Contardi împotriva Elveției

La originea cauzei se află o cerere (nr. 7020/02) împotriva Confederației Elveției și pe care un cetățean al acestui stat, Domnul Saverio Contardi ("reclamantul"), a sesizat Curtea pe 6 februarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de protecție a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

Reclamantul este reprezentat de doamna G. Brusa, avocat la Zürich. Guvernul elvețian ("Guvernul") este reprezentat de agentul acestuia, Domnul P. Boillat, șef al diviziei de afaceri internaționale a Oficiului Federal al Justiției.

Pe 18 august 2004, a doua secțiune a hotărât să comunice grefurile tirate de încălcarea principiului dreptății procedurii în general și egalității armelor Guvernului. Prevalându-se de dispozițiile articolului 29 § 3, a hotărât că vor fi examinate concomitent admisibilitatea și fondul cauzei.

Ca urmare a recompoziției secțiunilor, cauza a fost atribuită a patru secțiune a Curții. PE FOND I.

Pe 4 mai 1987, reclamantul a fost victima unui accident de muncă care a dus la incapacitate de a-și exercita activitatea profesională.

Pe 25 aprilie 1991, casa națională elvețiană pentru asigurări de accident ("CNA"), bazându-se pe legea privind asigurarea pentru invaliditate și pe activitatea profesională exercitată înainte de accident, alocase o rentă reclamantului. O rentă i-a fost alocată de asemenea pentru soția sa și copilul.

În 1992 și 1999, ca urmare a nașterii a doi alți copii ai reclamantului, CNA proceda la un reajustament al rentelor alocate.

Reclamantul, nemulțumit de calculele, a format un recurs împotriva deciziei CNA privind suma rentei complementare alocate ca urmare a nașterii celui de-al treilea copil al acestuia. Invoca o aplicare greșită a unei dispoziții a noii ordonnatori federale privind asigurarea pentru accidente ("ordonanța").

Pe 8 mai 2001, tribunalul administrativ al cantonului Glaris a respins recursul reclamantului cu motivul că dispoziția noii ordonnări nu se aplica reclamantului și că calculul efectuat de CNA nu suferea deci de nici un defect.

Reclamantul a introdusă un recurs de drept administrativ împotriva deciziei invocând incompatibilitatea ordonnări cu legea privind asigurarea pentru accidente, Constituția federală și Convenția.

Pe 11 și 26 iunie 2001, Tribunalul Federal al Asigurărilor a trimis o copie a recursului CNA, Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale și tribunalului administrativ al cantonului Glaris indicându-le că aveau posibilitatea de a prezenta observații. În plus, în scrisoarea sa trimisă CNA, Tribunalul Federal al Asigurărilor a anexat dosarul și a menționat un schimb de documente între aceasta și tribunalul cantonului pe care dorea să-l obțină.

Într-o scrisoare din 16 iulie 2001 adresată Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale, Tribunalul Federal al Asigurărilor a anexat dosarul cauzei. În această scrisoare, Tribunalul Federal al Asigurărilor a cerut de asemenea trimiterea documentelor primite din partea instanței cantonale.

Pe 28 august 2001, Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale a trimis observații Tribunalului Federal al Asigurărilor. Acestea conțineau un aviz motivat cu privire la fondul recursului și un aviz privind rezultatul acestuia, și anume respingerea.

Pe 31 august, Tribunalul Federal al Asigurărilor a transmis aceste observații ambelor părți în litigiu.

În scrisorile sale din 11 iulie și 31 august 2001 reclamantului, Tribunalul Federal al Asigurărilor a transmis reclamantului răspunsul părții adverse, și anume CNA, precum și poziții ale instanței inferioare și ale Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale precizând totuși că: "Schimbul normal de scrisori este acum închis. Sub rezerva instrucțiunilor, Tribunalul va proceda acum la examinarea cauzei și vă va transmite decizia în timp util."

Pe 27 noiembrie 2001, Tribunalul Federal al Asigurărilor a respins recursul reclamantului cu motivul că dispoziția invocată a noii ordonnări nu se aplica reclamantului.

Pe 17 și 21 decembrie 2001, reclamantul a cerut acces la dosarul său de lângă Tribunalul Federal al Asigurărilor.

După un prim refuz, pe 11 ianuarie 2002, Tribunalul Federal al Asigurărilor a comunicat reclamantului o schimbare minoră în decizia din 27 noiembrie 2001 și i-a transmis dosarul solicitat. II.

În cadrul procedurii de drept administrativ înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor, în principiu nu mai mult de un singur schimb de scrisori în cursul căruia alte părți și autoritățile interesate pot prezenta observații asupra recursului de drept administrativ. În conformitate cu practica, se efectuează un al doilea schimb de scrisori dacă observațiile evidențiază fapte noi a căror exactitate nu poate fi stabilită doar din dossier, și dacă pare pertinent să se schimbe noi scrisori pentru a ajunge la decizia finală. În cazul în care noi întrebări juridice sunt ridicate pentru prima dată în aceste observații, va avea loc un al doilea schimb de concluzii dacă decizia contestată nu mai poate fi bazată pe motivele avansate de jurisdicția inferioară (ATF 125 V 37, 119 V 323; 111 1a 314; 111 1a 3; 94 I 662; a se vedea de asemenea F.R. c. Elveția, nr. 37292/97, § 27, 28 iunie 2001; și Spang c. Elveția (decizie), nr. 45228/99, 4 mai 2004). PE DREPT I.

Reclamantul denunță o încălcare a principiului dreptății procedurii și, în special, a principiului egalității armelor. Se plânge în special de faptul că nu a avut posibilitatea de a răspunde observațiilor introduse la Tribunalul Federal al Asigurărilor de alte părți.

Guvernul ridică o excepție de neepuizare a căilor de recurs interne. Estimează că reclamantul ar fi putut, în cadrul procedurii înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor sau răspunde, fără a fi invitat, poziților tribunalului administrativ cantonului, CNA și Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale, sau cere acestei instanțe autorizație de a produce o scrisoare suplimentară, chiar dacă tribunalul nu ordona explicit un schimb ulterior de scrisori. Guvernul constată că reclamantul, care era asistat de un avocat, nu a utilizat nici una nici alta din aceste posibilități.

Reclamantul estimează că în decizia pronunțată de Tribunalul Federal al Asigurărilor, fraza "schimbul normal de scrisori este acum închis" semnifica explicit că acesta nu dorește alte observații din partea părților.

Reclamantul adaugă că dacă este într-adevăr posibil, în ciuda textului explicit al acestei fraze, de a trimite în orice moment corespondență Tribunalului Federal al Asigurărilor, aceasta nu înseamnă neapărat că acesta va fi luat în considerație. Ar putea chiar să i se impună o măsură disciplinară ca urmare a unei asemenea trimiteri, care-i va fi returnată cu mențiunea "necitit". În plus, în cazurile în care Tribunalul Federal al Asigurărilor dorește să procedeze la un al 2-lea schimb de scrisori, decizia sa este redactată în felul următor: "părțile sunt invitate să se pronunțe asupra recursului de drept administrativ...". În această ipoteză, o reclamant utilizează în general dreptul de a se pronunța.

Reclamantul adaugă că acest argument valabil și pentru observațiile instanței inferioare și pentru cele ale Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale.

Curtea amintește jurisprudența sa conform căreia dispozițiile articolului 35 din Convenție prescriu epuizarea doar a căilor de recurs care sunt în același timp referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate (Scordino c. Italia (nr. 2), nr. 36815/97, § 56, 15 iulie 2004).

Or, practica internă elvețiană în materia arată că ordonanța unui al doilea schimb de scrisori pentru a răspunde observațiilor unui organ administrativ sau judecătoresc înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor nu are loc decât excepțional, în special dacă observațiile evidențiază fapte noi a căror exactitate nu poate fi stabilită doar dintr-o vedere a dosarului sau în cazul în care noi întrebări juridice sunt ridicate pentru prima dată în aceste observații (a se vedea sub drept și practică interne; și Spang, precitată). În cauza, nu apare că aceste condiții fuseseră îndeplinite. Într-adevăr, Guvernul nu susține că un fapt nou sau o nouă întrebare juridică fuseseră ridicate în observațiile în cauză. Din acest motiv, și ținând seama de practica bine stabilită a Tribunalului Federal al Asigurărilor în materia, o cerere a reclamantului tindând la a răspunde observațiilor Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale ar fi fost sortită eșecului (a se vedea, pentru o situație identică, Spang, precitată).

Curtea estimează, ținând seama de cele de mai sus, că se cuvine să se respingă excepția preliminară a Guvernului pentru acest grief.

Curtea estimează că acest grief nu este manifestă nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 2. Pe fond

Guvernul susține că Tribunalul Federal al Asigurărilor nu a încălcat art. 6 § 1 neînvitând explicit reclamantul să se determine cu privire la poziții ale altor interesați. Referindu-se la jurisprudența Curții în afaceri similare (Nideröst-Huber c. Elveția, hotărâre din 18 februarie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - I, § 26; F.R. c. Elveția, precitată, § 37 și Ziegler c. Elveția, nr. 33499/96, § 37, 21 februarie 2002), Guvernul estimează că cazul de față se distinge de cele anterior judecate de Curte.

