SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ Cerere nr. 50931/99 prezentată de Cemil CAA.LAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 30 august 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 31 august 1999, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și lipsa celor ale reclamantului ca răspuns, După ce a luat o decizie în cunoștință de cauză, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Cemil Ca'lar, este un resortisant turc, născut în 1928 și rezident în Diyarbak'r. El este reprezentat în fața Curții de către domnul C'nar, avocat la Diyarbak'r. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 decembrie 1976, reclamantul a numit S.E. în fața Tribunalului de Mare Instanță din Caynar (Diyarbakýr) pentru a obține restituirea terenului său pe care acesta îl exploata ilegal. În plus, a solicitat despăgubiri corespunzătoare valorii chiriei pe care ar fi trebuit să o primească (el atman ). În fața instanței, S.E. a pretins că a cumpărat acest teren în urma unui acord cu reclamantul, în prezența a doi martori, și i-a plătit o sumă de bani. La 22 noiembrie 1978, tribunalul de mare instanță a respins cererile reclamantului pe motiv că nu a plătit taxa de judecată. La 23 februarie 1979, Curtea de Casație a aprobat decizia Tribunalului de Mare Instanță. La 15 mai 1979, în urma cererii de rectificare a hotărârii de casare, formulată de reclamant, Curtea de Casație a pronunțat prima sa decizie, considerând că instanța de mari instanțe ar fi trebuit să suspende examinarea dosarului. La 17 iunie 1981, dosarul a fost reinclus în rol, după executarea cheltuielilor judiciare. La 10 august 1981, întrucât reclamantul a fost absent la tribunal fără a prezenta întrebări, tribunalul de mari instanțe a suspendat procedura în conformitate cu art. 409 din Codul de procedură judiciară. Procedura a reînceput la 4 februarie 1982. martie 1982, S.E. a contestat titlurile reclamantului din cauza lipsei lucrărilor de stabilire a planurilor cadastrale. Între timp, aceste lucrări au început. În această privință, reclamantul a inițiat o acțiune în fața Tribunalului Cadastru pentru a contesta planurile stabilite. S.E. nu a luat parte la această procedură, ci a solicitat Tribunalului de Mare Instanță, sesizat cu prima procedură, să suspende judecata până când instanța de Cadastru își pronunță judecata. La 31 octombrie 1984, Tribunalul de Mare Instanță a acceptat cererea S.E. La 26 decembrie 1997, reprezentantul reclamantului a depus o scrisoare la tribunalul de mare instanță și a solicitat continuarea procedurii. La 20 octombrie 1998, Tribunalul de Mare Instanță a pronunțat o hotărâre de încheiere a dosarului cu privire la absența reclamantului în instanță. GRIEF La origine, invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata procedurilor interne. LA 4 mai 2004, Curtea a decis să aducă cauza la cunoștința guvernului pârât și să îl invite pe acesta să-și prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. octombrie 2004, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea acțiunii. La 19 octombrie 2004, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire primită de destinatar la 2 noiembrie 2004, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului pârât. La 24 ianuarie 2005, i-a fost adresată o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, care i-a atras atenția asupra termenilor articolului 37 din Convenție. Scrisoarea, care a ajuns la destinatarul său la 4 februarie 2005, a rămas fără răspuns până în prezent. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a dat curs cererii de informații cu privire la stadiul procedurii interne care i-a fost adresată în cursul examinării cererii. În aceste condiții, Curtea este obligată să ajungă la concluzia că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea apreciază că: nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale n În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa președinte
Requête n
o
50931/99
présentée par Cemil ÇAĞLAR
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 août 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 31 août 1999,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et l’absence de celles du requérant en réponse,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Cemil Çağlar, est un ressortissant turc, né en 1928 et résidant à Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M
e
S.
Çınar, avocat à Diyarbakır.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 décembre 1976, le requérant assigna S.E. devant le tribunal de grande instance de Çınar (Diyarbakır) en vue d’obtenir la restitution de son terrain que ce dernier exploitait illégalement. Il demanda en outre des indemnités correspondant au montant des loyers qu’il aurait dû percevoir (
el atmanın önlenmesi ve ecrimisil davası
). Devant le tribunal, S.E. prétendit avoir acheté ce terrain à la suite d’un accord avec le requérant, en présence de deux témoins, et lui avoir versé une somme d’argent.
Le 22 novembre 1978, le tribunal de grande instance rejeta les demandes du requérant au motif qu’il n’avait pas payé les frais de justice.
Le 23 février 1979, la Cour de cassation approuva la décision du tribunal de grande instance.
Le 15 mai 1979, à la suite de la demande en rectification de l’arrêt de cassation, formulée par le requérant, la Cour de cassation cassa sa première décision considérant que le tribunal de grande instance aurait dû suspendre l’examen du dossier.
Le 17 juin 1981, le dossier fut réinscrit au rôle, après l’acquittement des frais judiciaire.
Le 10 août 1981, le requérant ayant été absent à l’audience sans présenter d’excuses, le tribunal de grande instance suspendit la procédure conformément à l’article 409 du code de la procédure judiciaire.
La procédure reprit le 4 février 1982. Lors de l’audience du 17
mars 1982, S.E contesta les titres du requérant en raison de l’absence de travaux d’établissement de plans cadastraux.
Entre-temps, ces travaux commencèrent. A cet égard, le requérant engagea une action devant le tribunal du cadastre pour contester les plans établis. S.E. ne prit pas partie dans cette procédure, mais demanda au tribunal de grande instance, saisi de la première procédure, de surseoir à statuer jusqu’à ce que le tribunal du cadastre rendît son jugement.
Le 31 octobre 1984, le tribunal de grande instance fit droit à la demande de S.E.
Le 26 décembre 1997, le représentant du requérant déposa une lettre auprès du tribunal de grande instance et demanda la poursuite de la procédure.
Le 20 octobre 1998, le tribunal de grande instance rendit un jugement de clôture du dossier constatant l’absence du requérant à l’audience.
GRIEF
A l’origine, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée des procédures internes.
Le 4 mai 2004, la Cour a décidé de porter l’affaire à la connaissance du gouvernement défendeur et d’inviter celui-ci à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Le 11
octobre 2004, le Gouvernement a déposé ses observations quant à la recevabilité du recours.
Le 19 octobre 2004, par une lettre recommandée avec accusé de réception reçue par le destinataire le 2 novembre 2004, la Cour a invité le requérant à présenter ses observations en réponse à celles du gouvernement défendeur.
En l’absence de réaction de la part de l’intéressé, le 24 janvier 2005, une lettre recommandée avec accusé de réception lui a été adressée, attirant son attention sur les termes de l’article 37 de la Convention. La lettre, qui est arrivée à son destinataire le 4 février 2005, est restée sans réponse à ce jour. La Cour note par ailleurs que le requérant n’a donné aucune suite à la demande d’informations concernant l’état de la procédure interne qui lui avait été adressée lors de l’examen de la requête.
Dans ces conditions, la Cour est amenée à conclure que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention).
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29 §
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président