CtEDO 06.09.2005 Auto

TOSUN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.09.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TOSUN c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITA cererii nr. 62312/00 prezentate de Veli TOSUN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 septembrie 2000, având în vedere decizia parțială din 1 aprilie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Veli Tosun, este un resortisant turc, născut în 1973, și deținut în casa de judecată a lui Diyarbakr. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Tanrikulu, avocat la Diyarbakakr. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit declarațiilor sale, reclamantul a fost arestat la 16 iulie 1999 de către polițiști din cadrul conducerii securității de la dah. După procesul-verbal al arestării stabilit la 22 iulie 1999 de către polițiști din cadrul conducerii securității de la Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului, reclamantul avea în posesie un act de identitate fals. El a fost acuzat de o organizație ilegală, și anume PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan). S-a stabilit că polițiștii au folosit forța pentru a-l aresta pe reclamant care încerca să fugă. La 23 iulie 1999, reclamantul a fost transferat la Diyarbakýr și supus unui examen medical. Raportul provizoriu, întocmit la 1655, a indicat o vânătaie de 15 x 5 cm pe humerusul stâng. În aceeași zi, la cererea conducerii securității din Diyarbakr, reclamantul a fost examinat de către un medic de la spitalul civil care, în raportul său de la ora 21:00, a menționat o vânătaie care acoperă în întregime bicepsul stâng. Nu s-au constatat alte semne de violență. La 30 iulie 1999, reclamantul a fost ascultat de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr. El a declarat că a mărturisit sub constrângere și a recunoscut că este membru al PKK. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului, care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața acestuia din urmă, el își va repeta declarația făcută în fața procurorului, a contestat procesul-verbal al arestării din 22 iulie 1999 și a declarat că a fost arestat pe 16 iulie 1999. În iulie 1999 la Istanbul, a declarat că a fost supus unor tratamente abuzive la sediul Direcției de Securitate. Plângerea reclamantului și procedura privind acuzațiile de abuz Potrivit unui document pe care l-au semnat, doi avocați ai Baroului de la Diyarbakr l-au vizitat pe solicitant la sediul conducerii securității din Diyarbakr la 27 iulie 1999. Acesta din urmă le-a declarat că suferea de dureri cauzate de tratamentul pe care îl suferise în spațiile din direcțiile de securitate din Istanbul și Diyarbakr. Potrivit unui document semnat, un al treilea avocat al Baroului din Diyarbak August 1999. Acesta din urmă a declarat că a fost arestat cu șase zile înainte de data indicată în procesul-verbal de arestare și că a fost supus unor tratamente abuzive la sediile direcțiilor de securitate d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 3 august 1999, cei doi reprezentanți ai reclamantului au depus plângere la Parchetul din Diyarbakýr, indicând faptul că clientul lor a fost supus unor abuzuri din partea polițiștilor responsabili de arestarea sa în perioada 22-30 iulie, precum și din partea jandarmilor în momentul intrării sale în casa de detenție a lui Diyarbakr. La 4 august 1999, la cererea Parchetului și a conducerii casei de judecată, reclamantul a fost examinat de către un medic de la institutul medico-legal din Diyarbakýr, care a menționat mai multe vânătăi de culoare verde deschis pe brațul stâng, luna de 5 x 3 cm pe partea superioară a bicepsului, celelalte de 2 1 și 1 cm pe interiorul bicepsului. La 26 august 1999, procurorul a interogat doi martori oculari deținuți la aceeași casă de judecată. În primul rând, Fuat Bozkuș, a spus acest lucru (...) polițiștii ne [Fuat Bozkuș, Sali quealg ... după percheziția de corp la intrarea în casa din oraș, unul dintre jandarmi i-a dat pumni și picioare lui Veli Tosun (...) în aceeași zi, reclamantul a fost ascultat de procuror în contextul anchetei desfășurate cu privire la plângerea din 3 august 1999. El a declarat (...) polițiștii au fost reținuți la Istanbul, cu șase zile înainte de transferul meu la Diyarbakar. Ei au transportat într-un minibuz prin câmpuri pentru câteva zile, au săpat o groapă, au pus-o în ea, au tras în jur, (...) apoi au pus-o într-un hangar și au împiedicat să doarmă, au torturat, au agățat spânzurătoare, au electroșocuri la picioare, au torturat tot așa la direcția siguranței lui Diyarbakr, în timpul examenului medical, am fost încătușat, polițiștii erau în cameră și, prin urmare, nu am putut explica medicului durerea pe care o simțeam, și el nu m-a examinat cu atenție. În ziua în care a condus la casa din culpă, cei șase jandarmi care m-au primit la intrare vor fi bătuti timp de o oră... September 1999, procurorul a emis o decizie de incompetență cu privire la acuzațiile de maltratare ale reclamantului și a transmis cazul Comitetului Administrativ de la Diyarbakýr pentru ca acesta să conducă o anchetă preliminară în temeiul Legii privind urmărirea penală a funcționarilor. La 18 noiembrie 1999, prefectul adjunct al poliției din Diyarbakr, numit inspector însărcinat cu anchetarea acuzațiilor de