WINIAREK c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23115/05 prezentate de Dariusz WINIAREK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 12 decembrie 2006 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Pellonpäää Pavlovski Garlicki Mijović, domnii Šikuta, judecători și dnii T.L. early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 iunie 2005, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFICIENTUL, dl Dariusz Winiarek, este un resortisant polonez, născut în 1978 și cu reședința în pregătit. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura penală îndreptată împotriva reclamantului La 18 august 1997, reclamantul a fost arestat de poliție și pus sub acuzare pentru intrare prin efracție într-un apartament particular și furtul diverselor obiecte. El a fost imediat eliberat, dar Parchetul a deschis o anchetă împotriva reclamantului și a complicilor săi. La 20 august 1997, reclamantul a fost informat cu privire la acuzații. În iulie 1998, Parchetul a depus un act de acuzare la Tribunalul Districtual Gdansk. Prima ședință stabilită la 1 decembrie 1998 a fost amânată la 27 ianuarie 1999. La 3 martie 1999, tribunalul a respins cererea reclamantului de recuzare a judecătorului însărcinat cu cauza. Apoi, tribunalul a fost amânat la data de 21 iunie 1999. Apoi, cea stabilită la 1 decembrie 1999 a fost amânată până la 7 ianuarie 2000 din cauza absenței nejustificate a martorilor. octombrie 2000 din cauza necomparării unuia dintre inculpați. Apoi, cea din 2 octombrie a fost amânată la 13 decembrie 2000, cei doi inculpați, printre care și reclamantul, încarcerați în cadrul unei alte proceduri penale, care nu au fost duși la tribunal. Lanțul din 23 februarie 2001 a fost amânat din cauza necesității de a cita un martor. Pe de altă parte, din nou, reclamanta și complicii săi nu au fost conduse de la casa de arestare în lanț. La tribunal 17 aprilie 2001 a fost amânată la 29 mai din cauza absenței apărătorilor. Următoarele audieri au avut loc la 11 iunie și 8 august 2001. La data de 9 octombrie 2001 a fost amânată la 18 decembrie din cauza absenței martorilor. Apoi, audierile prevăzute pentru 7 ianuarie, 13 februarie și 23 aprilie 2002 au fost amânate, la rândul lor, unul dintre inculpații care nu au fost duși de la casa de judecată la tribunal și celălalt nu au fost înștiințate corespunzător de data înfățișării. La 18 iunie 2002, judecătorul a primit martorii. La 10 iulie 2002, tribunalul a amânat în instanță data de 10 septembrie din cauza absenței martorilor și a unuia dintre inculpați, precum și din cauza vacanței judiciare. La data de 28 aprilie 2003 a fost amânată din cauza absenței a doi dintre inculpați, alții decât reclamantul. La 7 august 2003 a fost, de asemenea, amânat, la unul dintre inculpații care nu au fost reținuți și la celălalt nu au fost anunțați de la data la care au fost inculpați. La 20 octombrie 2003 a fost amânat. La 7 noiembrie 2003, judecătorul a decis să lanseze un mandat de cercetare împotriva a doi dintre inculpați pe motiv că nu mai prezentau audieri. La 8 decembrie 2003, procedura a fost suspendată, inculpații în cauză fiind căutați de poliție. La 20 februarie 2004, instanța a anulat mandatul de cercetare privind unul dintre inculpați. La 5 aprilie 2004, procedura a fost reluată. La 9 iunie 2004, instanța a anulat mandatul de cercetare în privința celuilalt acuzat. Audierile stabilite la 12 iulie și 19 august 2004 au fost amânate, iar acuzații nu au fost conduși de poliția din casa de judecată unde erau închiși. La 23 septembrie, 21 octombrie, 23 noiembrie, 21 decembrie 2004 și 15 ianuarie 2005, tribunalul a ținut audierea. La o dată necunoscută, reclamantul a formulat o acțiune care critică durata procedurii. La 28 decembrie 2004, instanța regională s-a pronunțat asupra acțiunii menționate. El a constatat depășirea termenului rezonabil, dar a refuzat să dea reclamantului o despăgubire a acestui șef. Printr-o hotărâre pronunțată la 10 ianuarie 2005, Tribunalul Districtual Gdansk l-a recunoscut pe reclamantul vinovat și l-a condamnat la o pedeapsă de doi ani de condamnare penală. La 4 aprilie 2005, avocatul reclamantului a interjetat apelul. La 17 ianuarie 2006, Tribunalul Regional a infirmat hotărârea Tribunalului de District și a trimis dosarul pentru reconsiderare. La 24 martie 2006 a fost amânată până la 10 mai la cererea exprimată