SZYWALA c. POLOGNE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
SZYWALA c. POLOGNE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 61782/00 prezentate de Jacek SZYWAŁA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 5 iulie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Pellonpäää Traja Garlicki Borrego, Mijović, judecători și dnii O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 septembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Jacek Szywała, este un resortisant polonez, născut în 1961 și rezident la Łowicz. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 octombrie 1998, reclamantul, suspectat de furt, a fost arestat și, la 30 octombrie 1998, pus în detenție provizorie până la 26 noiembrie 1998. La 8 decembrie 1998, instanța regională a declarat fără obiect acțiunea reclamantului care contestă punerea sa în detenție pe motivul că termenul pentru care a fost dispusă a expirat. Această decizie a fost notificată reclamantului la 11 decembrie 1998. La 25 ianuarie 1999, tribunalul de district a prelungit durata detenției provizorii a reclamantului până la 1 aprilie 1999. Instanța își motivează decizia prin faptul că, ținând cont de mărturiile adunate, era probabil ca acesta să fie autorul faptelor și să retindă faptul că reclamantul nu avea un domiciliu fix. La 18 februarie 1999, instanța regională a respins cererea reclamantului. La 9 august 1999, tribunalul de district l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani, decizie confirmată în apel la 21 noiembrie 2000. La 3 ianuarie 2001, avocatul reclamantului desemnat din oficiu în cadrul procedurii în fața instanțelor judecătorești de primă instanță din statul membru în cauză era mai competent să îl reprezinte în procedura de casare și i-a precizat necesitatea de a face o nouă cerere de desemnare a unui avocat din oficiu pentru a forma un recurs în casație. Lai nu a făcut nicio cerere în acest sens și nu a formulat recurs în casație. La 18 octombrie 2002, educatorul casei de judecată, la cererea instanței regionale care a luat o decizie cu privire la cererea de grație a celui de al treilea, a dat un aviz cu privire la comportamentul prizonierului. Aici a precizat că a avut tendințe homosexuale, că a avut un comportament conflictual, că a fost obsedat într-un mod exagerat ( przesadnie ugrzeczniony ), insistând (natarczywy) și revânzător. Laducatorul l-a numit, de asemenea, de La 7 ianuarie 2003, tribunalul regional a respins cererea de grațiere a celui căruia i s-a adresat cererea pe motiv că comportamentul reclamantului de la condamnarea sa și avizul negativ al autorităților penitenciare nu au îndeplinit condițiile necesare pentru a beneficia de aceasta. Reclamantul a inițiat o acțiune în conformitate cu viața privată împotriva educatorului care l-a acuzat că nu a inclus informații pozitive privind comportamentul său, că nu l-a informat cu privire la redactarea avizului, că nu i-a comunicat acestuia astfel încât să poată solicita rectificarea acestuia și că și-a dezvăluit orientarea sexuală. La 11 decembrie 2003, tribunalul regional a respins cererea de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; că avizul în cauză rămâne confidențial și la adresa vieții private nu poate fi măsurat decât în raport cu reacția pe care o declarație făcută în societate și nu prin percepția subiectivă a persoanei vizate; că reclamantul nu a demonstrat în ce mod avizul i-a cauzat un prejudiciu și, în cele din urmă, că persoana în cauză nu își ascunde preferințele sexuale. Instanțele au subliniat, de asemenea, faptul că reclamantul nu a contestat în temeiul articolului 102 alineatul (10) din Codul de execuție a sentinței la data la care a avut posibilitatea, în măsura în care dosarul său a luat cunoștință de acest lucru. În ceea ce îl privește, reclamantul a afirmat că a avut cunoștință de aviz după respingerea cererii sale de grație. Prin urmare, în opinia sa, întrucât orice contestație nu se aplică, el ar fi ales să inițieze o acțiune în conformitate cu viața privată în fața instanțelor civile. La 17 august 2004, tribunalul de apel îi desemnează reclamantului un avocat din oficiu pentru a formula un recurs în casație. La 21 septembrie 2004, într-o scrisoare motivată corespunzător, avocatul a explicat motivele pentru care un astfel de recurs ar fi întemeiat în mod incorect. Dreptul intern relevant la art. 102 alineatul (10) din Codul de executare a pedepselor precizează că condamnatul are dreptul în special la (...) 10. să depună concluzii, plângeri și cereri în fața organismului competent pentru a cunoaște și să le depună, în lipsa altor persoane, în fața administrației casei de judecată, în fața responsabililor de administrare a teritoriului, la instanța de executare a pedepselor, a procurorului și a procurorului general Ombudsmann GrieFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul pune în discuție dreptul întemeiat al detenției sale și consideră, de asemenea, că faptul că autoritățile nu au tratat recursul său împotriva deciziei de detenție în termenul limită la care a fost privat de posibilitatea de a o contesta într-un mod eficient. Citând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul declară absența de echitate a procedurii privind acuzațiile penale îndreptate împotriva sa. Invocând art. 8 din Convenție, în esență, ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Reclamantul citează art. 5 din Convenție și contestă, pe de o parte, temeinicia deciziei de a-l pune în detenție provizorie. Pe de altă parte, el se plânge că autoritățile nu au tratat în timp util recursul său împotriva deciziei de detenție și au declarat, în consecință, fără obiect, ceea ce ar priva de posibilitatea de a contesta în mod eficient această decizie. Curtea constată că recursul la decizia de arest provizoriu a reclamantului a fost declarat fără obiect de către instanța regională la data de 8 decembrie 1998. Decizia a fost notificată la data de 11 decembrie 1998, adică cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea. Prin urmare, este necesar să se declare obiecțiile întemeiate pe art. 5 inadmisibile în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (2) Recurentul, citând art. 6 din Convenție, cu privire la absența unei absențe a unei legalități a procedurii privind acuzațiile penale îndreptate împotriva sa. Curtea constată că reclamantul nu a formulat un recurs în casație împotriva deciziei Tribunalului Regional din 21 noiembrie 2000 pronunțată cu privire la fondul litigiului nu a epuizat căile de atac deschise în dreptul polonez. În special, aceasta subliniază faptul că persoana în cauză a fost informată de către avocat din oficiu cu privire la posibilitatea de a solicita desemnarea unui alt avocat pentru a forma un astfel de recurs, dar nu a făcut nicio cerere în acest sens. Prin urmare, este necesar să se declare inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. (3) Reclamantul citează art. 8 din Convenție și se plânge de o încălcare a dreptului la respectarea vieții sale private. În situația actuală a dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Restaurează examinarea de către reclamant a articolului 8 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O acuarelă Nichols Bratza Președinte