- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 septembrie 2005
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Aucune question distincte au regard de l'art. 6-1
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
Hasan Taskin împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA HASAN TAȘKIN c. TURCIA (Cercetarea nr. 71913/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 septembrie 2005 DEFINITIVF 13/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Hasan Tașkin c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domni. J.-P. Costa președinte A.B.
Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 25 august 2005, renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 71913/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Hasan Tașk reclamantul a sesizat Curtea la data de 5 iunie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale ( La 13 decembrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.
ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA SPECIE Reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Mercin. La data transferului de proprietate, reclamantul a fost revocat în 1997, la data transferului de proprietate în afara statului membru în care se află apele (în afara statului membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru de origine. În dezacord cu suma plătită, reclamantul a introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Tarsus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate.
Instanța a acordat reclamantului câștig de cauză și a condamnat administrația să-i plătească o indemnizație suplimentară de expropriere, însoțită de dobânzi aferente ratei legale de la data transferului de proprietate. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație și a devenit definitivă. În 2000, administrația i-a inversat reclamantului complementul de liturghie în cauză, însoțită de dobânzi restante la o rată de 30 % până la 31 decembrie 1997, 50% de la 1 ianuarie 1998 la 31 decembrie 1999 și 60% pentru perioada ulterioară. Detaliile sunt prezentate în tabelul următor, data la care a fost luată decizia de a pleca de la locul de muncă al Curții de Casație. ULEIUL DE LEMNITATE COMPLEMENTARĂ (TRL) DATE ȘI LIMITATE DIN PLANUL 1.4.1997 22.1.1997 3.7.1997 600 000 6.12.2000 096 370 000 II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ 10. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA LEGISLA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 11. Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere plătită cu întârziere de Direcție, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, acesta se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 12. Potrivit guvernului, reclamantul nu a epuizat, conform cerințelor art. 35 din Convenție, căile de atac interne din lipsă de a exercita corect acțiunea pusă la dispoziția sa prin art. 105 din Codul obligațiunilor. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata despăgubirii pentru despăgubiri suplimentare ar fi fost posibilă în cazul în care persoana respectivă ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii.
13. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de refuz. Pe fond 14. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior p. 1317 punctul 31, și Aka , citată anterior, p. 2682§ 50-51.15. Curtea a examinat prezenta cauză și a considerat că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.
Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 16. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție.
Cu privire la admisibilitate, Curtea consideră că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pagubă materială și morală 21. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 9 147 EUR (EUR 22. Guvernul contestă aceste pretenii. 23. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș citată anterior (p. 1311, § 35-36 și 39) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă suma solicitată în întregime. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere în acest sens. Interese moratoriu 25. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES, CURȚA, ÎN L nu are loc nici o dată în trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 9 147 EUR (9 mii o sută patruzeci și șapte de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.
Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE HASAN TAȘKIN c. TURQUIE (Requête n o 71913/01) ARRÊT STRASBOURG 13 septembre 2005 DÉFINITIF 13/12/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Hasan Tașkin c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , I. Cabral Barreto , R. Türmen , V. Butkevych , M me D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 août 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 71913/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Hasan Tașkın (« le requérant »), a saisi la Cour le 5 juin 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté devant la Cour par M es T. Akıllıoğlu et A. Aktay, avocats à Ankara et Tarsus respectivement. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Le 13 décembre 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
4. Le requérant est né en 1948 et réside à Mersin.
En 1996, l’Administration nationale des eaux (« l’administration ») expropria un bien immobilier appartenant au requérant, sis à Tarsus. Une indemnité d’expropriation fixée par l’administration fut versée au requérant en 1997, à la date du transfert de propriété.
En désaccord sur le montant payé, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance de Tarsus une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
Le tribunal donna gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser une indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter de la date du transfert de propriété. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation et devint définitif.
En 2000, l’administration versa au requérant le complément d’indemnité en question, assorti d’intérêts moratoires au taux de 30 % jusqu’au 31 décembre 1997, 50 % du 1 er janvier 1998 au 31 décembre 1999, et 60 % pour la période postérieure.
Des détails figurent dans le tableau suivant :
DATE DU JUGEMENT
DATE DE DÉPART DU CALCUL DE L’INTÉRÊT MORATOIRE
DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMEN-TAIRE
(TRL)
DATE ET MONTANT DU PAIEMENT
1.4.1997 22.1.1997 3.7.1997 6 600 000 000 6.12.2000 19 096 370 000 II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
10. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation versée avec retard par la Direction, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
Selon le Gouvernement, le requérant n’a pas épuisé, comme l’exige l’article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d’avoir correctement exercé le recours mis à sa disposition par l’article 105 du code des obligations. La réparation des prétendues pertes du fait du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire aurait été possible si l’intéressé avait établi l’existence d’un dommage subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Akkuș , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité , p. 1317, § 31, et Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de ses biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
17. Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention. A. Sur la recevabilité
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. B. Sur le fond
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n o 1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 9 147 euros (EUR).
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Akkuș précité (p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde le montant réclamé en entier. B. Frais et dépens
Le requérant n’a présenté aucune demande à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 9 147 EUR (neuf mille cent quarante-sept euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage. Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 septembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président