SCM SCANNER DE L'OUEST ET AUTRES c. FRANCE

A DOUA DECIZIE PARTALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 1206/03 prezentate de SCM SCANNER DE L grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 martie 2003, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții sunt SCM (societatea civilă de mijloace) Scanner din L maijjjord Lyonnez și medicii membri ai acestei societăți ale căror nume figurează în anexă. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Gallat, avocat din Lyon. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții, medici electroradiologiști, au exploatat împreună un dispozitiv de tip scaner, instalat pe site-ul unei clinici situate în Lyon. Actele de scanare sunt suportate de securitatea socială. În acest scop, acestea trebuie să fie cotate, adică menționate pe o foaie de îngrijire sub forma unei cotații definite în nomenclatura generală a actelor profesionale (NGAP). Această cotație a rezultat în urma scanării unui ordin ministerial din 16 martie 1978, care a definit un act la fața locului Z 90 Aceeași cotație se aplică de mai mult de 12 ani. Printr-un decret ministerial din 11 iulie 1991, ministrul afacerilor sociale și al integrării a abrogat cotația Z 90 Acest sistem de dublă cotație, a cărui remunerație era cu 30 EUR mai mică decât cea a unei Z 90, a fost reînnoit de decretele din 1 februarie 1993, 14 februarie 1994, 22 februarie 1995 și 9 aprilie 1996. Întregul dispozitiv a fost depășit de cenzura Consiliului de la     de către reclamanți (deci din 11 iulie 1991) și de către alți justițiabili (scrisoarea interministerială din 11 iulie 1991). Prin Hotărârea din 4 martie 1996, Consiliul din 11 iulie 1991 a anulat și scrisoarea menționată anterior, pe motiv că unul dintre semnatarii săi cel puțin nu avea competența de a-l lua. Într-o hotărâre din 20 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat o întrebare preliminară în cadrul unei proceduri în fața instanțelor judiciare, iar hotărârea din 1993, 1994, 1995 și 1996 a fost pronunțată și într-o hotărâre din 20 noiembrie 2000. După anularea dispozițiilor din 1991 de către hotărârile din 4 martie 1996, reclamanții au sesizat casele de asigurări de sănătate cu privire la cererile de plată a unui supliment de remunerare care urma să decurgă din restabilirea cotației Z 90 în perioada cuprinsă între 6 September 1991 data intrării în vigoare a înlocuirii ilegale a cotației mai târziu, iar la 28 februarie 1997 data intrării în vigoare a unui nou regim de asigurare de sănătate. În octombrie 1996, răspunsurile negative ale cutiilor le-au determinat să sesizeze comisiile de recurs amiabil în cauză, care au confirmat aceste decizii de refuz, fie implicit, fie expres, fie expres, în ceea ce privește faptul că era necesar să se suspende plata în așteptarea sistemului de rectificare pe cale de a fi instituit de fondul național de asigurări de sănătate. Parlamentul a adoptat o lege nr. 97-1164 din 19 decembrie 1997 privind legea de finanțare a securității sociale pentru 1998 de validare a actelor adoptate în temeiul articolului din 11 iulie 1991, a scrisorii interministeriale din 11 iulie 1991, precum și a hotărârilor ulterioare, sub rezerva hotărârilor judecătorești anterioare în forță de lucru judecat. Reclamanții și-au reiterat cererile de rambursare și au sesizat Tribunalul pentru Afaceri Sociale cu mai multe acțiuni. În primă instanță, precum și în apel, judecătorii din fond le-au imputat cererile pe motiv că măsura de validare legislativă le priva de orice drept de rambursare. Printre numeroasele hotărâri pronunțate se numără și cea a instanței judecătorești din Lyon din 25 ianuarie 2000 (n 199901695). Într-un litigiu între solicitanți și mutuala generală a educației naționale din Villeurbană (MGEN), instanța de apel din Lyon i-a despăgubit din cererile lor de rambursare la 6 815 157 franci în următoarele termeni: Posterieurmăr la hotărârile Consiliului de la    și anterior legii din 19 e.n. În decembrie 1997, [reclamanții] au solicitat caselor de asigurări sociale în cauză restabilirea cotației Z 90 și plata diferenței dintre ceea ce fusese plătit de aceste organisme și ceea ce ar fi fost plătit pe baza cotației Z 90 în perioada 23 septembrie 1991-28 februarie 1997. Întrucât au putut obține satisfacția caselor în cauză și a comisiilor de recurs amiabile, [reclamanții] au sesizat Tribunalul de Securitate Socială din Lyon, care, prin hotărârea din 18 noiembrie 1998, i-a exonerat de recurs. În plus, nu are loc un control al legalității interne asupra textului legislativ pentru a se stabili dacă, așa cum a făcut la apelanți, legiuitorul și-a depășit competențele prin validarea actelor private, fiind observat pe de o parte că Consiliul Constituțional, după o analiză de fond a diverselor argumente invocate în fața sa, a declarat art. 27 menționat anterior nu contrar constituției prin decizia din 18 decembrie 1997, și, pe de altă parte, că dispozițiile în cauză, de domeniu general, au ca obiect validarea efectelor actelor administrative anulate sau susceptibile de a fi adoptate, parlamentul hotărăște astfel să acopere legalitatea textelor administrative, cu toate consecințele care decurg din acestea. în sfârșit, validarea legislativă a actelor luate pentru perioada în cauză le