AFFAIRE HÜSEYİN ERTÜRK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.09.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE HÜSEYİN ERTÜRK c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL HÜSEYÕN ERTÜRK c. TURQUE Cerere nr. 54672/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 septembrie 2005 DEFINITIVF 22/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În lac în cauza Hüseyin Ertürk c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în afara secțiunii), care se află într-o cameră compusă din Dl Hedigan președinte Caflisch Türmen Bîrsan Tsatsa- Nikolovska dnii Zagrebelsky, David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 septembrie 2005, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură la originea cauzei se găsește o cerere (n 54672/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Hüseyin Ertürk ( La 17 martie 2003, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Octombrie 1981, în conformitate cu articolele 13 și 14 din Codul muncii. La 11 ianuarie 1994, reclamantul a intentat o acțiune în despăgubire în fața instanței de muncă din Istanbul, solicitând să fie despăgubit pentru prejudiciul cauzat de un accident de muncă la 10 ianuarie 1985. El a făcut să se susțină că, la acea dată, el a fost lovit genunchiul stâng la sertarul metalic al biroului său și că această rană a fost transformată într-un nod sinovial În plus, a prezentat un raport medical conform căruia avea probleme de vedere, depresie cronică și tulburări paranoice de personalitate. La 22 martie 1994, Tribunalul Muncii și-a desfășurat prima ședință și a solicitat reclamantului să se adreseze Securității Sociale (inclusiv SSK) pentru ca aceasta să efectueze o anchetă cu privire la întrebarea dacă faptele pretinse au constituit sau nu un accident de muncă. În perioada 22 martie 1994-4 octombrie 1995, tribunalul a ținut opt audieri în cursul cărora a constatat că SSK nu își prezentase raportul și că a trebuit să reamintească. La această ultimă dată, Tribunalul a constatat că raportul menționat în dosar și a decis să audieze martori. El a solicitat, de asemenea, retaierea unui anumit act de fundație (vakif senedi) în dosar. 10. În timpul audierilor din 7 decembrie 1995, 7 martie și 23 mai 1996, tribunalul i-a auzit pe martori. 11. De la 10 septembrie 1996 la 13 aprilie 1999, tribunalul a ținut 15 audieri. În așteptarea dosarelor și a rapoartelor medicale, el a dispus măsuri de competență. 12. La 19 noiembrie 1996, reprezentantul reclamantului a solicitat amânarea landului din motive profesionale. La 30 ianuarie 1997, a solicitat instanței să-i acorde o decizie interimară privind depunerea dosarelor medicale ale reclamantului. 13. La 8 aprilie 1997, reprezentantul reclamantului a informat instanța în scris că cinci instituții de sănătate au trimis dosarele medicale ale clientului său și că trei au răspuns clar că nu găseau documentele. La 17 iunie 1997, reprezentantul băncii a solicitat amânarea landului din motive profesionale. 15. La 16 septembrie 1997, reprezentantul reclamantului a prezentat o scrisoare tribunalului linin care a informat cu privire la revocarea sa. 16. În timpul luării în custodie din 30 octombrie 1997, reclamantul a trimis la dosar anumite rapoarte medicale privind accidentul și operațiunile aferente. El a precizat că a fost pe punctul de a-și continua procesul până când a numit un avocat. Reprezentantul băncii a solicitat instanței un termen suplimentar pentru a plăti în instanță actul de fundație. 17. Reclamantul s-a prezentat la tribunalul din 18 decembrie 1997 și a solicitat instanței să beneficieze de asistența unui avocat numit de barou, din lipsă de mijloace pentru a angaja unul dintre acestea. Tribunalul a constatat că reprezentantul băncii a depus la dosar actul de fundație. El a emis un raport de competență și a solicitat reclamantului să plătească cheltuielile. Reclamantul a solicitat un termen suplimentar în cadrul procedurii din 12 februarie 1998 pentru plata cheltuielilor și a făcut acest lucru la o dată nespecificată. 18. La 23 martie 1998, un expert în chestiuni de sănătate și securitate a condițiilor de muncă, mandatat de instanță, întocmește un raport de expertiză, în care concluzionează că accidentul reclamantului putea fi considerat un accident de muncă, în conformitate cu art. 11/Ab din Legea nr. 506, în măsura în care acesta a fost produs la locul de muncă și la locul de muncă. 19. Cu toate acestea, la 11 mai 1998, un raport de expertiză suplimentar întocmit de același expert la cererea instanței concluzionează că accidentul a fost rezultatul unui accident pur aleatoriu; vina nu a putut fi atribuită nici băncii, nici reclamantului. 20. La 16 iulie 1998, Tribunalul a dispus o expertiză judiciară pentru a stabili dacă și în ce măsură degradarea stării de sănătate a reclamantului ar putea fi legată de accidentul de muncă la care a fost supus. 21. Prin scrisoarea din 4 noiembrie 1998, reclamantul a informat instanța cu privire la refuzul său de a se supune unei astfel de expertize din cauza lipsei de independență a medicilor experți desemnați în acest scop. La 12 aprilie 1999, a solicitat instanței să își pronunțe hotărârea pe baza rapoartelor depuse în dosar. 