VAMBOLDT ET AUTRES c. BELGIQUE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 71523/01 prezentată de Andrei Nicolaëvich VAMBOLDT și alții împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor L'pei (secțiunea I), care se află la 6 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucaides Lorenzen Vajić dnii Spielmann S.E. Jebens, Martens, judecători și dnii Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 6 iulie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, având în vedere scrisoarea reprezentantului principal al reclamanților din 24 iunie 2005, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie de a face acest lucru. Reclamanții, domnul Andrei Nicolaëvich Vamboldt și domnul Natalja Litvinova și Tatjana Kononenko, sunt resortisanți kazakhi, născuți la Almaty în 1964, 1974 și, respectiv, 1975. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către Asociația fără scop lucrativ de drept belgian K. Trimboli, avocată la Bruxelles pentru primul reclamant și H. Van Vreckom, avocat la Nivelles pentru a doua și a treia reclamantă. Guvernul pârât a fost reprezentat de domnul C. Debruulle, director la Serviciul Public Federal de Justiție. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 octombrie 2000, primul reclamant, dl Vamboldt, a primit azilul în Belgia. La 10 noiembrie 2000, Oficiul Străinilor i-a notat o decizie de refuz al șederii cu ordin de părăsire a teritoriului. printr-o decizie separată de menținere într-un anumit loc, s-a decis menținerea primului reclamant într-un anumit loc, și anume centrul de tranzit numit 127a. La 27 noiembrie 2000, comisarul general pentru refugiați și apatrizi a adoptat o decizie de confirmare a refuzului de ședere, după câteva zile, dl Vamboldt a fost transferat la centrul de detenție de la Vottem. La 28 decembrie 2000, acesta a introdus o acțiune în anulare, precum și o cerere în suspendare obișnuită în fața Consiliului de Stat. La 5 ianuarie 2001, reclamantul și celelalte două recurente au făcut obiectul unei măsuri de repatriere în Kazahstan, dar avionul s-a întors din cauza unor condiții meteorologice nefavorabile. La întoarcerea lor în Belgia, primul reclamant, precum și celelalte recurente și persoanele repatriate au fost reintegrate în centrele lor respective. Dl Vamboldt a înaintat apoi o cerere de eliberare în fața Camerei Consiliului Curții Corecționale din Bruxelles, în temeiul articolului 71 din Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și la distanța străinilor. La 6 ianuarie 2001, primul reclamant a fost repatriat din nou în Kazahstan, în compania a aproximativ 30 de alți solicitanți de azil kazakh. La 12 ianuarie 2001, la absența primului reclamant, camera de consiliu a declarat cererea fără obiect. La 7 decembrie 2002, Consiliul de Stat a respins acțiunile introduse de către persoana interesată. În ceea ce o privește pe a doua reclamantă. La 6 noiembrie 2000, a doua reclamantă, dl Litvinova, a depus o cerere de azil în Belgia. La 20 noiembrie 2000, Oficiul Străinilor i-a notat o decizie de refuz al șederii cu ordin de părăsire a teritoriului. printr-o decizie separată în aceeași zi, s-a decis să o mențină într-un loc determinat, și anume centrul pentru străini ilegali din Bruges. La 5 decembrie 2000, în urma unei acțiuni urgente, comisarul general pentru refugiați și apatrizi a adoptat o decizie de confirmare a refuzului de ședere. La 4 ianuarie 2001, dl Litvinova a introdus o acțiune în anulare, precum și o cerere în suspendare obișnuită în fața Consiliului de Stat. La 5 ianuarie 2001, aceasta a făcut obiectul unei tentative de repatriere. La 6 ianuarie 2001, a fost repatriată în Kazahstan. La 12 ianuarie 2005, Consiliul a examinat acțiunile introduse de a doua reclamantă. La 10 noiembrie 2000, Biroul Străinilor a luat o decizie de refuz al șederii cu ordin de părăsire a teritoriului. La 27 noiembrie 2000, dl Kononenko a introdus o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat. La 6 ianuarie 2001, a fost repatriată în Kazahstan, iar la 11 aprilie 2001, când a fost trimisă forțată de autoritățile belgiene în colaborare cu autoritățile kazahe, aceasta și-a părăsit din nou țara și, la 6 iulie 2001, a depus o a doua cerere de azil în Belgia. Invocând art. 3 din convenție, reclamanții susțin că, prin expulzarea acestora către Kazahstan, țară pe care au fugit din cauza faptului că au suferit persecuții în sensul Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul de refugiat, statul belgian i-a expus cu bună știință riscului de a suferi tratamente interzise prin această dispoziție. Invocând art. 13, coroborat cu art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că Comisarul General pentru Refugiați și apatrizi a luat împotriva lor decizii care nu pot face obiectul unei acțiuni suspensive, violând astfel dreptul lor la o cale de atac eficientă. Invocând art. 14, coroborat cu articolele 3 și 13 din convenție, reclamanții susțin că deciziile de confirmare a refuzului de ședere care au fost luate de comisarul general pentru refugiați și apatrizi au fost fără să fie auzite în prealabil și nu au făcut obiectul unei examinări individuale din cauza originii lor kazakhe. Acestea văd o discriminare bazată pe originea lor etnică în ceea ce privește garanțiile procedurale prevăzute la art. 13 din convenție și, prin urmare, interzisă prin art. 14 din convenție. Invocând art. 4 din Protocolul nr. 4 adițional la convenție, reclamanții au declarat că au făcut obiectul unei expulzări colective interzise prin această dispoziție. În plus, primul reclamant prezintă că, în ceea ce privește art. 5 alineatul (4) din Convenție, privarea sa de libertate nu a făcut obiectul unei căi de atac efective, deoarece acțiunea prevăzută la art. 71 din Legea din 15 decembrie 1980 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De asemenea, în ceea ce privește repatrierea sa către Kazahstan, statul belgian și-a împiedicat dreptul de a solicita o cerere individuală. ÎN Printr-o scrisoare din 17 mai 2005, reprezentantul principal al reclamanților, Liga Drepturilor Omului, a informat Curtea cu privire la faptul că nu mai intenionează să mențină cererea. În consecință, aceasta a solicitat-o să o elimine din rol. În urma unei cereri de precizie a grefei, Liga Drepturilor Omului a precizat, printr-o scrisoare din 24 iunie 2005, că reclamanții nu mai răspundeau la întrebările lor, ceea ce a condus la luarea act de ceea ce nu intenționau să își mențină cererea. În concluzie, Curtea concluzionează că instanțele naionale nu mai doresc să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție (a se vedea Borislavova Charaptchieva și Kirova Gueorguieva c. Luxemburg, recurs nr. 51257/99, Decizia din 9 decembrie 1999). Curtea, în special reamintind Hotărârea Conka c. Belgia din 5 februarie 2002, consideră că mai puțin de o circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor de proprietate intelectuală garantate prin Convenția nr. 1 impune continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