conferă un caracter definitiv care interzice punerea în discuție a facturărilor și plăților efectuate și care împiedică astfel orice plângere și plată suplimentară a oricărei sume, în orice caz, în mod similar cu orice recerere din partea caselor de marcat. Faptul că, cu excepția denaturării spiritului și a literei, art. 27 din lege produce, prin urmare, un efect de eliberare asupra cutiilor care se referă la orice reclamație a apelanților. (...) Așteptând ca principiul nereactivității să nu se aplice decât în materie penală și că legiuitorul poate, din motive de interes general, să modifice retroactiv textele aplicabile în domeniul securității sociale și al sănătății publice, cu condiția să nu aducă atingere principiului autorității de lucru judecat. Întrucât legea în cauză tindea să valideze efectele unei reglementări anterioare, pe care nu o avea ca obiect sau ca efect aducerea în discuție a unei situații individuale consacrate judiciar. Cu privire la aceasta, scopul acesteia a fost acela de a pune capăt dispariției unui arestat și a unei circulare conexe de stabilire a modalităților de cotare a actelor de scanare și de soluționare a situațiilor apărute în cursul perioadei în cauză. (...) Prevăzut că, în absența adoptării dispozițiilor art. 27 la anularea mai multor acte administrative ar fi condus la contestarea unui număr semnificativ de regulamente referitoare la o perioadă pentru care organismele de securitate socială nu mai dețineau dosarele, ar fi generat dezvoltarea unor acțiuni contenciose și, ținând cont de sumele implicate, ar fi putut fi cauzate de consecințe care afectează echilibrul general al regimurilor de protecție socială ale legislatorului în temeiul legii din 19 decembrie 1997. (n) măsura avea, fără îndoială, un caracter de interes public; pe de altă parte, faptul că dovada nu este raportată de existența unei disproporții între reducerea finanțării impuse apelanților și interesul general reprezentat de echilibrul financiar al tuturor regimurilor de protecție socială prin hotărâre (n) 2826 din 26 septembrie 2002, Curtea de Casație a respins recursul reclamanților Dar, așteptând ca art. 27 din lege [primă] să valideze, sub rezerva hotărârilor judecătorești pronunțate în forță de lucru judecat, deciziile de refuzare a rambursării luate pe baza lalui din 11 iulie 1991, anulat de Consiliul de Stat, care a abrogat la mai mult de 16 martie 1978, prin care Z 90 stabilește cu titlu provizoriu cotarea actelor de scanare ; că acest text, de natură legislativă, adoptat anterior introducerii recursului SCM și al medicilor membri ai societății civile, care nu constituie o intervenție de natură juridică în cadrul unei proceduri la nivelul părților, care nu pune sub semnul întrebării hotărârile judecătorești irevocabile și care nu aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor sau dreptului de proprietate, nu contravine nici dispozițiilor articolelor 6-1 și 13 din convenție, nici celor prevăzute la art. 1; Protocolul adițional ; (i) cotația Z 90 nu mai era aplicabilă după 1 august 1991; (ii) rezultă, de asemenea, din anularea de către Consiliu a decretelor din 1 februarie 1993, 14 februarie 1994, 22 februarie 1995 și 9 aprilie 1996 privind cotarea provizorie, pe o perioadă de un an, a actelor de scanografie, că rambursarea acestor acte, prin aplicarea cotației Z 19, stabilită de aceste hotărâri, nu era autorizată de unde urmează că abstracțiune făcută din motive inechitabile criticate prin mijloace decizia atacată este justificată în mod legal de aceste motive de drept pur . Sesizarea mai multor recursuri formulate împotriva deciziilor de respingere menționate anterior, Curtea de Casație a pronunțat, la 26 septembrie 2002, alte 28 de hotărâri formulate în mod identic. B. Dreptul intern relevant Legea nr. 97-1164 din 19 decembrie 1997 de finanțare a securității sociale pentru 1998 art. 27 Se validează, sub rezerva unor hotărâri judecătorești, actele luate pe baza: - din 11 iulie 1991 de modificare a Nomenclatorului general al actelor profesionale și de abrogare a dispozițiilor legale din 16 martie 1978 de completare a Nomenclatorului general al actelor profesionale ale medicilor, chirurgilor-dentiștilor, moașelor și asistenților medicali; - scrisoarea interministerială din data de 11 iulie 1991 privind cotarea provizorie a actelor de scanare; - circulara interministerială din data de 30 martie 1992 privind cotarea provizorie a actelor de scanare; - de la 1 februarie 1993 modificat, de modificare a Nomenclatorului general al actelor profesionale ale medicilor, chirurgilor dentiști, moașelor și asistenților medicali și de cotare provizorie a actelor de tomografie; - din 14 februarie 1994 modificat, de modificare a Nomenclatorului general al actelor profesionale ale medicilor, chirurgilor dentiști, moașelor și asistenților medicali și de cotare provizorie a actelor de tomografie; - din 22 februarie 1995 modificat, de modificare a Nomenclatorului general al actelor profesionale ale medicilor, chirurgilor dinti, moașelor și auxiliarilor medicali și de cotare provizorie a actelor de scanare, în măsura în care legalitatea lor ar fi contestată pentru un motiv întemeiat pe incompetența autorilor acestor decrete și circulare ministeriale. 