A cincea secțiune decizia nr. 7408/16 Garik OHANYAN și alții împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a Cincea Secțiune), care așeză la 12 septembrie 2023 ca Cameră compusă din: Georges Ravarani , Președintele Carlo Ranzoni, Stéphanie Mourou-Vikström, LÄdif Hüseynov, Erik Wennerström, Mattias Guyomar, Kateřina Šimáčková, judecători și Victor Soloneytchik, grefierul secțiunii, Având în vedere: cererea depusă la 1 octombrie 2016, observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitanți, precum și observațiile prezentate de Guvernul armenian, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt un cuplu căsătorit, dl Garik Ohanyan și dna Yeraz Ohanyan, copiii lor Kamo, Kristine, Tamara, Syuzanna și Ruzanna și prima mamă a reclamantului, dna Amalya Ohanyan. S-au născut în 1978, 1981, 1999, 2005, 2009, 2010, 2013 și, respectiv, 1954, și au trăit în Talish (Taliș). Alaverdyan, avocații din Erevan. Guvernul Azerbaigian a fost reprezentat de agentul lor, dl δsgęrov. Guvernul armenian, intervenitor terț, a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Kirakosyan. Conflictul asupra statutului regiunii Nagorno-Karabakh a apărut la momentul dispariției Uniunii Sovietice. În septembrie 1991 a fost anunțată înființarea „Republicii Nagorno-Karabakh” („NKR”); în 2017 a fost redenumită „Republica Artsakh” și a căror independență nu a fost recunoscută de niciun stat sau organizație internațională. La începutul anului 1992, conflictul s-a răspândit treptat într-un război pe scară completă care s-a încheiat cu semnarea, la 5 mai 1994, a unui acord de arestare a focului (protocolul Bishkek) de către Armenia, Azerbaidjan și NKR. După război, nu s-a atins nici o soluție politică a conflictului; situația a rămas ostil și tensă și au existat încălcări repetate ale acordului de arestare a focului (a se vedea mai departe). Chiragov v. Armenia [GC], nr. 13216/05, §§ 12-31, CEHR 2015; și Sargsyan v. Azerbaidjan [GC], nr. 40167/06, §§ 14-28, CEHR 2015). În timpul nopții între 1 și 2 aprilie 2016, conflicturi militare grele au început aproape de linia de contact între „NKR” și Azerbaidjan (denumite uneori „Războiul de Ziua Azerbaidjan”). Conflictele au durat până la 5 aprilie 2016, dar au avut loc mai târziu în acea lună. Estimarea victimelor variază considerabil; sursele oficiale au indicat cel puțin 100 de morți în fiecare parte a conflictului. Marea majoritate a victimelor erau soldați, dar și mai mulți civili au murit. Mulți locuitori din orașele și satele vizate au trebuit să părăsească casele lor pentru anumite perioade de timp. În plus, conflicturile au dus la daune substanțiale ale proprietății și infrastructurii. La 27 septembrie 2020 a izbucnit un alt război care a durat 44 de zile până la 10 noiembrie 2020 atunci când un acord de încheierea focului, semnat cu o zi înainte, a intrat în vigoare. Acest război a schimbat substanțial controlul teritorial care existase de la războiul 1992-94. Circumstanțele cazului sunt contestate. Faptele cazului pot fi rezumate după cum urmează. Faptele prezentate de solicitanți (a) Situația din Talish Pe 2 aprilie 2016, la aproximativ 14.30 a.m., forțele armate azerbaeriene au început să bombardeze orașele și satele “NKR” situate de-a lungul liniei de contact între “NKR” și Azerbaidjan. Satul Talish, situat la 3 km de această graniță, a fost lovit mai întâi, de artilerie și lansatoare de rachete, precum și de avioane. Bombardamentul a durat câteva ore. Aproape toți rezidenții au părăsit satul ei înșiși sau au fost evacuați în alte părți ale „NKR”. Multe case, case private, clădiri publice și infrastructuri au fost grave deteriorate și unii săteni au fost răniți și alții au fost uciși. La 2 și 4 aprilie 2016 procurorul general al „NKR” a deschis anchete penale cu privire la demolarea și consecințele sale umane și proprietăți. În cadrul acestui cadru, au fost efectuate examinări la site-ul în Talish și în alte domenii afectate ale „NKR”. Aceste examinări au stabilit că multe clădiri publice și private din Talish au avut loc pagube considerabile, inclusiv școala de sat și grădiniță, clădirea administrației satului, sala evenimentelor, biserica și capela, precum și rezervorul de apă. Numărul de animale ucise a atins mai multe sute. Declanșarea lui Talish a continuat sporadică până la 5 aprilie 2016, atunci când a fost convenit un închidere a focului. Cu toate acestea, chiar și după ce a încetat focul, sătenii au fost nesiguri să se întoarcă la locuințele lor, deoarece mai multe înălțimi strategice din jurul lui Talish au fost capturate de armata azerbaeză. (b) Circumstanțele reclamanților 10. La 2 aprilie 2016, la ora 3.30 a.m., reclamanții s-au trezit la casa lor din sunetele exploziei. Un proiectil a căzut în curtea lor și a explodat în fața ușii de intrare, dăunând atât casa și hambarul adiacent. Garik Ohanyan imediat a mutat copiii din casă. Fiul său Kamo a fost lovit pe piciorul stâng. Întreaga familie s-a dus la casa vecinilor lor, după care S, o rudă a familiei, le-a dus la Karvachar (Kalbajar) și apoi a transferat fiul la un spital unde a primit tratament medical. Reclamanții au stat la casa S. 11. La 6 aprilie 2016 un investigator al departamentului de investigație al poliției “NKR” a efectuat o examinare la site-ul casei și terenurile reclamanților și teritoriul adiacent. Conform protocolului de examinare, toate ferestrele casei au fost rupt și acoperișul, ușile și interiorul casei au fost