Guvernul susține că, în cauza, instanța inferioară s-a limitat doar la a indica că concluziona respingerea recursului trimitând la considerentele deciziei atacate pe care o menținea pe toate punctele fără a motiva mai amplu poziția. Pentru Guvern aceasta este o simplă trimitere la sentința pronunțată în 2-a instanță.

Potrivit acestuia, CNA, de asemenea, nu ar fi în poziția sa cu adevărat discutat recursul de drept administrativ.

Cu privire la observațiile Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale, Guvernul amintește că acestea nu emană de la un tribunal independent sau de la partea adversă, ci de la o autoritate administrativă care nu avusese o cunoaștere aprofundată a dosarului și care s-a limitată de altfel la explicații generale referitoare la modificări legislative.

Guvernul menține de asemenea că închiderea schimbului de scrisori nu era definitivă și că existau posibilități pentru un schimb extraordinar suplimentar sau alte măsuri de investigație.

Reclamantul estimează că Tribunalul Federal al Asigurărilor nu doar a omis să-i propună să răspundă observațiilor altor interesați, dar a explicat prevenit o asemenea demers prin închiderea schimbului de scrisori. Reclamantul insistă pe faptul că, oricât de mare ar fi fost conținutul observațiilor prezentate de interesați, ar fi trebuit să i se ofere posibilitatea de a comenta conținutul acestora pentru a încerca influența rezultatul cauzei. În plus, el afirmă că dacă unu din interesați ar fi dorit să renunțe la introducerea observațiilor, ar fi semnalat Tribunalului Federal al Asigurărilor.

Reclamantul estimează deci că nu se poate fi mulțumit cu practica Tribunalului Federal al Asigurărilor care constă în a presupune că, în cazul observațiilor care nu conțin elemente noi, reclamantul nu va dori să introducă observații. El estimează în sfârșit că observațiile prezentate, și în particular cele foarte detaliate introduse de Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale, au influențat rezultatul procedurii și, deci, hotărârea pronunțată în cauza.

În plus, principiul egalității armelor - unu din elementele noțiunii mai largi de proces drept - cere ca fiecare parte să i se ofere o șansă rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj net în raport cu adversarul (F.R. c. Elveția, precitată § 36).

Curtea estimează că în cauza, doar se pune problema imposibilității pentru reclamant de a reacționa observațiilor părții adverse, și anume CNA, instanței inferioare și Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale al căror putut lua cunoștință.

Noțiunea de proces drept implică în principiu dreptul pentru părți la un proces de a lua cunoștință de orice piesă sau observație prezentată judecătorului și de a o discuta (a se vedea Nideröst-Huber, precitată, §§ 23 și 24, cu referințe).

Guvernul se opune că doar observațiile în care autoritatea a luat inițiativa de a prezenta concluzii destinate să sfătuiască sau influențeze o jurisdicție trebuie supuse replicii.

Curtea constată că, chiar dacă limitate la câteva rânduri, observațiile în cauză conțineau un aviz motivat privind fondul recursului de drept administrativ, precum și un aviz privind rezultatul recursului, și anume respingerea. Aceste observații vizau deci clar influența Tribunalului Federal al Asigurărilor în decizia acestuia. Același lucru se întâmplă, în cauza, pentru cei trei interesați. Observațiile Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale conțineau într-adevăr o analiză aprofundată a problemelor legislative legate de cauza, cele ale instanței inferioare sfătuiau clar respingerea recursului și în sfârșit observațiile părții adverse indicau avizul acestora privind fondul recursului.

Curtea amintește că efectul real al observațiilor asupra deciziei Tribunalului Federal al Asigurărilor contează puțin (F.R. c. Elveția, precitată, § 37 și Ziegler, precitată, § 38). Este de altfel puțin probabil că nu le-a acordat atenție.

Nu contează nici că, din opinia Tribunalului Federal al Asigurărilor, observațiile nu prezentau nici un fapt sau argument care să nu figureze deja în decizia atacată. O asemenea apreciere aparține într-adevăr părților în litigiu, deci și reclamantului. I-a de judecat dacă un document apelează la comentariu din partea sa. Aceasta se referă la încrederea justiționarilor în funcționarea justiției, care se bazează, printre altele, pe asigurarea că-și vor fi putut exprima asupra oricărei piese versate în dosar (Ziegler, precitată, § 38).

Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte pentru a concluziona că respectarea dreptului la proces drept, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, cerea ca reclamantul să aibă posibilitatea de a comenta observațiile introduse de tribunalul cantonului, partea adversă și Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale.