97-393 DC din 18 decembrie 1997 al Consiliului Constituțional privind legea de finanțare a securității sociale pentru 1998 privind art. 27 Considerând că acest articol validează, sub rezerva deciziilor anterioare în putere de lucru judecat, actele luate pe baza deciziilor administrative privind cotarea actelor de scanare, ca fiind legalitatea lor ar fi contestată pentru un motiv întemeiat pe incompetența autorilor lor; 46. Considerând că, prin hotărârea din 4 martie 1996, Consiliul de Stat a anulat, ca fiind pătat de incompetență, din 11 iulie 1991, modificarea nomenclaturii generale a actelor profesionale; întrucât, prin decizia din aceeași zi, a anulat circulara din 11 iulie 1991 1991 privind cotarea provizorie a actelor de scanare, pe motiv că, la data publicării sale, aceste acte nu mai puteau fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare a cotațiilor provizorii, această tehnică devenind o practică curentă; că celelalte acte administrative menționate la art. 27 sunt pătate cu una dintre incompetențele astfel cenzurate de către Consiliu; 47. Având în vedere că deputații reclamanți susțin că măsura de validare prevăzută la art. 27 nu își are locul într-o lege de finanțare a securității sociale și că aceasta este, în plus, neconstituțională prin conținutul său; 48. Având în vedere, în primul rând, că profesioniștii interesați ar putea, prin exciparea incompetențelor identificate de Consiliu în deciziile sale menționate anterior, să solicite plata diferenței dintre cotația anterioară și cea rezultată din actele parțial validate ; în ceea ce privește impactul financiar al acestei plăți, măsura de validare criticată contribuie în mod semnificativ la echilibrul financiar al regimurilor obligatorii de securitate socială; întrucât, prin urmare, aceasta este una dintre cele care, în temeiul dispozițiilor articolului III din articolul L.O. 111-3 din Codul de securitate socială pot fi incluse într-o lege de finanțare a securității sociale; 49. Având în vedere, în al doilea rând, că, în cazul în care legiuitorul poate, la fel ca el însuși, să valideze un act administrativ în interes general sau legat de o cerință de valoare constituțională, este sub rezerva respectării hotărârilor judecătorești cu forță de lucru judecat și a principiului neretroactivității pedepselor și a sancțiunilor În plus, actul validat nu trebuie să contravină niciunei norme sau oricărui principiu de valoare constituțională, cu excepția faptului că legiuitorul, dacă este cazul, sub controlul Consiliului Constituțional, consacră între ele diferitele cerințe constituționale în cauză. 50. Considerând, în speță, că legiuitorul a intenționat să prevină dezvoltarea multor contestații care ar fi agravat în mod semnificativ dezechilibrul sectorului de sănătate al regimurilor obligatorii de securitate socială Pe de altă parte, validarea nu se referă la acte contrare unei norme sau unui principiu de valoare constituțională și nu aduce atingere nici respectării hotărârilor judecătorești care au fost pronunțate în forță de lucru judecat, nici principiului nerecuperării pedepselor și a sancțiunilor; că, ulterior, legiuitorul putea lua măsura de validare criticată (...) 1. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții consideră că, prin adoptarea art. 27 din Legea din 19 decembrie 1997, legiuitorul a intervenit pentru a modifica calea procedurilor la care a fost parte statul, rupând astfel egalitatea de arme. (2) Reclamanții se plâng de durata procedurii și: art. 6 alin. (1) din Convenție. (1) Reclamanții consideră că adoptarea de către legiuitorul legii din 19 decembrie 1997 este contrară principiului preeminenței dreptului și dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) ale cărui dispoziții relevante se citesc astfel: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea reamintește că, în termenii art. 35 alin. (1) din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În această privință, Comisia a statuat că acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară permite remedierea unei presupuse încălcări a dreptului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizat în sensul articolului 35 1 din Convenție, ajungând astfel la concluzia că orice litigiu întemeiat pe durata unei proceduri judiciare, introdus în fața sa după 20 septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei căi de atac întemeiate pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară este, în principiu, inadmisibil, indiferent de stadiul procedurii interne Mifsud c. Franța (dec.) [GC], n 57220/00, CEDH 2002-VIII. În speță, reclamanții au sesizat Curtea la 26 martie 2003 fără a fi exercitat în prealabil această acțiune. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea celor care au formulat cererea în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, având în vedere ingerința puterii legislative în administrarea justiției Declare cererea inadmisibilă pentru surplus. Naismith Türmen Grefier Adjunct Președinte Anexă Cerere nr. 12106/03 CAUZA SCM SCANNER DE LA LUEST ȘI ALTELE c. FRANȚA Lista reclamanților Pierre BAILLY Yves BASCOULERGUES Richard BONNIE François BRUILLET Pierre CELLARD DIDIERNON Jean-Gérald INGELS Guy JEANNOT Gaston Bruno MARTIN GERARD DE RYCKE Thierry TAVERNIER Jean-Gérald VULLIEZ