22. Într-o hotărâre pronunțată la 13 aprilie 1999, instanța l-a exonerat pe reclamant de cererea sa de încuviințare, considerând că, având în vedere piesele produse în fața sa, nu se putea stabili nicio legătură de cauzalitate între mai multe accidente și decăderea reclamantului. 23. La 22 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 24. Invocând articolele 6, 4 și 18 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate și de durata procedurii. 25. Curtea consideră că faptele invocate de reclamant intră în special în domeniul de aplicare al articolului 6 din convenție. Din acest motiv, aceasta va examina obiecțiunile numai din perspectiva acestei dispoziții. Pe durata procedurii 26. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. În ceea ce privește această teză, el arată că cauza a fost complexă și că întârzierea se datorează în principal neglijențelor reclamantului, al cărui reprezentant a solicitat în repetate rânduri amânarea termenului. 28. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 11 ianuarie 1994 și s-a încheiat la 22 iunie 1999 și, prin urmare, a durat aproximativ cinci ani și cinci luni pentru două organisme. Cu privire la admisibilitate 29. Curtea constată că acest mai mult nu este în mod evident greșit întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare. Pe fond 30. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. Aceasta adaugă că: (a) o diligență specială este impusă pentru soluționarea muncii (Ruotolo c. Italia , Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A n 230-D, p. 39 § 17). 31. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Frydlender, citată anterior). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea constată că cauza nu avea o complexitate deosebită și că comportamentul reclamantului nu explică durata excesivă a procedurii în litigiu. În așteptarea rapoartelor privind securitatea socială a durat mai mult de 18 luni (punctul 9 de mai sus). Astfel de lentori imputabili autorităților judiciare naționale pot determina o depășire a termenului rezonabil care contravine Convenției. Pe de altă parte, Curtea reamintește că, în ceea ce privește litigiul în ceea ce privește persoana (a se vedea, printre altele, Zimmermann și Steiner c. Elveția, Hotărârea din 13 iulie 1983, seria A n 66, § 24, și Allenet de Ribemont c. Franța , Hotărârea din 10 februarie 1995, seria A n 308, § 47. În speță, este vorba despre un spătar al muncii, pentru care o diligență specială se impune (Ruotolo, citată anterior, p. 39 § 17). 33. În acest caz, a existat o încălcare a articolului 6 Õ 1 din acest șef. Cu privire la echitatea procedurii 34. Reclamantul se plânge, de asemenea, și de la adresa: . 35. Curtea constată că reclamantul contestă în primul rând aprecierea juridică efectuată de instanțele interne, fără a justifica motivele care stau la baza acesteia. Curtea amintește că aceasta revine în primul rând autorităților naționale și, în special, curților și instanțelor, special calificate în acest domeniu, de litera (f) și de aplicarea dreptului intern (Schenk c. Elveția, Hotărârea din 12 iulie 1988, seria A n În speță, Curtea arată că instanțele naționale s-au pronunțat într-o procedură contradictorie în cursul căreia reclamantul a avut pe deplin posibilitatea de a-și prezenta cauza. Faptul că reclamantul nu este de acord cu hotărârea Tribunalului Muncii nu poate ajunge la concluzia unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În aceste condiții, examinarea dosarului nu permite identificarea, în raport cu procedura adoptată în ansamblul său, a nici unui aspect de încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Dambreville c. Franța (dec.), nr. 51866/99, 13 mai 2001). 37. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciile morale și materiale pe care le-ar fi suferit guvernul, guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea reamintește mai întâi că, în speță, ajunge la o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei instanței în cauză. Doar prejudiciile cauzate de această încălcare sunt, în consecință, susceptibile de a da naștere la despăgubiri. 42. Ea consideră că continuarea procedurii dincolo de termenul rezonabil 43. Statuind în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, aceasta îi alocă 3 000 EUR în acest scop. Plăti și cheltuieli de judecată 44. Reclamantul solicită 295 400 000 TRL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate de Curte. 45. Statul nu a luat poziție în această privință. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care acestea sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este necesar să se acorde suma solicitată în întregime. Interese moratoriu 47. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data plății 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale (ii. 180 EUR (între 80 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iii). orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe sumele respective, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 septembrie 2005 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte