Hashman și Harrup împotriva Regatului Unit

Rezoluția provizorie ResDH(2005)59 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 noiembrie 1999 (Hotărârea Marei Camere) în cazul Hashman și Harrup împotriva Regatului Unit (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 5 iulie 2005 la a 933-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Hashman și Harrup (depunerea nr. 25594/94) pronunțată la 25 noiembrie 1999 și transmisă Comitetului de Miniștri în aceeași zi în conformitate cu art. 44 din Convenție; reamintind că cazul a implicat o încălcare a articolului 10 din Convenție din cauza faptului că ordinul prin care reclamanții, care nu au încălcat pacea, au fost obligați să păstreze pacea și să nu se comporte contra bonos more nu respectă cerința articolului 10, alineatul (2) din Convenția de a „preciza prin lege”; reamintind, de asemenea, că, în hotărârea sa, Curtea a subliniat în acest sens lipsa de precizie a unei astfel de ordine obligatorii, care a oferit puține orientări reclamanților în ceea ce privește tipul de conduită care ar constitui o încălcare a ordinului,

cu rezultatul că nu s-ar putea spune că ceea ce au fost obligați să nu facă trebuie să fie evident pentru ei; reamintind că angajamentul Înalților părți contractante de a respecta hotărârile Curții în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție implică, printre altele , o obligație de a lua măsuri generale fără întârziere pentru a preveni repetarea încălcărilor similare celor constatate de Curte; Având invitat Guvernul Regatului Unit să-l informeze cu privire la măsurile luate în consecință de hotărâre; Remarcant faptul că hotărârea a fost publicată în mai multe rapoarte legislative (între altele : [2000] Crim LR 185; [1999] EHRLR 342; (2000) 30 EHRR 241; Times LR, 01/10/98); Remarcant, de asemenea, cu interes, publicarea Buletinului de procedură nr. 6 din 2000 , oferind îndrumări procurorilor, în primul rând, că nu ar trebui să ceară instanțelor să ia în considerare ordinele obligatorii în plus, cu excepția cazului în care există dovezi de conduită trecută care, dacă se repetă, este probabil să provoace o încălcare a păcii în viitor, și în al doilea rând, sugerând că instanțele ar putea fi încurajate să se asigure că comportamentul care urmează să fie evitat a fost clarificat în ordinea; În plus, constatând că un document de consultare intitulat „Bind Overs: A Power for the 21th Century” a fost emis în martie 2003,

inclusiv o recomandare a instanțelor care să elibereze ordonanțe obligatorii peste nu ar trebui să precizeze „să păstreze pacea” sau „să fie de bun comportament”, ci mai degrabă că persoana în cauză este obligată să desfășoare sau să se abțină de a desfășura activități specifice, precum și o recomandare ca detaliile comportamentului specificat de instanță să fie incluse într-un ordin notificat de instanță pentru toate părțile relevante; Regretând că până în prezent nu s-a eliberat nici o directivă de practică, nici o altă măsură luată în conformitate cu aceste recomandări; subliniind că este acum de peste cinci ani de la eliberarea hotărârii; observând în continuare că, în conformitate cu informațiile furnizate de guvern, în jur de 20 de ani; 000 de persoane sunt obligate în fiecare an, dintre care o proporție, ca și reclamanții în acest caz, nu s-a constatat că au comis o încălcare a păcii, URGĂ autoritățile Regatului Unit să ia măsurile rămase necesare pentru a-și îndeplini obligațiile în temeiul convenției fără întârziere; ÎNTREBUIE guvernul să țină Comitetul informat cu privire la calendarul prevăzut pentru adoptarea acestor măsuri și a progreselor înregistrate în acest sens; DECIDE să relueze examinarea acestui caz, în ceea ce privește măsurile generale, cel târziu în termen de șase luni de la data adoptării prezentei rezoluții intermediare.

Interim Resolution ResDH(2005)59 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 25 November 1999 (Grand Chamber judgment) in the case of Hashman and Harrup against the United Kingdom (Adopted by the Committee of Ministers on 5 July 2005 at the 933rd meeting of the Ministers' Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Hashman and Harrup case (application No. 25594/94) delivered on 25 November 1999 and transmitted to the Committee of Ministers on the same day under Article 44 of the Convention; Recalling that the case involved a violation of Article 10 of the Convention due to the fact that the order by which the applicants, who had not breached the peace, were bound over to keep the peace and not to behave contra bonos mores did not comply with the requirement of Article 10, paragraph 2, of the Convention that it should be “prescribed by law”; Recalling also that the Court, in its judgment, emphasised in this respect the lack of precision of such a binding over order, which offered little guidance to the applicants as to the type of conduct which would amount to a breach of the order,

with the result that it could not be said that what they were being bound over not to do must have been apparent to them; Recalling that the undertaking of the High Contracting Parties to abide by the Court's judgments in accordance with Article 46, paragraph 1, of the Convention implies, inter alia , an obligation to take general measures without delay in order to prevent the recurrence of violations similar to those found by the Court; Having invited the Government of the United Kingdom to inform it of the measures taken in consequence of the judgment; Noting that the judgment has been published in several law reports ( inter alia : [2000] Crim LR 185; [1999] EHRLR 342; (2000) 30 EHRR 241; Times LR, 01/10/98); Noting also with interest the publication of the Crown Prosecution Service Casework Bulletin No. 6 of 2000 , giving guidance to prosecutors, first, that they should not ask courts to consider binding-over orders unless there is evidence of past conduct which, if repeated, is likely to cause a breach of the peace in future, and second, suggesting that courts could be encouraged to ensure that the behaviour to be avoided was made quite clear in the order; Noting further that a consultation document entitled “Bind Overs: A Power for the 21st Century” was issued in March 2003,

including a recommendation that courts issuing binding-over orders should not specify “to keep the peace” or “to be of good behaviour” but rather that the individual concerned is bound over to do or refrain from doing specific activities, as well as a recommendation that the details of the conduct specified by the court should be included in an order served by the court on all relevant parties; Regretting that to date no Practice Direction has been issued and no other measure taken in accordance with these recommendations; Emphasising that it is now more than five years since the judgment was delivered; Noting further that according to the information provided by the Government, around 20 000 persons are bound over each year, of whom a proportion have, like the applicants in the present case, not been found to have committed a breach of the peace, URGES the United Kingdom authorities to take the remaining measures necessary to meet its obligations under the Convention without further delay; CALLS UPON the government to keep the Committee informed of the timetable foreseen for the adoption of these measures and of the progress made in this regard; DECIDES to resume consideration of this case, as far as general measures are concerned, at the latest within six months from the date of adoption of the present interim resolution.