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

12106/03

présentée par SCM SCANNER DE L’OUEST LYONNAIS et autres

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 juillet 2005 en une chambre composée de

:

MM.

R.

Türmen

,

président

,

J.-P.

Costa

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M. S.

Naismith,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 26 mars 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont la SCM (société civile de moyens) Scanner de L’Ouest Lyonnais et les médecins membre de cette société dont les noms figurent en annexe. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Gallat, avocat à Lyon.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants, médecins électroradiologistes, exploitaient ensemble un appareil de type scanner, installé sur le site d’une clinique située à Lyon.

Les actes de scanographie sont pris en charge par la sécurité sociale. A cette fin, ils doivent être cotés, c’est-à-dire mentionnés sur une feuille de soins sous la forme d’une cotation définie par la nomenclature générale des actes professionnels (NGAP). Cette cotation résultait pour la scanographie d’un arrêté ministériel du 16 mars 1978, qui définissait un acte coté «

Z 90

». La même cotation s’est appliquée pendant plus de douze ans.

Par un arrêté ministériel du 11 juillet 1991, le ministre des affaires sociales et de l’intégration abrogea la cotation «

Z 90

». Une lettre interministérielle du même jour instaura provisoirement en lieu et place une cotation «

Z 19

» traduisant une réduction sensible du montant de l’honoraire, complétée par la cotation d’un forfait technique destiné à couvrir l’amortissement de l’appareil. Ce système de double cotation, dont la rémunération était inférieure de 30 euros à celle d’une Z 90, fut renouvelée par les arrêtés des 1

er

février 1993, 14 février 1994, 22 février 1995 et 9

avril 1996.