71523/01

présentée par Andreï Nicolaëvitch VAMBOLDT et autres

contre la Belgique

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 octobre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

L.

Loucaides

,

P.

Lorenzen

,

M

me

N.

Vajić

,

MM.

D.

Spielmann

,

S.E.

Jebens,

P.

Martens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juillet 2001,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Vu la lettre du représentant principal des requérants du 24 juin 2005,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M. Andreï Nicolaëvitch Vamboldt et M

mes

Natalja Litvinova et Tatjana Kononenko, sont des ressortissants kazakhes, nés à Almaty respectivement en 1964, 1974 et 1975. Ils sont représentés devant la Cour par l’association sans but lucratif de droit belge «

La Ligue des droits de l’homme

», représentant principal, ainsi que par M

e

K. Trimboli, avocate à Bruxelles pour le premier requérant et M

e

H. Van Vreckom, avocate à Nivelles pour les deuxième et troisième requérantes. Le gouvernement défendeur était représenté par M. C. Debrulle, Directeur au Service public fédéral de la Justice.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En ce qui concerne le premier requérant

Le 19 octobre 2000, le premier requérant, M. Vamboldt, demanda l’asile en Belgique.

Le 10 novembre 2000, l’Office des Etrangers lui notifia une décision de refus de séjour avec ordre de quitter le territoire. Par une décision séparée de maintien dans un lieu déterminé, il fut décidé de maintenir le premier requérant dans un lieu déterminé, à savoir le centre de transit appelé 127 bis.

Statuant sur recours urgent, le Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides prit une décision confirmative de refus de séjour le 27 novembre 2000. Quelques jours plus tard, M. Vamboldt fut transféré au centre de détention de Vottem.

Le 28 décembre 2000, il introduisit un recours en annulation ainsi qu’une demande en suspension ordinaire devant le Conseil d’Etat.

Le 5 janvier 2001, le requérant ainsi que les deux autres requérantes firent l’objet d’une mesure de rapatriement vers le Kazakhstan mais l’avion fit demi-tour en raison de mauvaises conditions météorologiques.

Lors de leur retour en Belgique, le premier requérant ainsi que les autres requérantes et personnes rapatriées furent réintégrées dans leurs centres respectifs.

M. Vamboldt introduisit alors une requête de mise en liberté devant la chambre du conseil du tribunal correctionnel de Bruxelles en vertu de l’article 71 de la loi du 15 décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers. L’audience fut fixée le 12

janvier 2001.

Le 6 janvier 2001, le premier requérant fut à nouveau rapatrié vers le Kazakhstan en compagnie d’une trentaine d’autres demandeurs d’asile kazakhes déboutés.