de avocatul reclamantului. La o dată necunoscută, pentru a doua oară, reclamantul a introdus o acțiune care critică durata procedurii. La 8 mai 2006, Tribunalul Regional s-a pronunțat cu privire la acțiunea în cauză și-a limitat examinarea la perioada care s-a scurs din ziua în care a luat o hotărâre cu privire la prima acțiune a reclamantului și, în această măsură, a respins cererea conform căreia, începând din acea zi, procedura se desfășurase imediat. (2) La 12 decembrie 1998, în cazul în care reclamantul nu a fost reținut într-o instituție de corecție, în timp ce acesta era închis în cadrul procedurii penale descrise mai sus, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de detenție penală cu o durată necunoscută. Potrivit opiniei sale, la 10 noiembrie 1999, autoritățile ar fi luat o decizie conform căreia ar fi trebuit să urmeze, într-o instituție de corecție specializată, un tratament terapeutic pentru deținuții cu probleme mentale, dar nu ar fi fost niciodată transferat la instituția respectivă și a rămas la casa de nebuni. Prin urmare, s-ar fi privat de un tratament de care ar fi putut beneficia dacă ar fi fost lămurit într-o instituție penitenciară adecvată. Dreptul și practica internă relevantă la 17 septembrie 2004 a intrat în vigoare legea adoptată la 17 iunie 2004, care a introdus în sistemul juridic polonez o cale de atac împotriva lungimii excesive a procedurilor judiciare (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieusadniej zwłoki). L În plus, persoana interesată poate solicita ca autoritățile să ia măsurile corespunzătoare pentru a accelera procedura și poate solicita acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-ar fi suferit ca urmare a duratei procedurii. În conformitate cu art. 12 din Legea din 2004, Tribunalul respinge acțiunea în cazul în care nu se poate face recurs. În schimb, în cazul în care soluționează acțiunea, instanța constată că procedura care face obiectul acesteia a trecut printr-o perioadă excesivă de timp. În plus, la cererea formulată de către instanța în cauză, instanța poate suma instanța pusă în discuție pentru a efectua actele de procedură corespunzătoare în termenul stabilit. Atunci când acceptă acțiunea, instanța poate, la cererea formulată de către persoana în cauză, să acorde acestuia din urmă o sumă maximă de 10000 PLN, aceasta trebuind să fie plătită de către statul sau de către procurorul judiciar în cazul în care este pusă în discuție inacțiunea acestuia din urmă. În cazul în care statului îi revine obligația de a plăti suma în cauză, suma care trebuie plătită se plătește pe propriul buget al instanței în cauză. GRIFS Citând în esență la art. 3, reclamantul se plânge că nu a fost plasat într-o instituție penitenciară adecvată stării sale de sănătate, în caz contrar nu a putut beneficia de un tratament terapeutic adecvat. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul contestă durata procedurii penale. Citând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de eficiența celor două acțiuni pe care le-a folosit pentru a se plânge de durata procedurii. (1) Citând în esență art. 3, reclamantul se plânge că, din motive imputabile autorităților, nu a putut beneficia în timpul încarcerării sale de un tratament adecvat stării sale de sănătate. Curtea constată, pe de o parte, că f un c ț i o n are a reclamantului nu a fost reținută de niciun document care să demonstreze veridicitatea afirmațiilor sale și, pe de altă parte, că nu s-a dovedit a fi făcut nici un demers în vederea executării deciziei în temeiul căreia trebuia să urmeze tratamentul terapeutic în cauză. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cauza este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. (2) Citând art. 6 alin. (1) reclamantul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa. Invocând art. 13 din Convenție, el se plânge, de asemenea, de eficiența acțiunilor pe care le-a introdus în temeiul legii din 2004 pentru a se plânge de durata acestei proceduri. Art. 6 alin. (1), în dispozițiile sale relevante, se citește astfel: □ Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale (...). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului prevăzute la articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenția Declare T.L. Early Nicolas Bratza Moduleer Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

