CtEDO 09.09.2003 AI

CLINIQUE RENOIR et AUTRES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
09.09.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CLINIQUE RENOIR et AUTRES contre la FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

al cererilor nr. 70600/01, 70601/01, 70603/01, 70604/01, 70608/01, 70609/01, 70610/01, 78148/01, 78153/01, 78155/01, 78157/01, 78158/01, 78160/01, 78162/01 și 78163/01

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședință pe 9 septembrie 2003 într-o cameră compusă din:

Domenii A.B. Baka, președinte,

J.-P. Costa,

Gaukur Jörundsson,

Doamna A. Mularoni,

judecători,

și Domnul T.L. Early,

grefier adjunct de secție,

Având în vedere cererile sus-menționate introduse pe 6 iunie, 27 noiembrie și 13 decembrie 2001,

După ce a deliberat, face următoarea decizie:

Reclamantele, stabilimente de sănătate private, ale căror sedii se găsesc în Franța, sunt reprezentate înaintea Curții de Doamna François Musset, avocat la curtea de apel din Lyon.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamante, pot fi rezumate după cum urmează.

„Considerând că rezulta din dispozițiile precitate că tarifele de răspundere ale caselor sunt stabilite prin convenție; că articolul R 162-32-2 nr. nu are ca scop și nu ar putea avea în mod legal ca efect să atribuie în comun ministrului responsabil de sănătate, ministrului responsabil de securitate socială și ministrului responsabil de buget puterea de a fixa în mod direct și unilateral suma complementului aferent cheltuielilor de sala de operații care este unul din elementele tarifelor de răspundere; că ordonanța atacată din 28 decembrie 1990 prevede că complementul aferent cheltuielilor de sala de operații se obține înmulțind o valoare monetară a acestui complement, stabilită prin convenție, cu un coeficient determinat de diverși factori; că această ordonanță nu se limitează la definirea modalităților de stabilire a sumei complementului aferent cheltuielilor de sala de operații sau de naștere ci stabilește în mod direct suma menționată, și de aceea tariful de răspundere convențional; că este în consecință marcat de incompetență; că cele două organizații sunt întemeiată în a cere anularea;

(...)"

art. 1 al ordonanței din 13 mai 1991, intrat în vigoare pe 19 mai 1991, introduce o reducere având ca efect să scadă cu 3/5imi plațile efectuate de casele de securitate socială. Această a doua ordonanță fu abrogată cu efect la 1 aprilie 1992, apoi anulată printr-o hotărâre a Consilului de Stat din 4 martie 1996:

„Considerând că potrivit articolului R 162-40 al codului securității sociale în redacția în vigoare la data ordonanței atacate comisia paritară națională este sarcina să emită aviz: 1) pe orice chestiune interesând raporturile între case și stabilimentele de hospitalizare privată menționate la articolul R 162-27; că în virtutea acestor dispozițiuni comisia paritară națională trebuia consultată înainte de intervenția ordonanței interministeriale din 13 mai 1991 referitoare la modalități de determinare a complementului aferent cheltuielilor de sala de operații în stabilimentele de hospitalizare reglate de articolul L 162-22 al codului securității sociale;

Considerând că rezulta din piese din dosar și nu este, de altfel, contestat că comisia paritară națională a hospitalizării private, sesizată printr-o scrisoare a ministrului afacerilor sociale și solidarității datată 17 aprilie 1991, care nu conținea, de altfel, nicio indicație de termen, s-a reunit pe 16 mai 1991, adică ulterior datei semnării ordonanței atacate; (...) că, prin urmare ordonanța intervenind înainte ca avizul cerut de dispozițiile reglementare sus-amintite să fi fost dat, a fost luată pe o procedură neregulată și este în consecință marcat de ilegalitate;

(...)"

Considerând că reduceri fuseseră în mod ilegal efectuate de casele de asigurări sanitar, reclamantele solicitară reversarea sumelor pentru perioada de 19 mai 1991 la 31 martie 1992, dată de abrogare a ordonanței din 13 mai 1991, invocând hotărârea Consilului de Stat din 4 martie 1996.

Casele de asigurări sanitar refuzară să plătească reclamantelor sumele litigioase și răspunseră că trebuia să aștepte plata în așteptarea unui dispozitiv de regularizare pe cale de a fi pus în loc de casă națională.

