CtEDO 09.02.2006 AI

N.N. ET T.A. c. BELGIQUE

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
09.02.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
N.N. ET T.A. c. BELGIQUE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

a cererii nr. 65097/01

prezentată de N.N. și T.A.

împotriva Belgiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), șezând pe 9 februarie 2006 într-o cameră alcătuită din:

Domnii C.L. Rozakis, președinte, L. Loucaides, Doamnele F. Tulkens, E. Steiner, Domnii K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune,

Văzând cererea menționată mai sus introdusă pe 14 iulie 2000,

Văzând observațiile prezentate de guvernul pârât și răspunsurile prezentate de reclamanti,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Reclamanții, domnii N.N. și T.A., sunt cetățeni belgieni, născuți respectiv în 1963 și 1956, locuind la Bruxelles și Knokke-Heist (Belgia). Sunt reprezentați la Curte de domnul F. van Hoof, locuind la Ijsselstein (Țările de Jos). Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, domnul C. Debrulle, Director general al Serviciului Public Federal de Justiție.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părți, se rezumă după cum urmează.

Reclamanții explică că întrețin o relație homosexuală durabilă.

Al doilea reclamant, T.A., s-a căsătorit cu doamna B.V. pe 11 august 1979.

Pe 17 decembrie 1993, soția lui T.A. a depus o cerere la tribunalul de prim instanță din Bruges pentru a obține divorțul pe motiv de culpă pe seama soțului ei.

Pe 23 decembrie 1993, ea a introdus la președintele aceluiași tribunal o cerere de măsuri provizorii pentru durata procedurii cu privire în special la contribuții alimentare la adresa ei și a copiilor comuni, exercitarea autorității parentale și locul lor de rezidență.

În cadrul acestei proceduri, B.V. a invocat relația amoroasă întreținută de reclamanti și a depus scrisori și documente private aparținând lui T.A., dintre care se găseau scrisori cu caracter amoros schimbate de reclamanti.

Pe 20 decembrie 1995, N.N., prin intermediul consilierului său, a depus o cerere de intervenție voluntară la președintele tribunalului de prim instanță din Bruges. Invocând dreptul la respectarea vieții private și secretul corespondenței, N.N. a solicitat interzicerea producerii acestor scrisori sau excluderea acestor scrisori din dezbateri.

În concluziile sale, T.A. care nu a contestat în mod formal homosexualitatea sa, nici existența relației cu N.N., a formularizat aceeași cerere, subliniind în special că aceste chestiuni erau referitoare la culpabilitatea soților, și deci nu erau relevante la stadiul măsurilor provizorii. T.A. a mai susținut că pentru a intra în posesia corespondenței, B.V. forțase încuietoarea ușii poliței documente.

În același timp, consilierul lui B.V. trimisese, prin scrisoare din 13 iunie 1994, o invitație către T.A. să depună o plângere la poliție cu privire la acest din urmă punct. T.A. nu a acționat asupra acestei scrisori.

Printr-o ordonanță din 17 ianuarie 1996, președintele tribunalului de prim instanță din Bruges a respins aceste cereri în special pentru următoarele motive:

"(...) Cu excepția scrisorilor de la o persoană obligată prin secret profesional, alte scrisori de la un terț către unul din soți pot fi invocate ca dovezi. Singura restricție care trebuie stipulată în acest caz este că persoana dorind să folosească asemenea scrisori nu a intrat în posesia lor în mod ilicit, prin intermediul, de exemplu, al unui delict.

În măsura în care nu există dovezi concludente că aceasta ar fi cazul, cererea părții intervenind voluntar și a părții pârâte trebuie declarată neîntemeiată."

Președintele a ordonat de asemenea o serie de măsuri provizorii fără a face nicio referință la corespondența litigioasă.

Reclamanții au apelat. Ei au susținut în special că scrisorile private nu puteau fi comunicate terților fără acordul autorului sau destinatarului fără a viola art. 8 al Convenției. Ei au susținut, de asemenea, că, deoarece cererea de măsuri provizorii nu se referă nici direct nici indirect la chestiunea culpabilității unuia din soți, nu exista, în speță, un interes superior pentru a se abate de la principiul secretului corespondenței și cu atât mai mult că, conform lor, soția primului reclamant intrase ilicit în posesia scrisorilor în cauză.

