CtEDO 22.09.2005 Auto

SLOB c. BELGIQUE

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
22.09.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SLOB c. BELGIQUE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6505/02 prezentate de Richard SLOB împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 22 septembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte Loucaide Mes Tulkens Vajić hagiev, Spielmann, S.E. Jebens, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 octombrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Richard Slob, este un resortisant olandez, născut în 1948 și rezident la Erps-Kwerps (Belgia). W. Van Steenbrugge, avocat la Gand. Guvernul pârât a fost reprezentat de domnul C. Debruulle, Director al Serviciului Public Federal al Justiției. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 august 1991, toate acțiunile care constituie capitalul societății comerciale anonime M., reprezentată de R.B. acționând pentru el însuși și fiind puternic pentru ceilalți deținători de acțiuni, au fost transferate societății comerciale anonime C. La 31 august 1991, administratorii societății M., din care R.B. a demisionat, au fost înlocuiți de solicitant (care a devenit administratorul delegat) și M. Reclamantul a explicat că a constatat rapid că activul și pasivul acestei societăți fuseseră supra- și, respectiv, subevaluate de R.B. La 22 octombrie 1992, falimentul societății M. a fost pronunțat și a fost desemnat un curator pentru a întocmi un raport, care a fost întocmit la 28 iulie 1993. În urma depunerii acestui raport care sugera procurorului regal să examineze fluxurile financiare ale societăților aparținând reclamantului, s-a deschis o instrucțiune în sarcina reclamantului și a dlui La 2 ianuarie 1997, acestea au fost aduse în fața tribunalului corecțional de la Bruxelles pentru următoarele acuzații de faliment fraudulos. Într-o intenție frauduloasă de a obține pe cont propriu sau de a oferi altora un profit sau un avantaj ilicit sau, în scopul de a face rău, a omis să producă diverse declarații la plata impozitului pe profit, în mod intenționat fraudulos de a devia impozitul Au omis să plătească Trezoreriei precontul profesional care ar fi trebuit reținut la sursă Au emis în mod conștient un cec fără provizioane (E 1 2 3) A nu se ține o compatibilitate în conformitate cu legea Nu a fost prezentată adunării generale a conturilor anuale în termen de șase luni de la încheierea exercițiului financiar. Prin hotărârea din 2 octombrie 1997, tribunalul corecțional din Bruxelles l-a condamnat pe reclamantul șefului prevenirii B, C, E 1 2 3, F și G, la o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni și la o amendă de 40 000 de franci belgieni (BEF) (991,57 EUR) cu suspendare în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea principală. Reclamantul a solicitat, prin intermediul unor concluzii, audierea a trei martori, dintre care R.B., susținând că a fost înșelat de către el în momentul cedării societății domnului tribunal a considerat că această audiere nu a fost utilă pentru a-și forma o opinie de cauză și că, în plus, audierea martorilor la mai mult de cinci ani de la fapte a fost El a adăugat că ar trebui să se înțeleagă regretul inculpaților în ceea ce privește neaudiția R.B., dar că zonele întunecate și îndoielile care ar putea rezulta din aceasta ar trebui interpretate în favoarea apărării. În special, în ceea ce privește prevenirea E 1, instanța a considerat că prevenirea a fost stabilită și în întregime imputabilă inculpaților chiar dacă era stabilită, quod non, că compatibilitatea care le fusese transmisă era caducă. Pe de altă parte, în ceea ce privește prevenirea F și G, Tribunalul a arătat că inculpații au recunoscut că contabilitatea era aproape inexistentă și că nu îndeplinește criteriile legale. Instanța a îndepărtat de la motivarea reclamantului că situația se datora faptului că R.B. nu le-a dat o contabilitate, susținând că inculpații au continuat luni de zile să lucreze fără a institui o contabilitate serioasă. Reclamantul a solicitat această hotărâre în fața instanței judecătorești din Bruxelles și a solicitat din nou audierea R.B. Curtea de apel a pronunțat o hotărâre la 19 iunie 1999. Pe fond, aceasta a confirmat pedepsele care fuseseră pronunțate împotriva reclamantului și l-a condamnat, în plus, la interdicia de a-și exercita timp de zece ani diferite funcii