SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 2794/04 prezentate de CLINICA PĂMÂNTULUI MAYE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 ianuarie 2004, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚA reclamantei, Clinica Castelului La Maye, este o instituție privată de sănătate. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul de Forges, avocat la Paris. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta era legată, în momentul faptelor la originea litigiului, de casele regionale de asigurări de sănătate ( (a se vedea legislația națională relevantă) prin convenții încheiate în temeiul art. L.162-22 din Codul de securitate socială (a se vedea legislația națională relevantă) atunci în vigoare (un decret din 29 iunie 1978 a aprobat convenția standard privind spitalizarea privată). Aceste convenții au fost completate de acte cu putere de lege și acte administrative care au fost aprobate prin decret prefectorial, care au stabilit tarifele prestațiilor oferite de recurente. Pe baza acestor acorduri de drept privat, recurenta percepea unui pachet zilnic de asigurări de sănătate pentru cheltuielile de ședere și de îngrijire, precum și un supliment pentru cheltuielile de sala de judecată ( În conformitate cu articolul R.162-32 din Codul securității sociale (a se vedea dreptul intern relevant), abrogat printr-un decret din 3 decembrie 1992, valoarea acestui supliment trebuia stabilită în conformitate cu modalitățile definite de un decret comun al ministrului sănătății, al ministrului securității sociale și al ministrului bugetului. decembrie 1990 (a se vedea dreptul intern relevant). Acesta din urmă a fost abrogat prin art. 2 din lanul ministerial din 13 mai 1991 (a se vedea dreptul intern relevant) și a fost anulat de către Consiliul de Stat la 13 mai 1994, pentru incompetență a autorului său . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nu are ca obiect și nu ar putea avea în mod legal ca efect dalmarea în comun a ministrului responsabil cu sănătatea, ministrului însărcinat cu securitatea socială și ministrului bugetului competența de a stabili în mod direct și unilateral valoarea suplimentului aferent cheltuielilor de sală de operații, care este unul dintre elementele tarifelor de responsabilitate ;călașul atacat din 28 decembrie 1990 prevede obținerea complementului aferent cheltuielilor de sală de operație prin înmulțirea unei valori monetare a complementului, stabilită prin convențional, cu un coeficient determinat de diverși factori ; că acest decret nu se limitează la definirea modalităților de stabilire a valorii suplimentului legat de cheltuielile de sala de operațiune sau de litieră, ci stabilește direct suma menționată, și ca urmare a tarifului de răspundere convențională; că, ulterior, acesta este înfășurat din incompetență; că cele două organizații sunt întemeiate să solicite anularea acesteia (...) La art. 1 din 13 mai 1991, care a intrat în vigoare la 19 mai 1991, a introdus o sentință care avea ca efect reducerea la 2/5 a plăților efectuate de casele de asigurări sociale. A doua hotărâre a fost abrogată cu efect de la 1 aprilie 1992, apoi anulată printr-o hotărâre a Consiliului din 4 martie 1996, astfel de formulare. Cu privire la termenii articolului R. 162-40 din Codul de securitate socială în redactarea sa în vigoare la data de la mai ui atacat comisia paritară națională este însărcinată cu emiterea unui aviz: 1 cu privire la orice chestiune care privește relațiile dintre casele de marcat și instituțiile de spitalizare private menționate la articolul R. 162-27 ; (c) În conformitate cu aceste dispoziții, comisia paritară națională trebuia să fie consultată înainte de intervenția lacului interministerial din 13 mai 1991 privind modalitățile de determinare a complementului legat de cheltuielile pentru sala de operație în unitățile de spitalizare din cadrul art. L. 162-22 din Codul de securitate socială În ceea ce privește documentele din dosar și nu se contestă faptul că comisia paritară națională