SECȚIUNEA ABDULKADR AYDIN ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 53909/00) HOTĂRÂREA AMBALIERE STRASBURG 20 septembrie 2005 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Abdulkadir Ayd Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și a dlui Dolle, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 decembrie 2004 și 30 august 2005, încuviințarea hotărârii, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 53909/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care trei resortisanți ai acestui stat, domnii. Abdulkadir Ayd Primii doi reclamanți sunt reprezentați de cel de-al treilea, avocat la Diyarbakr.
Guvernul turc ( noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 7 decembrie 2004, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 31 martie 2005, după un schimb de corespondență, graffière a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție.
La 21 aprilie și, respectiv, 6 iulie 2005, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamanții s-au născut în 1956, 1953 și 1968 și își au reședința în Diyarbak Înființat în martie 1996, DBP este reprezentat în 42 de orașe din Turcia. 11. La 1 iunie 1998, Comitetul director al partidului a decis să organizeze o călătorie în departamentele K S-a decis că președintele partidului, Refik Karakoç, și toți membrii consiliului director vor participa la această călătorie al cărei obiectiv era să întâlnească populația și grupurile civile din sud-estul Turciei. 12. Secretarul general al partidului a comunicat programul de vizitare a prefectelor orașelor care trebuiau să marcheze etapele acestei călătorii.
Președinții locali ai DBP au făcut același lucru. 13. La 5 iunie 1998, secțiunea locală a partidului de la Diyarbakr a adoptat o decizie de organizare a găzduirii participanților la această călătorie și a dorit ca delegația să aibă loc prin înființarea unui convoi auto. 14. La 9 iunie 1998, o cerere în acest sens a fost depusă la prefectura Diyarbakar. La aceeași dată, delegația partidului, care se confrunta cu numeroase obstacole la intrarea în K.R.E.R.E.R., a trebuit să părăsească zona fără să se poată întâlni cu nimeni. În mod similar, la intrarea în Bitlis, delegația DBP a fost confruntată în apropierea populației locale și a membrilor forțelor de ordine care le interzic intrarea în oraș.
Cu această ocazie, și cu toate că au făcut cerere, liderii partidului nu au putut obține o lege prefectorială privind interdicția de intrare în acest oraș. Prin urmare, delegația a fost constrânsă să se întoarcă pe drumul său. În cele din urmă, DBP se confruntă cu aceleași dificultăți la intrarea în Van, Mardin și Diyarbakarr. 16. Mai mult decât atât, conducerea securității statului, care se pronunță în numele prefectului regiunii aflate în situație de urgență, a refuzat să dea autorizația impusă de secțiunea locală a partidului din Diyarbakr pentru organizarea primirii delegației. Ea a precizat cu această ocazie că art. 11 litera (k) din Legea nr. 2935 privind regiunea aflată în situație de urgență se referea la organizarea unei astfel de adunări.
17. La 10 iunie 1998, secțiunea locală a D La 11 iunie 1998, conducerea securităii statului, în numele prefectului, și-a reînnoit interdicia și a renotifiat decizia adresată secretarului regional al DPB. 19. Prin comunicatele de presă din 11, 12 și 13 iunie 1998, DBP a protestat împotriva decretelor de interzicere luate împotriva sa.
ÎN JUST 20. La 10 mai 2005, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, observ că, în vederea unei soluționări a cauzei, având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul turc este pregătit să plătească, cu titlu gratuit, fiecăruia dintre reclamanții Abdulkadir Ayd.n, Edip Samanch și Semir Güzel suma de 2 000 EUR (două mii de euro) pentru prejudicii, precum și 2 000 EUR (două mii de euro) pentru reclamanții reuniți pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, adică un total de 8 000 EUR (8 mii de euro). Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Reclamanții acceptă această propunere și renunță, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la originea cererii respective. Ei declară cauza definitiv soluționată. Prezenta declarație se soluționează în cadrul procedurii amiabile la care au ajuns guvernul și reclamanții. În plus, ei sunt hotărâți să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție.
21. La 6 iulie 2005, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul turc propune să plătească, cu titlu gratuit, fiecăruia dintre reclamanții Abdulkadir Ayd În plus, guvernul reamintește că decretul-lege nr 285, adoptat la 10 iulie 1987 și: situația de urgență în mai multe departamente, a fost retras în toate departamentele în cauză la 30 noiembrie 2002. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Mai mult decât atât, statul membru în cauză este obligat să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 22. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
23. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 20 septembrie 2005 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte
AFFAIRE ABDULKADİR AYDIN ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 53909/00) ARRÊT ( règlement amiable ) STRASBOURG 20 septembre 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Abdulkadir Aydın et autres c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , I. Cabral Barreto , R. Türmen , V. Butkevych , M me D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 7 décembre 2004 et 30 août 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 53909/00) dirigée contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet Etat, MM. Abdulkadir Aydın, Edip Samancı et Semir Güzel (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 31 juillet 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les deux premiers requérants sont représentés par le troisième, avocat à Diyarbakır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.