Pe 27 decembrie 1996, Parlamentul adopta o lege de validare (a se vedea dreptul intern pertinent) al actelor luate în aplicarea articolului 1 anulat al ordonanței din 13 mai 1991.

Reclamantele sesizară tribunalele afacerilor de securitate socială cu mai multe cereri pentru „a trage consecințele hotărârilor Consilului de Stat și a obține rambursarea complementelor FSO reținute de case". Diferite tribunale au respins cereri reclamantelor. În funcție de sumele în joc, reclamantele au apelat sau s-au dus direct în casație.

Reclamantele depuseră resursuri în casație, reprochând hotărârilor că necunoșteau art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție prin negarea existenței protecției datorate creanțelor patrimoniale născute din hotărârea Consilului de Stat din 4 martie 1996 și prin refuzul de a constata că, în speța, nicio considerație, inclusiv de natură financiară, nu putea justifica validarea efectuată de art. 34 al legii din 27 decembrie 1996. Ele concluzionaseră că refuzul de a examina dacă legea de validare nu le-ar fi lipsit de un recurs efectiv, permițând ca leziunea dreptului la protecție al „bunurilor" lor să fie contestată, încălcase articolele 6 § 1 și 13 din Convenție.

Prin hotărâre din 8 iunie 2000 (Clinica Marchand, nr. 70610/01), Curtea de Casație respinse resursa în acești termeni:

„(...) Având în vedere că dacă pe bună dreptate, așa cum susține exact resursa, art. 6 § 1 din Convenție se opune aplicării articolului 34 al legii din 27 decembrie 1996, din aceasta nu rezulta că pretenția [reclamantelor] să fie temeinică;

Având în vedere că în fapt, în aplicarea articolului R.162-32 al Codului securității sociale atunci în vigoare, tarifele de răspundere ale organismelor de securitate socială cuprindeseră complement aferent cheltuielilor de sala de operații, suma căruia trebuia stabilită conform modalităților definite prin ordonanță interministerială; că dacă ordonanța din 28 decembrie 1990 stabilise la titlu temporar de la 1 ianuarie 1991 modalitățile necesare calcul complementului, ea fusese abrogată de art. 2 al ordonanței din 13 mai 1991, al cărei articol 1 modificase regulile de determinare a complementului menționat; că hotărârea Consilului de Stat din 4 martie 1996 anulase doar dispozițiile articolului 1 al ordonanței din 13 mai 1991, a lăsat subsistentă abrogarea ordonanței din 28 decembrie 1990; că din aceasta rezulta că pentru perioada 19 mai 1991 la 3 decembrie 1992, dată de abrogare a articolului R.162-32 precitat, niciun text reglementar nu stabilise suma complementului aferent cheltuielilor de sale de operații; că, de aceea, [clinicile care] percepeseră, în timp ce perioada litigioasă, complementul aferent cheltuielilor de sala de operații, al cărei principiu era recunoscut de articolul R.162-32 precitat, nu dispunea, în urma anulării ordonanței din 13 mai 1991, niciun drept la plată a diferenței între ce o primise și ce ar fi trebuit să primească dacă ordonanța din 28 decembrie 1990 nu fusese abrogată;

De unde rezulta că abstracție făcând de motivele trase din art. 34 al legii din 27 decembrie 1996, decizia atacată se găsea justificată din punct de vedere juridic prin aceste motive de pur drept".

Dreptul intern pertinent

Codul securității sociale

Articolul L. 162-22, cum era în vigoare până la 1 august 1991 (modificat printr-o lege din 18 ianuarie 1991 și abrogat printr-o ordonanță din 24 aprilie 1996; nu mai este în vigoare din 1 iulie 1997)

„(...) Convenții cu durată determinată, pentru fiecare disciplină, sunt încheiate între casele regionale de asigurare sanitar și stabilimentele private de îngrijiri de orice natură. (...) Aceste convenții fixează tarifele de hospitalizare la care sunt tratați asigurații sociali în aceste stabilimente, precum și tarifele de răspundere ale caselor. Aceste tarife de hospitalizare cuprind cheltuielile de analize și examinări de biologie medicală.

Durata convențiilor menționate în alineatul anterior nu poate fi mai mică de cinci ani.

Aceste convenții intră în vigoare doar după omologare de autoritate administrativă.