pentru spitalizarea privată, sesizată printr-o scrisoare din partea ministrului afacerilor sociale și solidarității din 17 aprilie 1991, care nu conține, de altfel, nicio indicație de termen, se soluționează la 16 mai 1991, fiind ulterioară datei semnării celui atacat ; (...) că, în cele din urmă, înainte ca avizul solicitat de actele de reglementare să fi fost dat, a fost adoptat cu privire la o procedură neregulamentară și ulterior este înfățișat în mod neregulamentar (...) DECIDE art. 1: art. 1 din Regulamentul de procedură al ministrului afacerilor sociale și solidarității și al ministrului delegat bugetului și al ministrului delegat în domeniul sănătății din 13 mai 1991 privind modalitățile de determinare a complementului legat de cheltuielile de sală de operație în unitățile de spitalizare care intră sub incidența art. L. 162-22 din Codul de securitate socială se anulează. În executarea acestei hotărâri și ținând cont de anihilarea reducerii celor 2/5 , pentru perioada cuprinsă între 19 mai 1991 și 31 martie 1992, reclamanta, la data de 22 iulie 1996, a adresat Mutabilității Sociale Agricole d'Ile-de-France o cerere de rambursare pentru suma de 19 311,61 franci. La 27 decembrie 1996, Parlamentul a adoptat o lege de validare a actelor adoptate în temeiul articolului 1 anulat din la Întrucât cererea recurentei a rămas fără răspuns, aceasta sesizează comisia de apel amiabilă la 2 mai 1997. Prin decizia din 11 iunie 1997, notificată la 10 iulie, comisia de apel a respins acțiunea: La 4 iulie 1997 (recurenta susține că este 2 septembrie 1997), recurenta a contestat anularea acestei decizii în fața Tribunalului pentru Afaceri Sociale din Paris. Printr-o hotărâre din 26 mai 1998, Tribunalul a acceptat cererea recurentei. Partea pârâtă a făcut apel susținând că, având în vedere lipsa textului pentru perioada în cauză și a articolului 34 din Legea din 27 decembrie 1996, rambursările efectuate nu puteau da naștere unui transfer suplimentar. Prin hotărârea din 29 noiembrie 2000, Tribunalul de Primă Instană din Paris a confirmat hotărârea din 26 mai 1998. Casieria s-a ocupat de casare. Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2002, notificată la 24 iulie 2003, Curtea de Casație Cassa și a anulat hotărârea Tribunalului de Primă Instană din Paris fără trimitere Întrucât, pentru a primi recursul la clinica clinică, hotărârea atacată reține în principal că art. 6 alineatul (1) din Convenția privind aplicarea art. 34 din Legea din 27 decembrie 1996 care validează, sub rezerva hotărârilor judecătorești pronunțate în forță judecate, ca urmare a aplicării art. 34 din Legea din 27 decembrie 1996 mai 1991, facturarea instituțiilor de sănătate private reglementate de art. L 162-22 din Codul de securitate socială către organismele de asigurare de sănătate și plățile aferente efectuate ca supliment la cheltuielile de sală de operațiuni pe care le-a efectuat acțiunea clinicii la data de 4 iulie 1997 în fața Tribunalului de Afaceri Sociale, adică după intrarea în vigoare a legii din 27 decembrie 1996, tribunalul de apel a încălcat textele respective și s-a așteptat că nu mai este cazul să se trimită, Curtea de Casație putând pune capăt litigiului, aplicând regula de drept corespunzătoare în conformitate cu Dreptul și practica internă relevante Codul securității sociale Dispozițiile relevante în vigoare în momentul faptelor sunt următoarele Articolul L. 162-22, în vigoare până la 1 august 1991 (modificat printr-o lege din 18 ianuarie 1991 și abrogat printr-o ordonanță din 24 aprilie 1996; nu mai este în vigoare de la 1 iulie 1997) Pentru fiecare disciplină, se încheie convenții pe durată determinată între casele regionale de asigurări de sănătate și instituțiile private de îngrijire de orice fel. (...) Aceste convenții stabilesc tarifele de spitalizare la care sunt îngrijiți asigurații sociali din aceste instituții, precum și tarifele de răspundere pentru casele de marcat. Aceste tarife de spitalizare includ costurile de analiză și de examinare a