Gamberini Mongenet împotriva Italiei (nr. 2)

SECȚIUNEA III CAUZA DE GAMBERINI MONGENET/ITALIA (nr. 2) (Depunere nr. 68707/01) HOTĂRÂREA Strasburg 28 iulie 2005 FINAL 28/10/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Gamberini Mongenet v. Italia (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a treia), ședința în calitate de Cameră compusă din: B.M.

Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky dna Gyulumyan David Thór Björgvinsson, judecători și grefierul Secțiunii Berger, care au deliberat în privat la 5 iulie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 68707/01) împotriva Republicii Italiene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți italieni, dl Roberto Gamberini Mongenet, dl Rolando Gamberini Mongenet și dl Rodolfo Maria Gamberini Mongenet („reclamanții”), la 22 februarie 2001. Reclamanții, trei frați, au fost reprezentați de cel de-al treilea reclamant, un avocat practicant la Roma.

Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agenții lor succesivi, dl U. Leanza și dl I.M. Braguglia, și de agenții lor succesivi, respectiv dl Esposito și dl F. Crisafulli. La 18 martie 2004, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit nou compusă a treia secțiune (art. 52 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut respectiv în 1938, 1943 și 1948 și trăiesc în Roma. Tatăl reclamanților a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat să-l adăpostească pe V.D.C. Tatăl reclamantului a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului și l-a convocat să apară în fața magistratului de Roma.

Prin decizia din 17 aprilie 1984, care a fost pus în aplicare la 2 mai 1984, Magistratul Romei a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 16 aprilie 1985. La 2 mai 1984, tatăl reclamantului a notificat chiriașului care l-a obligat să abandoneze sediul. 10. La 3 aprilie 1987, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 12 mai 1987. 11. Între 12 mai 1987 și 29 martie 2001, judecătorul a făcut patruzeci și șase încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece tatăl reclamanților nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 12. Între timp, la 14 februarie 1992, tatăl reclamanților a murit și reclamanții au moștenit apartamentul.

13. La 18 iulie 1998, acestea au devenit parte la procedura de evacuare ca moștenitori. 14. Într-o dată neespecificată din aprilie 2001, reclamanții au recuperat posesia apartamentului cu ajutorul poliției. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 15. Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în cazul Mascolo v. Italia (nr. 68792/01, §§ 14-44). DREPTUL OBJECȚIA PRELIMINARĂ A GOVERNULUI 16. În observațiile lor privind fondul, Guvernul susține că căile de recurs interne nu au fost epuizate din cauza faptului că reclamanții nu au solicitat rambursarea daunelor în fața instanțelor naționale în temeiul articolului 1591 din Codul civil. 17. În ceea ce privește argumentele guvernului trebuie considerate ca o obiecție preliminară, Curtea observă că nu a fost ridicată, după cum ar fi putut fi, în momentul admisibilității.

Prin urmare, Curtea consideră că guvernul este oprit de a ridica obiecții la admisibilitatea în această etapă a procedurii. 18. Această obiecție ar trebui, în consecință, respinsă (a se vedea, printre alte autorități, Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 44, CEDO 1999-II). II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 ȘI § 1 ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 19. Reclamanții se plângeau de incapacitatea prelungită de a recupera posesia apartamentului lor, datorită lipsei de asistență de poliție. Au susținut o încălcare a dreptului lor de proprietate, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 20. Reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 21. Curtea a examinat anterior o serie de cazuri care pun la punct probleme similare celor din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 46-75, CEDO 1999-V; Lunari v. Italia , nr. 21463/93 , §§ 34-46, 11 ianuarie 2001; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, §§ 33-48, 30 noiembrie 2000). 22. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz.

În consecință, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 § 1 din Convenție în acest caz. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DE CONVENȚIE 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 24. Reclamanții au solicitat, în primul rând, repararea pagubelor pecuniare pe care le-au susținut.

Ei au propus două mijloace de calcul: - fie diferența dintre ceea ce reclamanții ar fi putut obține în obligații guvernamentale dacă ar fi putut să vândă apartamentul și chiria plătită de chiriaș care a consistat în suma de 108.117.000 lire italiene (ITL); - sau diferența dintre închirierea valorii de piață – estimată de un expert pentru anul 1992 – și chiria impusă de lege pentru o perioadă de o sută de opt luni, care a consistat în suma de 110.592.000 ITL 25. Guvernul a contestat aceste afirmații, susținând că reclamanții nu au solicitat reparații pentru daunele pe care le-a suferit în fața instanțelor naționale în temeiul articolului 1591 din Codul Civil. Cu toate acestea, Guvernul consideră că reclamanții nu au reușit să aducă nici un motiv pentru care nu au putut face usor de un astfel de remediu.