L’ensemble du dispositif fut déféré à la censure du Conseil d’Etat par les requérants (arrêté du 11 juillet 1991) et par d’autres justiciables (lettre interministérielle du 11 juillet 1991). Par un arrêt du 4 mars 1996, le Conseil d’Etat annula l’arrêté du 11 juillet 1991 au motif que l’un de ses signataires au moins n’avait pas compétence pour le prendre. Il annula également la lettre précitée. Saisi par les requérants d’une question préjudicielle dans le cadre d’une procédure devant les juridictions judiciaires, le Conseil d’Etat annula également dans un arrêt du 20 novembre 2000 les arrêtés précités de 1993, 1994, 1995 et 1996.

Après l’annulation des dispositions de 1991 par les arrêts du 4 mars 1996, les requérants saisirent les caisses d’assurance maladie de demandes tendant au paiement d’un complément de rémunération qui devait découler du rétablissement de la cotation Z 90 sur la période comprise entre le 6

septembre 1991 – date de prise d’effet de la substitution illégale de cotation – et le 28 février 1997 date d’entrée en vigueur d’un nouveau régime d’assurance maladie. Les réponses négatives des caisses les ont ensuite conduits, en octobre 1996, à saisir les commissions de recours amiable concernées, lesquelles ont confirmé ces décisions de refus, soit implicitement, soit expressément en affirmant qu’il convenait de surseoir à statuer au paiement dans l’attente du dispositif de régularisation sur le point d’être mis en place par la caisse nationale d’assurance maladie.

Le Parlement adopta une loi n

o

97-1164 du 19 décembre 1997 portant loi de financement de la sécurité sociale pour 1998 validant les actes pris sur le fondement de l’arrêté du 11 juillet 1991, de la lettre interministérielle du 11

juillet 1991 ainsi que des arrêtés subséquents, sous réserve des décisions de justice passées en force de chose jugée.

Les requérants reprirent alors leurs demandes de remboursement et saisirent le tribunal des affaires de sécurité sociale de plusieurs recours. En première instance comme en appel, les juges du fond les déboutèrent de leurs demandes au motif que la mesure de validation législative les privait de tout droit à remboursement.

Parmi les nombreuses décisions rendues, figure celle de la cour d’appel de Lyon du 25 janvier 2000 (n

o

199901695). Dans un litige opposant les requérants à la mutuelle générale de l’éducation nationale de Villeurbanne (MGEN), la cour d’appel de Lyon les débouta de leurs demandes de remboursement s’élevant à 6

815

157 francs dans les termes suivants

:

«

(...) Postérieurement aux arrêts du Conseil d’Etat et antérieurement à la loi du 19

décembre 1997, [les requérants] ont réclamé aux caisses de sécurité sociale concernées le rétablissement de la cotation Z 90 et le paiement de la différence entre ce qui avait été payé par ces organismes et ce qui aurait été payé sur la base de la cotation Z 90 pendant la période du 23 septembre 1991 au 28 février 1997. N’ayant pu obtenir satisfaction des caisses en cause et des commissions de recours amiables, [les requérants] ont saisi le tribunal des affaires de sécurité sociale de Lyon qui, par jugement du 18 novembre 1998, les a déboutés de leurs recours.

Qu’en outre, il n’y a pas lieu pour le juge judiciaire d’effectuer un contrôle de légalité interne sur le texte législatif pour savoir si, comme l’affirme les appelants, le législateur a outrepassé ses pouvoirs en validant des actes privés, étant observé d’une part que le Conseil constitutionnel après une analyse de fond des divers arguments soulevés devant lui, a déclaré l’article 27 précité non contraire à la constitution par décision du 18 décembre 1997, et d’autre part que les dispositions en cause, de portée générale, ont pour objet de valider les effets des actes administratifs annulés ou susceptibles de l’être, le parlement décidant ainsi de couvrir l’illégalité des textes administratifs, avec toutes les conséquences en découlant.

Qu’enfin la validation législative des actes pris au titre de la période en cause, leur confère un caractère définitif qui interdit de remettre en cause les facturations et paiements effectués et qui met ainsi obstacle à toute réclamation et à tout versement d’une somme supplémentaire quelconque de même qu’à toute répétition de la part des caisses. Que sauf à en dénaturer l’esprit et la lettre, l’article 27 de la loi produit donc un effet libératoire à l’égard des caisses qui s’oppose à toute réclamation des appelants.

(...) Attendu que le principe de non rétroactivité ne s’impose qu’en matière pénale et que le législateur peut, pour des raisons d’intérêt général, modifier rétroactivement les textes applicables dans le domaine de la sécurité sociale et de la santé publique, sous réserve de ne pas porter atteinte au principe de l’autorité de la chose jugée.

