CASES OF MESSINA No. 2, GANCI AND BIFULCO AGAINST ITALY

Rezoluția provizorie ResDH(2005)56 privind dreptul la un remediu eficace împotriva monitorizării corespondenței deținuților și a altor restricții impuse drepturilor deținuților – măsuri generale în cazul Messina nr.2 (Jurisprudenței din 28 septembrie 2000, finală la 28 decembrie 2000), Ganci (Jurisprudență din 30 octombrie 2003, finală la 30 ianuarie 2004) și Bifulco (jurisprudență din 8 februarie 2005, finală la 8 mai 2005 împotriva Italiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 5 iulie 2005 la a 933-a ședință a Deputaților miniștri) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 46 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum a fost modificat de Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”); având în vedere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului adoptate între septembrie 2000 și februarie 2005 și transmise Comitetului de Miniștri după ce au devenit finale în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; Amintind că cazul a apărut în trei cereri (nr. 25498/94, nr. 41576/98 și, respectiv, nr. 60915/00) depuse împotriva Italiei cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenție sau cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului în temeiul art. 34 între 22 decembrie 1993 și 25 noiembrie 1999 de trei resortisanți italieni; reamintind că aceste cazuri se referă la: o încălcare a articolului 8 din Convenție (în cazul Messina nr.2) din cauza faptului că interferența cu corespondența nu a fost „în conformitate cu legea”, deoarece legislația internă a permis o latitudine prea largă pentru a impune monitorizarea corespondenței și a hotărî durata acesteia; și încălcarea articolelor 13 sau 6 din cauza lipsei de căi de recurs interne eficace sau a accesului la o instanță pentru a contesta restricțiile impuse, în temeiul articolului 41bis din Legea 354/1975, prin derogări de la regimul de închisoare obișnuit (cum ar fi restricții la vizitele familiale, accesul la mass-media etc.); Subliniind că obligația tuturor statelor de a respecta hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție implică obligația de a adopta rapid măsuri generale pentru a preveni recurgerea unor încălcări similare celor constatate de Curte; reamintind că problema, pe baza încălcării dreptului la respectarea corespondenței, astfel cum este garantat la art. 8 din Convenție, a fost remediată printr-o modificare a legislației în aprilie 2004 (a se vedea Rezoluția finală ResDH(2005)55 privind Calogero Diana împotriva Italiei și alte cazuri); constatând că constatarea încălcărilor articolelor 6 și 13 în aceste cazuri a evidențiat trei deficiențe principale ale eficacității revizuirii judiciare a deciziilor care impun un regim special de penitenciară sau care prelungesc acest regim sau, din reformele de mai sus din aprilie 2004, care ordonează monitorizarea corespondenței (a se vedea Rezoluția finală menționată mai sus): incapacitatea sistematică a instanțelor naționale de a respecta termenul legal de zece zile de pronunțare a deciziilor privind cererile de reexaminare judiciară; faptul că ministrul justiției nu a fost obligat de nicio decizie judiciară anterioară atunci când prelungește restricțiile; jurisprudența instanțelor interne în conformitate cu care cererile de reexaminare judiciară sunt inadmisibile în cazul în care restricțiile impunțate au expirat; constatând jurisprudența recentă a Curții de Casație (acuzația 4599/2004) care a afirmat dreptul de a avea dreptul de a avea cererile lor de reexaminare judiciară hotărâte chiar și atunci când restricțiile au expirat; În plus, constatând că Legea 279/2002 prevede că ministrul justiției trebuie să furnizeze o justificare specifică pentru reimplementarea regimului penitenciar special dacă decizia sa anterioară în acest sens a fost complet sau parțial anulată în procedurile de revizuire judiciară; constatând cu satisfacție că aceste evoluții au mers mult în direcția rezolvării problemelor identificate de Curtea Europeană; constatând totuși cu îngrijorare că problema lentității acestei revizuiri judiciare rămâne și că termenul legal de zece zile nu este respectat sistematic de către instanțele naționale, care de obicei durează mai multe luni pentru a hotărî plângerile deținuților; Având în vedere faptul că această situație împiedică eficacitatea remediilor interne și reamintind, în acest sens, faptul că Curtea constată că această nerespectare sistematică a termenului statutar a anulat practic impactul revizuirii judiciare a deciziilor care impun restricții asupra drepturilor prizonierilor; Subliniind, prin urmare, necesitatea de a examina soluții suplimentare la această problemă pentru a preveni noi încălcări ale Convenției similare celor în cauză; Având în vedere Declarația Comitetului din 12 mai 2004 privind eficacitatea pe termen lung a Curții Europene a Drepturilor Omului, în special prin îmbunătățirea executării hotărârilor sale, planul de acțiune adoptat în cadrul celui de-al treilea summit al Consiliului Europei (Warsaw, 16-17 mai 2005) și recomandarea Rec(2004)6 statelor membre cu privire la îmbunătățirea remediilor interne; constatând cu interes reflecția în curs a autorităților italiene privind stabilirea unor termene rezonabile