AFFAIRE CONTARDI c. SUISSE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Exception préliminaire rejetée (non-épuisement des voies de recours internes);Violation de l'art. 6-1 en ce qui concerne l'impossibilité de répondre aux observations des autres parties à la procédure;Irrecevable sous l'angle de l'art. 6-1 en ce qui concerne l'accès au dossier;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE CONTARDI c. SUISSE (CtEDO, 2005)
A PATRU SECȚIUNE
CAUZA CONTARDI c. ELVEȚIA
(Cererea nr. 7020/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
12 iulie 2005
DEFINITIVĂ
12/10/2005
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi retușuri de formă.
În cauza Contardi c. Elveția,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patru secțiune), ședând în completul format din:
Sir Nicolas Bratza,
președinte,
Domenii L. Wildhaber,
G. Bonello,
M. Pellonpää,
K. Traja,
J. Borrego Borrego,
Doamna L. Mijović,
judecători,
și Domnul M. O'Boyle,
grefier de secțiune,
După ce a deliberat în ședință de cameră pe 21 iunie 2005,
Pronunță hotărârea următoare, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 7020/02) împotriva Confederației Elveției și pe care un cetățean al acestui stat, Domnul Saverio Contardi ("reclamantul"), a sesizat Curtea pe 6 februarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de protecție a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").
Reclamantul este reprezentat de doamna G. Brusa, avocat la Zürich. Guvernul elvețian ("Guvernul") este reprezentat de agentul acestuia, Domnul P. Boillat, șef al diviziei de afaceri internaționale a Oficiului Federal al Justiției.
Pe 18 august 2004, a doua secțiune a hotărât să comunice grefurile tirate de încălcarea principiului dreptății procedurii în general și egalității armelor Guvernului. Prevalându-se de dispozițiile articolului 29 § 3, a hotărât că vor fi examinate concomitent admisibilitatea și fondul cauzei.
Ca urmare a recompoziției secțiunilor, cauza a fost atribuită a patru secțiune a Curții.
PE FOND
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamantul s-a născut în 1963 și locuiește la Schwanden, în Elveția.
Pe 4 mai 1987, reclamantul a fost victima unui accident de muncă care a dus la incapacitate de a-și exercita activitatea profesională.
Pe 25 aprilie 1991, casa națională elvețiană pentru asigurări de accident ("CNA"), bazându-se pe legea privind asigurarea pentru invaliditate și pe activitatea profesională exercitată înainte de accident, alocase o rentă reclamantului. O rentă i-a fost alocată de asemenea pentru soția sa și copilul.
În 1992 și 1999, ca urmare a nașterii a doi alți copii ai reclamantului, CNA proceda la un reajustament al rentelor alocate.
Reclamantul, nemulțumit de calculele, a format un recurs împotriva deciziei CNA privind suma rentei complementare alocate ca urmare a nașterii celui de-al treilea copil al acestuia. Invoca o aplicare greșită a unei dispoziții a noii ordonnatori federale privind asigurarea pentru accidente ("ordonanța").
Pe 8 mai 2001, tribunalul administrativ al cantonului Glaris a respins recursul reclamantului cu motivul că dispoziția noii ordonnări nu se aplica reclamantului și că calculul efectuat de CNA nu suferea deci de nici un defect.
Reclamantul a introdusă un recurs de drept administrativ împotriva deciziei invocând incompatibilitatea ordonnări cu legea privind asigurarea pentru accidente, Constituția federală și Convenția.
Pe 11 și 26 iunie 2001, Tribunalul Federal al Asigurărilor a trimis o copie a recursului CNA, Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale și tribunalului administrativ al cantonului Glaris indicându-le că aveau posibilitatea de a prezenta observații. În plus, în scrisoarea sa trimisă CNA, Tribunalul Federal al Asigurărilor a anexat dosarul și a menționat un schimb de documente între aceasta și tribunalul cantonului pe care dorea să-l obțină.
Într-o scrisoare din 16 iulie 2001 adresată Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale, Tribunalul Federal al Asigurărilor a anexat dosarul cauzei. În această scrisoare, Tribunalul Federal al Asigurărilor a cerut de asemenea trimiterea documentelor primite din partea instanței cantonale.
Pe 28 august 2001, Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale a trimis observații Tribunalului Federal al Asigurărilor. Acestea conțineau un aviz motivat cu privire la fondul recursului și un aviz privind rezultatul acestuia, și anume respingerea.