biologiei medicale. Durata convențiilor menționate la paragraful anterior nu poate fi mai mică de cinci ani. Aceste convenții n Un decret în Consiliul de Stat stabilește condițiile de aplicare a paragrafelor menționate anterior, în special modalitățile de suspendare sau de denunțare a convențiilor de către cutii și cazurile și condițiile în care autoritatea administrativă poate suspenda efectele omologării. Decizia de refuz al omologării trebuie motivată. În lipsa unei convenții sau în cazul în care tarifele convenționale nu au fost omologate, cutiile stabilesc tarife de răspundere aplicabile unităților respective. Aceste tarife sunt omologate în aceleași condiții ca și tarifele convenționale. Articolul R. 162-32 Tarifele de răspundere menționate la articolul R. 162-22 de mai sus includ ) un supliment legat de cheltuielile de sala de operație sau de muncă ale serviciilor de intervenție chirurgicală și de maternitate, independent de durata de internare și a căror sumă va fi stabilită în conformitate cu modalitățile care vor fi stabilite de un decret comun al ministrului pentru sănătate, al ministrului pentru securitate socială și al ministrului responsabil cu bugetul; (...) Art. R142-1 Plângerile care intră sub incidența articolului L. 142-1 formulate împotriva deciziilor luate de organismele de securitate socială și de mutualitate socială agricolă ale angajaților sau ale nesalariaților sunt supuse unei comisii de recurs amiabile compuse și constituite în cadrul consiliului de administrație al fiecărui organism. Această comisie trebuie sesizată în termen de două luni de la notificarea deciziei împotriva căreia cei interesați intenționează să depună o plângere. Cu toate acestea, contestațiile formulate împotriva deciziilor luate de organismele însărcinate cu recuperarea contribuțiilor, majorărilor și sancțiunilor de întârziere trebuie prezentate comisiei de recurs amiabil în termen de o lună de la notificarea punerii în întârziere. Hotărârea din 28 decembrie 1990 de stabilire a modalităților de determinare a complementului legat de cheltuielile de sala de operație în unitățile de spitalizare care intră sub incidența articolului L. 162-22 din Codul de securitate socială art. 1 În unitățile de spitalizare din cadrul art. L. 162-22 din Codul de securitate socială, completarea cheltuielilor pentru sala de operație se obține prin înmulțirea unei valori monetare a acestui supliment, stabilită pe cale convențională, cu un coeficient calculat conform următoarei formule (...) Art. 2 Prezentul decret se aplică temporar de la 1 ianuarie 1991. Acesta se va încheia la data intrării în vigoare a noilor modalități de determinare a complementului legat de cheltuielile de sală de operație arestat din 13 mai 1991 privind modalitățile de determinare a suplimentului la cheltuielile de sală de operație în unitățile de spitalizare, în conformitate cu art. L. 162-22 din Codul de securitate socială art. 1 Pentru calcularea complementului legat de cheltuielile pentru sala de operație în unitățile de îngrijire privată reglementate de art. L. 162-22 din Codul de securitate socială, cotația actelor de anestezie este afectată de un coeficient egal cu trei cincimi. 96-1160 din 27 decembrie 1996 (Legea privind finanțarea securității sociale pentru 1997) art. 34 Sub rezerva hotărârilor judecătorești în vigoare, facturarea instituțiilor de sănătate private reglementate de art. L.162-22 din Codul de securitate socială organismelor de asigurare de sănătate și plățile aferente efectuate în temeiul suplimentului privind cheltuielile pentru sala de operațiuni menționat la art. R. 162-32 din codul menționat anterior, sunt validate ca atare ca rezultat al aplicării la mai 1991. 