Attendu que la loi en cause tendait à valider les effets d’une réglementation antérieure, qu’elle n’avait pas pour objet ou pour effet de remettre en cause une situation individuelle judiciairement consacrée.

Qu’elle avait pour but de suppléer à la disparition d’un arrêté et d’une circulaire connexe fixant les modalités de cotation des actes de scanographie et de régler ainsi les situations nées au cours de la période litigieuse.

(...) Attendu qu’à défaut d’adoption des dispositions de l’article 27 l’annulation de plusieurs actes administratifs aurait entraîné la remise en cause d’un nombre important de règlements afférents à une période pour laquelle les organismes de sécurité sociale ne détenaient plus les dossiers, aurait généré le développement d’actions contentieuses et, compte tenu des sommes en jeu, aurait été susceptible d’induire des conséquences préjudiciables à l’équilibre général des régimes de protection sociale dont se préoccupait le législateur dans le cadre de la loi du 19 décembre 1997.

Qu’ainsi la mesure revêtait incontestablement un caractère d’utilité publique. Que par ailleurs la preuve n’est pas rapportée de l’existence d’une disproportion entre la réduction de financement imposée aux appelants et l’intérêt général que représente l’équilibre financier de l’ensemble des régimes de protection sociale

».

Par un arrêt (n

o

2826) du 26 septembre 2002, la Cour de cassation rejeta le pourvoi des requérants

:

«

Mais attendu que l’article 27 de la loi [précitée] a validé, sous réserve des décisions de justice passées en force de chose jugée, les décisions de refus de remboursement prises sur le fondement de l’arrêté du 11 juillet 1991, annulé par le Conseil d’Etat, qui a abrogé l’arrêté du 16 mars 1978, fixant à titre provisoire à Z 90 la cotation des actes de scanographie

; que ce texte, de nature législative, adopté antérieurement à l’introduction du recours de la SCM et des médecins membres de la société civile, qui ne constitue pas une intervention de l’Etat dans une procédure l’opposant à des parties, qui ne remet pas en cause des décisions de justice irrévocables et qui ne porte atteinte ni au droit au respect des biens, ni au droit de propriété, n’est contraire ni aux dispositions des articles 6-1 et 13 de la Convention, ni à celles de l’article 1

er

du protocole additionnel

; qu’ainsi la cotation Z 90 n’était plus applicable après le 1

er

août 1991

; qu’il résulte par ailleurs de l’annulation par le Conseil d’Etat des arrêtés des 1

er

février 1993, 14 février 1994, 22 février 1995 et 9

avril 1996, portant cotation à titre provisoire, pour une durée d’un an, des actes de scanographie, que le remboursement de ces actes, par application de la cotation Z 19 déterminée par ces arrêtés, n’était pas autorisé

;

D’où il suit qu’abstraction faite des motifs inopérants critiqués par les moyens la décision attaquée se trouve légalement justifiée par ces motifs de pur droit

;

.(...) ».

Saisie de multiples pourvois formés à l’encontre de des décisions de rejet précitées, la Cour de cassation a rendu, le 26 septembre 2002, vingt-huit autres arrêts formulés de manière identique.

B. Droit interne pertinent

Loi n

o

97-1164 du 19 décembre 1997 de financement de la sécurité sociale pour 1998

Article 27

«

Sont validés, sous réserve de décisions de justice passées en force de chose jugée, les actes pris sur le fondement :

- de l’arrêté du 11 juillet 1991 modifiant la Nomenclature générale des actes professionnels et portant abrogation des dispositions de l’arrêté du 16 mars 1978 complétant la Nomenclature générale des actes professionnels des médecins, chirurgiens-dentistes, sages-femmes et auxiliaires médicaux ;

- de la lettre interministérielle en date du 11 juillet 1991 portant cotation provisoire des actes de scanographie ;

- de la circulaire interministérielle en date du 30 mars 1992 portant cotation provisoire des actes de scanographie ;

- de l’arrêté du 1er février 1993 modifié, modifiant la Nomenclature générale des actes professionnels des médecins, chirurgiens-dentistes, sages-femmes et auxiliaires médicaux et portant cotation provisoire des actes de scanographie ;

- de l’arrêté du 14 février 1994 modifié, modifiant la Nomenclature générale des actes professionnels des médecins, chirurgiens-dentistes, sages-femmes et auxiliaires médicaux et portant cotation provisoire des actes de scanographie ;

- de l’arrêté du 22 février 1995 modifié, modifiant la Nomenclature générale des actes professionnels des médecins, chirurgiens-dentistes, sages-femmes et auxiliaires médicaux et portant cotation provisoire des actes de scanographie,

en tant que leur légalité serait contestée pour un motif tiré de l’incompétence des auteurs de ces arrêtés et circulaires ministérielles.