Pe 11 mai 1998, curtea de apel din Gand a respins recursurile lor și a confirmat în esență, fără a se referi la corespondența litigioasă, măsurile provizorii care fuseseră ordonate de președintele tribunalului de prim instanță. Cu privire la prezența în dosar a corespondenței litigioase, conform acestei curți, problema era identică în cadrul unei proceduri de divorț sau al unei cereri de măsuri provizorii, astfel încât chestiunea examinării sau nu a culpabilității nu era relevantă. Ea a judecat că dacă, în dreptul comun, documente private nu puteau fi depuse de un terț, jurisprudența și doctrina acceptaseră o excepție în cadrul procedurilor de divorț și, prin urmare, în cererile de măsuri provizorii care se referă la acestea. Ea a observat că o dublă rezervă exista în această privință prin aceea că nici autorul, nici destinatarul nu puteau fi supuși secretului profesional și că celălalt soț nu putea folosi mijloace ilicite pentru a intra în posesia acestor scrisori. Urmând pe acest punct ordonanța președintelui tribunalului de prim instanță, curtea de apel a estimat, de asemenea, că reclamanții nu puteau susține cu drept cuvânt că soția primului reclamant fusese folosind mijloace ilicite pentru a intra în posesia documentelor amintite, deoarece ei nu prezentaseră dovada. Conform curții de apel, afirmația conform căreia aceste scrisori fuseseră lăsate în domiciliul conjugal era de altfel susținută de circumstanța că chiar și o schiță a originalului găsite de B.V. în coșul de hârtie fusese produsă. Curtea de apel a adăugat că simplă afirmație a lui T.A. conform căreia această corespondenție se găsea într-o poliță de documente închisă cu o lacăt cu cod nu se baza pe niciun fapt concret și ar fi trebuit, dacă era cazul, să dea naștere unei plângeri penale pentru furt și încălcare, ceea ce la acel moment nu fusese cazul.

Reclamanții s-au pourvăzut în casație. Invocând încălcarea articolului 29 al Constituției belgiene care garantează secretul corespondenței și art. 8 al Convenției, s-au plâns de o încălcare a vieții private și mai ales a secretului scrisorilor. Ei au susținut că o excepție de la principiul secretului corespondenței trebuia să facă obiectul unei interpretări restrictive și că, prin urmare, o asemenea excepție nu era justificată în cadrul unei cereri de măsuri provizorii pentru durata unei proceduri de divorț în care chestiunea unei eventuale culpe comise de unul din soți nu era abordată.

Printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2000, Curtea de casație a respins mijloacele lor. Conform Curții de casație, aceste dispoziții nu comportau o interzicere pentru o persoană intată regulat în posesia scrisorilor, de a le folosi ca mijloace de probă în cadrul unei proceduri de divorț sau al unei cereri de măsuri provizorii în cursul instanței de divorț. Curtea de casație a judecat, de asemenea, că faptul că examinarea cererii de măsuri provizorii nu se referea la comportamentul fautiv al unuia din soți sau cel puțin, într-o măsură mai mică decât în cadrul procedurii de divorț propriuzise, era fără efect. De altfel, ea a estimat că curtea de apel judicasese irevocabil că soția primului reclamant intrase regulat în posesia scrisorilor amintite. Ea conchidea că dispozițiile precitate nu erau încălcate în speță.

Printr-o sentință din 12 martie 2004, tribunalul de prim instanță din Bruges s-a pronunțat asupra divorțului lui T.A. și B.V.

B.

Legea și practica interne relevante

1.

Constituția garantează respectul pentru viață privată și familială și secretul scrisorilor

art. 22

"Fiecare are dreptul la respect pentru viața sa privată și familială, cu excepția cazurilor și condițiilor stabilite de lege.

Legea, decretul și regula menționată la art. 134 garantează protecția acestui drept."

art. 29

"Secretul scrisorilor este inviolabil.

Legea determină care sunt agenții responsabili de încălcarea secretului scrisorilor încredințate poștei."

2.

Codul penal prevede:

art. 458

"Medicii, chirurgii, ofițeri de sănătate, farmaciști, moașe și toate celelalte persoane care sunt depozitare, din stare sau din profesie, ale secretelor care li se încredințează, care, afară de cazul în care sunt chemați să depună mărturie în justiție (sau în fața unei comisii de anchetă parlamentară) și celui în care legea îi obligă să facă cunoscute aceste secrete, le vor fi descoperit, vor fi pedepsite cu închisoare de opt zile până la șase luni și cu o amendă de o sută de franci la cinci sute de franci."

art. 462

"Nu vor da loc decât la reparații civile, furturile comise de soți la prejudiciul soților lor, de un văduv sau o văduvă, cu privire la lucrurile care aparținuseră soțului decedat; de descendenți la prejudiciul ascendenților lor, de ascendenți la prejudiciul descendenților lor, sau de aliați la aceleași grade."