5. În cazul celorlalte elemente de drept intern, acesta este retrimis la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta consideră că adoptarea de către legiuitor a art. 34 din Legea din 27 decembrie 1996 este contrară principiului preeminării dreptului și dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Aceasta contestă că, în speță, s-a ajuns la o hotărâre în litigiu pe motiv că Tribunalul pentru Afaceri Sociale a fost sesizat ulterior intrării în vigoare a legii de validare din 27 decembrie 1996. În fapt, litigiul era anterior legii de validare: aceasta este data de 22 iulie 1996 când a fost sesizată mutualitatea socială a fermelor din Ile-de-France, imediat după hotărârea Consiliului din 4 iulie 1996 martie 1996; pe de altă parte, litigiul în acest domeniu trebuie să urmeze mai multe etape, a căror primă este data la care se ajunge la o decizie, a doua sesizare a comisiei de recurs cu privire la o plângere împotriva acestei decizii și a treia sesizare a instanței care nu este posibilă decât împotriva unei decizii a comisiei de recurs amiabil. În speță, litigiul a fost, prin urmare, născut și prezent la 22 iulie 1996. ÎN Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea amintește că, în principiu, în cazul în care puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă prin noi dispoziții cu caracter retroactiv, drepturile care decurg din legile în vigoare, principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrată de Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B, p. 82, § OGIS-Institut Stanislas, OGEC Saint-Pie X și Blanche de Castilla și alții, Franța, n 42219/96 și 51633/00, § 61, 27 mai 2004). În aceste cazuri, Comisia a arătat că intervenția legiuitorului a avut loc într-un moment în care se afla în curs de desfășurare o instanță judiciară la care se afla statul membru respectiv; prin urmare, aceasta a concluzionat că statul a încălcat drepturile reclamanților garantați prin art. 6 în fapt într-un mod decisiv pentru a orienta în favoarea sa rezultatul iminent al instanței la care se afla. Cu toate acestea, o validare legislativă care afectează un litigiu viitor ale cărui instanțe nu sunt încă sesizate la data adoptării legii nu este susceptibilă de a fi criticată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, deoarece Convenția nu a recunoscut niciodată că ruperea egalității armelor ar putea rezulta din măsuri Într-un fel, într-un proces nenăscut încă, și ar merge prea departe decât să extindă această teorie prin analogie (Organizația Națională a sindicatelor liberale (O.N.S.I.L.) c. Franța (dec.), nr. 39971/98, CEDH 2000-IX). În speță, Curtea constată că intervenția legiuitorului este, într-adevăr, ulterioară datei la care recurenta a adresat Mutabilitate socială o plângere, însă aceasta nu poate fi privită în ochii Curții ca începutul unui tribunal judiciar la care ar fi fost parte. Pe de altă parte, intervenția legiuitorului este anterioară sesizării de către reclamant a comisiei de recurs amiabil. Or, în conformitate cu articolul R. 142-1 din Codul de securitate socială, reclamațiile formulate împotriva deciziilor luate de organismele de securitate socială și de mutualitate socială agricolă sunt supuse unei comisii de recurs amiabil. Această acțiune grațioasă are particularitatea de a constitui o condiție obligatorie pentru acțiunea în litigiu. Prin urmare, recurenta care a sesizat comisia de recurs amiabilă la 2 mai 1997, procedura în litigiu nu se naște încă la data adoptării și a intrării în vigoare imediate a legii din 27 decembrie 1996. În concluzie, art. 6 alineatul (1) din Convenție nu a fost ignorat ca urmare a intervenției legii din 27 decembrie 1996 și cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte
de la requête n
o
2794/04
présentée par CLINIQUE DU CHATEAU DE LA MAYE
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 juin 2006 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 janvier 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, la Clinique Du Château de La Maye, est un établissement de santé privé. Elle est représentée devant la Cour par M
e
de Forges, avocat à Paris.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante était liée, au moment des faits à l’origine du litige, aux caisses régionales d’assurance maladie («
CPAM
