SZYWALA c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 61782/00 prezentată de Jacek SZYWAŁA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 20 iunie 2006 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Traja Pavlovschi Garlicki, Mijović, judecători și dl T.L. Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea de mai sus formulată la 7 septembrie 1999, având în vedere decizia parțială din 5 iulie 2005, având în vedere decizia de a aplica procedura prevăzută la art. 29 alin. Reclamantul, dl Jacek Szywała, este cetățean polonez, născut în 1961 și rezident în Warszawa. Guvernul polonez ( mai mult decât) este reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 octombrie 1998, reclamantul, suspectat de furt, a fost arestat și, la 30 octombrie 1998, La 8 decembrie 1998, instanța regională a declarat fără obiect acțiunea reclamantului care contestă punerea sa în detenție pe motiv că termenul pentru care a fost dispusă a expirat. Această decizie a fost notificată reclamantului la 11 decembrie 1998. La 25 ianuarie 1999, tribunalul de district a prelungit durata detenției provizorii a reclamantului până la 1 aprilie 1999. Instanța își motivează decizia prin faptul că, ținând cont de mărturiile adunate, era probabil ca persoana în cauză să fie autorul faptelor și să rețină declarația de pericol de evadare în măsura în care reclamantul nu avea un domiciliu fix. La 18 februarie 1999, instanța regională a respins cererea reclamantului. La 9 august 1999, tribunalul de district l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani, decizie confirmată în apel la 21 noiembrie 2000. La 3 ianuarie 2001, avocatul reclamantului desemnat din oficiu în cadrul procedurii în fața instanțelor judecătorești de primă instanță din statul membru în cauză era mai competent să îl reprezinte în procedura de casare și i-a precizat necesitatea de a face o nouă cerere de desemnare a unui avocat din oficiu pentru a forma un recurs în casație. Lai nu a făcut nicio cerere în acest sens și nu a formulat recurs în casație. La 18 octombrie 2002, educatorul casei de judecată, la cererea instanței regionale care a solicitat să se pronunțe asupra cererii de grațiere a celui de al treilea, a dat un aviz cu privire la comportamentul prizonierului. Aici a precizat că: a avut tendințe homosexuale, că a avut un comportament conflictual, că a fost obsedat într-un mod exagerat ( przesadnie ugrzeczniony ), insistând (natarczywy) și revânzător. Laducatorul l-a numit, de asemenea, de La 7 ianuarie 2003, tribunalul regional a respins cererea de grațiere a celui căruia i s-a adresat cererea pe motiv că comportamentul reclamantului de la condamnarea sa și avizul negativ al autorităților penitenciare nu au îndeplinit condițiile necesare pentru a beneficia de aceasta. Reclamantul a inițiat o acțiune în conformitate cu viața privată împotriva educatorului care l-a acuzat că nu a inclus informații pozitive privind comportamentul său, că nu l-a informat cu privire la redactarea avizului, că nu i-a comunicat acestuia astfel încât să poată solicita rectificarea acestuia și că și-a dezvăluit orientarea sexuală. La 11 decembrie 2003, tribunalul regional a respins cererea de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; că avizul în cauză rămâne confidențial și la adresa vieții private nu poate fi măsurat decât în raport cu reacția pe care o declarație făcută în societate și nu prin percepția subiectivă a persoanei vizate; că reclamantul nu a demonstrat în ce mod avizul i-a cauzat un prejudiciu și, în cele din urmă, că persoana în cauză nu își ascunde preferințele sexuale. Instanțele au subliniat, de asemenea, faptul că reclamantul nu a contestat în temeiul articolului 102 alineatul (10) din Codul de execuție a sentinței la data la care a avut posibilitatea, în măsura în care dosarul său a luat cunoștință de acest lucru. În ceea ce îl privește, reclamantul a afirmat că a avut cunoștință de aviz după respingerea cererii sale de grație. Prin urmare, în opinia sa, întrucât orice contestație nu se aplică, el ar fi ales să inițieze o acțiune în conformitate cu viața privată în fața instanțelor civile. La 17 august 2004, tribunalul de apel îi desemnează reclamantului un avocat din oficiu pentru a formula un recurs în casație. La 21 septembrie 2004, într-o scrisoare motivată corespunzător, avocatul a explicat motivele pentru care un astfel de recurs ar fi întemeiat în mod incorect. Dreptul intern relevant la art. 102 alineatul (10) din Codul de executare a pedepselor precizează că condamnatul are dreptul în special la (...) 10. să depună concluzii, plângeri și cereri în fața organismului competent pentru a cunoaște și să le depună, în lipsa altor persoane, în fața administrației casei de judecată, în fața responsabililor de administrare a acestora, la instanța de executare a pedepselor, a procurorului și a procurorului general Ombudsmann GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, în esență, Comisia consideră că divulgarea orientării sale sexuale și a calificativelor care descriu personalitatea sa conținută într-un aviz destinat să se pronunțe asupra cererii sale de grație nu erau necesare într-o societate democratică. Guvernul și-a prezentat observațiile în termenul limită stabilit. Întrucât Õ a solicitat acordarea de asistență judiciară într-o scrisoare din 9 martie 2006, modulului i s-a solicitat să furnizeze documente corespunzătoare pentru a-și susține cererea. Cu toate acestea, reclamantul nu a răspuns la scrisoarea din 9 martie sau la niciuna dintre scrisorile recomandate cu confirmare de primire adresate ulterior la 5 aprilie și 21 aprilie 2006, în pofida avertismentului pe care Curtea l-ar putea considera că nu mai dorește să își continue cererea și să o elimine din rol. Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 37 alineatul (1). Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine, Curtea consideră că Õ nicio împrejurare specială care afectează respectarea drepturilor garantate de convenție și a protocoalelor sale nu justifică continuarea examinării cererii. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție decide să elimine restul cererii de rol. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n