3.

Codul civil prevede:

art. 213

"Soții au datoria să locuiască împreună; se datorează reciproc fidelitate, ajutor, asistență."

art. 229

"Fiecare soț poate cere divorțul pentru adulter al soțului."

art. 1169

"Înșelaciunea este o cauză de nulitate a contractului atunci când manevrele practicate de una din părți sunt atât de evidente încât este clar că, fără aceste manevre, cealaltă parte nu l-ar fi încheiat. Nu se prezumă și trebuie dovedită."

5.

Jurisprudență referitoare la producerea corespondenței unuia din soți în cadrul unei proceduri de divorț

Printr-o hotărâre din 27 februarie 1913 (Pas., 1913, I, 123), confirmată pe 28 mai 1953, Curtea de casație a judecat că:

"Corespondența confidențială dintre un soț și un terț poate fi depusă de celălalt soț în o procedură de divorț cu condiția ca corespondența să fi fost obținută în mod licit și că persoana care a furnizat această corespondenție să nu fie obligată de secretul scrisorilor."

Această jurisprudență a fost confirmată de o hotărâre a curții de apel din Bruxelles din 14 martie 2001:

"Relațiile conjugale și familiale aparțin în mod evident sferei vie private – și deci dreptul la respect pentru viață privată, domiciliu și corespondență – iau neapărat o semnificație specifică în materie de relații conjugale și familiale. Cu siguranță căsătoria și coabitarea nu abolesc noțiunea de viață privată. Individul are dreptul la respect pentru un spațiu privat – intimitatea sa – chiar și în cadrul cuplului și familiei. Cu toate acestea, dreptul la respect pentru viață privată și principiul secretului scrisorilor se acordă, în relațiile conjugale, cu datoriile puse în sarcina soților de lege, și în special cu datoriile de coabitare și fidelitate. Ele sunt atenuate de dreptul legitim – dacă este exercitat fără niciun caracter obsesiv sau disproporiționat – de a se asigura că soțul respectă datoriile sale conjugale (a se vedea Bruxelles 24 aprilie 1997, R. 7. D.R., 1997, 371 și J.L.M.B., 1998, Liège, 27 octombrie 1998, R.7.D.R., 1999, 516 și E.J., 2000, 29, F. APS). Într-un debate judiciare având scopul divorțului, corespondența schimbată între unu din soți și un terț poate fi produsă pentru a servi ca dovadă a unui grief, cauza divorțului, fără consimțământul autorului sau destinatarului, cu condiția ca soțul care a produs-o, să nu fi recurs la procedee ilicite sau disproporționate cu scopul urmărit (a se vedea, Bruxelles, 24 februarie 1998, J.L.M.B., 1999, p. 1513). Într-adevăr, nici art. 8 C.E.D.H., nici articolele 15, 22 și 29 din Constituție, care sunt inspirate de acestea, nu interzic că scrisori intrate regulat în posesia unuia din soți să fie folosite în cadrul unei proceduri de divorț (Cass., 27 ianuarie 2000, J.L.M.B., 1195)."

1.

Invocând art. 8 al Convenției, reclamanții văd o încălcare a dreptului la respect pentru viața privată și a respectului pentru corespondenț în refuzul instanțelor belgiene de a exclude din dezbateri scrisorile pe care le-au schimbat și care fuseseră depuse fără acordul lor de soția lui T.A. la stadiul măsurilor provizorii în cadrul unei proceduri de divorț. Ei susțin că o asemenea ingerință nu răspunde cerințelor paragrafului 2 al aceleiași dispoziții.

2.

Invocând art. 14 al Convenției, combinat cu art. 8, reclamanții consideră că regimul belgian aplicabil scrisorilor și documentelor de natură privată comportă o discriminare nejustificată, deoarece permite ca o persoană să sufere o încălcare a vieții private și a secretului corespondenței doar din rațiune că este căsătorită și/sau corespondează cu o persoană căsătorită.

3.

Invocând art. 6 al Convenției, reclamanții susțin că hotărârea Curții de casație încalcă dreptul lor la un proces echitabil și mai ales obligația de motivare, deoarece lectura acesteia nu permite cunoașterea motivelor care stau la baza dispozitivului.

1.