deteriorate. Raportul a remarcat, de asemenea, că au fost găsite mai multe găuri în jurul casei cu fragmente de metal dispersate care asemănează părțile unui cochilieu. Garik Ohanyan a remarcat în timpul examinării site-ului că distrugerea și daunele stabilite au fost rezultate din cochilie din 2 aprilie. De asemenea, se traduce din raportul că Amalya Ohanyan a fost rănită și a primit prim ajutor la un spital din Karvachar și că fiica cea mai mică a familiei, Ruzanna, a primit un prejudiciu la cap, deși nu a fost căutată asistență medicală specială pentru ea. 12. La 10 aprilie 2016 Yeraz și Amalya Ohanyan și fiul Kamo au fost intervievați de poliția “NKR”. Yeraz și Amalya Ohanyan au menționat că, când un exploziv a căzut în curtea lor, ferestrele casei s-au rupt și alte părți ale proprietății au fost deteriorate. Deși Garik Ohanyan a reușit să aducă înapoi unele din animalele familiei pe 4 aprilie, restul proprietății lor a fost deteriorată și pierdută. Ambele au estimat daunele materiale la 3.000.000 de drame armeni (AMD; aproximativ 7.300 euro (EUR) la rata actuală de schimb), fără a include animalele pierdute. Kamo a mărturisit că a văzut coajă zburând peste casa lor, unul dintre care a căzut și a explodat în fața ușii de intrare care a provocat prejudiciul la piciorul stâng. Când familia părăsise Talish, Kamo a văzut satul a fost bombardat. Toate persoanele intervievate au remarcat că întreaga familie a fost speriată de bombardamentul. 13. La 14 aprilie 2016 un alt investigator de poliție a efectuat o examinare locativă a hambarului lângă casa reclamanților. Conform protocolului, daune substanțiale au fost cauzate hambarului. Capul satului Talish a confirmat în timpul examinării locației că daunele au fost rezultate din bombardament. 14. O examinare a pantalonilor lui Kamo efectuată de departamentul forense al poliției “NKR” și prezentată într-un raport din 19 aprilie 2016 a arătat că piesele rupte au fost cauzate de fragmente de coajă din explozie. Urme de o materie exploziv și un stabilizator au fost găsite. Un raport privind o examinare medicală legistică a prejudiciului fiului, emis la 27 aprilie 2016, a specificat că un fragment de exploziv i-a rănit chinul stâng, provocând un mic prejudiciu sănătății sale. 15. O examinare mai detaliată a casei reclamanților a fost făcută de experți ai autorității "NKR" ale examinărilor legistice. Ei au remarcat, într-un raport din 23 mai 2016, că covoarele din 2-5 aprilie au deteriorat acoperișul, în special părțile sale, acoperirea și construcția de lemn. În plus, pereții și pipele de canalizare, acoperirea și pictura tavanului, precum și ușile și ferestrele au fost, de asemenea, deteriorate. În termeni monetari, daunele au fost estimate la 5.329.000 AMD (aproximativ 13.000 EUR) și costul total, inclusiv munca de reparare și costul locuințelor alternative, la 9.311.279 AMD (23.000 EUR). Conflictele militare în cauză au fost inițiate de forțele armate arme care au supus orașele și satele azerbaeriene din districtele Goranboy, Tartar, Agdam, Khojavend și Fuzuli în cauze grele care au dus la pierderi semnificative în rândul populației civile și distrugerea proprietăților. șase civili au fost uciși și 33 răniți. Sute de case private au fost deteriorate sau complet distruse. Daune extreme sau distrugere a fost făcută și proprietatea publică și infrastructura. COMPLAINTES 17. Reclamanții se plângeau că, ca urmare a unui atac militar indiscriminat de către forțele armate azerbaiene, a existat o amenințare reală și iminentă față de viețile lor și că, din cauza deplasării forțate din Talish și a incapacității de a-și folosi casa, dreptul la respectarea vieții lor de familie și a casei lor a fost încălcat. Acestea au susținut, de asemenea, că proprietatea lor a fost deteriorată în timpul bombardezării, privand-le astfel de bucurie pașnică a proprietăților lor, invocand articolele 2 și 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În plus, în temeiul articolelor 13 și 14 din Convenție, coroborat cu celelalte dispoziții invocate, reclamanții au susținut că nu există nici un remediu eficace în Azerbaidjan pentru plângerile lor și au susținut că atacurile militare au fost îndreptate împotriva armenilor din cauza originei lor etnice și naționale. Referindu-se la declarația reclamanților în observațiile lor că „tara lor de cetățenie este „Republica Nagorno-Karabakh” sau „Republica Artsakh””, guvernul azerbaigian a susținut că nu a respectat cerințele articolului 47 din Regulamentul de procedură sau că cererea este abuzivă și ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și 4 din Convenție, deoarece nu există nici un stat sau o altă entitate administrativă sau teritorială numită „Republica Nagorno-Karabaj”. De asemenea, au susținut că certificatul de proprietate prezentat de solicitanți ca dovadă de proprietate a indicat numele proprietarilor ca Ohanesyan și nu Ohanyan. Acestea au susținut că, de asemenea, în acest sens, reclamanții au furnizat Curții informații înșelătoare care constituiau un alt abuz al dreptului la cerere. 19. Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au făcut nici o încercare, nici măcar prin canale diplomatice, de a adresa instanțelor sau de a investiga autoritățile din Azerbaidjan pentru a exercita dreptul lor de a depune plângeri cu privire la presupusele încălcări ale Convenției. 