») par des conventions passées en application de l’article L.162-22 du code de sécurité sociale (voir droit interne pertinent) alors en vigueur (un arrêté du 29 juin 1978 a approuvé la convention type de l’hospitalisation privée). Ces conventions avaient été complétées par des avenants tarifaires, homologués par arrêté préfectoral, qui fixaient les tarifs des prestations fournies par les requérantes. Sur la base de ces conventions de droit privé, la requérante facturait aux caisses d’assurance maladie un forfait journalier pour les frais de séjour et de soins ainsi qu’un complément pour frais de salle d’opération («
FSO
»). Aux termes de l’article R.162-32 du code de la sécurité sociale (voir droit interne pertinent), abrogé par un décret du 3
décembre 1992, le montant de ce complément devait être fixé selon des modalités définies par un arrêté conjoint du ministre de la Santé, du ministre de la Sécurité sociale et du ministre chargé du Budget. Ce fut l’objet de l’arrêté ministériel du 28
décembre 1990 (voir droit interne pertinent). Ce dernier fut abrogé par l’article 2 de l’arrêté ministériel du 13
mai 1991 (voir droit interne pertinent) puis annulé par le Conseil d’Etat le 13
mai
1994, pour incompétence de son auteur
:
«
Considérant qu’il résulte des dispositions précitées que les tarifs de responsabilité des caisses sont fixés par voie conventionnelle
; que l’article R 162-32-2
o
n’a pas pour objet et ne saurait avoir légalement pour effet d’attribuer conjointement au ministre chargé de la santé, au ministre chargé de la sécurité sociale et au ministre chargé du budget le pouvoir de fixer directement et unilatéralement le montant du complément afférent aux frais de salle d’opération qui est un des éléments des tarifs de responsabilité
; que l’arrêté attaqué du 28 décembre 1990 prévoit que le complément afférent aux frais de salle d’opération est obtenu en multipliant une valeur monétaire de ce complément, fixée par voie conventionnelle, par un coefficient déterminé par divers facteurs
; que cet arrêté ne se borne pas à définir les modalités de fixation du montant du complément afférent aux frais de salle d’opération ou d’accouchement mais fixe directement ledit montant, et par suite le tarif de responsabilité conventionnel
; qu’il est par suite entaché d’incompétence
; que les deux organisations sont fondées à en demander l’annulation
;
(...) »
L’article 1 de l’arrêté du 13 mai 1991, entré en vigueur le 19 mai 1991, introduisit un abattement ayant pour effet de minorer des 2/5
e
les versements effectués par les caisses de sécurité sociale. Ce deuxième arrêté fut abrogé avec effet du 1
er
avril 1992, puis annulé par un arrêt du Conseil d’Etat du 4
mars 1996, ainsi libellé
:
«
Considérant qu’aux termes de l’article R. 162-40 du code de la sécurité sociale dans sa rédaction en vigueur à la date de l’arrêté attaqué la commission paritaire nationale est chargée d’émettre un avis
: 1
o
sur toute question intéressant les rapports entre les caisses et les établissements d’hospitalisation privés mentionnés à l’article R.
162-27
; qu’en vertu de ces dispositions la commission paritaire nationale devait être consultée avant l’intervention de l’arrêté interministériel du 13 mai 1991 relatif aux modalités de détermination du complément afférent aux frais de salle d’opération dans les établissements d’hospitalisation régis par l’article L. 162-22 du code de la sécurité sociale
;
Considérant qu’il ressort des pièces du dossier et n’est d’ailleurs pas contesté que la commission paritaire nationale de l’hospitalisation privée, saisie par une lettre du ministre des affaires sociales et de la solidarité datée du 17 avril 1991
, qui ne contenait d’ailleurs aucune indication de délai, s’est réunie le 16 mai 1991, soit postérieurement à la date de la signature de l’arrêté attaqué
; (...) que, par suite l’arrêté intervenu avant que l’avis exigé par les dispositions réglementaires sus rappelées ait été donné, a été pris sur une procédure irrégulière et est par suite entaché d’illégalité
;
(...)
