CASE OF HASHMAN AND HARRUP AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția CM/ResDH(2011)180 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Hashman și Harrup împotriva Regatului Unit (Declarația nr. 25594/94, hotărârea din 25 noiembrie 1999 – Marea Camera) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârea transmisă de Curtea Comitetului după ce a devenit finală; reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în acest caz se referă la libertatea de exprimare a reclamanților, în sensul că o ordine „obligatorie” pusă pe acestea nu a respectat cerința prevăzută în Convenția de a fi „prescrisă prin lege” (violație la art. 10) (a se vedea detaliile din apendicele); După ce a invitat guvernul Regatului Unit să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a se conforma hotărârii; reamintind-se de rezoluția provizorie ResDH(2005)59 adoptată la 6 iulie 2005 în acest caz, în care Comitetul a îndemnat autoritățile Regatului Unit să ia, fără întârziere, măsurile rămase necesare pentru a-și îndeplini obligațiile în temeiul convenției;

după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că, în termenul stabilit, Statul pârât a plătit reclamanților satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata justă a satisfăcției acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea statului contestat, după caz: - măsurile individuale de a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora, astfel încât să se realizeze cât mai mult posibil în integritate; și - măsurile generale de prevenire a încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), că și-a exercitat funcțiile în temeiul art. 46 alin. (2) din Convenție în acest caz și DECIDE să încheie examinarea acestui caz.

Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2011)180 Informații privind măsurile de respectare a hotărârii în cazul Hashman și Harrup împotriva Regatului Unit Cazul se referă la eliberarea unei hotărâri obligatorii de către instanța Gillingham Magistrates.

Ca răspuns la perturbarea unei șurubări a vulpei, reclamanții au avut un ordin obligatoriu impozitat la 7 septembrie 1993, care a interzis încălcări suplimentare ale păcii și comportamentului contra bonos more Curtea a considerat că ordinul obligatoriu, bazat pe noțiunea de „compensare contra bonos more „, a fost prea vag (art. 40 din hotărâre), și prin urmare nu a respectat cerința prevăzută în Convenție de a se „preciza prin lege” (violație la art. 10). Plata unei simple satisfacții și a măsurilor individuale Detalii privind doar satisfacția Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 000 GBP 6 000 GBP plătite la 21/02/2000 b) Măsuri individuale Ordinul obligatoriu de un an impus reclamanților a expirat în septembrie 1994. Prin urmare, nu a fost considerată necesară nicio altă măsură individuală de către Comitetul de Miniștri.

II. Măsuri generale Ca răspuns la hotărârea, și în așteptarea unei revizuiri depline a ordonanțelor obligatorii, au fost luate măsuri intermediare sub formă de orientări emise procurorilor prin intermediul „Buletinul nr. 6 din 2000 privind cazul serviciilor de procuroare din Crown”. Acest lucru prevede că procurorii nu ar trebui să ceară instanțelor să ia în considerare ordinele obligatorii, cu excepția cazului în care există dovezi de conduită trecută care, dacă se repetă, este probabil să provoace o încălcare a păcii. În plus, orientarea a sugerat, de asemenea, că instanțele ar putea fi încurajate să asigure faptul că comportamentul care trebuie evitat este destul de clar în ordine.

O altă măsură intermediară a fost adoptată prin eliberarea unui document în martie 2003, care a recomandat că instanțele care emiteu ordonanțe obligatorii nu ar trebui să distribuie cerințele cum ar fi „să păstreze pacea” sau „să fie de bun comportament”, ci mai degrabă persoana în cauză să fie obligată să desfășoare sau să se abțină de a desfășura activități specifice. După consultarea generalizată în decembrie 2006 și contribuțiile Comitetului pentru normele de procedură penală, a fost eliberat amendamentul nr.15 la Orientarea privind practicile penale consolidate (disponibil la http://www.justice.gov.uk/about/hmcts/index.htm Instrucțiunile de practică modificate precizează că instanțele nu mai trebuie să lege un individ „a fi de bun comportament” și, în schimb, instanța ar trebui să identifice conduita sau activitatea specifică de la care individul ar trebui să se abțină (art. III.31.3 din Instrucțiunile de practică).

Detaliile desfășurarii sau activităților din care individul ar trebui să se abțină ar trebui să fie specificate de instanță într-o ordonanță scrisă a tuturor părților relevante (art. III.31.4). În ceea ce privește posibilitatea de a face rapoarte la instanță înainte de impunerea unei hotărâri obligatorii, Ordinul de practică modificat prevede că instanța trebuie să acorde persoanei care ar fi supuși ordinului și procurorului posibilitatea de a face observații, atât în ceea ce privește formularea ordinului, cât și în ceea ce privește termenii sale (art. III.31.5). La stabilirea valorii recunoașterii, instanțele ar trebui, de asemenea, să asculte reprezentarea circumstanțelor financiare ale persoanei fizice (art. III.31.11).