Cererea de reînnoire a convențiilor este depusă de stabiliment la casa regională de asigurare sanitar un an înainte de scadență. În caz de absență răspuns al casei opt luni înainte de scadență, convenția este reputată reînnoită prin tăcere.Refuzul de reînnoire trebuie motivat.

Omologarea tarifelor convenționale este acordată în vederea, pe de o parte, a caracteristicilor proprii ale fiecărui stabiliment, în special volum activității, pe de altă parte, evoluție cheltuielilor ospitaliere definite în funcție de ipoteze economice generale și cu referință la politica socială și sanitară a Statului.

(...) Un decret în Consilul de Stat stabilește condițiile aplicării alineatelor anterioare și în special modalități suspendării sau denunțării convențiilor de case și cazuri și condiții în care autoritate administrativă poate suspenda efectele omologării. Decizia refuzului omologării trebuie motivată.

În absență convenție sau dacă tarifele convenționale nu au fost omologate, casele stabilesc tarife de răspundere aplicabile menționatelor stabilimente. Aceste tarife sunt omologate în aceleași condiții ca tarifele convenționale".

Articolul R162-32

„Tarifele de răspundere menționate la articolul R162-26 de mai sus cuprind:

1) forfait zilnic pentru cheltuielile de sejur și ingrijiri infirmiere, precum și pentru cheltuielile farmaceutice care nu sunt luate în considerare la titlu al forfaitului prevăzut la 3) prezentului articol;

2) complement aferent cheltuielilor de sala de operații sau naștere ale serviciilor de chirurgie și maternitate, independent de durata ospitalizării, și suma căruia va fi stabilită conform modalităților care vor fi definite prin ordonanță comună a ministrului responsabil de sănătate, ministrului responsabil de securitate socială și ministrului responsabil de buget;

3) forfait zilnic calculat pentru fiecare stabiliment după natura sa pentru cheltuielile produselor farmaceutice înscrise pe lista specialităților farmaceutice aprobate pentru folosință de colectivități și diverse servicii publice prevăzute de articolele L 618 și următoarele din codul sănătății publice".

Ordonanța din 28 decembrie 1990 stabilind modalități de determinare al complementului aferent cheltuielilor de sala de operații în stabilimentele de ospitalizare reglate de articolul L. 162-22 al codului securității sociale

Art. 1. - În stabilimentele de ospitalizare reglate de articolul L. 162-22 al codului securității sociale, complementul aferent cheltuielilor de sala de operații se obține înmulțind o valoare monetară a acestui complement, stabilită prin convenție, cu un coeficient a calculat conform formulei următoare (...)

Art. 2. - Prezenta ordonanță se aplică la titlu temporar de la 1 ianuarie 1991. Se va termina la data intrării în vigoare a noilor modalități de determinare a complementului aferent cheltuielilor de sala de operații".

Ordonanța din 13 mai 1991 referitoare la modalități de determinare a complementului aferent cheltuielilor de sala de operații în stabilimentele de ospitalizare reglate de articolul L. 162-22 al codului securității sociale

Art. 1. - Pentru calcul complementului aferent cheltuielilor de sala de operații în stabilimentele de îngrijiri private reglate de articolul L. 162-22 al codului securității sociale, cotarea actelor de anestezie este afectată de coeficient egal cu trei cincimi.

Art. 2. - Ordonanța din 28 decembrie 1990 de mai sus este abrogată".

art. 34 al legii nr. 96-1160 din 27 decembrie 1996 (lege de finanțare a securității sociale pentru 1997)

„Sub rezerva deciziilor judiciare trecute în forță de lucru judecat, facturările stabilimentelor de sănătate private reglate de articolul L.162-22 al codului securității sociale la organismes de asigurare sanitar și plăți aferente, efectuate cu titlu al complementului aferent cheltuielilor de sala de operații vizat la articolul R. 162-32 al codului precitat, sunt validate în măsura în care rezulta din aplicarea ordonanței din 13 mai 1991".

Noul cod de procedură civilă

art. 12

„Judecătorul tranșează litigi în conformitate cu regulile dreptului care îi sunt aplicabile.