20. Guvernul a susținut, de asemenea, că satul Taliș este situat în districtul Tartar din Azerbaidjan și că, prin urmare, nici o acțiune a forțelor armate azeriene pe acest teritoriu nu ar putea fi considerată extraterritorială. Cu toate acestea, aceasta și alte părți semnificative ale teritoriului suveran al Azerbaidjanului au fost ocupate de forțele pentru care Armenia a fost responsabilă în temeiul dreptului internațional, inclusiv al Convenției. Ca urmare a staționării forțelor armate de oricare dintre părțile liniei de contact și utilizarea largă a minelor de teren, satul Taliș a fost în afara controlului Azerbaidjanului. Guvernul s-a referit la cazul Chiragov și alții (citat mai sus) în care Curtea a constatat că Armenia a exercitat un control eficient asupra regiunii Nagorno-Karabakh și a altor teritorii ocupate, susținând prin urmare că chestiunile plângute de către reclamanți nu au intrat în jurisdicția Azerbaidjanului în temeiul articolului 1 din convenție. Întrucât forțele armate arme au supus orașelor și satelor din Azerbaidjan în abuzuri grele și în timp ce Taliș era situat pe teritoriul ocupat de Armenia, Guvernul a susținut, de asemenea, că focul cu care s-a descărcat Azerbaidjan a constituit un act de autoapărare legitim în temeiul dreptului internațional. În plus, acțiunile întreprinse au avut doar obiecte militare vizate și au fost reglementate cu atenție de principiile fundamentale ale legii conflictului armat în ceea ce privește distincția, necesitatea militară, suferința inutile și proporționalitatea. Daunele infligéte, inclusiv daunele presupuse la domiciliul reclamanților, ar trebui considerate daune colaterale legitime, care nu sunt excesive. În acest sens, Guvernul a susținut, de asemenea, că unitățile militare armene au fost situate în interiorul și chiar în afara Talișului. De asemenea, au subliniat că, din cauza circumstanțelor de fapt, autoritățile azerbaiene nu au avut nici o oportunitate de a investiga acuzațiile făcute de solicitanți. 21. În plus, Guvernul a susținut că cererea a fost vădit nefondată din următoarele motive: în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1, acestea au declarat că reclamanții nu au justificat faptul că dețin proprietatea respectivă sau că a fost deteriorată din cauza declanșării de către forțele armate azerbaiene. În plus față de afirmația menționată mai sus a Guvernului că certificatul de proprietate conține nume necorespunzător, ei au susținut că diferitele documente prezentate de solicitanți ar trebui respinse deoarece au fost eliberate de autoritățile “NKR” care era o entitate inexistentă. În plus, reiterând că Taliș făcea parte din teritoriul Azerbaidjanului, Guvernul a declarat că reclamanții – presupunând că sunt cetățeni armeni și, prin urmare, străini – sunt interziși să achiziționeze terenuri în Azerbaidjan. În temeiul articolelor 2 și 8 din Convenție, Guvernul a susținut că reclamanții nu au furnizat dovezi convingătoare prima facie că au fost expuse la o amenințare imediată asupra vieții lor sau că au fost strămutate din Taliș și nu au putut folosi casa lor. Reclamanții au menținut argumentele formulate cu privire la circumstanțele lor personale în cererea inițială, declarând că „ele sunt de naționalitate de origine armenă” și că „țara lor de cetățenie este Republica Nagorno-Karabakh sau Republica Artsakh”. În plus, toate documentele prezentate Curții, în special certificatul de proprietate proprietară, au fost eliberate cu numele corect, Ohanyan. 23. Referindu-se la concluziile Curții din Sargsyan (citate mai sus, §§ 115 120) și Saribekyan și Balyan c. Azerbaidjan (nr. 35746/11, §§§) 48, 30 ianuarie 2020), reclamanții au susținut că nu există un remediu eficace pentru acestea în Azerbaidjan. Acestea au susținut că Guvernul contestat nu a furnizat niciun exemplu de caz intern sau de remediere care ar arăta că persoanele aflate în situația lor au fost capabile să solicite recurs în fața autorităților azerbaiene și au subliniat refuzurile recurente ale autorităților respective în cazurile anterioare de a răspunde la cererile procurorului general armenian de asistență juridică în temeiul Convenției din 22 ianuarie 1993 privind asistența juridică și relațiile juridice în cazurile civile, familiale și penale. 24. În opinia reclamanților, faptele despre care s-au plâns au căzut sub jurisdicția extraterritorială a Azerbaidjanului în temeiul art. 1 din Convenție. Ei au susținut că concluzia Curții la Chiragov și alții (citată mai sus) că regiunea Nagorno-Karabaj era sub controlul efectiv al Armenia nu a afectat problema competenței în acest caz. În schimb, reclamanții au remis jurisprudența Curții în susținerea că Azerbaidjanul are competență în conformitate cu noțiunea de competență „cause și efecte” în temeiul faptului că acțiunile militare ale Azerbaidjanului au produs efecte – încălcări masive ale drepturilor omului – în afara teritoriului său. Factorii-cheie au fost faptul că reclamanții au suferit astfel de încălcări ca urmare a rachetelor incendiate de forțele armate azerbaiene. În plus, reclamanții au refutat afirmațiile guvernului contestat că unitățile militare armene au fost situate în zonele rezidențiale, că acțiunile întreprinse de forțele armate azerbaiene au avut doar obiecte militare vizate și că daunele infligete reclamanților ar trebui considerate daune colaterale legitime. În schimb, ei au susținut că amploarea atacului, tipurile de arme utilizate și cantitatea de distrugere infligétă, inclusiv leziuni ample la proprietatea privată și publică, au arătat că obiectivul a fost populația civilă, cu scopul de a răspândi frica și de a forța oamenii să părăsească locurile lor de reședință. 