Pe 31 august, Tribunalul Federal al Asigurărilor a transmis aceste observații ambelor părți în litigiu.
În scrisorile sale din 11 iulie și 31 august 2001 reclamantului, Tribunalul Federal al Asigurărilor a transmis reclamantului răspunsul părții adverse, și anume CNA, precum și poziții ale instanței inferioare și ale Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale precizând totuși că:
"Schimbul normal de scrisori este acum închis. Sub rezerva instrucțiunilor, Tribunalul va proceda acum la examinarea cauzei și vă va transmite decizia în timp util."
Pe 27 noiembrie 2001, Tribunalul Federal al Asigurărilor a respins recursul reclamantului cu motivul că dispoziția invocată a noii ordonnări nu se aplica reclamantului.
Pe 17 și 21 decembrie 2001, reclamantul a cerut acces la dosarul său de lângă Tribunalul Federal al Asigurărilor.
După un prim refuz, pe 11 ianuarie 2002, Tribunalul Federal al Asigurărilor a comunicat reclamantului o schimbare minoră în decizia din 27 noiembrie 2001 și i-a transmis dosarul solicitat.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
art. 110 din Legea Federală de Organizare Judiciară este redactat după cum urmează:
"Schimb de scrisori
Dacă tribunalul ordoneaza un schimb de scrisori, comunică recursul autorității care a dictat decizia atacată și, dacă este cazul, altor părți sau interesații; dacă decizia atacată emană de la o comisie federală de recurs sau arbitraj, o autoritate cantonală de ultimă instanță sau un organism menționat la art. 98, litera h, Tribunalul Federal comunică recursul în plus autorității administrative federale care ar fi avut calitate de a recurge conform articolului 103, litera b.
Fixează în același timp un termen de răspuns și invită autoritatea care a dictat decizia atacată să-i comunice dosarul în acest termen. Poate de asemenea cere avizul autorității administrative federale care ar fi avut calitate de a recurge conform articolului 103, litera b.
Invită de asemenea autoritatea cantonală de ultimă instanță să răspundă, atunci când decizia acesteia a fost mai întâi supusă unei autorități federale inferioare și recursul atacă decizia acesteia din urmă.
Un schimb ulterior de scrisori nu are loc decât excepțional."
În cadrul procedurii de drept administrativ înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor, în principiu nu mai mult de un singur schimb de scrisori în cursul căruia alte părți și autoritățile interesate pot prezenta observații asupra recursului de drept administrativ. În conformitate cu practica, se efectuează un al doilea schimb de scrisori dacă observațiile evidențiază fapte noi a căror exactitate nu poate fi stabilită doar din dossier, și dacă pare pertinent să se schimbe noi scrisori pentru a ajunge la decizia finală. În cazul în care noi întrebări juridice sunt ridicate pentru prima dată în aceste observații, va avea loc un al doilea schimb de concluzii dacă decizia contestată nu mai poate fi bazată pe motivele avansate de jurisdicția inferioară (ATF 125 V 37, 119 V 323; 111 1a 314; 111 1a 3; 94 I 662; a se vedea de asemenea F.R. c. Elveția, nr. 37292/97, § 27, 28 iunie 2001; și Spang c. Elveția (decizie), nr. 45228/99, 4 mai 2004).
PE DREPT
I.
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA SUSȚINUTĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
A.
Cu privire la dreptul de a răspunde observațiilor altor părți în procedură
1.
Cu privire la admisibilitate
Reclamantul denunță o încălcare a principiului dreptății procedurii și, în special, a principiului egalității armelor. Se plânge în special de faptul că nu a avut posibilitatea de a răspunde observațiilor introduse la Tribunalul Federal al Asigurărilor de alte părți.
Guvernul ridică o excepție de neepuizare a căilor de recurs interne. Estimează că reclamantul ar fi putut, în cadrul procedurii înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor sau răspunde, fără a fi invitat, poziților tribunalului administrativ cantonului, CNA și Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale, sau cere acestei instanțe autorizație de a produce o scrisoare suplimentară, chiar dacă tribunalul nu ordona explicit un schimb ulterior de scrisori. Guvernul constată că reclamantul, care era asistat de un avocat, nu a utilizat nici una nici alta din aceste posibilități.