Reclamanții se plâng de încălcarea articolului 8 al Convenției, redactat după cum urmează:

"1. Orice persoană are dreptul la respect pentru viața privată și familială, domiciliul și corespondenț.

a)

Teza Guvernului

Guvernul susține că utilizarea corespondenței unuia din soți poate fi folosită ca un mijloc de probă în cadrul unei proceduri de divorț. Din cauza caracterului accesoriu al procedurii măsurilor provizorii, stadiul în care această dovadă este adusă este fără efect. Baza legală se găsește în articolele 213 și 229 din codul civil pe baza cărora fiecare soț are dreptul de a verifica dacă datoriile conjugale sunt respectate și, dacă este necesar, de a aduce dovada contrarului în cadrul unei proceduri de divorț. Acest principiu se bazează pe o jurisprudență și o doctrină bine stabilite și în special pe hotărârile Curții de casație din 27 februarie 1913 și ale curții de apel din Bruxelles din 14 martie 2001. Există de altfel o abundență de precedente jurisprudențiale mergând în aceeași direcție și care, prin urmare, prevedibilitatea era dobândită. Jurisprudența precitată arată de asemenea că regula este enunțată cu claritate și constanță și era, de altfel, accesibilă deoarece a fost objeto publicațiilor. Această jurisprudență a stabilit criterii stricte, răspunzând principiului interpretării restrictive privind utilizarea corespondenței ca dovadă: nici emițătorul, nici destinatarul scrisorilor nu trebuie să fie obligați de secretul profesional și soțul nu putea fi intrat în posesia acestor scrisori în mod penalizabil. În această privință, trebuie remarcat că în speță, niciun din reclamanti nu era obligat de secretul profesional. De altfel, reclamanții nu au demonstrat caracterul ilicit al achiziției scrisorilor. Corespondența litigioasă datează dintr-o perioadă în care T.A. locuia încă cu B.V. și nu s-a demonstrat că aceasta intrase în posesia sa în mod ilicit. Astfel, fundația rezidă în datoriile conjugale ale soților și ingerința în dreptul la viață privată în cauză nu doar vizează să păstreze ordinea publică și moralitatea, ci și drepturile și libertățile altora. Într-adevăr, dacă dreptul la respect pentru viață privată ar trebui să fie absolut între soți, aceasta ar implica că un anumit număr de fapte care apar în timpul căsătoriei a două persoane nu ar putea fi niciodată dovedite. Or, în cadrul procedurilor judiciare, există o necesitate absolută de a putea stabili fapte referitoare la viața privată și, în procedurile de divorț, dreptul la dovadă revine clar dreptului la viață privată. Conform Guvernului, care se referă la cauza Knotter împotriva Țărilor de Jos, ar fi nerezonabil să se lipseșcă un soț, victima adulterului sau a ofenselor grave, de ceea ce constituie adesea singurul mijloc de dovadă la dispoziția sa. Cât privește necesitatea ingerinței, aceasta este relevantă și proporționată din cauza respectării criteriilor menționate mai sus și a necesității pe care B.V. o avea să dovedească existența unui motiv de divorț. Este fără importanță că corespondența a fost produsă în procedura pe fond sau în cadrul cererii măsurilor provizorii a cărei accesoriu al acesteia. În sfârșit, N.N. trebuia în mod rezonabil să se aștepte că B.V. să afle existența relației pe care o întreținea cu soțul ei și să folosească corespondența lor ca mijloc de dovadă.

b)

Teza reclamanților

Reclamanții susțin că ingerința considerată nu răspundea condițiilor de accesibilitate și prevedibilitate necesare. Ei susțin că T.A. nu și-a ascuns niciodată orientarea sexuală și că B.V. had cunoștință de aceasta chiar înainte de căsătorie. De altfel, T.A. nu a negat niciodată relația extraconjugală cu N.N. Jurisprudența citată de Guvern este criticată de o parte din doctrină. De altfel, presupunând că dreptul pentru soț de a aduce dovadă în încălcarea secretului corespondenței (pe care Guvernul o trage din drepturi și datorii ale soților) există, aceasta nu poate merge până la a încălca dreptul la viață privată al unui terț. Niciun principiu nu recunoaște dreptul pentru o persoană de a controla o altă persoană doar din motiv că are drepturi vis-à-vis de o altă persoană. Dimpotrivă, conform regulei generale, principiul este că dreptul la respect pentru viață privată prevalează asupra formelor de control care pot fi exercitate. În contencios relațiilor în cadrul unui contract de muncă, care sunt mai ierarhizate decât relațiile conjugale și în care angajatorul poate exercita control asupra angajaților în anumite condiții, instanțele belgiene au judecat constant că angajatorul putea exercita doar autoritatea în modul cel mai puțin intruziv al drepturilor angajaților. De asemenea, în cadrul relațiilor dintre autorități și persoanele deținute, unde controlul trebuie de asemenea să fie legitim. Or, dreptul belgian nu indică cu suficientă claritate extinderea și modalitățile exercitării puterii de apreciere a autorităților în domeniu considerat. În această privință, trebuie remarcat că hotărârea Curții de casație din 1913 și-a găsit fundația în puterea maritalului tradițional al soțului abrogat de o lege din 1958 care plasase soții pe un plan de egalitate. De altfel hotărârea curții de apel din Bruxelles din 14 martie 2001 este ulterioară deciziilor în cauză și se referă la hotărârea Curții de casație din 27 ianuarie 2000 care face obiectul prezentei cereri.