»

Décision n

o

97-393 DC du 18 décembre 1997 du Conseil Constitutionnel à propos de la loi de financement de la sécurité sociale pour 1998

Sur l’article 27

« 45.

Considérant que cet article valide, sous réserve des décisions passées en force de chose jugée, les actes pris sur le fondement de décisions administratives relatives à la cotation des actes de scanographie, en tant que leur légalité serait contestée pour un motif tiré de l’incompétence de leurs auteurs ;

mars

1996, le Conseil d’Etat a annulé, comme entaché d’incompétence, l’arrêté du 11

juillet

1991, modifiant la nomenclature générale des actes professionnels ; que, par décision du même jour, il a annulé la circulaire du 11

juillet

1991, portant cotation provisoire des actes de scanographie, au motif qu’à la date de sa publication, ces actes ne pouvaient plus être regardés comme relevant du champ d’application des cotations provisoires, cette technique étant devenue de pratique courante ; que les autres actes administratifs mentionnés par l’article

27 sont entachés de l’une des incompétences ainsi censurées par le Conseil d’Etat ;

27 n’a pas sa place dans une loi de financement de la sécurité sociale et qu’elle est, en outre, par son contenu, inconstitutionnelle ;

; qu’eu égard à l’incidence financière de ce paiement, la mesure de validation critiquée concourt de façon significative à l’équilibre financier des régimes obligatoires de la sécurité sociale ; que, dès lors, elle est au nombre de celles qui, en vertu des dispositions du III de l’article L.O.

111-3 du code de la sécurité sociale, peuvent figurer dans une loi de financement de la sécurité sociale ;

; qu’en outre, l’acte validé ne doit contrevenir à aucune règle, ni à aucun principe de valeur constitutionnelle, sauf à ce que le législateur, le cas échéant sous le contrôle du Conseil constitutionnel, concilie entre elles les différentes exigences constitutionnelles en cause

;

; que, par ailleurs, la validation ne concerne pas des actes contraires à une règle ou à un principe de valeur constitutionnelle et ne porte atteinte ni au respect des décisions de justice passées en force de chose jugée, ni au principe de non rétroactivité des peines et des sanctions

; que, par suite, le législateur pouvait prendre la mesure de validation critiquée

;

(...) ».

GRIEFS

EN DROIT

dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi :

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes. A cet égard, elle a jugé que le recours fondé sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire permet de remédier à une violation alléguée du droit de voir sa cause entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle a précisé que ce recours avait acquis, à la date du 20

septembre

1999, le degré de certitude juridique requis pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35

§

1 de la Convention, parvenant en conséquence à la conclusion que tout grief tiré de la durée d’une procédure judiciaire, introduit devant elle après le 20 septembre 1999 sans avoir préalablement été soumis aux juridictions internes dans le cadre d’un recours fondé sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire, est en principe irrecevable, quel que soit l’état de la procédure au plan interne

(

Mifsud c. France

(déc.) [GC], n

o

57220/00, CEDH 2002-VIII).

En l’espèce, les requérants ont saisi la Cour le 26 mars 2003 sans avoir préalablement exercé ce recours.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief des requérants tiré de l’article 6 § 1 de la Convention eu égard à l’ingérence du pouvoir législatif dans l’administration de la justice

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Naismith

R.

Türmen

Greffier adjoint

Président

ANNEXE

Requête n

o

12106/03

AFFAIRE

SCM SCANNER DE L’OUEST ET AUTRES c. FRANCE

Liste des requérants

:

Pierre BAILLY

Yves BASCOULERGUES

Richard BONNEVIE

François BROUILLET

Pierre CELLARD

Didier GONNON

Jean-Gérald INGELS

Guy JEANNOT

Gaston LAMBERT

Bruno MARTIN

Gérard DE RYCKE

Thierry TAVERNIER

Jean-Gérald VULLIEZ