Reclamantul estimează că în decizia pronunțată de Tribunalul Federal al Asigurărilor, fraza "schimbul normal de scrisori este acum închis" semnifica explicit că acesta nu dorește alte observații din partea părților.
Reclamantul adaugă că dacă este într-adevăr posibil, în ciuda textului explicit al acestei fraze, de a trimite în orice moment corespondență Tribunalului Federal al Asigurărilor, aceasta nu înseamnă neapărat că acesta va fi luat în considerație. Ar putea chiar să i se impună o măsură disciplinară ca urmare a unei asemenea trimiteri, care-i va fi returnată cu mențiunea "necitit". În plus, în cazurile în care Tribunalul Federal al Asigurărilor dorește să procedeze la un al 2-lea schimb de scrisori, decizia sa este redactată în felul următor: "părțile sunt invitate să se pronunțe asupra recursului de drept administrativ...". În această ipoteză, o reclamant utilizează în general dreptul de a se pronunța.
Reclamantul adaugă că acest argument valabil și pentru observațiile instanței inferioare și pentru cele ale Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale.
Curtea amintește jurisprudența sa conform căreia dispozițiile articolului 35 din Convenție prescriu epuizarea doar a căilor de recurs care sunt în același timp referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate (Scordino c. Italia (nr. 2), nr. 36815/97, § 56, 15 iulie 2004).
Or, practica internă elvețiană în materia arată că ordonanța unui al doilea schimb de scrisori pentru a răspunde observațiilor unui organ administrativ sau judecătoresc înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor nu are loc decât excepțional, în special dacă observațiile evidențiază fapte noi a căror exactitate nu poate fi stabilită doar dintr-o vedere a dosarului sau în cazul în care noi întrebări juridice sunt ridicate pentru prima dată în aceste observații (a se vedea sub drept și practică interne; și Spang, precitată). În cauza, nu apare că aceste condiții fuseseră îndeplinite. Într-adevăr, Guvernul nu susține că un fapt nou sau o nouă întrebare juridică fuseseră ridicate în observațiile în cauză. Din acest motiv, și ținând seama de practica bine stabilită a Tribunalului Federal al Asigurărilor în materia, o cerere a reclamantului tindând la a răspunde observațiilor Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale ar fi fost sortită eșecului (a se vedea, pentru o situație identică, Spang, precitată).
Curtea estimează, ținând seama de cele de mai sus, că se cuvine să se respingă excepția preliminară a Guvernului pentru acest grief.
Curtea estimează că acest grief nu este manifestă nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
2.
Pe fond
Guvernul susține că Tribunalul Federal al Asigurărilor nu a încălcat art. 6 § 1 neînvitând explicit reclamantul să se determine cu privire la poziții ale altor interesați. Referindu-se la jurisprudența Curții în afaceri similare (Nideröst-Huber c. Elveția, hotărâre din 18 februarie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - I, § 26; F.R. c. Elveția, precitată, § 37 și Ziegler c. Elveția, nr. 33499/96, § 37, 21 februarie 2002), Guvernul estimează că cazul de față se distinge de cele anterior judecate de Curte.
Guvernul susține că, în cauza, instanța inferioară s-a limitat doar la a indica că concluziona respingerea recursului trimitând la considerentele deciziei atacate pe care o menținea pe toate punctele fără a motiva mai amplu poziția. Pentru Guvern aceasta este o simplă trimitere la sentința pronunțată în 2-a instanță.
Potrivit acestuia, CNA, de asemenea, nu ar fi în poziția sa cu adevărat discutat recursul de drept administrativ.
Cu privire la observațiile Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale, Guvernul amintește că acestea nu emană de la un tribunal independent sau de la partea adversă, ci de la o autoritate administrativă care nu avusese o cunoaștere aprofundată a dosarului și care s-a limitată de altfel la explicații generale referitoare la modificări legislative.
Guvernul menține de asemenea că închiderea schimbului de scrisori nu era definitivă și că existau posibilități pentru un schimb extraordinar suplimentar sau alte măsuri de investigație.
Reclamantul estimează că Tribunalul Federal al Asigurărilor nu doar a omis să-i propună să răspundă observațiilor altor interesați, dar a explicat prevenit o asemenea demers prin închiderea schimbului de scrisori. Reclamantul insistă pe faptul că, oricât de mare ar fi fost conținutul observațiilor prezentate de interesați, ar fi trebuit să i se ofere posibilitatea de a comenta conținutul acestora pentru a încerca influența rezultatul cauzei. În plus, el afirmă că dacă unu din interesați ar fi dorit să renunțe la introducerea observațiilor, ar fi semnalat Tribunalului Federal al Asigurărilor.