pentru revizuirea judiciară a plângerilor deținute în conformitate cu hotărârile Curții și stabilirea unor proceduri adecvate care să asigure respectarea lor strictă de către instanțe interne; Notând în plus, cu satisfacție, încurajarea guvernului la dezvoltarea efectului direct al hotărârilor Curții Europene în Italia, în vederea prevenirii încălcărilor Convenției, CALLĂ autoritățile italiene să adopte rapid măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a asigura o revizuire judiciară rapidă și eficace a deciziilor care ordonă derogări de la regimul obișnuit de închisoare sau pentru a ordona restricții privind dreptul deținutului la corespondență; CURATEA tuturor autorităților italiene, în special instanțelor, să acorde efect direct hotărârilor Curții Europene pentru a preveni noi încălcări ale convenției, contribuind astfel la îndeplinirea obligațiilor Italiei în temeiul articolului 46 din convenție; DECIDE să relueze examinarea acestor cazuri, în termen de un an cel târziu, pentru a supraveghea progresele în punerea în aplicare a măsurilor generale necesare pentru a se conforma prezentelor hotărâri. Apendicele la Rezoluția provizorie ResDH(2005)56 privind dreptul la un remediu eficace împotriva monitorizării corespondenței deținuților și a altor restricții impuse drepturilor deținuților – măsuri generale în cazul Messina nr.2 (amendamentul din 28 septembrie 2000, final la 28 decembrie 2000), Ganci (amendamentul din 30 octombrie 2003, final la 30 ianuarie 2004) și Bifulco (amendamentul din 8 februarie 2005, final la 8 mai 2005) împotriva Italiei Informații furnizate de guvernul italian privind apelurile împotriva deciziilor care impun regimul penitenciar special în conformitate cu art. 41-bis din Legea 354/1975 sau monitorizarea corespondenței deținuților Guvernul recunoaște problema nerespectării sistematice a termenului legal de 10 zile pentru revizuirea judiciară a plângerilor deținute împotriva impunerii regimului special de închisoare sau monitorizarea corespondenței lor. Principalele etape ale procedurii, astfel cum se desfășoară în prezent în practică, sunt următoarele: Avocatul trebuie să fie înregistrat în primul rând la registrul centrului de detenție; acesta nu poate fi depus direct la Curtea de Execuție a Condamnării. La primirea recursului, registrul Curții trebuie să creeze un dosar care conține toate documentele referitoare la caz. Atunci trebuie programată o audiere. În practică trebuie să existe un anumit număr de cazuri care trebuie ascultate împreună pentru a garanta prezența recurentelor. Întrucât acestea sunt recurente în vinculi, fie judecătorii cu asistenții lor trebuie transportat la centrul de detenție, fie deținuții trebuie transportat din închisoare în instanță. În orice caz, acest lucru implică o operațiune grea și costisitoare: deținuții trebuie transportat sub escorta specială în vehicule sigure. Chiar și un sistem de videoconferință, care ar putea înlocui prezența fizică a deținutului, necesită echipamente specializate și personal. În concluzie, având în vedere numărul mare de apeluri, instanțele încearcă să încheie audieri în grup pentru a satisface cerința justiției pentru toți, chiar dacă resursele disponibile nu sunt suficiente. În plus, deoarece nu există termene pentru depunerea acestor apeluri, acestea pot fi întotdeauna depuse din nou, chiar dacă nu există nimic nou de contestat. După stabilirea datei de audiere, trebuie notificat deținutului la care trebuie acordat un timp rezonabil (nu mai puțin de zece zile) pentru a pregăti apărarea. În cursul audierii, ar putea fi necesară colectarea altor elemente de probă, posibil la inițiativa deținutului. În final, deciziile Curților de Execuție a Condamnării trebuie să fie scrise și raționalizate, ceea ce, în mod natural, necesită timp. Diferența dintre prezenta procedură și termenul legal de zece zile prevăzut de Legea 354/1975 pentru revizuirea judiciară este evidentă. Acest lucru este, de asemenea, confirmat de statisticile recente (februarie 2005) ale patru Curtii de Execuție a Condamnării (Ancona, Bologna, Florența și Turin), conform căreia durata acestei revizuiri judiciare, în practică, este de 45 de zile până la patru luni. Guvernul examinează în prezent (în special în contextul examinării generale a problemei de lungime excesivă a procedurilor) diferite moduri în care această problemă ar putea fi rezolvată. Autoritățile vor căuta un compromis rezonabil între, pe de o parte, necesitatea de a respecta garanțiile procedurale deținute mai sus și, pe de altă parte, cerința de promptitudine impusă de Convenție. Guvernul a luat în considerare, în special, stabilirea unor termene mai rezonabile pentru revizuirea judiciară a plângerilor deținute în conformitate cu hotărârile Curții și stabilirea unor proceduri adecvate pentru a asigura respectarea lor strictă de către instanțe interne. Între timp, Guvernul a remarcat cu mare interes eforturile făcute de o serie de instanțe care acordă tot mai mult efect direct Convenției și hotărârile Curții Europene (a se vedea Rezoluția Finală ResDH(2005)55 din Calogero Diana și alte cazuri) și este încrezător că toate instanțele vor continua această dezvoltare în conformitate cu obligațiile Italiei în temeiul Convenției de a respecta hotărârile (art. 46§1).