Le 12 janvier 2001, constatant l’absence du premier requérant, la chambre du conseil déclara la demande sans objet.

Le 7 décembre 2002,

le Conseil d’Etat rejeta les recours introduits par l’intéressé.

En ce qui concerne la deuxième requérante

Le 6 novembre 2000, la deuxième requérante, M

me

Litvinova, introduisit une demande d’asile en Belgique.

Le 20 novembre 2000, l’Office des Etrangers lui notifia une décision de refus de séjour avec ordre de quitter le territoire. Par une décision séparée du même jour, il fut décidé de la maintenir dans un lieu déterminé, à savoir le centre pour étrangers illégaux de Bruges.

Le 5 décembre 2000, statuant sur recours urgent, le Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides prit une décision confirmative de refus de séjour.

Le 4 janvier 2001, M

me

Litvinova introduisit un recours en annulation ainsi qu’une demande en suspension ordinaire devant le Conseil d’Etat.

Le 5 janvier 2001, elle fit l’objet d’une tentative de rapatriement.

Le 6 janvier 2001, elle fut rapatriée au Kazakhstan.

Le 12 janvier 2005, le Conseil d’Etat examina les recours introduits par la deuxième requérante. L’arrêt n’a pas encore été rendu.

En ce qui concerne la troisième requérante

La troisième requérante, M

me

Kononenko demanda l’asile en Belgique le 6 novembre 2000.

Le 10 novembre 2000, l’Office des Etrangers prit une décision de refus de séjour avec ordre de quitter le territoire.

Statuant sur recours urgent de l’intéressée, le Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides prit une décision confirmative de refus de séjour le 27 novembre 2000.

Le 27 décembre 2000, M

me

Kononenko introduisit un recours en annulation devant le Conseil d’Etat.

Le 6 janvier 2001, elle fut rapatriée vers le Kazakhstan.

Le 11 avril 2001, éprouvant une nouvelle crainte de persécution suite à son renvoi forcé organisé par les autorités belges en collaboration avec les autorités kazakhes, elle quitta à nouveau son pays.

Le 6 juillet 2001, elle introduisit une seconde demande d’asile en Belgique.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, les requérants soutiennent que, en les expulsant vers le Kazakhstan, pays qu’ils ont fui en raison de ce qu’ils y ont subi des persécutions au sens de la Convention de Genève du 28

juillet 1951 relative au statut de réfugié, l’Etat belge les a sciemment exposés au risque de subir des traitements prohibés par cette disposition.

2.

Invoquant l’article 13, combiné à l’article 3 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que le Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides a pris à leur encontre des décisions non susceptibles de faire l’objet d’un recours suspensif, violant ainsi leur droit à un recours effectif.

3.

Invoquant l’article 14, combiné aux articles 3 et 13 de la Convention, les requérants font valoir que les décisions confirmatives de refus de séjour qui ont été prises par le Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides l’ont été sans qu’ils n’aient été entendus préalablement et n’ont pas fait l’objet d’un examen individualisé et ce en raison de leur origine kazakhe. Ils y voient une discrimination fondée sur leur origine ethnique dans la jouissance des garanties procédurales visées par l’article 13 de la Convention et dès lors prohibée par l’article 14 de la Convention.

4.

Invoquant l’article 4 du Protocole n

o

4 additionnel à la Convention les requérants allèguent avoir fait l’objet d’une expulsion collective prohibée par cette disposition.

5.

Le premier requérant expose en outre qu’au regard de l’article 5 § 4 de la Convention, sa privation de liberté n’a pas fait l’objet d’un recours effectif car le recours prévu par l’article 71 de la loi du 15 décembre 1980 précitée n’a pas d’effet suspensif.

6.

Invoquant l’article 34 de la Convention, le premier requérant se plaint

également de ce qu’en procédant à son rapatriement vers le Kazakhstan, l’Etat belge a entravé son droit de requête individuelle.

EN DROIT

Par une lettre du 17 mai 2005, le représentant principal des requérants, la Ligue des droits de l’homme, a informé la Cour du fait qu’elle n’entendait plus maintenir la requête. En conséquence, elle la priait de la rayer du rôle.

A la suite d’une demande de précision du greffe, la Ligue des droits de l’homme a précisé, par une lettre du 24 juin 2005, que les requérants, ne répondaient plus à leurs sollicitations, ce qui l’avait conduit à prendre acte de ce qu’ils n’entendaient pas maintenir leur requête.

La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention (voir

Borislavova Charaptchieva et Kirova Gueorguieva c. Luxembourg

, requête n

o

51257/99, décision du 9 décembre 1999). La Cour, rappelant notamment son arrêt

Conka c. Belgique

du 5 février 2002, estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’Homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1

in

fine

de la Convention.

Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Greffier

Président