Trebuie să dea sau restituie calificarea lor exactă faptelor și actelor litigioase fără a se opri la denumirea pe care partidele ar fi propus-o. Cu toate acestea, nu poate schimba denumirea sau fundamentul juridic atunci când partidele, în virtutea acordului expres și pentru drepturile de care au libertatea de dispunere, l-au legat prin calificări și puncte de drept la care intenționează să limiteze dezbaterea. Litigi născut, partidele pot, de asemenea, în aceleași materii și în aceeași condiție, încredința judecătorului misiunea de a statua ca arbitru echitabil, sub rezerva apelului dacă nu au renunțat în mod special".

art. 16

„Judecătorul trebuie, în toate circumstanțele, să asigure respectarea și respecte el însuși principiul contradicției.

Nu poate reține, în hotărârea sa, mijloace, explicații și documente invocate sau produse de părți decât dacă acestea au putut debatelui contradictoriu.

Nu poate baza hotărârea pe mijloace de drept pe care le-a ridicat din oficiu fără să invitați mai înainte partidele să prezinte observații".

art. 455

„Hotărârea trebuie să expună succint pretențiile respective ale partidelor și mijloacele lor. Expunere poate revesti forma unei vize a concluziilor partidelor cu indicația datei. Hotărârea trebuie motivată.

Enunță decizia sub formă de dispositiv".

art. 620

„Curtea de Casație poate respinge resursa prin înlocuire motiv de pur drept cu motiv eronat. (...)".

art. 1015

„Președintele trebuie avertiza partidele cu privire la mijloace de casație care par a putea fi ridicate din oficiu și invitiți să prezinte observații în termen pe care-l fixează".

[Prin decizie nr. 21-893 din 21 iunie - 5 iulie 1985 Consilul de Stat judecând în cauze contencioase anulase prezentul articol în măsura în care limitează la mijloace casație obligația președintelui de a avertiza partidele cu privire la mijloace care pot fi ridicate din oficiu, chiar dacă nu sunt de ordin public.]

Jurisprudență

Prima cameră civilă a Curții de Casație respinse o resursă în acești termeni: „prin aceste motive de pur drept, înlocuind, după îndeplinirea formalităților articolului 1015 din noul cod de procedură civilă, pe cei criticați, hotărârea atacată se găsește justificată din punct de vedere juridic; (...)" (15 decembrie 1999, juris data 1999-004440).

Obligația de a invita partidele să prezinte observații se impune ca precondiție la ridicarea din oficiu oricărui fel de mijloc de drept (Cass. Ch. Mixte, 10 iul 1981). Aceeași obligație se impune mijloacelor pur drept (Civ. 2, 30 nov. 1983).

Curtea consideră că cererile trebuie unite în conformitate cu art. 43 § 1 al Regulamentului.

„Orice persoană are dreptul ca cauza să fie auzită în mod echitabil (...), de un tribunal (...) care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturi și obligații caracter civil (...)".

Curtea reamintește că potrivit articolului 19 din Convenție are pentru sarcină să asigure respectarea angajamentelor rezultând din Convenție pentru Partidele contractante. În special, nu îi revine să cunoască erori de fapt sau drept comise o jurisdicție internă, decât dacă și în măsura în care ar fi putut afecta drepturi și libertăți salvaguardate Convenție (García Ruiz c. Spania,

hotărâre 21 ianuarie 1999,

Recueil des arrêts et décisions

1999-I, § 28). De altfel, reamintește că dacă art. 6 § 1 obligă tribunalele motiveze hotărârilor, această obligație nu poate fi înțeleasă ca exigând răspuns detaliat la fiecare argument (Van de Hurck c. Țări de Jos, hotărâre 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 20, § 61, și García Ruiz

precitat, § 26). În sfâr șit, interpretare dreptului intern aparține în mod prim autoritățile interne (Edificaciones March Gallego SA c. Spania, hotărâre 19

februarie 1998, Recueil 1998-I, nr. 64, § 33).

În prezentele afaceri, reclamantele reprochează Curții de Casație să nu fi cunoscut regulile procesului echitabil fiindcă motivare respingere recursei lor nu răspunde argumentării dezvoltate în memoriile lor în casație. Curtea observă cu toate acestea că decizii litigioase sunt larg motivate și că Curtea de Casație a explicat poziția sa cât privește portanță legii validare 1996 și cât privește absență reglementării permițând reclamantele valorifice drepturi. Faptul că Curtea de Casație statuese prin substituire "motiv pur drept" aparține aprecierii sale discreționare pe care nu aparține Curții cenzura în măsura în care afacere nu prezintă niciun element arbitrare.