Reclamantul estimează deci că nu se poate fi mulțumit cu practica Tribunalului Federal al Asigurărilor care constă în a presupune că, în cazul observațiilor care nu conțin elemente noi, reclamantul nu va dori să introducă observații. El estimează în sfârșit că observațiile prezentate, și în particular cele foarte detaliate introduse de Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale, au influențat rezultatul procedurii și, deci, hotărârea pronunțată în cauza.
În plus, principiul egalității armelor - unu din elementele noțiunii mai largi de proces drept - cere ca fiecare parte să i se ofere o șansă rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj net în raport cu adversarul (F.R. c. Elveția, precitată § 36).
Curtea estimează că în cauza, doar se pune problema imposibilității pentru reclamant de a reacționa observațiilor părții adverse, și anume CNA, instanței inferioare și Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale al căror putut lua cunoștință.
Noțiunea de proces drept implică în principiu dreptul pentru părți la un proces de a lua cunoștință de orice piesă sau observație prezentată judecătorului și de a o discuta (a se vedea Nideröst-Huber, precitată, §§ 23 și 24, cu referințe).
Guvernul se opune că doar observațiile în care autoritatea a luat inițiativa de a prezenta concluzii destinate să sfătuiască sau influențeze o jurisdicție trebuie supuse replicii.
Curtea constată că, chiar dacă limitate la câteva rânduri, observațiile în cauză conțineau un aviz motivat privind fondul recursului de drept administrativ, precum și un aviz privind rezultatul recursului, și anume respingerea. Aceste observații vizau deci clar influența Tribunalului Federal al Asigurărilor în decizia acestuia. Același lucru se întâmplă, în cauza, pentru cei trei interesați. Observațiile Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale conțineau într-adevăr o analiză aprofundată a problemelor legislative legate de cauza, cele ale instanței inferioare sfătuiau clar respingerea recursului și în sfârșit observațiile părții adverse indicau avizul acestora privind fondul recursului.
Curtea amintește că efectul real al observațiilor asupra deciziei Tribunalului Federal al Asigurărilor contează puțin (F.R. c. Elveția, precitată, § 37 și Ziegler, precitată, § 38). Este de altfel puțin probabil că nu le-a acordat atenție.
Nu contează nici că, din opinia Tribunalului Federal al Asigurărilor, observațiile nu prezentau nici un fapt sau argument care să nu figureze deja în decizia atacată. O asemenea apreciere aparține într-adevăr părților în litigiu, deci și reclamantului. I-a de judecat dacă un document apelează la comentariu din partea sa. Aceasta se referă la încrederea justiționarilor în funcționarea justiției, care se bazează, printre altele, pe asigurarea că-și vor fi putut exprima asupra oricărei piese versate în dosar (Ziegler, precitată, § 38).
Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte pentru a concluziona că respectarea dreptului la proces drept, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, cerea ca reclamantul să aibă posibilitatea de a comenta observațiile introduse de tribunalul cantonului, partea adversă și Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale.
Prin urmare, Curtea estimează că în cauza existat încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
B.
Cu privire la accesul la dosar
Reclamantul susține că procedura înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor a încălcat principiul dreptății procedurii în general și egalității armelor prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:
"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată echitabil (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"
Guvernul se opune acestei teze.
Cu privire la admisibilitate
Guvernul, referindu-se la jurisprudența Curții (Cardot c. Franța, hotărâre din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 18, § 34), estimează că reclamantul nu a satisfăcut cerința epuizării căilor de recurs interne. Expune că reclamantul într-adevăr nu a cerut niciodată să consulte dosarul în cursul procedurii înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor.
Reclamantul nu se pronunță cu privire la chestiunea epuizării căilor de recurs interne privind acest grief.
Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la chestiunea epuizării căilor de recurs interne, deoarece acest grief este inadmisibil din următoarele motive.
Curtea amintește că noțiunea de proces drept implică ca fiecare parte la procedură să i se ofere o șansă rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj net în raport cu adversarul (Nideröst-Huber, precitată, § 24).