Prin urmare, Curtea estimează că în cauza existat încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. B. Cu privire la accesul la dosar

Reclamantul susține că procedura înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor a încălcat principiul dreptății procedurii în general și egalității armelor prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează: "Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată echitabil (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"

Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitate

Guvernul, referindu-se la jurisprudența Curții (Cardot c. Franța, hotărâre din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 18, § 34), estimează că reclamantul nu a satisfăcut cerința epuizării căilor de recurs interne. Expune că reclamantul într-adevăr nu a cerut niciodată să consulte dosarul în cursul procedurii înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor.

Reclamantul nu se pronunță cu privire la chestiunea epuizării căilor de recurs interne privind acest grief.

Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la chestiunea epuizării căilor de recurs interne, deoarece acest grief este inadmisibil din următoarele motive.

Curtea amintește că noțiunea de proces drept implică ca fiecare parte la procedură să i se ofere o șansă rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj net în raport cu adversarul (Nideröst-Huber, precitată, § 24).

Cu toate acestea, Curtea constată că, spre deosebire de afacerea Nideröst-Huber, în care observațiile nu fuseseră comunicate reclamantului, în cauza, reclamantul bine primise o copie observațiilor altor interesați, și anume partea adversă, Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale și instanța inferioară. Se pare totuși că nu primise copia unor alte piese versate în dosar de către diferiți interesați. Cu toate acestea, în cauza, nu se poate cere din partea Tribunalului Federal al Asigurărilor să returneze orice piesă versată în dosar de diferiți interesați. În plus, reclamantul avea în orice moment posibilitatea de a se prezenta la Tribunalul Federal al Asigurărilor pentru a consulta întregul dosar.

Rezultă că acest grief este manifestă nefondat și trebuie respins în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție. II.

Reclamantul susține a fi fost victimă o încălcare a articolelor 2, 8, 12 și 14 din Convenție.

Chiar admițând că reclamantul epuizase căile de recurs interne pentru aceste griefs, Curtea estimează că acestea sunt lipsit de fundament, reclamantul nefiind cu nicio felul étayat aceste griefs înaintea Curții.

Rezultă că acest grief este manifestă nefondat și trebuie respins în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III.

Reclamantul solicită 100.000 franci elvețieni (CHF) pentru prejudiciu material susținând că încălcarea dreptății procedurii a redus șansele lui de a obține câștig de cauză în procedura în cauză. Solicită în plus 5.000 CHF pentru prejudiciul moral pe care ar fi suferit-o.

Guvernul respinge această cerere pe motiv în special că reclamantul se bazează pe un calcul de probabilități pentru a susține că în cazul unui rezultat favorabil al procedurii, ar fi avut droit la o anumită sumă.

Cu privire la prejudiciul material, Curtea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material susținut și respinge această cerere. Într-adevăr, nu-i revine Curții să speculeze asupra rezultatului eventual al unei proceduri conforme cerințelor articolului 6 § 1.

Cu privire la prejudiciul moral, Curtea estimează că, în circumstanțele cauzei, constatarea încălcării oferă o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral eventual suferit (în același sens, a se vedea, de exemplu, Ziegler, precitată, § 43). B. Cheltuieli și costuri

Reclamantul solicită de asemenea 2.500 CHF pentru cheltuielile și costurile suportate în fața jurisdicțiilor interne și 7.275,90 CHF pentru cele suportate în fața Curții.

Guvernul amintește că reclamantul nu poate pretinde decât la cheltuielile suportate de sine pentru a încerca prevenirea sau corectarea unei încălcări a Convenției. Din acest motiv, cheltuielile eventualelor proceduri efectuate după decizia internă definitivă nu sunt de luat în considerație cu excepția cazului în care sunt legate de cererea introdusă Curții. În plus, reclamantul doar parțial prezentat pretențiile cifrate și însoțite justificații relevante, după cum cere art. 60 § 2 din Regulamentul Curții. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să respingă cererea formulată de reclamant cu titlu cheltuieli și costuri sau, cu titlu subsidiare, să-i acorde o sumă de 5.000 CHF (aproximativ 3.230 euro (EUR)), ținând seama de de asemenea sumele alocate în afaceri elvețiene similare.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. În cauza și ținând seama de elementele în posesia și criteriile sus-menționate, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și costurile procedurii naționale, estimează rezonabilă suma 3.230 EUR propusă de Guvern pentru procedura înaintea Curții și o acordă reclamantului. C. Dobânzi pentru moratoriu