Curtea adaugă că pretenție trase încălcare autorității lucru judecat de Curtea de Casație nu ar putea mai prosper deoarece constituie una din mijloace casație supuse Curții de Casație și că vizează interpretare și aplicare dreptului intern, domeniu rezervat competenței jurisdicțiilor interne.

Rezulta din aceasta că această parte cerere trebuie respinsă ca fiind manifest netemeinică în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Curtea observă dintr-o dată că pretenție este foarte în general formulată reclamantele fiindcă nu precizează niciodată, cu excepția Clinicii Marchand, pentru care proceduri principiu contradicției ar fi fost încălcat.

Curtea observă, de altfel, și aceasta nu este lipsit orice legătură cu prima observație, că pretenție litigioasă nu ar putea în niciun caz fi examinată în cererile nr. 70601/01 și 70604/01 în măsura în care Curtea de Casație, în hotărârile date în 2002, luase grijă preciza că partidele fuseră invitate prezenta observații fără chiar că aceasta fie ridicată în formularele cerere trimise Curții.

Curtea constată încă că privitor petiția nr. 70610/01, reclamanta se plâng de încălcare principiului contradicției în procedura care condus la adoptare hotărâre principiu din 8 iunie 2000. Or, trebuie constatat că această hotărâre este anterior mai mult șase luni datei introducere cerere (adică 6 iunie 2001) și că pretenția este în consecință tardivă.

În sfâr șit, pentru două cererile rămase, Curtea observă că reclamantele plâng de aceasta că Curtea de Casație statuese prin substituire "motiv pur drept" fără răspunde argumentării pe care cu toate acestea o formulaseră la adresa poziție principiu luată Curtea de Casație 8 iunie 2000.

Dincolo că Curtea nu dispune memorii care să facă stare de asemenea argumentări, Curtea nu descoperă niciun aspect încălcare articolului 6 § 1 din Convenție în măsura în care poziție principiu luată Curtea de Casație era cunoscută din 8 iunie 2000 reclamantele și că, de aceea, nu apare că ele poată se plâng de nu având cunoștință elementelor necesare pentru tranșare litigii ulteriori.

Ținând seama celor precedente, aceasta a doua parte cerere trebuie respinsă prin aplicare paragrafe 1, 3 și 4 articolului 35 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Hotărăște să unească cererile;

Declară cererile inadmisibile.

T.L. Early

A.B. Baka

Grefier adjunct

Președinte

ANEXĂ

70600/01

Introdusă 06/06/01

70601/01

Introdusă 06/06/01

70603/01

Introdusă 06/06/01

70604/01

Introdusă 06/06/01

70608/01

Introdusă 06/06/01

70609/01

Introdusă 06/06/01

70610/01

Introdusă 06/06/01

78148/01

Introdusă 27/11/01

78153/01

Introdusă 27/11/01

78155/01

Introdusă 13/12/01

78157/01

Introdusă 13/12/01

78158/01

Introdusă 13/12/01

78160/01

Introdusă 13/12/01

78162/01

Introdusă 13/12/01

78163/01

Introdusă 13/12/01

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-06-06
0,94
CLINIQUE DU CHATEAU DE LA MAYE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 2794/04 présentée par CLINIQUE DU CHATEAU DE LA MAYE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 juin 2006 en une chambre compos
CtEDO 2003-03-11
0,93
LOYEN contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46022/99 présentée par René LOYEN contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 mars 2003 en une chambre composée de MM. A
CtEDO 2003-07-01
0,93
CLINIQUE MOZART SARL contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46098/99 présentée par CLINIQUE MOZART SARL contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 1 er juillet 2003 en une chambre composée
CtEDO 2003-07-01
0,93
CLINIQUE MOZART SARL contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46098/99 présentée par CLINIQUE MOZART SARL contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 1 er juillet 2003 en une chambre composée
CtEDO 2000-08-31
0,93
SYNDICAT DES MEDECINS EXERCANT EN ETABLISSEMENT HOSPITALIER PRIVE D'ALSACE et AUTRES contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 44051/98 présentée par Syndicat des médecins exerçant en établissement hospitalier privé d'Alsace et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième s
Sursă