CtEDO 10.11.2004 Auto

CASE OF GIUSEPPE MOSTACCIUOLO v. ITALY (NO. 1)

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Preliminary objection rejected (non-exhaustion of domestic remedies);Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF GIUSEPPE MOSTACCIUOLO v. ITALY (NO. 1) (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Primă secțiune de GIUSEPPE Mostaccolol / ITALIA (nr. 1) (Depunere nr. 64705/01) Strasburg JUDG 10 noiembrie 2004 Acest caz a fost referit la GRAND CHAMBER, care a decretat jurisprudența în cazul de la 29 martie 2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. În cazul lui Giuseppe Mostacciuolo c. Italia (nr. 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: Președintele C.L. Rozakis Lorenzen Bonello doamna F. Tulkens Dna N. Vajic Steiner judecă Ferrari Bravo, judecătorul ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul de secțiune Ați deliberat în privat la 21 octombrie 2004, Emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 64705/01) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”), în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 64705/01) de către un național italian, dl La 4 martie 1998, Giuseppe Mostacciuolo („reclamantul”), reclamantul a fost reprezentat de dl V. Collarile și dl C. Marcellino, avocați care practică în Benevento. Guvernul italian (“ Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de agentii lor, dl U. Leanza și dl I.M. Braguglia, precum și de co-agenții lor, dl V. Esposito și dl. Crisafulli. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28 din Regulamentul Curții). Guvernul a numit dl Ferrari Bravo ca judecător ad hoc (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 1). La 22 ianuarie 2004, Curtea a declarat cererea admisibilă. FACTE Reclamantul s-a născut în 1938 și trăiește în Benevento. Acțiunea principală La o dată neespecificată E.A.S., o societate, a solicitat Curtea de District Benevento o procedură împotriva reclamantului de plată de 7.500.000 de lire italiene (3.873,43 euro (EUR)) în executarea unui contract de servicii profesionale. Într-o hotărâre din 13 octombrie 1988, Președintele instanței a acordat cererea. Ordinea a fost depusă de E.A.S. la 28 Noiembrie 1988. La 3 decembrie 1988, reclamantul l-a contestat în aceeași instanță. Pregătirea procesului a început la 13 ianuarie 1989. La 18 ianuarie 1989, cazul s-a alăturat unui alt caz care a fost pendent între aceleași părți. Executivitatea imediată a ordinului a fost suspendată. Din cele șaptezeci de audieri enumerate între 14 iunie 1989 și 26 Noiembrie 1998 a doua au fost dedicate la audierea dovezilor de la solicitant, trei la audierea altor dovezi, șase au fost suspendate de către instanța de propunere a sa, una a fost suspendată pentru a permite părților să ajungă la o soluție prietenoasă, patru au fost suspendate la cererea reclamantului sau a ambelor părți și una a fost suspendată pentru că E.A.S. nu a apărut. Cu toate acestea, la o dată neespecificată, cazul a fost îndreptat către judecătorii care se ocupă de cele mai vechi cazuri (sezione stralcio din cele șase audieri enumerate între 16 martie 1999 și 28 noiembrie 2001, una a fost suspendată deoarece E.A.S. Nu a apărut (în lipsa unei notificări a registrului cu privire la data la care ședința a fost suspendată de către instanța sa de propunere), una a fost suspendată deoarece avocații au fost în grevă, una a fost suspendată pentru a permite părților să își prezinte observațiile, iar două au fost suspendate de către instanța sa de propunere. În urma unei audieri, a cărei dată nu a fost comunicată Curții, la 25 septembrie 2002, instanța a stabilit procesul de audiere a cererilor orale la 8 iunie 2004. Procedura „Pinto” La 10 ianuarie 2002, reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel de la Roma în temeiul Legii nr. 89 din 24 martie 2001, cunoscut sub numele de „Pinto”, plângând de lungimea excesivă a procedurii descrise mai sus. El solicită instanței să pronunțe că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și să ordone guvernului italian să plătească compensația pentru prejudiciile materiale și morale susținute. 14.460.94 în prejudiciu material și moral. El a solicitat rambursarea costurilor sale, inclusiv a cheltuielilor suportate în fața Curții, dar nu a furnizat nici o defalcare a acestora. 10. Într-o decizie din 21 iunie 2002, al căror text a fost depus în registrul la 3 septembrie 2002, Curtea de Apel a constatat că un timp rezonabil a fost depășit. 1000 pe bază echitabilă și 800 EUR pentru costurile și cheltuielile, inclusiv cele suportate în fața Curții, dar fără a le repartiza. 