o

61782/00

présentée par Jacek SZYWAŁA

contre la Pologne

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 20 juin 2006 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

J.

Casadevall

,

G.

Bonello

,

K.

Traja

,

S.

Pavlovschi

,

L.

Garlicki,

M

me

L.

Mijović,

juges

,

et de M.

T.L.

Early,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 7 septembre 1999,

Vu la décision partielle du 5 juillet 2005,

Vu la décision d’appliquer la procédure prévue à l’article 29 § 3 de la Convention

;

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Jacek Szywała, est un ressortissant polonais, né en 1961 et résidant à Warszawa. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 27 octobre 1998, le requérant, soupçonné de vol fut arrêté et, le 30

octobre 1998, placé en détention provisoire jusqu’au 26 novembre 1998.

Le 8 décembre 1998, le tribunal régional déclara sans objet le recours du requérant contestant sa mise en détention au motif que le délai pour lequel elle avait été ordonnée avait expiré. Cette décision fut notifiée au requérant le 11 décembre 1998.

Le 25 janvier 1999, le tribunal de district prolongea la durée de la détention provisoire du requérant jusqu’au 1

er

avril 1999. Le tribunal motiva sa décision par le fait qu’au vu des témoignages rassemblés, il était probable que l’intéressé soit l’auteur des faits et retint l’argument de danger de fuite dans la mesure où le requérant n’avait pas de domicile fixe. Le 18 février 1999, le tribunal régional rejeta l’appel du requérant.

Le 9 août 1999, le tribunal de district reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine privative de liberté de trois ans, décision confirmée en appel le 21 novembre 2000.

Le 3 janvier 2001, l’avocat du requérant désigné d’office dans la procédure devant les tribunaux de première instance l’informa qu’il n’était plus compétent pour le représenter dans la procédure de cassation et lui précisa la nécessité de faire une nouvelle demande de désignation d’un avocat d’office pour former un pourvoi en cassation. L’intéressé ne fit aucune demande dans ce sens et ne forma pas de pourvoi en cassation.