Interim Resolution ResDH(2005)56

concerning the right to an effective remedy against monitoring of prisoners' correspondence and other restrictions imposed on prisoners' rights – general measures

in the cases of Messina No.2 (judgment of 28 September 2000, final on 28 December 2000), Ganci (judgment of 30

October 2003, final on 30 January 2004) and Bifulco (judgment of 8 February 2005,

final on 8 May 2005) against Italy

(Adopted by the Committee of Ministers on 5 July 2005

at the 933rd meeting of the Ministers' Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No; 11 (hereinafter referred to as “the Convention”);

Having regard to the judgments of the European Court of Human Rights delivered between September 2000 and February 2005 and transmitted to the Committee of Ministers once they had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in three applications (Nos. 25498/94, 41576/98 and 60915/00 respectively) lodged against Italy with either the European Commission of Human Rights under former Article 25 of the Convention or the European Court of Human Rights under Article 34 between 22 December 1993 and 25 November 1999 by three Italian nationals;

Recalling that these cases concern:

-

a violation of Article 8 of the Convention (in the case of Messina No.2) on the grounds that the interference with correspondence was not “in accordance with the law” as the domestic legislation allowed too wide a latitude in imposing monitoring of correspondence and deciding its duration; and

-

violations of Articles 13 or 6 due to the lack of effective domestic remedies or access to a court to challenge restrictions imposed, under Article 41bis of Law 354/1975, through derogations from the ordinary prison regime (such as restrictions to family visits, access to media, etc.);

Stressing that the obligation of all states to abide by the judgments of the European Court of Human Rights in accordance with Article 46, paragraph 1, of the Convention involves an obligation to adopt rapidly general measures to prevent the recurrence of violations similar to those found by the Court;

Recalling that the problem at the basis of the violation of the right to respect of correspondence as guaranteed by Article 8 of the Convention was remedied through a change of legislation in April 2004 (see Final Resolution ResDH(2005)55 concerning Calogero Diana against Italy and other cases);

Noting that the finding of violations of Articles 6 and 13 in the present cases have highlighted three main shortcomings of the effectiveness of the judicial review of the decisions imposing a special penitentiary regime or prolonging such regime or, since the aforementioned April 2004 reform, ordering monitoring of correspondence (see Final Resolution mentioned above):

-

the systematic failure by domestic courts to comply with the statutory ten-day time-limit for rendering decisions on applications for judicial review;

-

the fact that the Minister of Justice was not bound by any previous judicial decisions when prolonging restrictions;

-

the case-law of domestic courts according to which applications for judicial review are inadmissible if the impugned restrictions have expired;

Noting the Court of Cassation's recent case-law (judgment 4599/2004) that affirmed prisoners' right to have their applications for judicial review decided upon even where the restrictions have expired;

Noting furthermore that Law 279/2002 provided that the Minister of Justice must give a specific justification for re-imposing the special penitentiary regime if his previous decision to that effect has been totally or partially quashed in judicial review proceedings;

Noting with satisfaction that these developments have gone a long way towards solving the problems identified by the European Court;

Noting nonetheless with concern that the problem of slowness of this judicial review remains and that the statutory ten-day time limit is systematically not respected by domestic courts, which usually take several months to decide on prisoners' complaints;

Considering that this situation impedes the effectiveness of domestic remedies and recalling, in this connection, the Court's finding that this systematic failure to comply with the statutory time-limit has practically nullified the impact of judicial review of the decisions imposing restrictions on prisoners' rights;

