SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 61782/00 prezentate de Jacek SZYWAŁA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 5 iulie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Pellonpäää Traja Garlicki Borrego, Mijović, judecători și dnii O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 septembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Jacek Szywała, este un resortisant polonez, născut în 1961 și rezident la Łowicz.
Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 octombrie 1998, reclamantul, suspectat de furt, a fost arestat și, la 30 octombrie 1998, pus în detenție provizorie până la 26 noiembrie 1998. La 8 decembrie 1998, instanța regională a declarat fără obiect acțiunea reclamantului care contestă punerea sa în detenție pe motivul că termenul pentru care a fost dispusă a expirat. Această decizie a fost notificată reclamantului la 11 decembrie 1998. La 25 ianuarie 1999, tribunalul de district a prelungit durata detenției provizorii a reclamantului până la 1 aprilie 1999. Instanța își motivează decizia prin faptul că, ținând cont de mărturiile adunate, era probabil ca acesta să fie autorul faptelor și să retindă faptul că reclamantul nu avea un domiciliu fix.
La 18 februarie 1999, instanța regională a respins cererea reclamantului. La 9 august 1999, tribunalul de district l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani, decizie confirmată în apel la 21 noiembrie 2000. La 3 ianuarie 2001, avocatul reclamantului desemnat din oficiu în cadrul procedurii în fața instanțelor judecătorești de primă instanță din statul membru în cauză era mai competent să îl reprezinte în procedura de casare și i-a precizat necesitatea de a face o nouă cerere de desemnare a unui avocat din oficiu pentru a forma un recurs în casație. Lai nu a făcut nicio cerere în acest sens și nu a formulat recurs în casație.
La 18 octombrie 2002, educatorul casei de judecată, la cererea instanței regionale care a luat o decizie cu privire la cererea de grație a celui de al treilea, a dat un aviz cu privire la comportamentul prizonierului. Aici a precizat că a avut tendințe homosexuale, că a avut un comportament conflictual, că a fost obsedat într-un mod exagerat ( przesadnie ugrzeczniony ), insistând (natarczywy) și revânzător. Laducatorul l-a numit, de asemenea, de La 7 ianuarie 2003, tribunalul regional a respins cererea de grațiere a celui căruia i s-a adresat cererea pe motiv că comportamentul reclamantului de la condamnarea sa și avizul negativ al autorităților penitenciare nu au îndeplinit condițiile necesare pentru a beneficia de aceasta.
Reclamantul a inițiat o acțiune în conformitate cu viața privată împotriva educatorului care l-a acuzat că nu a inclus informații pozitive privind comportamentul său, că nu l-a informat cu privire la redactarea avizului, că nu i-a comunicat acestuia astfel încât să poată solicita rectificarea acestuia și că și-a dezvăluit orientarea sexuală. La 11 decembrie 2003, tribunalul regional a respins cererea de la … ; că avizul în cauză rămâne confidențial și la adresa vieții private nu poate fi măsurat decât în raport cu reacția pe care o declarație făcută în societate și nu prin percepția subiectivă a persoanei vizate; că reclamantul nu a demonstrat în ce mod avizul i-a cauzat un prejudiciu și, în cele din urmă, că persoana în cauză nu își ascunde preferințele sexuale.
Instanțele au subliniat, de asemenea, faptul că reclamantul nu a contestat în temeiul articolului 102 alineatul (10) din Codul de execuție a sentinței la data la care a avut posibilitatea, în măsura în care dosarul său a luat cunoștință de acest lucru. În ceea ce îl privește, reclamantul a afirmat că a avut cunoștință de aviz după respingerea cererii sale de grație. Prin urmare, în opinia sa, întrucât orice contestație nu se aplică, el ar fi ales să inițieze o acțiune în conformitate cu viața privată în fața instanțelor civile. La 17 august 2004, tribunalul de apel îi desemnează reclamantului un avocat din oficiu pentru a formula un recurs în casație. La 21 septembrie 2004, într-o scrisoare motivată corespunzător, avocatul a explicat motivele pentru care un astfel de recurs ar fi întemeiat în mod incorect.
Dreptul intern relevant la art. 102 alineatul (10) din Codul de executare a pedepselor precizează că condamnatul are dreptul în special la (...) 10. să depună concluzii, plângeri și cereri în fața organismului competent pentru a cunoaște și să le depună, în lipsa altor persoane, în fața administrației casei de judecată, în fața responsabililor de administrare a teritoriului, la instanța de executare a pedepselor, a procurorului și a procurorului general Ombudsmann GrieFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul pune în discuție dreptul întemeiat al detenției sale și consideră, de asemenea, că faptul că autoritățile nu au tratat recursul său împotriva deciziei de detenție în termenul limită la care a fost privat de posibilitatea de a o contesta într-un mod eficient.
Citând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul declară absența de echitate a procedurii privind acuzațiile penale îndreptate împotriva sa. Invocând art. 8 din Convenție, în esență, … Reclamantul citează art. 5 din Convenție și contestă, pe de o parte, temeinicia deciziei de a-l pune în detenție provizorie. Pe de altă parte, el se plânge că autoritățile nu au tratat în timp util recursul său împotriva deciziei de detenție și au declarat, în consecință, fără obiect, ceea ce ar priva de posibilitatea de a contesta în mod eficient această decizie. Curtea constată că recursul la decizia de arest provizoriu a reclamantului a fost declarat fără obiect de către instanța regională la data de 8 decembrie 1998. Decizia a fost notificată la data de 11 decembrie 1998, adică cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea.
Prin urmare, este necesar să se declare obiecțiile întemeiate pe art. 5 inadmisibile în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (2) Recurentul, citând art. 6 din Convenție, cu privire la absența unei absențe a unei legalități a procedurii privind acuzațiile penale îndreptate împotriva sa. Curtea constată că reclamantul nu a formulat un recurs în casație împotriva deciziei Tribunalului Regional din 21 noiembrie 2000 pronunțată cu privire la fondul litigiului nu a epuizat căile de atac deschise în dreptul polonez. În special, aceasta subliniază faptul că persoana în cauză a fost informată de către avocat din oficiu cu privire la posibilitatea de a solicita desemnarea unui alt avocat pentru a forma un astfel de recurs, dar nu a făcut nicio cerere în acest sens.
Prin urmare, este necesar să se declare inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. (3) Reclamantul citează art. 8 din Convenție și se plânge de o încălcare a dreptului la respectarea vieții sale private. În situația actuală a dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Restaurează examinarea de către reclamant a articolului 8 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O acuarelă Nichols Bratza Președinte
de la requête n o 61782/00 présentée par Jacek SZYWAŁA contre la Pologne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 5 juillet 2005 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , M. Pellonpää , K. Traja , L. Garlicki , J. Borrego Borrego, M me L. Mijović, juges et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 7 septembre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Jacek Szywała, est un ressortissant polonais, né en 1961 et résidant à Łowicz. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 27 octobre 1998, le requérant, soupçonné de vol fut arrêté et, le 30 octobre 1998, placé en détention provisoire jusqu’au 26 novembre 1998. Le 8 décembre 1998, le tribunal régional déclara sans objet le recours du requérant contestant sa mise en détention au motif que le délai pour lequel elle avait été ordonnée avait expiré. Cette décision fut notifiée au requérant le 11 décembre 1998. Le 25 janvier 1999, le tribunal de district prolongea la durée de la détention provisoire du requérant jusqu’au 1 er avril 1999. Le tribunal motiva sa décision par le fait qu’au vu des témoignages rassemblés il était probable que l’intéressé soit l’auteur des faits et retint l’argument de danger de fuite dans la mesure où le requérant n’avait pas de domicile fixe.
Le 18 février 1999, le tribunal régional rejeta l’appel du requérant. Le 9 août 1999, le tribunal de district reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine privative de liberté de trois ans, décision confirmée en appel le 21 novembre 2000. Le 3 janvier 2001, l’avocat du requérant désigné d’office dans la procédure devant les tribunaux de première instance l’informa qu’il n’était plus compétent pour le représenter dans la procédure de cassation et lui précisa la nécessité de faire une nouvelle demande de désignation d’un avocat d’office pour former un pourvoi en cassation. L’intéressé ne fit aucune demande dans ce sens et ne forma pas de pourvoi en cassation. Le requérant purge plusieurs peines de prison.
Le 18 octobre 2002, l’éducateur de la maison d’arrêt, à la demande du tribunal régional statuant sur la demande de grâce de l’intéressé, rendit un avis sur le comportement du prisonnier. Il y précisa que l’intéressé avait des tendances homosexuelles, qu’il avait un comportement conflictuel, qu’il était obséquieux de manière exagérée ( przesadnie ugrzeczniony ), insistant ( natarczywy ) et revendicateur. L’éducateur le qualifia également de « visqueux au contact » ( lepki w kontakcie ) et conclut qu’au vu de ses penchants homosexuels il appartenait à la catégorie de « prisonniers victimes » ( skazanych poszkodowanych ). Le 7 janvier 2003, le tribunal régional repoussa la demande de grâce de l’intéressé au motif que le comportement du requérant depuis sa condamnation et l’avis négatif des autorités pénitentiaires ne remplissaient pas les conditions nécessaires pour en bénéficier.