maltratare, și-a prezentat raportul. Prin scrisoarea din 28 decembrie 1999, pe baza raportului de inspecție menționat anterior, prefectul de poliție i-a cerut prefectului din Diyarbakr să clasifice cauza. La 4 ianuarie 2000, prefectul și-a dat acordul pentru clasificarea plângerii. La 28 iunie 2000, prefectura notatifia decizia de clasificare a avocatului reclamantului ca urmare a solicitării acestuia din urmă. La 24 septembrie 2000, reclamantul a atacat decizia de clasificare în fața Tribunalului Administrativ Regional de la Diyarbakr. La 14 decembrie 2000, Tribunalul Administrativ a anulat decizia atacată și a înaintat cazul procurorului pentru a iniția o urmărire penală împotriva funcționarilor în cauză. La 22 martie 2001, procurorul a emis din nou o decizie de incompetență și a trimis cazul Tribunalului Administrativ pentru motivul că numai Comitetul Administrativ de la Diyarbakr putea declanșa o urmărire penală. La 15 mai 2001, Tribunalul Administrativ a decis să transmită dosarul către prefectura Diyarbakýr, considerând că comitetul administrativ trebuia să soluționeze problema necesității de a deschide o urmărire penală în temeiul Legii privind urmărirea penală a funcționarilor. Potrivit informațiilor transmise de guvern, decizia de clasificare a plângerii comitetului administrativ a fost anulată printr-o decizie a Consiliului din 20 iunie 2003. Procedura penală începută atunci împotriva responsabililor cu luarea în custodie a reclamantului este în continuare pendinte în fața tribunalului din Diyarbakr. Procedura împotriva reclamantului La 2 august 1999, procurorul a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului în temeiul articolului 125 din Codul penal, reprimând dreptul la o organizație ilegală și armată care intenționa să distrugă integritatea teritorială a țării. Instanța de securitate de la . . . . . 22 de audieri între 5 august 1999 și 4 aprilie 2002. La fiecare audiere, problema detenției provizorii a reclamantului a fost judecată din oficiu. În fiecare caz, instanța a dispus menținerea în detenție provizorie a reclamantului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În fața instanței, reclamantul și-a recunoscut apartenența la organizația în cauză, dar a negat implicarea în activitățile sale armate. Procedura în cauză este în continuare pendinte în fața instanței de primă instanță. Dreptul și practica internă relevante În conformitate cu articolele 151 și 153 din Codul de procedură penală, pentru mai multe infracțiuni este posibil să se depună o plângere la procurorul Republicii, în conformitate cu articolele 243 și 245 din Codul de procedură penală. Procurorul și poliția sunt ținuți la curent cu plângerile pe care le au la dispoziție, primul care decide dacă trebuie să dea în judecată, în conformitate cu art. 148 din Cod. Un reclamant poate face apel și la decizia procurorului de a nu da în judecată președintele Curții de Justiție. Respingerea recursului de către președintele instanței de judecată închide procedura. În cazul în care autorul prezumat a unei infracțiuni este un funcționar public și în cazul în care actul a fost comis în timpul exercitării funcțiilor, judecata preliminară a cauzei este reglementată de legea din 1913 privind urmărirea penală a funcționarilor, care limitează competența rațională personae În această etapă a procedurii, cu toate acestea, în ceea ce privește un act de maltratare care iese din cadrul funcțiilor publice, procedura care trebuie urmată de către Parchet este cea a dreptului comun. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală se citesc după cum urmează art. 112 În cursul anchetei preliminare, atâta timp cât are loc arestarea provizorie a pârâtului și la un interval de cel mult 30 de zile, judecătorul pentru pace examinează, la cererea procurorului, dacă este sau nu necesar să se mențină persoana în detenție. În termenul prevăzut la alineatul precedent, tribunalul poate solicita, de asemenea, ca instanța să examineze problema detenției sale provizorii. În timpul procesului unui inculpat în detenție provizorie, instanța decide din oficiu, cu ocazia fiecărei audieri sau, în cazul în care circumstanțele laice, între audieri, dacă este necesar să se prelungească detenția provizorie a acestuia. art. 298 Nu poate fi formulat opoziție împotriva hotărârilor instanțelor. Principiul enunțat la lit. (c) de mai sus nu se aplică detenției, menținerii în detenție (...) art. 299 § 2 și 3 (...) examinarea opozițiilor introduse împotriva deciziilor și ordonanțelor pronunțate de judecătorul de pace revine președintelui sau unui judecător al instanței de mare instanță din aceeași jurisdicție (...) (...) examinarea opozițiilor introduse împotriva hotărârilor și ordonanțelor pronunțate de această instanță [în instanță] aparține camerei al cărei număr urmează, (...), sil naily are ce: o singură cameră, care este cea mai apropiată curte de asediu care este competentă pentru a cunoaște opoziția (...) GRIFS Reclamantul susține că polițiștii și jandarmii l-au supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale și în momentul intrării sale în casa de judecată a lui Diyarbakr. În acest sens, acesta invocă art. 3 din convenție. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii, în sensul articolului 5 alin. (3) din Convenție. În acest sens, el subliniază că o procedură este în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. El susține că, în cazul în care autorul prezumat al unei infracțiuni intră sub incidența funcției publice și în cazul în care actul este săvârșit în timpul exercitării funcțiilor, judecata preliminară a cauzei este de competența exclusivă a Comitetului administrativ al districtului sau al departamentului în cauză, în funcție de statutul de autor presupus Cu toate acestea, deciziile acestor comitete sunt susceptibile de recurs în fața Tribunalului Administrativ Regional sau, după caz, în fața Consiliului de Stat. În speță, s-a efectuat o anchetă oficială cu privire la afirmațiile reclamantului. Ca urmare a deciziei de clasificare pronunțate de prefectura Diyarbakr și a deciziei de incompetență a Parchetului, Consiliul de Stat a decis la 20 iunie 2003 deschiderea unui proces penal. Guvernul declară că cauza este în prezent în curs de desfășurare în fața tribunalului din Diyarbakr și, prin urmare, solicită Curții să declare cauza inadmisibilă pentru neechivocarea căilor de atac interne. Reclamantul contestă această teză și susține că căile de atac interne sunt ineficiente pentru a reprima actele de maltratare aplicate de agenți de poliție. Având în vedere circumstanțele cauzei și argumentele părților, Curtea decide să adere la fond la excepția guvernului (a se vedea Salman c. Turcia [GC], nr. 2186/93, § 81-88, CEDO 2000 VII). Guvernul se referă la faptele astfel cum au fost prezentate de autoritățile de anchetă. El se limitează la a reaminti că Consiliul de Stat a decis inițierea unei proceduri penale cu privire la acuzațiile reclamantului și că această procedură este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului Diyarbakr. Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente abuzive atunci când a fost arestat și când a intrat în casa din custodia lui Diyarbakr. Pretinde că a prezentat mai multe rapoarte medicale și declarații ale martorilor în sprijinul afirmațiilor sale. Curtea consideră că acest litigiu ridică întrebări de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii și necesită o examinare pe fond a cauzei. Prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, nu se confruntă cu niciun alt motiv de neachitare. Grief tras de art. 5 din Convenție Neobosită a căilor de atac interne Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe neobosirea căilor de atac interne. El susține că reclamantul ar fi trebuit să se opună hotărârilor Curții de Securitate a Uniunii Europene privind menținerea sa în detenție provizorie. În special, acesta indică faptul că instanța de securitate a statului este ținută în mod expres de necesitatea de a menține detenția preventivă în temeiul Codului de procedură penală. Curtea arată că reclamantul a formulat mai multe cereri la Curtea de Securitate a statului pentru a pune capăt detenției sale provizorii. Comisia constată, având în vedere documentele aflate în posesia sa, că aceasta a examinat păstrarea în detenție de douăzeci și două de ori, fie din oficiu, fie la cerere, și a refuzat eliberarea provizorie. În consecință, instanțele interne au avut posibilitatea de a pune capăt detenției pretins excesive. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. Guvernul observă că este de competența instanțelor naționale să decidă menținerea în detenție. Persistența unor motive plauzibile de a suspecta o persoană arestată pentru comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non luat în considerare de către instanțe. Este așa cum este asigurată regularitatea detenției. În speță, ținând cont de natura delicvenței și de starea probelor, precum și de ansamblul elementelor dosarului, instanța de securitate a statului a luat în considerare necesitatea deținerii. Recurentul contestă aceste argumente. El afirmă că instanța de securitate a statului nu și-a examinat cauza în lumina faptelor cauzei și nu i s-a acordat pedeapsa de a-și motiva ordonanțele de reținere în custodia provizorie. Ea a folosit aproape întotdeauna formule identice, cum ar fi, ținând cont de natura infracțiunii reprobabile și de starea probelor Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa modulière Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-04-01
0,97
TOSUN contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 62312/00 présentée par Veli TOSUN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 1 er avril 2003 en une chambre composée
CtEDO 2003-06-10
0,95
TALAY contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 45909/99 présentée par Turan TALAY contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 juin 2003 en une chambre composée de : M
CtEDO 2003-04-10
0,95
KOCAK contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 40991/98 présentée par Kemal KOÇAK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 avril 2003 en une chambre composée de
CtEDO 2003-10-21
0,95
DINLER contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 61443/00 présentée par Hasan DİNLER contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 octobre 2003 en une chambre composée
CtEDO 2002-11-28
0,95
KÖMÜRCÜ contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 77432/01 présentée par Aytekin KÖMÜRCÜ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28 novembre 2002 en une chambre co
Sursă