Stressing therefore the need to examine further solutions to this problem so as to prevent new violations of the Convention similar to those here at issue;

Bearing in mind the Committee's Declaration of 12 May 2004 on the long-term effectiveness of the European Court of Human Rights, not least by improving the execution of its judgments, the action plan adopted at the Council of Europe's Third Summit (Warsaw, 16-17 May 2005) and Recommendation Rec(2004)6 to member states on the improvement of domestic remedies;

Noting with interest the Italian authorities' ongoing reflection on setting up reasonable time-limits for judicial review of prisoners' complaints in conformity with the Court's judgments and establishing appropriate procedures ensuring their strict respect by domestic courts;

Noting furthermore, with satisfaction, the government's encouragement of the development of the direct effect of the European Court's judgments in Italy with a view to preventing violations of the Convention,

CALLS UPON the Italian authorities rapidly to adopt the legislative and other measures necessary to ensure prompt and effective judicial review of decisions ordering derogations from the ordinary prison regime or ordering restrictions on prisoners' right to correspondence;

ENCOURAGES all Italian authorities, and in particular the courts, to grant direct effect to the European Court's judgments so as to prevent new violations of the Convention, thus contributing to fulfilling Italy's obligations under Article 46 of the Convention;

DECIDES to resume examination of these cases, within one year at the latest, in order to supervise the progress in implementation of the general measures necessary to comply with the present judgments.

Appendix to Interim Resolution ResDH(2005)56

concerning the right to an effective remedy against monitoring of prisoners' correspondence and other restrictions imposed on prisoners' rights – general measures

in the cases of Messina No.2 (judgment of 28 September 2000, final on 28 December 2000), Ganci (judgment of 30

October 2003, final on 30 January 2004) and Bifulco (judgment of 8 February 2005, final on 8 May 2005) against Italy

Information provided by the Italian Government concerning the appeals against decisions imposing the special penitentiary regime according to Article 41-bis of Law 354/1975 or monitoring of prisoners' correspondence

The government acknowledges the problem of systematic failure to respect of the statutory 10-day time-limit for judicial review of prisoners complaints against imposition of the special prison regime or monitoring of their correspondence.

The main stages of the procedure as it is currently conducted in practice are as follows:

1.

The appeal must first be registered at the registry of the detention centre; it may not be lodged directly with the Sentence Execution Court.

2.

Upon receipt of the appeal, the Court registry must create a file containing all documents relating to the case.

3.

Then a hearing must be scheduled. In practice there must be a certain number of cases to be heard together in order to guarantee the presence of the appellants. As they are appellants in vinculis, either the judges with their assistants must be transported to the detention centre or the detainees must be transported from prison to court. In either case, this implies a burdensome and costly operation: prisoners need to be transported under special escort in secure vehicles. Even a video-conference system, which could replace the physical presence of the detainee, requires specialised equipment and personnel. In conclusion, given the large number of appeals, courts attempt to group hearings so as to satisfy the requirement of justice for all, even though the resources available are not sufficient. Moreover, as there is no time-limit for lodging such appeals, they may always be lodged anew, even if there is nothing new to be challenged.

4.

After hearing date has been set, it must be notified to the detainee who must be given a reasonable time (no less than ten days) to prepare his defence.

5.

In the course of the hearing, it may be necessary to collect other pieces of evidence, possibly at the initiative of the detainee.

6.

Finally, decisions of Sentence Execution Courts must be in writing and reasoned, which naturally requires time.

The discrepancy between the present procedure and the statutory ten-day time-limit provided for by Law 354/1975 for judicial review is evident. This is also confirmed by recent (February 2005) statistics of four Sentence Execution Courts (Ancona, Bologna, Florence and Turin), according to which the duration of this judicial review, in practice, ranges from 45 days to four months.

The government is currently examining (particularly in the context of its general examination of the problem of excessive length of proceedings) different ways in which this problem could be solved. The authorities will seek a reasonable compromise between, on the one hand, the need to respect prisoners' procedural guarantees as described above, and on the other, the requirement of promptness imposed by the Convention. The government has been considering, in particular, setting more reasonable time-limits for judicial review of prisoners' complaints in conformity with the Court's judgments and establishing appropriate procedures to ensure their strict respect by domestic courts.

In the meantime, the Government has noted with great interest the efforts made by a number of courts which increasingly grant direct effect to the Convention and the European Court's judgments (see Final Resolution ResDH(2005)55 in Calogero Diana and other cases) and is confident that all courts will continue this development in accordance with Italy's obligations under the Convention to abide by the judgments (Article

46§1).