3.Les requérants alléguaient la violation des articles 11 et 13 de la Convention.
4.La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n o 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n o 11).
5.La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
6.Par une décision du 7 décembre 2004, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
8.Le 31 mars 2005, après un échange de correspondance, la greffière a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 21 avril et 6 juillet 2005 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
9.Les requérants sont nés respectivement en 1956, 1953 et 1968, et résident à Diyarbakır. A l’époque des faits, MM. Aydın et Samancı étaient respectivement les secrétaire et directeur de la section locale de Diyarbakır du Parti de la démocratie et de la paix ( Demokrasi Barıș Partisi , ci-après « le DBP »). M. Güzel en était, quant à lui, membre du comité directeur.
10.Fondé en mars 1996, le DBP est représenté dans quarante-deux villes en Turquie.
11.Le 1 er juin 1998, le comité directeur du parti décida d’organiser un voyage dans les départements de Kırșehir, Malatya, Elazığ, Bingöl, Van, Muș, Bitlis, Diyarbakır, Mardin, Șanlıurfa, Adana et Konya. Il fut décidé que le président du parti, Refik Karakoç, et l’ensemble des membres du comité directeur participeraient à ce voyage dont l’objectif était de rencontrer la population et les groupements civils installés dans le sud-est de la Turquie.
12.Le secrétaire général du parti communiqua le programme de la visite aux préfets des villes devant marquer les étapes de ce voyage. Les présidents locaux du DBP firent de même.
13.Le 5 juin 1998, la section locale du parti à Diyarbakır adopta une décision visant à organiser l’accueil des participants à ce voyage. Elle souhaitait ainsi marquer l’arrivée de la délégation par la mise en place d’un convoi automobile.
14.Le 9 juin 1998, une requête en ce sens fut déposée auprès de la préfecture de Diyarbakır.
15.A la même date, la délégation du parti, confrontée à de nombreux obstacles à l’entrée de Kırșehir, dut quitter les lieux sans pouvoir rencontrer quiconque. De même, à l’entrée de Bitlis, la délégation du DBP se vit confronter à l’hostilité de la population locale et des membres des forces de l’ordre qui leur interdirent l’entrée de la ville. A cette occasion, et bien qu’ils en eussent fait la demande, les dirigeants du parti ne purent obtenir l’arrêté préfectoral portant interdiction d’entrée dans cette ville. La délégation fut donc contrainte de rebrousser chemin. Par suite, le DBP se vit confronté aux mêmes difficultés à l’entrée de Van, Mardin et Diyarbakır.
16.De plus, la direction de la sûreté de l’Etat, se prononçant au nom du préfet de la région soumise à l’état d’urgence, refusa de donner l’autorisation sollicitée par la section locale du parti à Diyarbakır en vue d’organiser l’accueil de la délégation. Elle précisa à cette occasion que l’article 11, alinéa k, de la loi n o 2935 relative à la région soumise à l’état d’urgence s’opposait à l’organisation d’un tel rassemblement.
17.Le 10 juin 1998, la section locale du DBP à Diyarbakır déposa une nouvelle requête auprès de la préfecture de Diyarbakır, précisant que son intention n’était aucunement d’organiser une « marche pour la paix » comme le lui reprochait la direction de la sûreté de l’Etat mais d’assurer simplement l’accueil de la délégation dépêchée par le parti.
18.Le 11 juin 1998, la direction de la sûreté de l’Etat, se prononçant au nom du préfet, renouvela son interdiction et notifia sa décision au secrétaire régional du DPB.
19.Par des communiqués de presse des 11, 12 et 13 juin 1998, le DBP protesta contre les arrêtés d’interdiction pris à son encontre. EN DROIT
20.Le 10 mai 2005, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « 1. En ma qualité de représentant des requérants, je note qu’en vue d’un règlement de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser, à titre gracieux, à chacun des requérants Abdulkadir Aydın, Edip Samancı et Semir Güzel la somme de 2 000 EUR (deux mille euros) au titre des préjudices, ainsi que 2 000 EUR (deux mille euros) aux requérants réunis pour frais et dépens, soit un total de 8 000 EUR (huit mille euros). 2. Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. 3. Les requérants acceptent cette proposition et renoncent par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Ils déclarent l’affaire définitivement réglée. 4. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus. 5. En outre, ils s’engagent à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
21.Le 6 juillet 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « 1. Je déclare qu’en vue d’un règlement de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc offre de verser, à titre gracieux, à chacun des requérants Abdulkadir Aydın, Edip Samancı et Semir Güzel la somme de 2 000 EUR (deux mille euros) au titre des préjudices, ainsi que 2 000 EUR (deux mille euros) aux requérants réunis pour frais et dépens, soit un total de 8 000 EUR (huit mille euros). 2. Le Gouvernement rappelle par ailleurs que le décret-loi n o 285, promulgué le 10 juillet 1987 et instaurant l’état d’urgence dans plusieurs départements, a été levé dans l’ensemble des départements concernés le 30 novembre 2002. 3. Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. 4. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
22.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
23.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 septembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président