Le requérant engagea une action en respect de la vie privée à l’encontre de l’éducateur lui reprochant de ne pas avoir inclus des informations positives sur son comportement, de ne pas l’avoir informé de la rédaction de l’avis, de ne pas le lui avoir communiqué de sorte à ce qu’il puisse demander sa rectification et d’avoir révélé son orientation sexuelle.
Le 11 décembre 2003, le tribunal régional rejeta la demande de l’intéressé, décision confirmée en appel le 15 juillet 2004. Les juges relevèrent que l’avis rendu n’était qu’un des éléments parmi d’autres pris en compte au moment de l’examen de la demande de grâce ; que chaque avis comporte des éléments subjectifs dans la mesure où il doit refléter les observations de l’éducateur ; que l’avis en question reste confidentiel et l’atteinte à la vie privée ne peut être mesurée que par rapport à la réaction qu’une déclaration produit dans la société et non par la perception subjective de l’individu concerné ; que le requérant n’a pas prouvé de quelle manière l’avis lui avait causé un préjudice et enfin que l’intéressé ne cachait pas ses préférences sexuelles.
Les tribunaux soulignèrent également le fait que le requérant n’avait pas contesté sur le fondement de l’article 102 § 10 du code de l’exécution des peines l’avis alors qu’il en avait la possibilité dans la mesure où son dossier indiquait qu’il en avait pris connaissance. Le requérant, quant à lui, affirme avoir eu connaissance de l’avis après le rejet de sa demande de grâce. Dès lors, selon lui, toute contestation étant sans objet, il aurait choisi d’engager une action en respect de la vie privée devant les tribunaux civils. Le 17 août 2004, la cour d’appel désigna au requérant un avocat d’office pour former un pourvoi en cassation. Le 21 septembre 2004, dans un courrier dûment motivé, l’avocat exposa les raisons pour lesquelles un tel pourvoi serait mal fondé.
B. Le droit interne pertinent L’article 102 § 10 du code de l’exécution des peines précise : « Le condamné a droit en particulier à : (...) 10. déposer des conclusions, plaintes et demandes devant l’organe compétent pour en connaître ainsi que de les déposer, en l’absence d’autres personnes, devant l’administration de la maison d’arrêt, devant les responsables de l’administration pénitentiaire, auprès du juge de l’exécution des peines, du procureur et de l’Ombudsmann » GRIEFS Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant met en cause le bien- fondé de sa mise en détention. Il estime également que le fait que les autorités n’aient pas traité son recours à l’encontre de la décision de mise en détention dans les délais l’a privé de la possibilité de la contester de manière efficace.
Citant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce l’absence d’équité de la procédure relative à l’accusation pénale dirigée à son encontre. Invoquant l’article 8 de la Convention, l’intéressé estime en substance que la divulgation de son orientation sexuelle et les qualificatifs décrivant sa personnalité contenus dans un avis destiné à statuer sur sa demande de grâce n’étaient pas nécessaires dans une société démocratique. EN DROIT 1. Le requérant cite l’article 5 de la Convention et conteste, d’une part, le bien-fondé de la décision de le placer en détention provisoire. D’autre part, il se plaint du fait que les autorités n’ont pas traité dans les délais son recours à l’encontre de la décision de mise en détention et l’ont en conséquence déclaré sans objet, ce qui l’aurait privé de la possibilité de contester de manière efficace cette décision.
La Cour observe que le recours de la décision de mise en détention provisoire du requérant a été déclaré sans objet par le tribunal régional le 8 décembre 1998. La décision a été notifiée à l’intéressé le 11 décembre 1998, soit plus de six mois avant l’introduction de la requête. Il convient dès lors de déclarer les griefs fondés sur l’article 5 irrecevables en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 2. Le requérant, citant l’article 6 de la Convention, dénonce l’absence d’ l’équité de la procédure relative à l’accusation pénale dirigée à son encontre. La Cour constate que le requérant en omettant de former un pourvoi en cassation à l’encontre de la décision du tribunal régional du 21 novembre 2000 rendue quant au fond du litige n’a pas épuisé les voies de recours ouvertes en droit polonais.
Elle relève en particulier le fait que l’intéressé a été informé par l’avocat commis d’office de la possibilité de demander la désignation d’un autre avocat pour former un tel pourvoi mais n’a fait aucune demande dans ce sens. Dès lors, il convient de déclarer ce grief irrecevable en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3. Le requérant cite l’article 8 de la Convention et se plaint d’une atteinte au droit au respect de sa vie privée. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de l’article 8 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président