într-o societate comercială. Pe de altă parte, instana de apel a considerat că vinovăia solicitanilor este stabilită chiar dacă se acceptă că aceștia au fost înșelați de deținătorul S.A. M. Că inculpații erau oameni de afaceri care se pare că, chiar și împotriva avizului consilierului lor tehnic, au reușit să-și revină. Cu privire la faptul că nu se pot ascunde în spatele unei lipse de contabilitate regulate înainte de redresare și că acest lucru nu i-a împiedicat să se comporte în conformitate cu normele legale în contabilitate de la redresare, ceea ce nu au făcut. Că aproape imediat după redresare, au avut cunoștință de situația ireversibilă a societății preluate. Ei au făcut ceea ce este necesar pentru a redresa financiar societatea într-un mod legal. (din contră, în nici un fel, nici măcar cu ceea ce ei numesc sinergie, ei au încercat să îmbunătățească situația financiară și contabilă a societății, dimpotrivă. Cu excepția faptului că au retras efectiv societății sume mari și, în mod direct și indirect, au făcut ca resursele financiare ale S.A. să fluctueze faptul că serviciile importante au fost prestate pentru această societate și că, în plus, facturarea importantă pentru S.A. nu corespundea prestațiilor reale, așa cum lămuritorul a avut presenti. În ceea ce privește aceste plăți, nici în ceea ce privește destinația sumei menționate în cazul prevenirii A2, au fost furnizate o explicație rezonabilă de către inculpații care nu au transmis nicio dovadă. Faptul că documentele confiscate, printre altele conținute în registrele de care vorbesc inculpații, nu conțin dovezi ale oricărei încercări de a stabili o contabilitate regulată, nici ale unei utilizări legale a mijloacelor financiare. Pe care acuzatul Slob le-a promis anchetatorilor că le va prezenta alte documente pentru a-i justifica administrarea, dar a rămas în imposibilitatea de a face acest lucru. Faptul că, în circumstanțele menționate mai sus, nicio măsură de punere în aplicare nu trebuie să fie ordonată și că lacunele din dosarul invocat de inculpați nu sunt de natură să-și încalce dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât nu ar fi prejudiciat ceea ce s-a spus anterior dacă versiunea lor privind relația lor cu martorul neauzit R.B. și practicile sale intolerabile au fost acceptate. Având în vedere aceste constatări, instanța de apel se pronunță, în ceea ce privește audierea R.B., în aceste termeni faptul că, în circumstanțe speciale, nu este necesar să se dispună o măsură de investigare și că deficiențele cazului, pretinse de inculpați, nu sunt de natură să-și încalce dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât nu ar fi adus atingere a ceea ce s-a decis mai sus dacă versiunea lor privind relația lor cu martorul neauzit R.B. și practicile sale ilegale au fost acceptate Reclamantul s-a ocupat de casare. În memoria sa, el a invocat încălcarea articolului 149 din Constituție (obligația de motivare a hotărârilor) și a articolului 6 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea de Casație a respins recursul. Curtea de Casație a declarat motivul în sensul că acesta era întemeiat pe art. 6 din Convenția inadmisibilă, în absența preciziei, că reclamantul nu a precizat, în opinia sa, în ce constă încălcarea. Cu privire la motivul în sine a fost întemeiat pe dreptul său la apărare, Curtea de Casație a hotărât că aprecierea instanței judecătorești era suverană în ceea ce privește necesitatea, caracterul judicios și adecvat al unei măsuri complementare din punct de vedere juridic. În plus, Curtea de Casație consideră că instana de Casație a răspuns la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plângea de refuzul instanțelor belgiene de a pronunța un martor pe care l-a considerat decisiv în timp ce acesta din urmă nu a fost ascultat în timpul procesului de luare a deciziilor. De asemenea, se plânge că nu a putut formula această cerere decât la închiderea procedurii. Reclamantul se plânge de caracterul echitabil al procedurii din cauza refuzului instanțelor interne de la data audierii R.B. La art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (d) din Convenție, redactat după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale. (...) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) interogarea sau interogarea martorilor acuzați și obținerea contenciosului și interogării martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați Guvernul susține două excepții de la obligația de declarare a unei căi de atac interne și, respectiv, nerespectarea termenului de șase luni. Cu privire la neobosirea căilor de atac interne Guvernul susține că căile de atac interne nu ar fi fost epuizate în speță, deoarece Curtea de Casație a statuat motivul întemeiat pe art. 6 din Convenția inadmisibilă, în lipsa unei precizie. Reclamantul contestă acest punct de vedere și susține că, în fața Curții de Casație, alături de încălcarea articolului 6 din convenție, a invocat, de asemenea, dreptul său la apărare, argumentând asupra căruia Curtea de Casație este pronunțată. Curtea reamintește că regula de epuizare consacrată în art. 35 alin. (1) din Convenție impune ca reclamantul să fi formulat cel puțin în esență în fața instanțelor interne pe care le prezintă în fața Curții (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Fressoz și Roire c. Franța [GC], nr. 29185/95, § 37, CEDH 1999-I, și Civet c. Franța [GC], n 29340/95, § 41, CEDO 1999). Curtea constată că acesta este cazul lanului întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare pe care reclamantul l-a dezvoltat în casare. Prin urmare, excepția nu poate fi reținută. Cu privire la nerespectarea termenului de șase luni Guvernul invocă nerespectarea termenului de șase luni, susținând că cererea reclamantului este datată 19 decembrie 2001 și că aceasta a fost înregistrată de grefă la 21 ianuarie 2002, în timp ce termenul care a început la 3 aprilie 2001, data la care a fost pronunțată hotărârea de Casație, a expirat. Reclamantul contestă excepția și subliniază că prima sa scrisoare a fost datată 2 octombrie 2001 și, prin urmare, a fost trimisă în termen de șase luni. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia, în conformitate cu practica în materie a Comisiei, data la care a fost introdusă o injumătățire este cea a primei scrisori prin care recurentul formulează, chiar și pe scurt, tîlcurile pe care intenționează să le ridice (Gaillard Franța (dec.), 47337/99, 11 iulie 2000). Cu toate acestea, atunci când un interval de timp important s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12158/86, Decizia Comisiei din 7 decembrie 1987, Decizia și Rapoartele 54, p. 178). Curtea constată în această privință că prima comunicare a reclamantului datează din 2 octombrie 2001 și că aceasta conținea în esență motivele pe care inteniona să le ridice. În plus, Curtea constată că, la 19 decembrie 2001, formularul de cerere care îi fusese trimis prin grefă la 14 noiembrie 2001 a fost trimis înapoi de către solicitant completat în mod corespunzător. Curtea consideră că, în aceste condiții, termenul de șase luni a fost respectat. Prin urmare, excepția trebuie respinsă. 3. Pe temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (d) din Convenție Guvernul constată că reclamantul și-a motivat întotdeauna cererea de audiere a R.B. Prin dorința sa de a stabili că acesta din urmă a fost condamnat pentru neîndeplinirea obligațiilor în cadrul gestionării și cedării societății M. El susține că instanțele interne au motivat respingerea cererii de audiere a societății R.B. În cele din urmă, guvernul adaugă că reclamantul a fost condamnat pe baza mai multor elemente și că deciziile interne au fost motivate în mod corespunzător în acest sens. la închiderea procedurii și a trimiterii sale la judecătorii de fond. Reclamantul contestă această teză. El amintește că audierea R.B. de către judecătorii din fond și în speță și, referindu-se la hotărârea pronunțată în primă instanță, susține că durata anchetei nu îi poate fi imputată. Curtea amintește că cerințele de la alineatul (3) al articolului 6 din convenție reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat prin alineatul (1) din această dispoziție. Prin urmare, Curtea va examina doleanțele reclamantului din perspectiva celor două texte combinate (a se vedea, printre multe altele, Van Geysegehem c. Belgia [GC], n 2610 [45], CEDH 1999-I, punctul 27). Curtea amintește, de asemenea, că admisibilitatea probelor ține în primul rând de normele dreptului intern și că, în principiu, instanțele naționale trebuie să aprecieze elementele colectate de acestea. (d) lasă, în principiu, autorităților naționale să judece utilitatea unei oferte de probă și nu impune convocarea oricărui martor cu descărcare de gestiune. În același mod, acesta are ca scop esențial o deplină egalitate