25. În plus, reclamanții au susținut că viețile lor au fost sub o amenințare reală și iminentă datorită atacului militar asupra lui Talish. În special, întregul sat a fost supus unui atac indiscriminat cu arme grele. Casa lor a fost grav deteriorată și două dintre solicitanți au fost răniți. În consecință, au fost forțați să fugă de casa lor și nu au fost capabili să se întoarcă timp de câteva luni din cauza teamăi că bombardamentul și declanșarea Talish pot relua în orice moment și pentru că casa și clădirile lor de importanță publică vitală au fost deteriorate sau distruse, făcând imposibil să trăiască în sat. Guvernul armenian, terț intervenent 26. Guvernul armenian a împărtășit pe deplin poziția reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. De asemenea, au susținut că nu există incoerențe în cerere și că acuzațiile guvernului contestat în acest sens au fost nefondate. Evaluarea Tribunalului 27. 1 din Convenția privind jurisdicția statului contestat în ceea ce privește evenimentele conflictului armat care constituie baza plângerilor reclamanților. Această dispoziție se menționează după cum urmează: „Altele părți contractante trebuie să se asigure tuturor care se află în jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în secțiunea I a Convenției.” 28. Competența în temeiul articolului 1 este un criteriu prag. Exercitarea competenței constituie o condiție necesară pentru ca un stat contractant să poată fi considerat responsabil pentru acte sau omisiuni imputabile acestuia, care dă naștere la o acuzație de încălcarea drepturilor și libertăților prevăzute în convenție. În timp ce competența jurisdicțională a unui stat în temeiul articolului 1 este în primul rând teritorială, Curtea a recunoscut o serie de circumstanțe excepționale capabile să dea naștere la exercitarea jurisdicției de către un stat contractant în afara frontierelor sale teritoriale. În fiecare caz, întrebarea dacă există circumstanțe excepționale care impun și justifică o constatare de către Curte a faptului că statul exercita competența extraterritorială trebuie să fie determinată cu privire la faptele specifice (a se vedea, de exemplu, Catan și alții c. Republica Moldova și Rusia [GC], nr. 43370/04 și altele § 103-105, 19 octombrie 2012, și Chiragov și alții c. Armenia , citat mai sus, § 168, cu alte referințe . 29. Cele două criterii principale stabilite de Curte în ceea ce privește jurisdicția extraterritorială sunt cele ale „controlului eficient” de către stat asupra unei zone (conceptul de competență spațială) și ale „autorității agenților de stat și controlul” asupra persoanelor fizice (conceptul de competență personală) (a se vedea, printre multe alte autorități, Skeini și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 55721/07, §§ 133-140, CEDH 2011; Georgia c. Rusia (II) [GC], nr. 38263/08, § 113 144, 21 ianuarie 2021; și Ucraina și Țările de Jos c. Rusia (dec.) [GC], nr. 8019/16, 43800/14 și 28525/20, §§ 556-558, 30 noiembrie 2022). 30. Satul în care a avut loc evenimentele prezentului caz este situat pe teritoriul Azerbaidjanului recunoscut la nivel internațional. Competența în sensul articolului 1 din Convenție se presupune a fi exercitată pe tot teritoriul unui stat contractant (a se vedea, de exemplu, Sargsyan c. Azerbaidjan , citat mai sus §§ 126-129). 31. Cu toate acestea, zona relevantă a fost în afara controlului Azerbaidjanului de mulți ani după primul război Nagorno-Karabakh în 1992 1994 (a se vedea punctul 4 mai sus) și această situație a persistat în momentul evenimentelor din acest caz. În cazul Chiragov și alții (citat mai sus, §§§ 169 186) Curtea a constatat că, de la începutul conflictului Nagorno-Karabakh, Armenia a avut o influență semnificativă și decisivă asupra „NKR”, că cele două entități sunt foarte integrate în practic toate chestiunile importante și că această situație persistă. Cu alte cuvinte, „NKR” și administrația sa au supraviețuit în virtutea sprijinului militar, politic, financiar și altor sprijiniri acordat de Armenia, care, prin urmare, a exercitat un control eficient asupra Nagorno-Karabakh și teritoriilor din jur. Această concluzie a fost mai târziu reiterată în Muradyan c. Armenia (n. 11275/07, § 1226, 24 noiembrie 2016). 32. În acest caz, presupusele încălcări ale Convenției de către Azerbaidjan au fost comise în timpul „Războiului de patru zile”, adică, conflicturile militare care au avut loc aproape de linia de contact dintre Azerbaidjan și „NKR” de la noapte între 1 și 2 aprilie 2016 până la 5 aprilie 2016. Trebuie determinat dacă consecințele conflictului armat internațional în cauză, în special consecințele presupusului suferite de reclamanții pe teritoriul dincolo de linia de contact dintre Azerbaidjan și „NKR”, ar putea fi considerate ca fiind în jurisdicția Azerbaidjanului. 33. După cum a remarcat Curtea din Georgia v. Rusia (II) (citat mai sus, § 126), în cazul operațiunilor militare – inclusiv, de exemplu, atacurile armate, bombardamentele sau atacurile – efectuate în timpul unui conflict armat internațional nu se poate vorbi în general de „control eficient” asupra unei zone. Realitatea chiar a conflictului armat și a luptei între forțele militare inamic care caută să stabilească controlul asupra unei zone într-un context de haos înseamnă că nu există control asupra unei zone. Cu toate acestea, există anumite excepții și Georgia v. Rusia (II) Prin urmare, hotărârea nu poate fi considerată autoritatea de a exclude în întregime din jurisdicția unui stat o fază temporală specifică a unui conflict armat internațional (a se vedea Ucraina și Olanda c. Rusia (dec.), citată mai sus, § 558). 