SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 17368/05 prezentate de Cemal AKSAKAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 mai 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Cemal Aksakal, este un resortisant turc, născut în 1952 și rezident în Ankara. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Tanr În 1992, reclamantul a înscris la un proiect pus în aplicare de primăria Keçiören, care era înființată cu scopul de a deveni proprietar al unei case. În acest sens, el a plătit în mai multe rânduri suma stabilită de administrație. În luna decembrie a administrației i-a atribuit un teren. Ulterior, la o dată nespecificată, administrația a încheiat proiectul instituit și resilia în mod unilateral toate contractele de vânzare de terenuri. La 3 noiembrie 2000, reclamantul a considerat că a suferit un prejudiciu, a intentat la Tribunalul de Mare Instanță o acțiune în despăgubire împotriva administrației. La 9 octombrie 2001, instanța a dat o parțială câștig de cauză reclamantului și a condamnat administrația să-i plătească despăgubiri. Această hotărâre a fost atacată cu recurs de administrație. La 11 iunie 2002, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea de primă instanță pentru aprecierea eronată a probelor. La 4 iunie 2003, tribunalul, hotărând la trimitere, a condamnat din nou administrația să plătească reclamantului despăgubiri a căror valoare a fost însoțită de dobânzi ntrerupte. La 17 martie 2004, Curtea de Casație a respins recursul administrației. La 30 aprilie 2004, în lipsa unui recurs în rejudecare a hotărârii, hotărârea de primă instanță din 4 iunie 2003 a devenit definitivă. La 9 noiembrie 2004, reclamantul, considerând că administrația nu i-a plătit integral suma stabilită de instanțele interne, a inițiat procedura de executare forțată. La 3 ianuarie 2006, administrația a început să plătească restul creanței reclamantului. Detaliile privind această plată sunt prezentate după cum urmează Numele și n al cererii de rejudecare a sumei de plată a cererii de plată (în cărți turcești (TRL) Data la care se începe calcularea dobânzilor moratorii Data la care Curtea de Casație a statuat datele și valorile plăților (în cărți turcești noi (YTL)) Cemal Aksakal 17368/05 500 000 TRL 104 EUR (EUR) 3 noiembrie 2000 11 iunie 2002 (hotărârea de casare) 17 martie 2004 (hotărârea de respingere a recursului la administrație) 1 octombrie 2004 000 YTL (3 226 EUR) 3 ianuarie 2006 500 YTL (313 EUR) 8 februarie 2006 000 YTL (1 258 EUR) 17 februarie 2006 917 YTL (584 EUR) 8 martie 2006 026 YTL (5 668 EUR) (încheierea dosarului de către biroul de executare și recuperare a creanțelor) Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16), Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2674-2676, § 17-25), Gaganuș și alții c. Turcia, n 39335/98, § 18, 5 iunie 2001) și Önery Reclamantul se plânge de dreptul său de a respecta bunurile sale, din cauza lipsei de plată a în întregime a creanței sale de către administrație. În acest sens, se referă la art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul se plânge de dreptul său de a respecta bunurile sale, din cauza lipsei de plată de către administrația de la Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea observă la analiza tuturor elementelor din dosar pe care administrația le-a plătit integral creanței reclamantului și că biroul de executare și de recuperare a creanțelor a închis dosarul. Cu toate acestea, trebuie să se stabilească dacă întârzierea suferită de administrație a avut drept consecință producerea unui prejudiciu financiar reclamantului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. În această privință, trebuie să se ia în considerare diferența dintre suma plătită efectiv reclamantului și cea pe care ar fi încasat-o dacă creanța sa ar fi fost ajustată ținând seama de eroziunea monetară în perioada de întârziere ( Akkuș, citată anterior). În această privință, Curtea amintește că metoda sa de calcul ține seama de efectele inflației în Turcia, care sunt indicate pe listele de indexuri ale prețurilor cu amănuntul, publicate de către institutul de statistică al la. Având în vedere acest mod de calcul, Curtea nu descoperă nicio pierdere reală a reclamantului. Valoarea despăgubirilor percepute de reclamant corespunde unei compensații integrale în raport cu metoda de calcul adoptată de Curte. Prin urmare, reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se respingă cererea. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančičcorpier Președintele [1] A. Gyulumyan a fost desemnată ca judecător național în temeiul Turciei în temeiul articolului 29 din Regulamentul de procedură al Curții.
de la requête n
o
17368/05
présentée par Cemal AKSAKAL
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 18 octobre 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
E.