11. Această decizie a fost îndeplinită la 23 ianuarie 2003 și a devenit obligatorie la 24 martie 2003. Reclamantul a notificat autorităților să se conformeze la 11 octombrie 2003. Într-o scrisoare din 21 ianuarie 2003, reclamantul a informat Curții cu privire la rezultatul procedurii interne și a solicitat Curții să relueze examinarea cererii sale. 13. Reclamantul nu a indicat că a apelat la Curtea de Casație. HOTĂRÂREA OBJECȚIEI DE INADMISSIBILITATE A FĂRUTĂ DE GOVERNUL 14. Guvernul a formulat o obiecție din motive de neepuizare a căilor de recurs interne, deoarece reclamantul nu a făcut apel la puncte de drept. Succesul altor solicitanți care au folosit acest remediu a demonstrat că acesta este unul eficient. În sprijinul depunerii lor, ei au invocat patru hotărâri ale Curții plenare de cassare. 15. Curtea constată că a respins deja obiecția guvernului cu privire la existența unui recurs intern în decizia sa de admisibilitate din 22 ianuarie 2004. De asemenea, Curtea își reiterează concluzia anterioară că este rezonabil să presupună că, după 26 iulie 2004, publicul nu mai ar fi putut fi ignorat de inversarea precedentului de către Curtea de Casație, în special hotărârea nr. 1340, și că, de la acea dată, reclamanții trebuiau să utilizeze acest remediu în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Di Sante c. Italia (dec.), nr. 56079/00, 24 iunie 2004). Deoarece termenul de depunere a recursului la Curtea de Casație a expirat înainte de 26 iulie 2004, Curtea consideră că, în circumstanțe, reclamantul a fost scutit de obligația de a epuiza remediile de evacuare. 17. Curtea consideră că Guvernul și-a bazat obiecția pe argumente care nu erau de nature să pună la îndoială decizia sa privind admisibilitatea. În consecință, obiecția trebuie respinsă. II. ÎNCĂLCAREA ALLEGATĂ A ARTICOLUL 6 DE CONVENȚIE 18. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii nu s-a respectat principiul „tempo rațional” prevăzut în art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 19. Guvernul a contestat acest argument. 20. Curtea reiterează că, în decizia de admisibilitate din 22 ianuarie 2004, a susținut că în atribuirea sumei EUR În compensarea pentru prejudiciu moral în temeiul Legii Pinto, Curtea de Apel nu a reușit să remedieze în mod suficient și corespunzător încălcările a căzut reclamantul. 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 decembrie 1988 și nu s-a încheiat încă la 8 iunie 2004. Până atunci, aceasta a durat deja 15 ani și șase luni pentru un nivel de competență. 22. Curtea reiterează concluziile sale anterioare în multe hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia) [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDO 1999-V) că în Italia există o practică incompatibilă cu Convenția care rezultă dintr-o acumulare de încălcări a cerinței „de timp rațional”, în cazul în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 § 1. 23. După examinarea faptelor cauzei în funcție de argumentele părților și având în vedere jurisprudența sa cu privire la întrebare, Curtea consideră că durata procedurii reclamate nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional” și că aceaceasta a fost o altă instanță a practicii menționate mai sus. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Curtea reiterează că o hotărâre în care constată că încălcarea impune statului contestat o obligație juridică de a pune capăt încălcării și de a face reparații pentru consecințele sale. În cazul în care legislația internă permite doar repararea parțială, art. 41 din Convenția conferă Curții competența de a acorda compensații părții vătămate prin actul sau omisiune în care a fost constatată o încălcare a Convenției. Curtea beneficiază de o anumită discreție în exercitarea acestui putere, ca adjectiv „just” și expresia „dacă este necesar”. Printre chestiunile pe care Curtea le ia în considerare în evaluarea compensației se numără prejudiciu material, adică pierderea suferită în mod direct ca urmare a presupusei încălcări și a prejudiciilor morale, adică repararea anxietatei, inconvenientului și a incertitudinii cauzate de încălcarea și a altor pierderi morale. În plus, în cazul în care unul sau mai multe șefuri de daune nu pot fi calculate cu exactitate sau în cazul în care distincția dintre prejudiciu material și moral se dovedește dificilă, Curtea poate decide să efectueze o evaluare globală (a se vedea Cominersoll c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, § 29, ECHR 2000-IV). Criterii specifice prejudiciilor morale 26. În ceea ce privește o evaluare echitabilă a prejudiciilor morale suportate ca urmare a lungii procedurii, Curtea consideră că o sumă variabilă între 1000 și 1.500 EUR pe an a procedurii (și nu întârziere pe an) este o cifră de bază pentru calculul relevant. Rezultatul procedurii interne (în cazul în care reclamantul pierde, câștigă sau ajunge în cele din urmă la o soluție prietenoasă) este imaterial pentru prejudiciile morale suportate din cauza lungii procedurii. Suma agregată va fi crescută cu EUR 2 000 în cazul în care mizele implicate în litigiu sunt considerabile, cum ar fi în cazurile privind dreptul muncii, statutul civil și capacitatea, pensiile sau, în special, procedurile