23115/05

présentée par Dariusz WINIAREK

contre la Pologne

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 12 décembre 2006 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

J.

Casadevall

,

M.

Pellonpää

,

S.

Pavlovschi

,

L.

Garlicki

,

M

me

L.

Mijović,

MM.

J.

Šikuta,

juges

,

et de M. T.L.

early,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 juin 2005,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Dariusz Winiarek, est un ressortissant polonais, né en 1978 et résidant à Gdańsk.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 18 août 1997, le requérant fut arrêté par la police et mis en examen pour avoir pénétré avec effraction dans l’appartement d’un particulier et y avoir volé divers objets. Il fut aussitôt libéré mais le parquet ouvrit une enquête à l’encontre du requérant et de ses complices.

Le 20 août 1997, le requérant se vit notifier les chefs d’inculpation.

En juillet 1998, le parquet déposa un acte d’accusation auprès du tribunal de district de Gdansk.

La première audience fixée au 1

er

décembre 1998 fut reportée au 27

janvier 1999.

Le 3 mars 1999, le tribunal rejeta la demande du requérant tendant à la récusation du juge chargé de l’affaire. Ensuite, le tribunal tint l’audience.

L’audience prévue pour le 21 juin 1999 fut ajournée au 26 juillet 1999.

Ensuite, celle fixée au 1

er

décembre 1999 fut reportée au 7 janvier 2000 en raison de l’absence injustifiée des témoins.

L’audience prévue pour le 13 septembre 2000 fut ajournée jusqu’au 2

octobre 2000 en raison de la non-comparution de l’un des accusés. Ensuite, celle du 2 octobre fut à son tour reportée au 13 décembre 2000, les deux accusés, dont le requérant, incarcérés dans le cadre d’une autre procédure pénale, n’ayant pas été conduits à l’audience.

L’audience du 23 février 2001 fut reportée en raison de la nécessité de citer un témoin. Par ailleurs, encore une fois le requérant et ses complices ne furent pas conduits de la maison d’arrêt à l’audience.

L’audience du 17 avril 2001 fut reportée au 29 mai en raison de l’absence des défenseurs.

Les audiences suivantes se tinrent les 11 juin et 8 août 2001.

L’audience fixée au 9 octobre 2001 fut reportée au 18 décembre en raison de l’absence des témoins. Ensuite, les audiences prévues pour les 7

janvier, 13 février et 23 avril 2002 furent à leur tour reportées, l’un des accusés n’ayant pas été conduit de la maison d’arrêt au tribunal et l’autre n’ayant pas été correctement avisé de la date de l’audience.

Le 18 juin 2002, le juge entendit les témoins.

Le 10 juillet 2002, le tribunal reporta l’audience au 10 septembre en raison des absences des témoins et de l’un des accusés ainsi qu’à cause des vacances judiciaires.

L’audience fixée au 28 avril 2003 fut reportée en raison de l’absence de deux des accusés autres que le requérant.

L’audience du 7 août 2003 fut également reportée, l’un des accusés n’ayant pas comparu et l’autre n’ayant pas été avisé de la date de l’audience.

L’audience du 20 octobre 2003 fut reportée.

Le 7 novembre 2003, le juge décida de lancer un mandat de recherche à l’encontre de deux des accusés au motif qu’ils ne comparaissaient plus aux audiences.

Le 8 décembre 2003, la procédure fut suspendue, les accusés en question étant recherchés par la police.

Le 20 février 2004, le tribunal annula le mandat de recherche concernant l’un des accusés.

Le 5 avril 2004, la procédure fut reprise.

Le 9 juin 2004, le tribunal annula le mandat de recherche à l’égard de l’autre accusé.

Les audiences fixées aux 12 juillet et 19 août 2004 furent reportées, les accusés n’ayant pas été conduits par la police de la maison d’arrêt où ils étaient incarcérés.

Les 23 septembre, 21 octobre, 23 novembre, 21 décembre 2004 ainsi que 15 janvier 2005, le tribunal tint audience.

À une date inconnue, le requérant forma un recours critiquant la durée de la procédure. Le 28 décembre 2004, le tribunal régional se prononça sur ledit recours. Il constata le dépassement du délai raisonnable mais refusa d’octroyer au requérant une indemnité de ce chef estimant que l’intéressé n’avait subi aucun préjudice du fait de la longueur de la procédure.