Cu toate acestea, Curtea constată că, spre deosebire de afacerea Nideröst-Huber, în care observațiile nu fuseseră comunicate reclamantului, în cauza, reclamantul bine primise o copie observațiilor altor interesați, și anume partea adversă, Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale și instanța inferioară. Se pare totuși că nu primise copia unor alte piese versate în dosar de către diferiți interesați. Cu toate acestea, în cauza, nu se poate cere din partea Tribunalului Federal al Asigurărilor să returneze orice piesă versată în dosar de diferiți interesați. În plus, reclamantul avea în orice moment posibilitatea de a se prezenta la Tribunalul Federal al Asigurărilor pentru a consulta întregul dosar.
Rezultă că acest grief este manifestă nefondat și trebuie respins în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
II.
CU PRIVIRE LA ALTE ÎNCĂLCĂRI SUSȚINUTE DE RECLAMANT
Cu privire la admisibilitate
Reclamantul susține a fi fost victimă o încălcare a articolelor 2, 8, 12 și 14 din Convenție.
Chiar admițând că reclamantul epuizase căile de recurs interne pentru aceste griefs, Curtea estimează că acestea sunt lipsit de fundament, reclamantul nefiind cu nicio felul étayat aceste griefs înaintea Curții.
Rezultă că acest grief este manifestă nefondat și trebuie respins în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
III.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Conform articolului 41 din Convenție,
"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite ștergerea decât imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A.
Pagube
Reclamantul solicită 100.000 franci elvețieni (CHF) pentru prejudiciu material susținând că încălcarea dreptății procedurii a redus șansele lui de a obține câștig de cauză în procedura în cauză. Solicită în plus 5.000 CHF pentru prejudiciul moral pe care ar fi suferit-o.
Guvernul respinge această cerere pe motiv în special că reclamantul se bazează pe un calcul de probabilități pentru a susține că în cazul unui rezultat favorabil al procedurii, ar fi avut droit la o anumită sumă.
Cu privire la prejudiciul material, Curtea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material susținut și respinge această cerere. Într-adevăr, nu-i revine Curții să speculeze asupra rezultatului eventual al unei proceduri conforme cerințelor articolului 6 § 1.
Cu privire la prejudiciul moral, Curtea estimează că, în circumstanțele cauzei, constatarea încălcării oferă o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral eventual suferit (în același sens, a se vedea, de exemplu, Ziegler, precitată, § 43).
B.
Cheltuieli și costuri
Reclamantul solicită de asemenea 2.500 CHF pentru cheltuielile și costurile suportate în fața jurisdicțiilor interne și 7.275,90 CHF pentru cele suportate în fața Curții.
Guvernul amintește că reclamantul nu poate pretinde decât la cheltuielile suportate de sine pentru a încerca prevenirea sau corectarea unei încălcări a Convenției. Din acest motiv, cheltuielile eventualelor proceduri efectuate după decizia internă definitivă nu sunt de luat în considerație cu excepția cazului în care sunt legate de cererea introdusă Curții. În plus, reclamantul doar parțial prezentat pretențiile cifrate și însoțite justificații relevante, după cum cere art. 60 § 2 din Regulamentul Curții.
Prin urmare, Guvernul invită Curtea să respingă cererea formulată de reclamant cu titlu cheltuieli și costuri sau, cu titlu subsidiare, să-i acorde o sumă de 5.000 CHF (aproximativ 3.230 euro (EUR)), ținând seama de de asemenea sumele alocate în afaceri elvețiene similare.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. În cauza și ținând seama de elementele în posesia și criteriile sus-menționate, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și costurile procedurii naționale, estimează rezonabilă suma 3.230 EUR propusă de Guvern pentru procedura înaintea Curții și o acordă reclamantului.
C.
Dobânzi pentru moratoriu
Curtea judecă potrivit a baza rata dobânzilor pentru moratoriu pe rata dobânzii din facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă cu privire la grievul tirat de art. 6 § 1, în ceea ce privește lipsa posibilității de a răspunde observațiilor introduse înaintea Tribunalului Federal al Asigurărilor de alte părți și inadmisibilă pentru restul;
2.
Declară
că existat încălcare a articolului 6 din Convenție;
3.
Declară
că o constatare de încălcare oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant;
4.
Declară
a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 3.230 EUR (trei mii două sute treizeci de euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, sumă a fi convertită în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății;
b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, acest montant va fi majorat cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
5.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 12 iulie 2005 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.
Michael O'Boyle
Nicolas Bratza
Grefier
Președinte