grave referitoare la sănătatea sau viața unei persoane. Atribuția de bază va fi redusă în conformitate cu numărul de instanțe care se ocupă de caz pe parcursul perioadei procedurii, condusul reclamantului – în special numărul de luni sau de ani din cauza amânării nejustificate pentru care reclamantul este responsabil – ceea ce este în joc în litigiu – de exemplu în cazul în care consecințele financiare sunt puțin importante pentru reclamant – și pe baza standardului de trai în țara în cauză. De asemenea, se poate prevedea o reducere în cazul în care reclamantul a fost implicat doar pe scurt în cadrul procedurii, care le-a continuat în calitate de moștenitor. Suma poate fi, de asemenea, redusă în cazul în care reclamantul a obținut deja o constatare a unei încălcări în procedurile interne și o sumă de bani prin utilizarea unui remediu intern. În afară de faptul că existența unui remediu intern este pe deplin în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut în Convenția, un astfel de remediu este mai aproape și mai accesibil decât o cerere la Curtea, este mai rapid și este prelucrată în propria limbă a reclamantului, oferind astfel avantaje care trebuie luate în considerare. Aplicarea criteriilor de mai sus la cazul instant Afectarea pecuniară și morală 27. Reclamantul a solicitat 10 000 EUR în prejudiciu material pentru că a trebuit să renunțe la locul de muncă ca sondaj din cauza procedurii care au avut ca rezultat pierderea încrederii în el și 15.000 EUR în prejudiciu moral. 28. Guvernul a contestat aceste afirmații și a susținut că, în cazul în care Curții ar găsi o încălcare, că în sine a fost suficientă satisfacție. 29. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse și respinge această afirmație. 30. Cu toate acestea, în ceea ce privește prejudiciile morale, Curtea consideră că în ceea ce privește procedurile care au durat peste 15 ani pentru un nivel de competență EUR Cu toate acestea, Curtea constată că comportamentul reclamantului a contribuit ușor la întârzierea procedurii și că, de asemenea, ar trebui luate în considerare mizele implicate. În consecință, Curtea consideră că reclamantul ar trebui acordat 17 000 EUR mai puțin 30% din cauza constatării unei încălcări de către instanța internă (a se vedea punctul 26) de mai sus, este vorba de 11,900 EUR. 31. Din această sumă ar trebui dedus, de asemenea, suma compensației acordate reclamantului la nivel intern, adică 1000 EUR. În consecință, reclamantul are dreptul la 10,900 EUR în compensație pentru prejudiciu moral, plus orice impozit care poate fi imputabil. Costuri și cheltuieli 32. 3.534.94 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 33. Guvernul nu a exprimat o opinie asupra acestei chestiuni. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa, criteriile de mai sus și lungimea și complexitatea procedurii de față, Curtea consideră că reclamantul ar trebui acordat 2.000 EUR plus orice impozit care poate fi impugnabil și îi acordă suma respectivă. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, respinge obiecția preliminară a Guvernului; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât plătește reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, următoarele sume: 10.900 EUR ( zece mii nouă sute de euro) pentru prejudiciu moral; ii. 2.000 EUR (două mii de euro) pentru costuri și cheltuieli; iii. orice impozit care poate fi taxat pe sumele de mai sus; că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii pentru o justă satisfacție. 10 noiembrie 2004 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-11-10
0,96
CASE OF MUSCI v. ITALY
FIRST SECTION CASE OF MUSCI v. ITALY (Application no. 64699/01) JUDGMENT STRASBOURG 10 November 2004 THIS CASE WAS REFERRED TO THE GRAND CHAMBER, WHICH DELIVERED JUDGMENT IN THE CASE ON 29 March 2006 This judgment will become final in the c
CtEDO 2004-11-10
0,96
CASE OF GIUSEPPINA AND ORESTINA PROCACCINI v. ITALY
FIRST SECTION CASE OF Giuseppina and Orestina PROCACCINI v. ITALY (Application no. 65075/01) JUDGMENT STRASBOURG 10 November 2004 THIS CASE WAS REFERRED TO THE GRAND CHAMBER, WHICH DELIVERED JUDGMENT IN THE CASE ON 29 March 2006 This judgme
CtEDO 2005-12-08
0,94
CASE OF FEDERICI v. ITALY (No. 2)
THIRD SECTION CASE OF FEDERICI v. ITALY (NO. 2) (Applications nos. 66327/01 and 66556/01) JUDGMENT STRASBOURG 8 December 2005 FINAL 08/03/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention.
CtEDO 2005-07-28
0,94
CASE OF GAMBERINI MONGENET v. ITALY (NO. 2)
THIRD SECTION CASE OF GAMBERINI MONGENET v. ITALY (No. 2) (Application no. 68707/01) JUDGMENT STRASBOURG 28 July 2005 FINAL 28/10/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may
CtEDO 2004-10-14
0,94
CASE OF ETTORE CARACCIOLO v. ITALY
FIRST SECTION CASE OF ETTORE CARACCIOLO v. ITALY (Application no. 52081/99) JUDGMENT STRASBOURG 14 October 2004 FINAL 14/01/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be sub
Sursă