34. Acest caz a implicat închiderea grea a orașelor și satelor de fiecare parte a liniei de contact timp de patru zile, rezultând în multe persoane moarte, rănite sau temporar fără adăpost, precum și daune considerabile la proprietate și infrastructură de ambele părți. În aceste circumstanțe, și fără nici o indicație contrară, nu a fost o situație de „control eficient” asupra unei zone. 35. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă există „autoritatea agentului de stat și controlul” asupra persoanelor fizice (victimele directe ale presupuselor încălcări) în conformitate cu jurisprudența Curții. În cazurile anterioare, s-a stabilit o astfel de autoritate și control în circumstanțe care implică exercitarea puterii fizice și controlul asupra persoanelor în cauză sau atunci când a existat un element de apropiere (a se vedea Georgia c. Rusia (II), citat mai sus, §§ 130-132, cu alte referințe). 36. Cu toate acestea, faza activă a ostilităților examinate în acest caz a fost foarte diferită, deoarece a avut ca obiect bombardarea și exploatarea de artilerie de către forțele armate de ambele părți ale conflictului, încercând să pună forța inamicului lor de luptă În aceste circumstanțe, nu se poate spune că au fost „autoritatea agentului de stat și controlul” asupra persoanelor cu privire la evenimentele reclamate de către solicitanți. 37. În concluzie, Curtea constată că operațiunile militare și consecințele acestora în cauză în acest caz nu au intrat în jurisdicția Azerbaidjanului în sensul articolului 1 din Convenție, fie ca „control eficient” asupra teritoriului, fie ca „autoritate a agentului de stat și controlul” asupra persoanelor fizice. Rezultă că toate plângerile reclamanților trebuie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară, cu majoritate, cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 5 octombrie 2023. Victor Soloveytchik Georges Grefier Președintele Grefierului Ravarani
Application no. 74508/16
Garik OHANYAN and Others
against Azerbaijan
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 12
September 2023 as a Chamber composed of:
Georges Ravarani
, President
,
Carlo Ranzoni,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Lətif Hüseynov,
Erik Wennerström,
Mattias Guyomar,
Kateřina Šimáčková
, judges
,
and Victor Soloveytchik,
Section Registrar,
Having regard to:
the above application lodged on 1 October 2016,
the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, and
the comments submitted by the Armenian Government,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicants are a married couple, Mr Garik Ohanyan and Ms. Yeraz Ohanyan, their children Kamo, Kristine, Tamara, Syuzanna and Ruzanna and the first applicant’s mother, Ms Amalya Ohanyan. They were born in 1978, 1981, 1999, 2005, 2009, 2010, 2013 and 1954, respectively, and used to live in Talish (Taliș). They were represented before the Court by Ms
K.
Gevorkyan and Ms
L.
Alaverdyan, lawyers based in Yerevan.
2.
The Azerbaijani Government were represented by their Agent, Mr
Ç.
Əsgərov.
3.
The Armenian Government, third-party intervener, were represented by their Agent, Mr Y. Kirakosyan.
Background
4.
At the time of the demise of the Soviet Union, the conflict over the status of the region of Nagorno-Karabakh arose. In September 1991 the establishment of the “Republic of Nagorno-Karabakh” (the “NKR”; in 2017 renamed the “Republic of Artsakh”) was announced, the independence of which has not been recognised by any State or international organisation. In early 1992 the conflict gradually escalated into a full-scale war which ended with the signing, on 5 May 1994, of a ceasefire agreement (the Bishkek Protocol) by Armenia, Azerbaijan and the “NKR”. Following the war, no political settlement of the conflict has been reached; the situation has remained hostile and tense and there have been recurring breaches of the ceasefire agreement (see further
Chiragov v. Armenia
[GC], no. 13216/05, §§
12-31, ECHR 2015; and
Sargsyan v. Azerbaijan
[GC], no. 40167/06, §§
14-28, ECHR 2015). During the night between 1 and 2 April 2016 heavy military clashes started close to the line of contact between the “NKR” and Azerbaijan (sometimes referred to as the “Four-Day War”). The clashes lasted until 5 April, but further clashes took place later that month. Estimates of casualties vary considerably; official sources indicated at least 100 dead on either side of the conflict. The great majority of the casualties were soldiers but also several civilians died. Many residents in the targeted towns and villages had to leave their homes for certain periods of time. Furthermore, the clashes led to substantial property and infrastructure damage.
5.
On 27 September 2020 another war broke out which lasted for 44 days until 10 November 2020 when a ceasefire agreement, signed the day before, entered into force. This war substantially changed the territorial control that had existed since the 1992-94 war.
The circumstances of the case
6.
The facts of the case are disputed. They may be summarised as follows.
Facts as submitted by the applicants
(a)
The situation in Talish
7.