Curtea judecă potrivit a baza rata dobânzilor pentru moratoriu pe rata dobânzii din facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă cu privire la grievul tirat de art. 6 § 1, în ceea ce privește lipsa posibilității de a răspunde observațiilor introduse înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor de alte părți și inadmisibilă pentru restul; 2. Declară că existat încălcare a articolului 6 din Convenție; 3. Declară că o constatare de încălcare oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant; 4. Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 3.230 EUR (trei mii două sute treizeci de euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, sumă a fi convertită în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății; b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, acest montant va fi majorat cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 12 iulie 2005 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Grefier Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 7020/02) dirigée contre la Conféderation suisse et dont un ressortissant de cet Etat, M. Saverio Contardi (« le requérant »), a saisi la Cour le 6 février 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M e G. Brusa, avocat à Zürich. Le gouvernement suisse (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. P. Boillat, chef de la division des affaires internationales de l’Office fédéral de la justice.

Le 18 août 2004, la deuxième section a décidé de communiquer les griefs tirés de la violation du principe de l’équité de la procédure en général et de l’égalité des armes au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

Suite à la recomposition des sections, l’affaire a été attribuée à la quatrième section de la Cour. EN FAIT I.

Le 4 mai 1987, le requérant fut victime d’un accident de travail ayant entraîné une incapacité d’exercer son activité professionnelle.

Le 25 avril 1991, la caisse nationale suisse en matière d’accidents (« CNA »), se basant sur la loi sur l’assurance invalidité et sur l’activité professionnelle exercée avant l’accident, alloua une rente au requérant. Une rente lui fut également allouée pour sa femme et son enfant.

En 1992 et 1999, suite à la naissance de deux autres enfants du requérant, la CNA procéda à un réajustement des rentes allouées.

Le requérant, insatisfait des calculs, forma un recours contre la décision de la CNA concernant le montant de la rente complémentaire allouée suite à la naissance de son troisième enfant. Il invoquait une mauvaise application d’une disposition de la nouvelle ordonnance fédérale sur l’assurance-accidents (« l’ordonnance »).

Le 8 mai 2001, le tribunal administratif du canton de Glaris rejeta le recours du requérant au motif que la disposition de la nouvelle ordonnance ne s’appliquait pas au requérant et que le calcul effectué par la CNA ne souffrait donc d’aucun défaut.

Le requérant introduisit un recours de droit administratif contre la décision en invoquant l’incompatibilité de l’ordonnance avec la loi sur l’assurance-accidents, la Constitution fédérale et la Convention.

Les 11 et 26 juin 2001, le Tribunal fédéral des assurances envoya une copie du recours à la CNA, à l’Office fédéral des assurances sociales et au tribunal administratif du canton de Glaris en leur indiquant qu’ils avaient la possibilité de présenter des observations. De plus, dans son courrier envoyé à la CNA, le Tribunal fédéral des assurances joignit le dossier et fit mention d’un échange de documents entre elle et le tribunal cantonal qu’il souhaitait obtenir.

Dans un courrier du 16 juillet 2001 adressé à l’Office fédéral des assurances sociales, le Tribunal fédéral des assurances joignit le dossier de l’affaire. Dans ce courrier, le Tribunal fédéral des assurances demandait également l’envoi des documents reçus de la part de l’instance cantonale.

Le 28 août 2001, l’Office fédéral des assurances sociales envoya ses observations au Tribunal fédéral des assurances. Celles-ci contenaient un avis motivé sur le bien-fondé du recours ainsi qu’un avis concernant son issue, à savoir le rejet.

Le 31 août, le Tribunal fédéral des assurances transmit ces observations aux deux parties en litige.

Dans ses lettres des 11 juillet et 31 août 2001 au requérant, le Tribunal fédéral des assurances fit parvenir au requérant la réponse de la partie adverse, à savoir la CNA, ainsi que les prises de position de l’instance inférieure et de l’Office fédéral des assurances sociales en précisant toutefois que : « L’échange normal d’écritures est maintenant clos. Sous réserve d’instructions, le Tribunal va maintenant procéder à l’examen de l’affaire et vous transmettra sa décision en temps voulu. »

Le 27 novembre 2001, le Tribunal fédéral des assurances rejeta le recours du requérant au motif que la disposition invoquée de la nouvelle ordonnance ne s’appliquait pas au requérant.

Les 17 et 21 décembre 2001, le requérant demanda l’accès à son dossier auprès du Tribunal fédéral des assurances.

Après un premier refus, le 11 janvier 2002, le Tribunal fédéral des assurances communiqua au requérant un changement mineur dans la décision du 27 novembre 2001 et lui fit parvenir le dossier demandé. II.