Cât privește justificarea dată de Guvern, și anume protecția drepturilor altora și în caz de fapt aceea de a dovedi un element în cadrul unei proceduri judiciare, dreptul belgian cuprinde un mare număr de mijloace de dovadă, în special dovada prin mărturie și constatarea adulterului de către executor.

Cu privire la proporționalitatea ingerinței, T.A. nu a contestat niciodată homosexualitatea sa și relația cu N.N. și, prin urmare, adducerea acestei dovezi de B.V. prin intermediul corespondenței intime nu avea niciun folos. De altfel, cauza Knotter se deosebește complet de circumstanțele din speță. De altfel, scrisorile litigioase nu fuseseră adresate lui B.V. și, prin urmare, N.N. nu putea bănui că aceasta era susceptibilă să intre în posesia acestor scrisori și cu atât mai puțin că o urma să le utilizeze în cadrul unei cereri de măsuri provizorii. Reclamanții precizează în sfârșit că T.A. nu depusese plângere pentru furt din cauza obstacolului constituit de art. 462 din codul penal.

c)

Aprecierea Curții

Curtea consideră, la lumina ansamblului argumentelor părților, că acest grief pune serii întrebări de fapt și drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; de aceea, acest grief nu poate fi declarat evident nefondat, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost constatat.

2.

Invocând art. 14, combinat cu art. 8 al Convenției, reclamanții susțin că regimul belgian aplicabil scrisorilor și documentelor de natură privată comportă o discriminare nejustificată. art. 14 al Convenției este redactat după cum urmează:

"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată fără nicio distincție, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

Curtea constată că reclamanții nu au ridicat acest grief la Curtea de casație.

De aceea, acest grief trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

3.

Reclamanții invocă de asemenea încălcarea obligației de motivare conținută în art. 6 al Convenției ale cărui părți relevante sunt redactate după cum urmează:

"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care va decide (...) contestații cu privire la drepturi și obligații de caracter civil (...)"

Curtea reamintește că în conformitate cu jurisprudența Curții, deciziile judiciare trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează, extinderea acestei îndatoriri putând varia în funcție de natura deciziei și trebuie analizată la lumina circumstanțelor fiecărei cazuri. De altfel, această obligație nu poate fi înțeleasă ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (Garcia Ruiz c. Spania, hotărâre din 21 ianuarie 1999, seria A nr. 1991-I, § 26). Curtea consideră că în speță, motivarea hotărârii Curții de casație arată că aceasta a ținut seama de argumentația reclamanților bazată pe art. 8 al Convenției.

De aceea, acest grief este evident nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritatea,

Declară

admisibil, cu rezerva tuturor mijloacelor pe fond, grievul reclamanților bazat pe art. 8 al Convenției;

Declară

cererea inadmisibilă pentru rest.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-05-03
0,94
BOURGAUX contre la BELGIQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50856/99 présentée par Josette BOURGAUX contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de MM. J
CtEDO 2001-06-12
0,94
BOCA contre la BELGIQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50615/99 présentée par Stavroula BOCA contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 juin 2001 en une chambre composée de MM. J
CtEDO 2005-09-22
0,94
SLOB c. BELGIQUE
PREMIERE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 6505/02 présentée par Richard SLOB contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 22 septembre 2005 en une chambre composée de : MM
CtEDO 2001-05-03
0,94
FROMONT contre la BELGIQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 49498/99 présentée par André FROMONT contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de MM. J.-P
CtEDO 2001-05-03
0,94
GB-UNIC (I) contre la BELGIQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 52303/99 présentée par GB-UNIC (I) contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de MM. J.-P.
Sursă