On 2 April 2016, at around 2.30 a.m., the Azerbaijani armed forces began shelling “NKR” towns and villages located along the line of contact between “NKR” and Azerbaijan. The village of Talish, situated 3
‑
4
kilometres away from that border, was hit first, by artillery and rocket launchers as well as aircraft. The bombardment lasted for several hours. Almost all residents either left the village themselves or were evacuated to other parts of the “NKR”. Many houses, private homes as well as public buildings, and infrastructure were heavily damaged and some villagers were injured and a few others were killed.
8.
On 2 and 4 April 2016 the Prosecutor-General of the “NKR” opened criminal investigations of the shelling and its human and property consequences. Within that framework, site examinations were conducted in Talish and other affected areas of the “NKR”. These examinations established that considerable damage had been done to many public and private buildings in Talish, including the village school and kindergarten, the village administration building, the events hall, the church and chapel as well as the water reservoir. The number of killed livestock reached several hundreds.
9.
The shelling of Talish continued sporadically until 5 April 2016, when a ceasefire was agreed upon. Nevertheless, even after the ceasefire it was unsafe for the villagers to return to their dwellings, since several strategic heights around Talish had been captured by the Azerbaijani army.
(b)
The circumstances of the applicants
10.
On 2 April 2016, at around 3.30 a.m., the applicants woke up at their home from the sounds of explosion. A projectile fell in their yard and exploded in front of the entrance door, damaging both the house and the adjacent barn. Garik Ohanyan immediately moved the children out of the house. His son Kamo got hit on his left leg. The whole family went to their neighbours’ house, after which S, a family relative, took them to Karvachar (Kalbajar) and then transferred the son to a hospital where he received medical treatment. The applicants stayed at the house of S.
11.
On 6 April 2016 an investigator of the investigative department of the “NKR” police conducted a site examination at the applicants’ house and land and the adjacent territory. According to the protocol of the examination, all windows of the house had been broken and the roof, the doors and the interior of the house had been damaged. The report further noted that several holes were found around the house with scattered metal fragments that resembled parts of a shell. Garik Ohanyan noted during the site examination that the destruction and damage established had resulted from the shelling of 2 April. It also transpires from the report that Amalya Ohanyan had been injured and received first aid at a hospital in Karvachar and that the family’s youngest daughter, Ruzanna, had received an injury to the head, although no special medical assistance had been sought for her.
12.
On 10 April 2016 Yeraz and Amalya Ohanyan and the son Kamo were interviewed by the “NKR” police. Yeraz and Amalya Ohanyan mentioned that, when an explosive fell in their yard, the windows of the house broke and some other parts of the property were damaged. They further stated that, although Garik Ohanyan managed to bring back some of the family’s livestock on 4 April, the remainder of their property was damaged and lost. They both estimated their material damage at 3,000,000 Armenian drams (AMD; approximately 7,300 euros (EUR) at the current exchange rate), without including the lost livestock. Kamo testified that he had seen shells flying over their house, one of which dropped and exploded in front of their entrance door causing the injury to his left leg. When the family were leaving Talish, Kamo had seen the village being shelled. All of the interviewees noted that the whole family had been scared by the bombardment.
13.
On 14 April 2016 another police investigator conducted a site examination of the barn next to the applicants’ house. According to the protocol, substantial damage had been inflicted on the barn. The head of Talish village confirmed during the site examination that the damage had resulted from the bombardment.
14.
An examination of Kamo’s trousers performed by the forensic department of the “NKR” police and presented in a report of 19 April 2016 revealed that the torn parts had been caused by shell fragments from the explosion. Traces of an explosive matter and a stabiliser were found. A report on a forensic medical examination of the son’s injury, issued on 27 April 2016, specified that a fragment of an explosive had wounded his left shin, causing slight harm to his health.
15.
A more detailed examination of the applicants’ house was made by experts of the “NKR” authority of forensic examinations. They noted, in a report of 23 May 2016, that the shelling of 2-5 April had damaged the roof, in particular its sides, covering and wooden construction. Furthermore, the walls and the drainpipes, the coating and painting of the ceiling as well as the doors and windows had also been damaged. In monetary terms, the damage was estimated at AMD 5,329,000 (approximately EUR 13,000) and the total cost, including repair work and the cost of alternative housing, at AMD
Facts as submitted by the respondent Government
16.
The military clashes in question were initiated by the Armenian armed forces which subjected the Azerbaijani towns and villages in the districts of Goranboy, Tartar, Agdam, Khojavend and Fuzuli to heavy shelling which led to significant casualties among the civilian population and destruction of property. Six civilians were killed and 33 wounded. Hundreds of private houses were damaged or completely destroyed. Extensive damage or destruction was done also to public property and infrastructure.
17.
The applicants complained that, as a result of an indiscriminate military attack by the Azerbaijani armed forces, there had been a real and imminent threat to their lives and that, on account of their forced displacement from Talish and inability to use their home, their right to respect for their family life and home had been infringed. They further submitted that their property had been damaged during the shelling, thereby depriving them of the peaceful enjoyment of their property. They invoked Articles 2 and 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
Moreover, under Articles 13 and 14 of the Convention in conjunction with the other provisions invoked, the applicants maintained that there was no effective remedy in Azerbaijan for their complaints and alleged that the military attacks had been directed against Armenians due to their ethnic and national origin.
The parties’ submissions
The respondent Government
18.
Referring to the applicants’ statement in their observations that “their country of citizenship is ‘the Nagorno-Karabakh Republic’ or ‘the Republic of Artsakh’”, the Azerbaijani Government maintained that they had failed to comply with the requirements of Rule 47 of the Rules of Court or that the application was abusive and should be rejected under Article 35 §§ 3 (a) and
4 of the Convention, as there is no state or other administrative or territorial entity called “the Nagorno-Karabakh Republic”. They also alleged that the property certificate presented by the applicants as proof of ownership indicated the surname of the owners as Ohanesyan and not Ohanyan. They argued that, also in this respect, the applicants had provided the Court with misleading information which constituted another abuse of the right of application.