Prin urmare, afirmațiile lor trebuie respinse. 26. Curtea observă că guvernul nu a prezentat niciun argument în ceea ce privește posibilitatea care pare a fi fost dezvoltată în jurisprudența Curții de Casație de a da în judecată statului pentru daune în urma unei lipsă nejustificate de asistență de poliție (a se vedea Mascolo citat mai sus, §§ 34-44). 27. Având în vedere primele mijloace de calcul propuse de reclamanți, Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între încălcările pe care le-a constatat și presupusele prejudiciu material. Prin urmare, Curtea o respinge. 28. Având în vedere a doua modalitate de calcul propusă de solicitanți, Curtea constată că acestea pot aduce o acțiune în instanța civilă în temeiul articolului 1591 din Codul Civil ce pretinde o compensare de la fostul lor locatar pentru pierderea suportată ca urmare a restituirii întârziere a proprietății.

29. Problema din acest caz este daunele care rezultă din comportamentul ilegal al chiriașului, care, indiferent de cooperarea statului în aplicarea expulsirii ordonate de instanță, a avut obligația de a returna apartamentul proprietarului său. Infracțiunea dreptului reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor sale este mai presus de toate consecințele comportamentului ilegal al chiriașului. În consecință, Curtea constată că încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția comisă de stat și constatată de Curtea este una procedurală care a avut loc după o astfel de conduită din partea chiriașului. 30. În consecință, Curtea constată că dreptul intern italian permite repararea pentru consecințele semnificative ale încălcării și consideră că această afirmație ar trebui respinsă.

31. Curtea hotărăște să nu se pronunțe în consecință pentru prejudiciu material. Prejudiciu moral 32. Reclamanții au solicitat 10.000 EUR fiecare pentru prejudiciile morale. 33. Guvernul a contestat cererea. 34. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta acordă fiecare 3000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 35. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 3.000 EUR pentru costurile și cheltuielile dinaintea Curții. 36. Guvernul a contestat reclamația.

37. Pe baza informațiilor în posesia sa și a jurisprudenței Curții, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea cererilor sumei de 600 EUR (200 EUR pentru fiecare reclamant) în temeiul acestui șef (a se vedea mutatis mutandis, Gamberini Mongenet c. Italia) , nr. 59635/00, 6 noiembrie 2003). Dobânzile implicite 38. Curtea consideră oportună ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge obiecția preliminară a Guvernului; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre solicitanți, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 3.000 EUR (3.000 euro) pentru prejudiciu moral; (ii) 200 EUR (2 sute de euro) pentru costurile și cheltuielile juridice; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) cel de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerespectare plus trei puncte procentuale; Președintele grefierului Vincent Berger Boštjan M. Zupančič

THIRD SECTION

CASE OF GAMBERINI MONGENET v. ITALY (No. 2) (Application no. 68707/01) JUDGMENT STRASBOURG 28 July 2005 FINAL 28/10/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Gamberini Mongenet v. Italy (no. 2), The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr J. Hedigan , Mr L. Caflisch , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr V. Zagrebelsky , Mrs A. Gyulumyan , Mr David Thór Björgvinsson, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 5 July 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicants were respectively born in 1938, 1943 and 1948 and live in Rome.

RELEVANT DOMESTIC LAW

15. The relevant domestic law and practice is described in the Court's judgment in the case of Mascolo v. Italy ( no. 68792/01, §§ 14-44). THE LAW I.

THE GOVERNMENT'S PRELIMINARY OBJECTION

16. In their observations on the merits, the Government argue that domestic remedies had not been exhausted on the grounds that the applicants had failed to seek reimbursement of damages before the national courts under Article 1591 of the Civil Code.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Dismisses the Government's preliminary objection; 2. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay each of the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 3,000 (three thousand euros) for non-pecuniary damage; (ii) EUR 200 (two hundred euros) for legal costs and expenses; (iii) any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicants' claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 28 July 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Registrar President