Fura-Sandström
,
A.
Gyulumyan
[1]
,
MM.
E.
Myjer
,
David Thór
Björgvinsson,
M
mes
I.
Berro-Lefèvre,
juges
,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mai 2005,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Cemal Aksakal, est un ressortissant turc, né en 1952 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M. Tanrıverdi, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1992, le requérant s’inscrivit à un projet mis en place par la mairie de Keçiören («
l’administration
») en vue de devenir propriétaire d’une maison.
Il paya à cet égard, en plusieurs fois, la somme fixée par l’administration.
En décembre 1996, l’administration lui attribua un terrain.
Par la suite, à une date non précisée, l’administration annula le projet mis en place et résilia unilatéralement l’ensemble des contrats de vente de terrains.
Le 3 novembre 2000, le requérant, estimant avoir subi un préjudice, intenta auprès du tribunal de grande instance d’Ankara une action en paiement de dommages et intérêts contre l’administration.
Le 9 octobre 2001, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser des dommages et intérêts.
Ce jugement fut frappé de pourvoi par l’administration.
Le 11 juin 2002, la Cour de cassation cassa le jugement de première instance pour appréciation erronée des preuves.
Le 4 juin 2003, le tribunal, statuant sur renvoi, condamna de nouveau l’administration à payer au requérant des dommages et intérêts dont le montant fut assorti d’intérêts moratoires.
Le 17 mars 2004, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de l’administration.
Le 30 avril 2004, faute de pourvoi en révision de l’arrêt, le jugement de première instance du 4 juin 2003 devint définitif.
Le 9 novembre 2004, le requérant, estimant que l’administration ne lui avait pas intégralement payé la somme fixée par les tribunaux internes, entama la procédure d’exécution forcée.
Le 3 janvier 2006, l’administration commença à payer le restant de la créance du requérant.
Les détails concernant ce paiement sont exposés comme suit
:
Nom et n
o
de la requête
Montant de l’indemnité
(en livres turques (TRL))
Date de départ du calcul des intérêts moratoires
Date de l’arrêt de la Cour de cassation
Dates et montants des paiements
(en nouvelles livres turques (YTL))
Cemal Aksakal
17368/05
3
500
000
(2
104 euros (EUR))
3 novembre 2000
11 juin 2002
(arrêt de cassation)
17 mars 2004
(arrêt de rejet du pourvoi de l’administration)
1 octobre 2004
:
6
3 janvier 2006
:
8 février 2006
:
2
17 février 2006
:
8 mars 2006
:
9
(Clôture du dossier par le bureau de l’exécution et de recouvrement des créances)
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16),
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998-VI, pp. 2674-2676, §§ 17-25),
Gaganuș et autres c. Turquie
, n
o
39335/98, § 18, 5 juin 2001) et
Öneryıldız c. Turquie
(30 novembre 2004, [GC], n
o
‑
XII).
GRIEF
Le requérant se plaint de l’atteinte à son droit au respect de ses biens, en raison de l’absence de paiement de l’intégralité de sa créance par l’administration. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1.
Le requérant se plaint de l’atteinte à son droit au respect de ses biens, en raison de l’absence de paiement par l’administration de l’intégralité de sa créance en violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 dont le libellé est le suivant
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
La Cour observe à l’analyse de l’ensemble des éléments du dossier que l’administration a payé l’intégralité de la créance du requérant et que le bureau de l’exécution et de recouvrement des créances a clôturé le dossier.
Reste à déterminer si le retard pris par l’administration a eu pour conséquence de faire subir au requérant un préjudice financier, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Sur ce point, il faut prendre en considération la différence entre le montant effectivement versé au requérant et celui qu’il aurait perçu si sa créance avait été ajustée en tenant compte de l’érosion monétaire pendant la période de retard (
Akkuș
, précité).
A cet égard, la Cour rappelle que sa méthode de calcul tient compte des effets de l’inflation en Turquie qui sont indiqués sur les listes de l’indice des prix de détail, publiées par l’institut des statistiques de l’Etat.
Au vu de ce mode de calcul, la Cour ne décèle aucune perte réelle du requérant. Le montant des dommages et intérêts que le requérant a perçu, correspond à une compensation intégrale par rapport au mode de calcul adopté par la Cour.
Par conséquent, le requérant n’a donc subi aucun préjudice sous l’angle de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Il s’ensuit que le grief du requérant est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Dès lors, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rejeter la requête.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président
[1]
M
me
vertu de l’article 29 du règlement de la Cour.