Dans le cadre de la procédure de droit administratif devant le Tribunal fédéral des assurances, il n’y a en principe qu’un seul échange d’écritures au cours duquel les autres parties et les autorités concernées peuvent présenter leurs observations sur le recours de droit administratif. Conformément à la pratique, il est procédé à un deuxième échange d’écritures si les observations font apparaître des faits nouveaux dont l’exactitude ne peut être établie à la seule vue du dossier, et s’il apparaît pertinent d’échanger de nouvelles écritures pour parvenir à la décision finale. Dans le cas où de nouvelles questions juridiques sont soulevées pour la première fois dans ces observations, un deuxième échange de conclusions aura lieu si la décision contestée ne peut plus se fonder sur les motifs avancés par la juridiction inférieure (ATF 125 V 37, 119 V 323 ; 111 1a 314 ; 111 1a 3 ; 94 I 662 ; voir aussi F.R. c. Suisse , n o 37292/97, § 27, 28 juin 2001 ; et Spang c. Suisse (déc.), n o 45228/99, 4 mai 2004). EN DROIT I.

Le requérant dénonce une violation du principe de l’équité de la procédure et, en particulier, du principe de l’égalité des armes. Il se plaint notamment de ne pas avoir eu la possibilité de répondre aux observations introduites auprès du Tribunal fédéral des assurances par les autres parties.

Le Gouvernement soulève une exception de non-épuisement des voies de recours internes. Il estime que le requérant aurait pu, dans le cadre de la procédure devant le Tribunal fédéral des assurances soit répondre, sans y avoir été invité, aux prises de position du tribunal administratif cantonal, de la CNA et de l’Office fédéral des assurances sociales, soit demander à cette instance l’autorisation de produire une écriture supplémentaire, même si le tribunal n’avait pas expressément ordonné un échange ultérieur d’écritures. Le Gouvernement constate que le requérant, qui était assisté d’un avocat, n’a utilisé ni l’une ni l’autre de ces possibilités.

Le requérant estime que dans la décision rendue par le Tribunal fédéral des assurances, la phrase « l’échange normal d’écritures est maintenant clos » signifiait explicitement que celui-ci ne souhaitait plus d’autres observations de la part des parties.

Le requérant ajoute que s’il est effectivement possible, malgré le libellé explicite de cette phrase, d’envoyer à tout moment du courrier au Tribunal fédéral des assurances, cela ne signifie pas pour autant que celui-ci sera pris en considération. Il peut même se voir infliger une mesure disciplinaire suite à un tel envoi, qui lui sera retourné avec la mention « non lu ». De plus, dans les cas où le Tribunal fédéral des assurances souhaite procéder à un 2 ème échange d’écritures, sa décision est ainsi libellée : « les parties sont invitées à se prononcer sur le recours de droit administratif... ». Dans cette hypothèse, un requérant utilise généralement son droit à se prononcer.

Le requérant ajoute que cet argument vaut aussi bien pour les observations de l’instance inférieure que pour celles de l’Office fédéral des assurances sociales.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle les dispositions de l’article 35 de la Convention ne prescrivent l’épuisement que des recours à la fois relatifs aux violations incriminées, disponibles et adéquats ( Scordino c. Italie (n o 2) , n o 36815/97, § 56, 15 juillet 2004).

Or, la pratique interne suisse en la matière révèle que l’ordonnance d’un deuxième échange d’écritures afin de répondre aux observations d’un organe administratif ou judiciaire devant le Tribunal fédéral des assurances n’a lieu qu’exceptionnellement, notamment si les observations font apparaître des faits nouveaux dont l’exactitude ne peut être établie au seul vu du dossier ou dans le cas où de nouvelles questions juridiques sont soulevées pour la première fois dans ces observations (voir sous droit et pratique internes ; et Spang , précitée). En l’occurrence, il n’apparaît pas que ces conditions étaient réunies. En effet, le Gouvernement ne soutient pas qu’un fait nouveau ou une nouvelle question juridique avaient été soulevés dans les observations en question. De ce fait, et eu égard à la pratique du Tribunal fédéral des assurances bien établie en la matière, une demande du requérant tendant à répondre aux observations de l’Office fédéral des assurances sociales aurait été vouée à l’échec (voir, pour une situation identique, Spang , précitée).

La Cour estime, au regard de ce qui précède, qu’il y a lieu d’écarter l’exception préliminaire du Gouvernement pour ce grief.