a armelor în acest domeniu (hotărârile Engel și altele c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A n 22, pp. 38-39, ê 91, și Vidal c. Belgia din 22 aprilie 1992, seria A n 235 B, § 33. Noțiunea de egalitate de arme Cu toate acestea, nu epuizează conținutul alineatului (3) litera (d) din art. 6, nici al alineatului (1) al cărui paragraf reprezintă o aplicare printre multe altele. Sarcina Curții Europene este de a verifica dacă procedura în litigiu, considerată în ansamblul său, are caracterul echitabil dorit de alineatul (1) (a se vedea în special Vidal , citată anterior, § 33). Astfel, dacă instanța națională decide, în principiu, necesitatea sau oportunitatea de a cita un martor (...), circumstanțele excepționale ar putea determina Curtea să încheie în mod confidențial cu art. 6 din non-audiție a unei persoane ca martor maior (Belgia Bricmont c., Hotărârea din 7 iulie 1989, seria A n 158, alineatul 89. Misiunea Curții constă în a verifica dacă procedura în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre multe altele, Lucac. Italia, 33354/96, § 38, CEDO 2001-II. În special, nu se încadrează în domeniul de aplicare al Curții de Justiție din Belgia pentru a stabili dacă instanțele belgiene au aplicat corect legislația națională și, prin urmare, se va examina numai dacă modul în care procedura împotriva reclamantului a fost efectuată în ordinea juridică internă era compatibilă cu dreptul la apărare. Curtea arată că reclamantul a fost acuzat pentru încălcări legate de evenimente ulterioare cedării societății M. În al doilea rând, Comisia observă că instanțele interne au pronunțat o procedură contradictorie în cursul căreia au putut fi discutate diferitele mijloace de probă și, în plus, aceste instanțe au apreciat credibilitatea mijloacelor de probă prezentate în raport cu toate circumstanțele cauzei și și-au motivat în mod corespunzător decizia în această privință. Astfel, în ceea ce privește cererea de audiere a reclamantului, judecătorii din fond au arătat că, deși declarațiile R.B. au mers în sensul invocat de solicitant, acest lucru a fost probabil să nu aibă niciun impact asupra elementelor care au condus la condamnarea sa, deoarece aceste declarații nu puteau fi legate decât de evenimente anterioare cedării și, prin urmare, lipsite de relevanță. Curtea de apel a precizat, de asemenea, că vina reclamantului a fost stabilită și chiar presupunând că a fost înșelat de R.B., așa cum susținea. Pentru restul, condamnarea reclamantului nu se bazează în niciun fel pe declarațiile de R.B., care nu a fost auzit niciodată de către autoritățile judiciare, ci pe un raționament logic care să se bazeze pe documentele aflate la dosar. În aceste condiții, Curtea nu poate concluziona că procedura, considerată în ansamblul său, a fost inechitabilă sau că refuzul de a pronunța audierea R.B. a adus atingere dreptului la apărare la litera (d) din art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Asch c. Austria din 26 aprilie 1991, seria A n 203, p. 11, §§ 30-31 și Artner c. Austria din 28 august 1992, seria A n 242-A, pp. 10-11, § 24). Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-02-24
0,94
AFFAIRE STIFT c. BELGIQUE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE STIFT c. BELGIQUE (Requête n o 46848/99) ARRÊT STRASBOURG 24 février 2005 DÉFINITIF 24/05/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2002-05-23
0,94
K.A. et A.D. contre la BELGIQUE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n° 42758/98 et 45558/99 présentées par K.A. et A.D. contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 23 mai 2002 en une chambre
CtEDO 2005-10-06
0,94
VAMBOLDT ET AUTRES c. BELGIQUE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION Requête n o 71523/01 présentée par Andreï Nicolaëvitch VAMBOLDT et autres contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 octobre 2005 en une chambre composée de : MM.
CtEDO 2007-11-13
0,94
WAUTERS ET SCHOLLAERT c. BELGIQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 13414/05 présentée par Jean WAUTERS et Hélène SCHOLLAERT contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 13 novembre 2007 en une cha
CtEDO 2006-02-09
0,94
N.N. ET T.A. c. BELGIQUE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 65097/01 présentée par N.N. et T.A. contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 9 février 2006 en une chambre composée de : MM.
Sursă