Article 1
er
: L’article 1er de l’arrêté du ministre des affaires sociales et de la solidarité et du ministre délégué au budget et du ministre délégué à la santé du 13
mai
1991 relatif aux modalités de détermination du complément afférent aux frais de salle d’opération dans les établissements d’hospitalisation régis par l’article L. 162-22 du code de la sécurité sociale est annulé.
»
En exécution de cet arrêt, et compte tenu de l’anéantissement de la minoration des 2/5
e
, pour la période du 19 mai 1991 au 31 mars 1992, la requérante, en date du 22 juillet 1996, adressa à la Mutualité sociale agricole d’Ile-de-France une demande de remboursement portant sur la somme de 19
311,61 francs.
Le 27 décembre 1996, le Parlement adopta une loi de validation des actes pris en application de l’article 1
er
annulé de l’arrêté du 13 mai 1991 (voir droit interne pertinent).
La demande de la requérante étant restée sans réponse, elle saisit la commission de recours amiable le 2 mai 1997. Par une décision du 11
juin
1997, notifiée le 10 juillet, la commission de recours rejeta le recours
: «
confirme la décision, compte tenu de la loi du 27 décembre 1996 relative au financement de la sécurité sociale qui rend caduque la décision du Conseil d’Etat
».
Le 4 juillet 1997 (la requérante affirme que c’est le 2 septembre 1997), la requérante demanda l’annulation de cette décision devant le tribunal des affaires de sécurité sociale de Paris.
Par un jugement du 26 mai 1998, le tribunal fit droit à la demande de la requérante. La partie adverse fit appel en faisant valoir que compte tenu de l’absence de texte pour la période concernée et de l’article 34 de la loi du 27
décembre 1996, les remboursements effectués ne pouvaient donner lieu au versement d’un complément.
Par un arrêt du 29 novembre 2000, la cour d’appel de Paris confirma le jugement du 26 mai 1998. La caisse se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 14 novembre 2002, notifié le 24 juillet 2003, la Cour de cassation cassa et annula l’arrêt de la cour d’appel de Paris sans renvoi
:
«
Attendu que, pour accueillir le recours de la clinique, l’arrêt attaqué retient essentiellement que l’article 6 § 1 de la Convention s’oppose à l’application de l’article 34 de la loi du 27 décembre 1996 validant, sous réserve des décisions de justice passées en force jugée, en tant qu’ils résultent de l’application de l’arrêté du 31
mai 1991, les facturations des établissements de santé privés régis par l’article L
162-22 du code de la sécurité sociale aux organismes d’assurance maladie et les versements y afférents effectués au titre du complément afférent aux frais de salle d’opération
;
Qu’en statuant ainsi alors que l’action de la clinique avait été engagée le 4
juillet
1997 devant le tribunal des affaires de sécurité sociale c’est-à-dire postérieurement à l’entrée en vigueur de la loi du 27 décembre 1996, la cour d’appel a violé les textes susvisés
;
Et attendu qu’il n’ y a pas lieu à renvoi, la Cour de cassation pouvant mettre fin au litige, en appliquant la règle de droit appropriée conformément à l’article 627 alinéa 2 du nouveau code de procédure civile
;
»
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Code de la sécurité sociale
Les dispositions pertinentes en vigueur au moment des faits sont les suivantes
:
Article L. 162-22, tel qu’en vigueur jusqu’au 1er août 1991 (modifié par une loi du 18
janvier 1991 et abrogé par une ordonnance du 24
avril
1996
; il n’est plus en vigueur depuis le 1
er
juillet 1997)
«
(...) Des conventions à durée déterminée, pour chaque discipline, sont passées entre les caisses régionales d’assurance maladie et les établissements privés de soins de toute nature. (...) Ces conventions fixent les tarifs d’hospitalisation auxquels sont soignés les assurés sociaux dans ces établissements ainsi que les tarifs de responsabilité des caisses. Ces tarifs d’hospitalisation comprennent les frais d’analyses et d’examens de biologie médicale.
La durée des conventions mentionnées à l’alinéa précédent ne peut être inférieure à cinq ans.
Ces conventions n’entrent en vigueur qu’après leur homologation par l’autorité administrative. (...)
Un décret en Conseil d’Etat fixe les conditions d’application des alinéas qui précèdent et notamment les modalités de la suspension ou de la dénonciation des conventions par les caisses et les cas et conditions dans lesquels l’autorité administrative peut suspendre les effets de l’homologation. La décision de refus d’homologation doit être motivée.
A défaut de convention ou si les tarifs conventionnels n’ont pas été homologués, les caisses fixent des tarifs de responsabilité applicables auxdits établissements. Ces tarifs sont homologués dans les mêmes conditions que les tarifs conventionnels.
»
Article R. 162-32
«
Les tarifs de responsabilité mentionnés à l’article R.
162-22 ci-dessus comprennent
:
2
o
) un complément afférent aux frais de salle d’opération ou d’accouchement des services de chirurgie et de maternité, indépendant de la durée d’hospitalisation, et dont le montant sera fixé selon les modalités qui seront définies par un arrêté conjoint du ministre chargé de la santé, du ministre chargé de la sécurité sociale et du ministre chargé du budget ; (...)
».
Article R142-1
«
Les réclamations relevant de l’article L.
142-1 formées contre les décisions prises par les organismes de sécurité sociale et de mutualité sociale agricole de salariés ou de non-salariés sont soumises à une commission de recours amiable composée et constituée au sein du conseil d’administration de chaque organisme.
Cette commission doit être saisie dans le délai de deux mois à compter de la notification de la décision contre laquelle les intéressés entendent former une réclamation. La forclusion ne peut être opposée aux intéressés que si cette notification porte mention de ce délai.
Toutefois, les contestations formées à l’encontre des décisions prises par les organismes chargés du recouvrement des cotisations, des majorations et des pénalités de retard doivent être présentées à la commission de recours amiable dans un délai d’un mois à compter de la notification de la mise en demeure.
»
2.
Arrêté du 28 décembre 1990 fixant les modalités de détermination du complément afférent aux frais de salle d’opération dans les établissements d’hospitalisation régis par l’article L. 162-22 du code de la sécurité sociale
Article 1
« Dans les établissements d’hospitalisation régis par l’article L. 162-22 du code de la sécurité sociale, le complément afférent aux frais de salle d’opération est obtenu en multipliant une valeur monétaire de ce complément, fixée par voie conventionnelle, par un coefficient a calculé selon la formule suivante (...)
»
Article 2
«
Le présent arrêté s’applique à titre temporaire à compter du 1
er
janvier
1991.Il prendra fin à la date d’entrée en vigueur de nouvelles modalités de détermination du complément afférent aux frais de salle d’opération
».
3.
Arrêté du 13 mai 1991 relatif aux modalités de détermination du complément afférent aux frais de salle d’opération dans les établissements d’hospitalisation régis par l’article L. 162-22 du code de la sécurité sociale
Article 1
«
Pour le calcul du complément afférent aux frais de salle d’opération dans les établissements de soins privés régis par l’article L. 162-22 du code de la sécurité sociale, la cotation des actes d’anesthésie est affectée d’un coefficient égal à trois cinquièmes.
»
Article 2
«
L’arrêté du 28 décembre 1990 susvisé est abrogé.
»
4.
Loi n
o
96-1160 du 27 décembre 1996 (loi de financement de la sécurité sociale pour 1997)
Article 34
«
Sous réserve des décisions de justice passées en force de chose jugée, les facturations des établissements de santé privés régis par l’article L.162-22 du code de la sécurité sociale aux organismes d’assurance maladie et les versements y afférents, effectués au titre du complément afférent aux frais de salle d’opération visé à l’article R. 162-32 du code précité, sont validés en tant qu’ils résultent de l’application de l’arrêté du 13 mai 1991.