Par un jugement prononcé le 10 janvier 2005, le tribunal de district de Gdansk reconnut le requérant coupable et le condamna à une peine de deux années de réclusion criminelle.

Le 4 avril 2005, l’avocat du requérant interjeta appel.

Le 17 janvier 2006, le tribunal régional infirma le jugement du tribunal de district et renvoya le dossier pour reconsidération.

L’audience prévue pour le 24 mars 2006 fut reportée au 10 mai à la demande exprimée par l’avocat du requérant.

À une date inconnue, pour la deuxième fois, le requérant introduisit un recours critiquant la durée de la procédure.

Le 8 mai 2006, le tribunal régional se prononça sur le recours en question. Il limita son examen à la période qui s’était écoulée depuis le jour où il avait statué sur le premier recours du requérant et dans cette mesure rejeta la demande estimant que depuis ce jour-là la procédure se déroulait promptement.

Le 12 décembre 1998, alors qu’il était incarcéré dans le cadre de la procédure pénale décrite ci-dessus, le requérant fut condamné, à l’issue d’une autre procédure pénale, à une peine de réclusion criminelle d’une durée inconnue.

Selon ses dires, le 10 novembre 1999, les autorités auraient pris une décision en vertu de laquelle il devait suivre, dans un établissement pénitentiaire spécialisé, un traitement thérapeutique destiné à des prisonniers présentant des troubles mentaux. Or, il n’aurait jamais été transféré vers ledit établissement et demeura à la maison d’arrêt. De ce fait, on l’aurait privé d’un traitement dont il aurait pu bénéficier si on l’avait placé dans un établissement pénitentiaire approprié.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le 17 septembre 2004, est entrée en vigueur la loi adoptée le 17 juin 2004, qui a introduit dans le système juridique polonais une voie de recours contre la longueur excessive des procédures judiciaires

(Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki).

L’article 2 de ladite loi lu conjointement avec l’article 5 dispose qu’une partie à une procédure qui est pendante peut saisir le tribunal compétent d’une action tendant au constat de la durée excessive de la procédure. De surcroît, la personne intéressée peut demander que les mesures appropriées soient prises par les autorités afin d’accélérer la marche de la procédure. Il lui est également possible de demander l’octroi d’une indemnité destinée à compenser le préjudice qu’elle aurait pu subir du fait de la durée de la procédure.

Aux termes de l’article 12 de la loi de 2004,

le tribunal rejette le recours lorsqu’il s’avère infondé. En revanche, lorsqu’il accueille le recours, le tribunal constate que la procédure qui en fait l’objet a connu une durée excessive. De plus, à la demande formulée par l’intéressé, le tribunal peut sommer la juridiction mise en cause d’accomplir les actes de procédure appropriés dans le délai imparti. Lorsqu’il accueille le recours, le tribunal peut, à la demande formulée par l’intéressé, octroyer à ce dernier une indemnité d’un montant maximal de 10.000 PLN, celle-ci devant être versée par l’État ou par l’huissier de justice dans le cas où l’inaction de ce dernier est mise en cause. Dans le cas où il incombe à l’État de payer l’indemnité en question, la somme à verser est acquittée sur le propre budget du tribunal mis en cause.

GRIEFS

Citant en substance l’article 3, le requérant se plaint de n’avoir pas été placé dans un établissement pénitentiaire adapté à son état de santé faute de quoi il n’a pas pu bénéficier d’un traitement thérapeutique approprié.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant conteste la durée de la procédure pénale.

Citant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’inefficacité des deux recours qu’il a utilisés pour se plaindre de la durée de la procédure.

EN DROIT

La Cour constate d’une part, que le grief du requérant n’a été étayé par aucune pièce prouvant la véracité de ses dires et d’autre part, que l’intéressé n’a pas démontré avoir fait la moindre démarche en vue de faire exécuter la décision en vertu de laquelle il devait suivre le traitement thérapeutique en question.

Au vu de ce qui précède, la Cour considère que le grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 § 3 de la Convention.

L’article 6 § 1, en ses dispositions pertinentes, se lit ainsi :

« Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...) »

L’article 13 se lit comme suit

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la présente Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale (...).

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son Règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Greffier

Président