În cele din urmă, înainte ca instanța să exercite competența de angajare a persoanei în custodie, persoana ar trebui să primească posibilitatea de a vedea un avocat sau un alt reprezentant juridic și să fie reprezentat în proceduri (art. III.31.13). Hotărârea Curții Europene a fost publicată în mai multe rapoarte de drept, inclusiv la (2000) 30 EHRR 241; [2000] Crim LR 185; [1999] EHRLR 342; Times LR, 1/10/98. III. Concluzii ale statului contestat Guvernul consideră că măsurile adoptate au remediat pe deplin consecințele pentru reclamanții privind încălcarea convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și că Regatul Unit și-a respectat astfel obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție [1]. Adoptată de Comitetul de Miniștri la 14 septembrie 2011 la a 1120-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2011)180 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights Hashman and Harrup against the United Kingdom (Application No. 25594/94, judgment of 25 November 1999 – Grand Chamber) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”); Having regard to the judgment transmitted by the Court to the Committee once it had become final; Recalling that the violation of the Convention found by the Court in this case concerns the applicants’ freedom of expression in that a “binding-over” order placed on them did not comply with the requirement set out in the Convention that it should be “prescribed by law” (violation of Article 10) (see details in Appendix); Having invited the government of the United Kingdom to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment; Recalling Interim Resolution ResDH(2005)59 adopted on 6 July 2005 in this case,

in which the Committee urged the United Kingdom authorities to take the remaining measures necessary to meet its obligations under the Convention without further delay; Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that, within the time-limit set, the respondent state paid the applicants the just satisfaction provided in the judgment (see details in Appendix), Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded by the Court in its judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate: - of individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible restitutio in integrum ; and - of general measures preventing similar violations; DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and DECIDES to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2011)180 Information about the measures to comply with the judgment in the case of Hashman and Harrup against the United Kingdom Introductory case summary The case concerns the issue of a “binding-over” order by Gillingham Magistrates’ court.

In response to the disruption of a fox-hunt, the applicants had a “binding-over” order imposed on them on 7 September 1993 which prohibited further breaches of the peace and behaviour contra bonos mores . The Court considered that the binding-over order, based on the notion of “behaviour contra bonos mores ”, was too vague (§ 40 of the judgment), and therefore did not comply with the requirement set out in the Convention that it should be “prescribed by law” (violation of Article 10). I. Payment of just satisfaction and individual measures a) Details of just satisfaction Pecuniary damage Non-pecuniary damage Costs and expenses Total -- - 6 000 GBP 6 000 GBP Paid on 21/02/2000 b) Individual measures The one-year binding-over order imposed on the applicants expired in September 1994. Consequently, no other individual measure was considered necessary by the Committee of Ministers.

II. General measures In response to the judgment, and pending a full review of binding-over orders, interim measures were taken in the form of guidance issued to prosecutors via the “Crown Prosecution Service Casework Bulletin No. 6 of 2000”. This stipulated that prosecutors should not ask courts to consider binding-over orders unless there is evidence of past conduct which, if repeated, is likely to cause a breach of the peace. In addition, the guidance also suggested that courts could be encouraged to ensure that the behaviour to be avoided was made quite clear in the order. Another interim measure was taken by issuing a document in March 2003 which recommended that courts issuing binding-over orders should not distribute requirements such as “to keep the peace” or “to be of good behaviour”, but rather the individual concerned be bound over to do or refrain from performing specific activities.

After widespread consultation in December 2006 and input from the Criminal Procedures Rules Committee, Amendment no.15 to the Consolidated Criminal Practice Direction was issued (available at http://www.justice.gov.uk/about/hmcts/index.htm ) . The amended Practice Direction specifies that courts should no longer bind an individual over “to be of good behaviour”, and instead the court should identify the specific conduct or activity from which the individual should refrain (§ III.31.3 of the Practice Direction). The details of the conduct or activities from which the individual should refrain should be specified by the court in a written order served on all relevant parties (§ III.31.4).

As regards the possibility of making representations to the court before a binding-over order is imposed, the amended Practice Direction stipulates that the court should give the individual who would be subject to the order and the prosecutor the opportunity to make representations, both as to the making of the order and as to its terms (§ III.31.5). When fixing the amount of the recognisance, courts should also hear representation as to the individual’s financial circumstances (§ III.31.11). Lastly, before the court exercises a power to commit the individual to custody, the individual should be given the opportunity to see a duty solicitor or another legal representative and be represented in proceedings (§ III.31.13).

The judgment of the European Court has been published in several law reports, including at (2000) 30 EHRR 241; [2000] Crim LR 185; [1999] EHRLR 342; Times LR, 1/10/98. III. Conclusions of the respondent state The government considers that the measures adopted have fully remedied the consequences for the applicants of the violation of the Convention found by the European Court in this case, that these measures will prevent similar violations and that the United Kingdom has thus complied with their obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention. [1] Adopted by the Committee of Ministers on 14 September 2011 at the 1120th Meeting of the Ministers’ Deputies