»
5.Pour les autres éléments de droit interne, il est renvoyé à l’arrêt Clinique des Acacias et autres c. France (n
os
65399/01,65406/01, 65405/01, 65407/01) du 13 octobre 2005
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante estime que l’adoption par le législateur de l’article 34 de la loi du 27 décembre 1996 est contraire au principe de la prééminence du droit et au droit à un procès équitable garantis par l’article 6 § 1 de la Convention. Elle conteste la cassation décidée en l’espèce au motif que le tribunal des affaires de sécurité sociale a été saisi postérieurement à l’entrée en vigueur de la loi de validation du 27 décembre 1996. Le litige était en réalité antérieur à la loi de validation
: c’est le 22 juillet 1996 qu’à été saisie la mutualité sociale agricole d’Ile-de-France, précisément après l’arrêt du Conseil d’Etat du 4
mars 1996
; par ailleurs, le contentieux en cette matière doit suivre plusieurs étapes dont la première est l’obtention d’une décision, la deuxième la saisine de la commission de recours amiable d’une réclamation contre cette décision et la troisième la saisine du tribunal qui n’est possible que contre une décision de la commission de recours amiable. En l’espèce, le litige était donc né et actuel le 22 juillet 1996.
La requérante se plaint de l’intervention de l’Etat dans l’instance judiciaire à laquelle elle était partie et invoque l’article 6 § 1 de la Convention
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
La Cour rappelle que si, en principe, le pouvoir législatif n’est pas empêché de réglementer en matière civile par de nouvelles dispositions à portée rétroactive, des droits découlant de lois en vigueur, le principe de la prééminence du droit et la notion de procès équitable consacrés par l’article 6 s’opposent, sauf pour d’impérieux motifs d’intérêt général, à l’ingérence du pouvoir législatif dans l’administration de la justice dans le but d’influer sur le dénouement judiciaire du litige (
Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce
, arrêt du 9 décembre 1994, série A n
o
301-B, p. 82, §
49
;
OGIS-Institut Stanislas,
OGEC Saint-Pie X et Blanche de Castille et autres c. France
, n
os
42219/98 et 54563/00, § 61, 27mai 2004).
Dans ces affaires, elle a relevé que l’intervention du législateur avait eu lieu à un moment où une instance judiciaire à laquelle l’Etat était partie se trouvait pendante. Elle a donc conclu que l’Etat avait porté atteinte aux droits des requérants garantis par l’article 6 en intervenant d’une manière décisive pour orienter en sa faveur l’issue imminente de l’instance à laquelle il était partie.
Cela étant, une validation législative influant sur un litige futur dont les juridictions ne sont pas encore saisies à la date de l’adoption de la loi n’est pas susceptible d’être critiquée au regard de l’article 6 § 1 de la Convention car la Convention n’a jamais admis que la rupture de l’égalité des armes pût résulter de mesures «
anticipant
» en quelque sorte sur un procès non encore né, et ce serait aller trop loin qu’étendre cette théorie par analogie (
Organisation nationale des syndicats d’infirmiers libéraux (O.N.S.I.L) c. France
(déc.), n
o
En l’espèce, la Cour constate que l’intervention du législateur est certes postérieure à la date à laquelle la requérante a adressé à la Mutualité sociale une réclamation, mais celle-ci ne saurait aux yeux de la Cour être regardée comme le début d’une instance judiciaire à laquelle elle aurait été partie. Par contre, l’intervention du législateur est antérieure à la saisine par la requérante de la commission de recours amiable. Or, conformément à l’article R. 142-1 du code de la sécurité sociale, les réclamations formées à l’encontre des décisions prises par les organismes de sécurité sociale et de mutualité sociale agricole sont soumises à une commission de recours amiable. Ce recours gracieux a la particularité de constituer un préalable obligatoire au recours contentieux. Par conséquent, la requérante ayant saisi la commission de recours amiable le 2
mai 1997, la procédure litigieuse n’était pas encore née lors de l’adoption et de l’entrée en vigueur immédiate de la loi du 27 décembre 1996. En conclusion, l’article 6 § 1 de la Convention n’a pas été méconnu du fait de l’intervention de la loi du 27 décembre 1996 et la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président