La Cour estime que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Il convient donc de le déclarer recevable. 2. Sur le fond

Le Gouvernement soutient que le Tribunal fédéral des assurances n’a pas violé l’article 6 § 1 en n’invitant pas expressément le requérant à se déterminer sur les prises de positions des autres intéressés. Se référant à la jurisprudence de la Cour dans des affaires similaires ( Nideröst-Huber c. Suisse , arrêt du 18 février 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ I, § 26 ; F.R. c. Suisse , précité, § 37 et Ziegler c. Suisse , n o 33499/96, § 37, 21 février 2002), le Gouvernement estime que la présente affaire se distingue de celles précédemment jugées par la Cour.

Le Gouvernement argue que, dans le cas d’espèce, l’instance inférieure s’est bornée à indiquer qu’elle concluait au rejet du recours en renvoyant aux considérants de la décision attaquée qu’elle maintenait sur tous les points sans motiver plus amplement sa prise de position. Pour le Gouvernement il s’agit d’un simple renvoi au jugement rendu en 2 ème instance.

Selon lui, la CNA, de même, n’aurait pas dans sa prise de position véritablement discuté le recours de droit administratif.

Pour ce qui est des observations de l’Office fédéral des assurances sociales, le Gouvernement rappelle qu’elles n’émanent pas d’un tribunal indépendant ou de la partie adverse, mais d’une autorité administrative qui n’avait pas une connaissance approfondie du dossier et qui s’est d’ailleurs limitée à des explications générales portant sur des modifications législatives.

Le Gouvernement maintient également que la clôture de l’échange d’écritures n’était pas définitive et qu’il y avait place pour un échange extraordinaire supplémentaire ou d’autres mesures d’instruction.

Le requérant estime que le Tribunal fédéral des assurances n’a pas seulement omis de lui proposer de répondre aux observations des autres intéressés, il a explicitement empêché une telle démarche en clôturant l’échange d’écritures. Le requérant insiste sur le fait que quelle que soit la teneur des observations soumises par les intéressés, il aurait dû se voir offrir la possibilité de commenter leur contenu afin de tenter d’influencer l’issue de sa cause. De plus, il affirme que si l’un des intéressés avait souhaité renoncer à introduire des observations, il l’aurait signalé au Tribunal fédéral des assurances.

Le requérant estime ainsi qu’on ne saurait se satisfaire de la pratique du Tribunal fédéral des assurances qui consiste à supposer que, dans le cas d’observations ne contenant pas d’éléments nouveaux, le requérant ne souhaitera pas introduire d’observations. Il estime enfin que les observations présentées, et en particulier celles, très détaillées, introduites par l’Office fédéral des assurances sociales, ont influencé l’issue de la procédure et, donc, l’arrêt rendu dans sa cause.

De plus, le principe de l’égalité des armes - l’un des éléments de la notion plus large de procès équitable - requiert que chaque partie se voie offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire ( F.R. c. Suisse , précité § 36).

La Cour estime qu’en l’espèce, seul se pose le problème de l’impossibilité pour le requérant de réagir aux observations de la partie adverse, à savoir la CNA, de l’instance inférieure et de l’Office fédéral des assurances sociales dont il a pu cependant prendre connaissance.

La notion de procès équitable implique en principe le droit pour les parties à un procès de prendre connaissance de toute pièce ou observation présentée au juge et de la discuter (voir Nideröst-Huber , précité, §§ 23 et 24, avec références).

Le Gouvernement oppose que seules des observations dans lesquelles l’autorité a pris l’initiative de présenter des conclusions destinées à conseiller ou influencer une juridiction doivent être soumises à réplique.

La Cour note que, même limitées à quelques lignes, les observations en cause contenaient un avis motivé concernant le bien-fondé du recours de droit administratif, ainsi qu’un avis concernant l’issue du recours, en l’occurrence le rejet. Ces observations visaient donc clairement à influencer le Tribunal fédéral des assurances dans sa décision. Il en est de même, en l’espèce, pour les trois intéressés. Les observations de l’Office fédéral des assurances sociales contenaient en effet une analyse approfondie des problèmes législatifs liés à la cause, celles de l’instance inférieure conseillaient clairement le rejet du recours et enfin les observations de la partie adverse indiquaient leur avis concernant le bien-fondé du recours.

La Cour rappelle que l’effet réel des observations sur la décision du Tribunal fédéral des assurances importe peu ( F. R. c. Suisse , précité, § 37 et Ziegler , précité, § 38). Il est d’ailleurs peu probable qu’il ne leur ait pas porté attention.

Peu importe également que de l’avis du Tribunal fédéral des assurances, les observations ne présentaient aucun fait ou argument qui ne figure déjà dans la décision attaquée. Une telle appréciation appartient en effet aux parties en litige, donc également au requérant. C’est à lui de juger si un document appelle un commentaire de sa part. Il y va de la confiance des justiciables dans le fonctionnement de la justice, qui se fonde, entre autres, sur l’assurance d’avoir pu s’exprimer sur toute pièce versée au dossier ( Ziegler , précité, § 38).

Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que le respect du droit au procès équitable, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention exigeait que le requérant eût la possibilité de commenter les observations introduites par le tribunal cantonal, la partie adverse et l’Office fédéral des assurances sociales.

Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. B. Sur l’accès au dossier

Le requérant allègue que la procédure devant le Tribunal fédéral des assurances a violé le principe de l’équité de la procédure en général et de l’égalité des armes tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Sur la recevabilité

Le Gouvernement, se référant à la jurisprudence de la Cour ( Cardot c. France , arrêt du 19 mars 1991, série A n o 200, p. 18, § 34), estime que le requérant n’a pas satisfait à l’exigence de l’épuisement des voies de recours internes. Il expose que le requérant n’a en effet jamais demandé à consulter le dossier pendant la durée de la procédure devant le Tribunal fédéral des assurances.

Le requérant ne se prononce pas sur la question de l’épuisement des voies de recours internes concernant ce grief.

La Cour n’est pas appelée à statuer sur la question de l’épuisement des voies de recours internes, car ce grief est irrecevable pour les motifs suivants.

La Cour rappelle que la notion de procès équitable implique que chaque partie à la procédure se voie offrir la possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire ( Nideröst-Huber , précité, § 24).

Cependant, la Cour note qu’à l’inverse de l’affaire Nideröst-Huber , dans laquelle les observations n’avaient pas été communiquées au requérant, en l’espèce, le requérant a bien reçu une copie des observations des autres intéressés, à savoir la partie adverse, l’Office fédéral des assurances sociales et l’instance inférieure. Il apparaît cependant qu’il n’a pas reçu la copie de certaines autres pièces versées au dossier par les différents intéressés. On ne saurait pourtant, en l’espèce, exiger de la part du Tribunal fédéral des assurances, qu’il renvoie toute pièce versée au dossier par les divers intéressés. De plus, le requérant avait à tout moment la possibilité de se rendre au Tribunal fédéral des assurances pour y consulter l’intégralité du dossier.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. II.

Le requérant allègue avoir été victime d’une violation des articles 2, 8, 12 et 14 de la Convention.

Même en admettant que le requérant ait épuisé les voies de recours internes pour ces griefs, la Cour estime qu’ils sont dépourvus de fondement, le requérant n’ayant nullement étayés ces griefs devant la Cour

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.

Le requérant réclame 100 000 francs suisses (CHF) au titre du préjudice matériel arguant que la violation de l’équité de la procédure a réduit ses chances d’obtenir gain de cause dans la procédure en question. Il réclame en outre 5 000 CHF au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

Le Gouvernement rejette cette demande au motif notamment que le requérant se base sur un calcul de probabilités pour faire valoir qu’en cas d’issue favorable de la procédure, il aurait eu droit à une certaine somme.

Pour ce qui est du dommage matériel, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En effet, il n’appartient pas à la Cour de spéculer sur l’issue éventuelle d’une procédure conforme aux exigences de l’article 6 § 1.

Quant au dommage moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation fournit une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral éventuellement subi (dans le même sens, voir, par exemple, Ziegler , précité, § 43). B. Frais et dépens

Le requérant demande également 2 500 CHF pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 7 275,90 CHF pour ceux encourus devant la Cour.

Le Gouvernement rappelle que le requérant ne peut prétendre qu’aux frais qu’il a lui-même supportés afin d’essayer de prévenir ou de faire corriger une violation de la Convention. De ce fait, les frais d’éventuelles procédures effectuées après la décision interne définitive ne sont pas à prendre en compte à moins qu’ils ne soient liés à la requête introduite à la Cour. De plus, le requérant n’a que partiellement soumis ses prétentions chiffrées et accompagnées des justificatifs pertinents, comme l’exige l’article 60 § 2 du Règlement de la Cour. Dès lors, le Gouvernement invite la Cour à rejeter la demande formulée par le requérant à titre de frais et dépens ou, à titre subsidiaire, à lui allouer une somme de 5 000 CHF (environ 3 230 euros (EUR)), compte tenu également des sommes allouées dans des affaires suisses similaires.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale, estime raisonnable la somme de 3 230 EUR proposée par le Gouvernement pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 § 1, en ce qui concerne le manque de possibilité de répondre aux observations introduites devant le Tribunal fédéral des assurances par les autres parties et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 de la Convention ; 3. Dit qu’un constat de violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 3 230 EUR (trois mille deux cents trente euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, somme à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 juillet 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président