Le requérant purge plusieurs peines de prison. Le 18 octobre 2002, l’éducateur de la maison d’arrêt, à la demande du tribunal régional appelé à statuer sur la demande de grâce de l’intéressé, rendit un avis sur le comportement du prisonnier. Il y précisa que l’intéressé avait des tendances homosexuelles, qu’il avait un comportement conflictuel, qu’il était obséquieux de manière exagérée (

przesadnie ugrzeczniony

), insistant (

natarczywy

) et revendicateur. L’éducateur le qualifia également de «

visqueux au contact

» (

lepki w kontakcie

) et conclut qu’au vu de ses penchants homosexuels il appartenait à la catégorie de «

prisonniers victimes

» (

skazanych poszkodowanych

).

Le 7 janvier 2003, le tribunal régional repoussa la demande de grâce de l’intéressé au motif que le comportement du requérant depuis sa condamnation et l’avis négatif des autorités pénitentiaires ne remplissaient pas les conditions nécessaires pour en bénéficier.

Le requérant engagea une action en respect de la vie privée à l’encontre de l’éducateur lui reprochant de ne pas avoir inclus des informations positives sur son comportement, de ne pas l’avoir informé de la rédaction de l’avis, de ne pas le lui avoir communiqué de sorte à ce qu’il puisse demander sa rectification et d’avoir révélé son orientation sexuelle.

Le 11 décembre 2003, le tribunal régional rejeta la demande de l’intéressé, décision confirmée en appel le 15 juillet 2004. Les juges relevèrent que l’avis rendu n’était qu’un des éléments parmi d’autres pris en compte au moment de l’examen de la demande de grâce

; que chaque avis comporte des éléments subjectifs dans la mesure où il doit refléter les observations de l’éducateur

; que l’avis en question reste confidentiel et l’atteinte à la vie privée ne peut être mesurée que par rapport à la réaction qu’une déclaration produit dans la société et non par la perception subjective de l’individu concerné

; que le requérant n’a pas prouvé de quelle manière l’avis lui avait causé un préjudice et enfin que l’intéressé ne cachait pas ses préférences sexuelles.

Les tribunaux soulignèrent également le fait que le requérant n’avait pas contesté sur le fondement de l’article 102 § 10 du code de l’exécution des peines l’avis alors qu’il en avait la possibilité dans la mesure où son dossier indiquait qu’il en avait pris connaissance. Le requérant, quant à lui, affirme avoir eu connaissance de l’avis après le rejet de sa demande de grâce. Dès lors, selon lui, toute contestation étant sans objet, il aurait choisi d’engager une action en respect de la vie privée devant les tribunaux civils.

Le 17 août 2004, la cour d’appel désigna au requérant un avocat d’office pour former un pourvoi en cassation. Le 21 septembre 2004, dans un courrier dûment motivé, l’avocat exposa les raisons pour lesquelles un tel pourvoi serait mal fondé.

Le droit interne pertinent

L’article 102 § 10 du code de l’exécution des peines précise

:

«

Le condamné a droit en particulier à

:

(...)

»

GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, l’intéressé estime en substance que la divulgation de son orientation sexuelle et les qualificatifs décrivant sa personnalité contenus dans un avis destiné à statuer sur sa demande de grâce n’étaient pas nécessaires dans une société démocratique.

EN DROIT

Le 5 juillet 2005, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur.

Le Gouvernement a présenté ses observations dans le délai imparti.

Étant donné que l’intéressé avait sollicité l’octroi de l’assistance judicaire, dans une lettre en date du 9 mars 2006, il a été prié par le Greffe de fournir des pièces appropriées pour étayer sa demande.

Cependant, le requérant n’a répondu ni au courrier du 9 mars ni à aucune des lettres recommandées avec accusé de réception lui ayant adressées par la suite les 5 avril et 21 avril 2006, ceci malgré l’avertissement que la Cour pourrait considérer qu’il ne souhaitait plus poursuivre sa requête et rayer cette dernière du rôle.

Dès lors, la Cour constate que les conditions posées par l’article 37 § 1 sont remplies. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1

in fine

, elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles ne justifie de poursuivre l’examen de la requête.

Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention

;

Décide

de rayer le restant de la requête du rôle.

T.L. Early

Nicolas

Bratza

Greffier

Président