CtEDO 13.09.2005 Auto

KANIA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
13.09.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KANIA v. POLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 59444/00 de Dariusz Kania împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 13 septembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dl M. O’Boyle Grefierul Sectorului Secțiunii O’Boyle Având în vedere cererea depusă la 15 noiembrie 1999, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Dariusz Kania, este un național polonez născut în 1962 și trăiește în Wroclaw, Polonia. În octombrie 1970, reclamantul, la acea perioadă de școlar, a fost victimă de un accident în școala primară din cauza căruia a pierdut vederea la ochiul drept. În 1983, o instanță i-a acordat compensații și o pensie lunară. La 12 august 1994, reclamantul a depus la Curtea Regională Wrocław (Sīd Wojewódzki ) o acțiune civilă în care el a căutat să crească suma pensiei și să primească compensații în legătură cu deteriorarea suplimentară a sănătății sale. Reclamantul a susținut că suma pensiei lunare pe care a primit-o este în prezent 0,2 zlotys polonez (PLN). ulterior, reclamantul a fost scutit de taxele de judecată și a acordat asistență juridică. Curtea regională a permis în parte acțiunea și a acordat reclamantului o pensie lunară de 1220 PLN și 43.000 PLN în compensare. La 18 mai 1999, Curtea de Apel a permis parțial recursul în sensul că a anulat partea hotărârii care a respins restul cererilor reclamantei și a remis această parte a cauzei. La 21 decembrie 1999, Curtea Regională Wrocław (Sād Okręgowy) după reconsiderarea cazului a dat hotărâre, care a permis parțial acțiunea reclamantului și i-a acordat o compensare suplimentară a 8.000 de PLN. La 11 aprilie 2000, Curtea de Apel Wroclaw a pronunțat hotărârea în care a respins recursul. Curtea a retras în continuare scutirea de la taxele de judecată și acordarea de asistență judiciară și a ordonat reclamantului să plătească 5.000 PLN pentru taxele de judecată în cadrul procedurii de apel și 4.000 PLN pentru taxa avocatului de asistență juridică. Cererea de scutire a taxelor judecătorești pentru procedurile cu privire la recursul său de casă La 13 iulie 2000, reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă (Sād Najwyższy ). În recursul de casă, reclamantul s-a plângut de demiterea cererii sale de compensare și de retragerea scutirii de la taxele judecătorești și de acordarea de asistență juridică. La 26 iulie 2000, Curtea de Apel Wroclaw a ordonat reclamantului să plătească 26,000 PLN în comisioane de judecată în cadrul procedurii de casă. În aceeași dată, reclamantul a depus o cerere de scutire a taxelor de judecată. El a susținut că nu poate suporta astfel de costuri, deoarece singurul venit al său a fost pensia lunară ordonată de Curtea Regională în valoare de 1.220 PLN. De asemenea, el a susținut că compensația ordonată de aceeași instanță în 1998 a fost cheltuită pentru a cumpăra un apartament în care el și familia sa trăiesc. Soția sa era șomeră, handicapată ca urmare a accidentului, a fost căsătorită și a avut trei copii. În consecință, reclamantul a susținut că nu ar putea suporta taxele din instanță fără a aduce atingere gravă a bunăstării familiei sale. La 8 august 2000, Curtea de Apel a respins cererea de scutire a taxelor din instanță în cadrul procedurii de casă. Curtea nu a dat motive pentru decizia respectivă. Reclamantul a depus un recurs. Cu toate acestea, se pare că legislația internă nu a furnizat niciun remediu împotriva unei astfel de decizii și că recursul nu a fost niciodată examinat. La 20 septembrie 2000, Curtea de Apel Wrocław a respins recursul reclamantului din cauza faptului că reclamantul nu a plătit taxa judiciară. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii. Prin urmare, Curtea de Apel a ordonat reclamantului să plătească 5,320 PLN în comisioane de judecată pentru depunerea acestui recurs. La 17 octombrie 2000, reclamantul a solicitat scutirea de taxe, reiterând situația personală și susținând că nu poate suporta astfel de costuri. La 17 noiembrie 2000, Curtea de Apel Wrocław a respins recursul reclamantului împotriva deciziei de respingere a recursului său de cassare din cauza nefuncției de a plăti taxele de instanță referitoare la acest recurs. Practica relevantă a dreptului intern [1] La 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania brawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diferite mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Legea 2004 citește, în măsura în care este relevantă: „1. Părțile procedurii pot depune o plângere de faptul că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în cadrul procedurii] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”. Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare. ...” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1. Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat. În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții. Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor. ...” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04) în care a decis că, în timp ce legea din 2004 producea efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „tempo rațional” în sensul prezentei dispoziții. În plus, el a plâns că taxele excesive de instanță necesare pentru a pronunța cu recursul său de casație au constituit o restricție disproporționată a accesului său la o instanță, deoarece l-au împiedicat să depună un recurs de casație în fața Curții Supreme. Reclamantul a susținut o încălcare a articolelor 13 și 14 din convenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „temps motivabil” în sensul prezentei dispoziții. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea nu poate trata chestiunea decât după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele general recunoscute ale dreptului internațional...” Curtea remarcă că prezenta cerere a fost depusă Curtei în momentul în care procedura relevantă a fost în suspensie în fața instanței interne și observă, de asemenea, că, în temeiul articolului 18 din Legea 2004, a fost deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost depusă în fața Curții, în termen de șase luni de la 17 luni. În septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. 1 din Convenție și a considerat eficace în ceea ce privește plângerile cu privire la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia. În special, a considerat că aceaceasta a fost capabilă amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Michalak c. Polonia) (dec.), nr. 24549/03, §§ 37-43). Cu toate acestea, în ciuda faptului că reclamantul a fost informat de către grefier cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Actului de 2004, a ales să nu beneficieze de acest remediu. Reclamantul s-a plâns în continuare că taxele excesive de judecată necesare pentru a face obiectul apelului său de casă constituie o restricție disproporționată a accesului său la o instanță. Curtea consideră că această plângere ar trebui examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantului că dreptul său de acces la o instanță a fost încălcat; declara restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza [1] Pentru o restituire mai detaliată a dispozițiilor juridice interne relevante a se vedea Michalak c. Polonia (dec.), nr. 24549/03, §§§§ 23, care va fi publicată în CEDO 2005-... – disponibil și pe site-ul internet al Curții (http://www.echr.coe.int).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă