă fără temei, sensul articolului 35 § 3 Convenției. Nici alt motiv inadmisibilitate nu fost observat.

Guvernul nu vede cazul nici act judecătoresc care aduce atingere egalității între soți. Observa că decurs procedurii, amândoi părinții dispun aceleași drepturi și că, în plus, cererea reclamantei fost acceptată.

Curtea estimează, lumina ansamblului argumentelor părților, că pretenție pun probleme serioase fapt drept care nu pot rezolvate etapa examinării cererii, dar necesită examen pe fond; rezultă că partea cererii nu saurait declarată manifestă fără temei, sensul articolului 35 § 3 Convenției. Nici alt motiv inadmisibilitate nu fost observat.

Prin aceste motive, Curtea, unanimitate,

Declară

cererea admisibilă, toate mijloacele pe fond rezervate.

J.-P. Costa

Grefier adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-03-22
0,95
CERMOCHOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 35476/03 présentée par Marcela ČERMOCHOVÁ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 22 mars 2005 en une chambre comp
CtEDO 2005-09-13
0,95
BALSAN c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 1993/02 présentée par Radan BALŠÁN contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 13 septembre 2005 en une chambre compos
CtEDO 2005-03-22
0,95
CIPROVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 33273/03 présentée par Helena CIPROVÁ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 22 mars 2005 en une chambre composée
CtEDO 2007-05-09
0,95
VINICKY c. REPUBLIQUE TCHEQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 204/07 présentée par František VINICKÝ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 9 mai 2007 en une chambre composé
CtEDO 2007-10-09
0,95
STEFEK c. REPUBLIQUE TCHEQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 16129/07 présentée par Jiří ŠTEFEK contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 9 octobre 2007 en une chambre composé
Sursă