19.
The Government also submitted that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, as they had made no attempt, not even through diplomatic channels, to address the courts or investigating authorities of Azerbaijan to exercise their right to lodge complaints concerning the alleged violations of the Convention.
20.
The Government further maintained that the village of Taliș is situated in the Tartar district of Azerbaijan and that, therefore, no action by the Azerbaijani armed forces on this territory could be regarded as extraterritorial. There was accordingly a presumption of territorial jurisdiction by Azerbaijan. However, this and significant other parts of Azerbaijan’s sovereign territory were occupied by forces for which Armenia was responsible under international law, including the Convention. As a consequence of the stationing of armed forces on either side of the line of contact and the extensive use of land mines, the village of Taliș was outside the control of Azerbaijan. The Government referred to the case of
Chiragov and Others
(cited above) in which the Court had found that Armenia exercised effective control over the Nagorno-Karabakh region and other occupied territories. They contended therefore that the matters complained of by the applicants did not fall within the jurisdiction of Azerbaijan under Article 1 of the Convention. As the Armenian armed forces had subjected towns and villages in Azerbaijan to heavy shelling and as Taliș was situated on territory occupied by Armenia, the Government also submitted that the shellfire discharged by Azerbaijan had constituted an act of legitimate self-defence under international law. Moreover, the actions undertaken had only targeted military objects and had been carefully governed by the core principles of the law of armed conflict concerning distinction, military necessity, unnecessary suffering and proportionality. The damage inflicted, including the alleged damage to the applicants’ house, should be regarded as legitimate collateral damage which was not excessive. In this connection, the Government also contended that Armenian military units had been located inside and just outside Taliș. They further pointed out that, due to the factual circumstances, Azerbaijani authorities had not had any opportunity to investigate the allegations made by the applicants.
21.
Furthermore, the Government contended that the application was manifestly ill-founded for the following reasons. In regard to the complaints under Article 1 of Protocol No. 1, they stated that the applicants had not substantiated that they owned the property in question or that it had been damaged due to shelling by the Azerbaijani armed forces. In addition to the Government’s above-mentioned allegation that the property certificate contained incorrect names, they argued that the various documents submitted by the applicants should be dismissed as they had been issued by authorities of the “NKR” which was a non-existent entity. Furthermore, reiterating that Taliș formed part of the territory of Azerbaijan, the Government stated that the applicants – assuming that they are Armenian nationals and thus foreigners – were prohibited from acquiring land in Azerbaijan. Under Articles 2 and 8 of the Convention, the Government submitted that the applicants had failed to provide convincing prima facie evidence that they had been exposed to an immediate threat to their lives or that they had been displaced from Taliș and were unable to use their house.
The applicants
22.
The applicants maintained the submissions made concerning their personal circumstances in the original application, stating that “they are of Armenian origin nationality” and that “their country of citizenship is the Nagorno-Karabakh Republic or the Republic of Artsakh”. Moreover, all the documents submitted to the Court, in particular the property ownership certificate, had been issued with their correct surname, Ohanyan.
23.
Referring to the Court’s conclusions in
Sargsyan
(cited above, §§
115
‑
120) and
Saribekyan and Balyan v. Azerbaijan
(no. 35746/11, §§
45
‑
48, 30 January 2020), the applicants maintained that there was no effective remedy available for them in Azerbaijan. They submitted that the respondent Government had failed to provide any example of a domestic case or remedy which would show that individuals in their situation were able to seek redress before the Azerbaijani authorities and pointed to the recurring refusals of those authorities in earlier cases to respond to requests from the Armenian Prosecutor-General for legal assistance under the Commonwealth of Independent States (CIS) Convention of 22 January 1993 on Legal Assistance and Legal Relations in Civil, Family and Criminal Cases.
24.
In the applicants’ view, the facts about which they complained fell under the extraterritorial jurisdiction of Azerbaijan under Article 1 of the Convention. They argued that the Court’s conclusion in
Chiragov and Others
(cited above) that the Nagorno-Karabakh region was under the effective control of Armenia did not affect the issue of jurisdiction in the present case. Instead, the applicants referred to the Court’s case-law in claiming that Azerbaijan had jurisdiction according to the “cause-and-effect” notion of jurisdiction by virtue of the fact that the military actions of Azerbaijan had produced effects – massive human rights violations – outside its territory. The key factors was that the applicants had suffered such violations as a result of the missiles fired by the Azerbaijani armed forces. Moreover, the applicants refuted the respondent Government’s contentions that Armenian military units had been located in residential areas, that the actions undertaken by the Azerbaijani armed forces had only targeted military objects and that the damage inflicted on the applicants should be considered as legitimate collateral damage. Instead, they claimed that the scale of the attack, the types of weaponry used and the amount of destruction inflicted, including extensive damage to private and public property, showed that the intended target was the civilian population, with the aim to spread fear and to force people to leave their places of residence.
25.
Furthermore, the applicants contended that their lives had been under a real and imminent threat due to the military attack on Talish. Specifically, the whole village had been subjected to an indiscriminate attack with heavy weapons. Their house had been seriously damaged and two of the applicants had been injured. As a consequence, they had been forced to flee their home and had not been able to return for several months due to fear that the bombardment and shelling of Talish could resume at any time and because their house and buildings of vital public importance had been damaged or destroyed, making it impossible to live in the village.
The Armenian Government, third-party intervener
26.
The Armenian Government fully shared the applicant’s position on the admissibility and merits of the application. They also submitted that there were no inconsistencies in the application and that the respondent Government’s allegations in this respect were groundless.
The Court’s assessment
27.
The Court notes at the outset that the case raises an issue under Article
1 of the Convention concerning the respondent State’s jurisdiction in regard to the events of the armed conflict that form the basis of the applicants’ complaints. This provision reads as follows:
“The High Contracting Parties shall secure to everyone within their jurisdiction the rights and freedoms defined in Section I of [the] Convention.”
28.
Jurisdiction under Article 1 is a threshold criterion. The exercise of jurisdiction is a necessary condition for a Contracting State to be able to be held responsible for acts or omissions imputable to it which give rise to an allegation of the infringement of rights and freedoms set forth in the Convention. While a State’s jurisdictional competence under Article 1 is primarily territorial, the Court has recognised a number of exceptional circumstances capable of giving rise to the exercise of jurisdiction by a Contracting State outside its own territorial boundaries. In each case, the question whether exceptional circumstances exist which require and justify a finding by the Court that the State was exercising jurisdiction extraterritorially must be determined with reference to the particular facts (see, for instance,
Catan and Others v. the Republic of Moldova and Russia
[GC], nos. 43370/04 and 2 others, § 103-105, 19 October 2012, and
Chiragov and Others v. Armenia
, cited above, § 168, with further references).
29.
The two main criteria established by the Court in regard to extraterritorial jurisdiction are that of “effective control” by the State over an area (spatial concept of jurisdiction) and that of “State agent authority and control” over individuals (personal concept of jurisdiction)
(see, among many other authorities,
Al
‑
Skeini and Others v. the United Kingdom
[GC], no.
Georgia v. Russia (II)
[GC], no.
38263/08, §§ 113
‑
144, 21 January 2021; and
Ukraine and the Netherlands v. Russia
(dec.) [GC], nos. 8019/16, 43800/14 and 28525/20, §§
556-558, 30 November 2022).
30.
The village in which the events of the present case took place is situated on the internationally recognised territory of Azerbaijan. Jurisdiction within the meaning of Article 1 of the Convention is presumed to be exercised throughout a Contracting State’s territory (see, for instance,
Sargsyan v.
Azerbaijan
, cited above, §§ 126-129).
31.
However, the relevant area had been outside the control of Azerbaijan for many years following the first Nagorno-Karabakh war in 1992
‑
1994 (see paragraph 4 above) and that situation persisted at the time of the events of the present case. In the case of
Chiragov and Others
(cited above, §§ 169
‑
186) the Court found it established that, from the early days of the Nagorno-Karabakh conflict, Armenia had had a significant and decisive influence over the “NKR”, that the two entities were highly integrated in virtually all important matters and that this situation persisted. In other words, the “NKR” and its administration survived by virtue of the military, political, financial and other support given to it by Armenia which, consequently, exercised effective control over Nagorno-Karabakh and the surrounding territories. This conclusion was later reiterated in
Muradyan v. Armenia
(no. 11275/07, §
126, 24 November 2016).
32.
In the present case, the alleged violations of the Convention by Azerbaijan were committed during the “Four-Day War”, that is, the military clashes that occurred close to the line of contact between Azerbaijan and the “NKR” from the night between 1 and 2 April 2016 until 5 April 2016. It must be determined whether the consequences of the international armed conflict at issue, in particular the consequences allegedly suffered by the applicants on territory beyond the line of contact between Azerbaijan and the “NKR”, could be considered to come within the jurisdiction of Azerbaijan.
33.
As noted by the Court in
Georgia v. Russia (II)
(cited above, § 126), in the event of military operations – including, for example, armed attacks, bombing or shelling – carried out during an international armed conflict one cannot generally speak of “effective control” over an area. The very reality of armed confrontation and fighting between enemy military forces seeking to establish control over an area in a context of chaos means that there is no control over an area. However, there are certain exceptions and the
Georgia v.
Russia (II)
judgment cannot, therefore, be seen as authority for excluding entirely from a State’s Article 1 jurisdiction a specific temporal phase of an international armed conflict (see
Ukraine and the Netherlands v. Russia
(dec.), cited above, § 558).
34.
The present case involved heavy shelling of towns and villages on either side of the line of contact for four days, resulting in many dead, wounded or temporarily homeless people as well as considerable damage to property and infrastructure on both sides. In these circumstances, and without any indication to the contrary, it was not a situation of “effective control” over an area.
35.
It must therefore be determined whether there was “State agent authority and control” over individuals (the direct victims of the alleged violations) in accordance with the Court’s case-law. In earlier cases, such authority and control have been established in circumstances involving the exercise of physical power and control over the persons in question or when there has been an element of proximity (see
Georgia v. Russia (II)
, cited above, §§ 130-132, with further references).
36.
However, the active phase of hostilities under examination in the present case was very different, as it concerned bombing and artillery shelling by the armed forces on both sides of the conflict, seeking to put the enemy force
hors de combat
and capture territory. The factual elements of the case do not reveal any instance of control over or proximity to the individuals in question. In these circumstances, there cannot be said to have been “State agent authority and control” over individuals in regard to the events complained of by the applicants.
37.
In conclusion, the Court finds that the military operations and their consequences at issue in the present case did not fall within the jurisdiction of Azerbaijan for the purposes of Article 1 of the Convention, either as “effective control” over territory or as “State agent authority and control” over individuals. It follows that all the applicants’ complaints must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, by a majority,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 5 October 2023.
Victor Soloveytchik
Georges Ravarani
Registrar
President