AFFAIRE EROĞLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédures nationale et de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE EROĞLU c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA EROinclusiv TURCIA (Cercetarea nr. 59769/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 septembrie 2006 DEFINIF 21/12/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Erosbout c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii. B.M. Zupančič, președinte, J. Hedigan, L. Caflisch, R. Türmen, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, E. Myjer, judecători, și domnul V. Berger, grefier de secțiune După deliberarea sa în camera Consiliului la 31 august 2006, înmânarea hotărârii pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o rejudecare (n 59769/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, Mesut Ero În cazul în care nu a fost desemnat un judecător pentru procedura în fața Curții, cererea avea drept obiect să obțină o decizie cu privire la posibilitatea ca faptele cauzei să arate o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din convenție. La 7 iulie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reclamantul s-a născut în 1972 și își are reședința în Kad La 8 noiembrie 1996, reclamantul, în declarația sa adresată poliției, a contestat acuzațiile aduse împotriva sa. El a susținut că nu are nicio legătură cu PKK și că a fost obligat să participe la activitățile acestuia din urmă. El va reiniția această depoziție în fața procurorului republicii, precum și în fața instanței de securitate a statului Printr-un act de acuzare din 19 noiembrie 1996, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului a intentat o acțiune publică reclamantului și a solicitat aplicarea articolelor 169 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 10. Printr-o hotărâre din 26 august 1998, Curtea de Securitate de la Õ , compusă din trei judecători de profesie, printre care și unul care face parte din magistratura militară, l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la trei ani de închisoare. 11. printr-o hotărâre din 16 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat, în toate dispozițiile sale, hotărârea atacată. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, §§ 11-12, 23 octombrie 2003). 13. Prin Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999 mandatele judecătorilor militari și ale procurorilor militari în funcție de cursul de securitate al statului au luat sfârșit. Prin Legea nr. 5190 din 30 iunie 2004, cursurile de securitate ale statului au fost abolite definitiv. PRIVIND VIOLAȚIA ALLEGUĂ A ARTICOLELOR 6 alin. (1) ȘI 14 DIN CONVENȚIA PRIVIND admisibilitatea 14. Reclamantul se plânge că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu era o instanță independentă și imparțială, întrucât unul dintre cei trei judecători care stăteau acolo era un ofițer al armatei. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va hotărî... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Reclamantul se plânge, de asemenea, de discriminarea dintre pedepsele pronunțate de Curtea de Securitate a Uniunii Europene și cele decise de instanțele de drept comun în ceea ce privește durata detenției efective. El invocă, în esență, art. 6 din convenție, coroborat cu art. 14 care se citește astfel Drepturile și libertățile recunoscute în convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice altă natură, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. 15. În observațiile sale din 17 februarie 2006, reclamantul a invocat încălcarea articolului 5 alineatul (3) și a articolului 3 din convenție. 16. Guvernul cu privire la existența unei încălcări și solicită Curții să declare inadmisibile obiecțiunile reclamantului. 17. Curtea constată că obiecțiunile reclamantului întemeiate pe articolele 5 3 din Convenție și ridicate în scrisoarea sa din 17 februarie 2006 sunt întârziate și trebuie respinse conform art. 35 alin. (4) din Convenție. 18. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 6 din convenție, coroborat cu art. 14, Curtea constată că faptul de a acorda ajutor și de a sprijini o organizație ilegală a fost considerat de legiuitorul turc drept o încălcare deosebit de gravă, calificată drept act de 2845 privind structura și procedura cursurilor de securitate de la Õ stat prevedea că orice persoană acuzată de o încălcare a dreptului terorist este supusă unui tratament mai puțin favorabil decât cel al dreptului comun, în special în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor, custodia și limitările care decurg din aceasta. Distincția în litigiu nu a fost făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care o recunoștea legiuitorul; prin urmare, nu există niciun element de natură să se concluzioneze că, în speță, a existat o discriminare în sensul Convenției (a se vedea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, 8 iulie 1999). În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. VII) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, faptul că partea reclamantă privind prezența unui judecător militar în cadrul Curții de Securitate a Uniunii Europene trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, aceasta constată, într-adevăr, că această cauză nu se confruntă cu niciun motiv de a se opune. Pe fond 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 36, 6 februarie 2003 21. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află Õ în legătură cu securitatea națională De aceea, ea se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 22. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii respective, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 250 000 EUR și solicită, de asemenea, 50 000 EUR pentru daune morale. 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate de la ë , în cazul în care încălcarea convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens, Findlay Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, §85 27. Curtea consideră, în ceea ce privește condamnarea reclamantului de către o instanță de securitate de la Õ , că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral (Byanc. Turcia, nr 56363/00, § Pe de altă parte, Comisia consideră că, în circumstanțe precum cele din speță, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea întreprinderii la care se face referire, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (Öcalan c. Turcia [GC], nr 46221/99, CEDO 2005 IV, § 210). De asemenea, reclamantul solicită 15 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 800 EUR, indiferent de costuri și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. admisibilitatea imputabilității reclamantului întemeiat pe lipsa de independență și de t e n ț i e a Cu r ț ii de securitate a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 800 EUR (88 de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale exigibile în momentul plății, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 21 septembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Z upančič Moduler Președinte