SECȚIUNEA A TREIA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL HÜSEY B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky, Gyulumyan, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 iunie 2005, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 28183/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, M. La 27 mai 2002, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de domnul Y. Karataș, avocat la Șanlurga. Guvernul turc ( La 22 martie 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului, prevalându-se de art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004 Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1954 și locuiește în Birecik, Șanlurga. În 1999, pentru construirea barajului Birechik, Ministerul Energiei și al Resurselor Naturale ( Administrația a expropriat terenul reclamantului. O comisie de experți ai administrației care a stabilit valoarea terenului expropriat la 11 551 200 000 de lire turcești, această sumă a fost plătită reclamantului la data transferului de proprietate. La 9 aprilie 1999, în dezacord cu privire la suma plătită, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Birechik. Prin hotărârea din 30 iunie 1999, Tribunalul a acordat parțial reclamantului un câștig de cauză și a condamnat administrația să îi plătească o despăgubire suplimentară de 14 241 503 690 TRL, împreună cu dobânzi moratorii la rata legală începând cu 15 mai 1999. 10. Prin hotărârea din 13 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. La 29 noiembrie 2001, administrația a plătit reclamantului suma de 34 267 915 933 TRL pentru suplimentarea indemnizației. II. DREPTUL INTERN și PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a despăgubirii suplimentare de expropriere, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu este oportun să se impună unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare, obligația de a iniția ulterior procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Karahalios c. Grecia, n 62503/00, § 23, 11 decembrie 2003. Prin urmare, excepția guvernului nu poate fi reținută. 16. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș) , citată anterior) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior, p. 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 20. Reclamantul se plânge că durata procedurilor judiciare a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost menționat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 22. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 24. Curtea constată că reclamantul nu a formulat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea adresată Consiliului la 10 august 2004, s-a atras atenția sa asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții. În schimb, reclamantul a indicat în formularul de cerere că dorește să obțină 20 000 de dolari americani pentru prejudiciul suferit 25. În conformitate cu art. 60 din Regulamentul de procedură al Curții, orice reclamant care dorește ca Curtea să îi acorde o satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție în cazul constatării unei încălcări a dreptului său care decurge din aceasta trebuie să formuleze o cerere specifică în acest sens. Cu excepția cazului în care președintele camerei decide altfel, reclamantul trebuie să prezinte cererile sale, criptate și defalcate pe rubrici și însoțite de documentele justificative relevante, în termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale cu privire la fond. În cazul în care reclamantul nu respectă cerințele descrise mai sus, camera poate respinge integral sau parțial pretențiile sale. (...) 26. Potrivit jurisprudenței sale constante (a se vedea în special Andrea Corsi c. Italia, n 4221/98, 4 iulie 2002, Andrea Corsi c. Italia (revizuire), n 4221/98, 2 octombrie 2003, Willekens c. Belgia 50859/99, 24 aprilie 2003 și Mancini c. Italia , 44595/98, CEDO 2001 IX), Curtea nu acordă nicio sumă cu titlu de satisfacție echitabilă în cazul în care pretențiile numerice și documentele justificative necesare nu au fost prezentate în termenul stabilit în acest scop prin art. 60 alineatul (1) din regulament, chiar și în cazul în care reclamantul și-ar fi indicat pretențiile într-o etapă anterioară a procedurii. 27. În aceste împrejurări, Curtea consideră că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 60 din regulament. Deoarece nicio cerere de satisfacție echitabilă nu a fost formulată în mod valabil, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde reclamantului o indemnizație în acest sens. că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 6 alineatul (1) din Convenție, care prevede că art. 41 din convenție nu trebuie să fie examinat separat. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 iulie 2005, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Grefier
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE HÜSEYİN YİĞİT c. TURQUIE
(Requête n
o
28183/02)
ARRÊT
21 juillet 2005
30/11/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Hüseyin Yiğit c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
M.
V.
Zagrebelsky,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 juin 2005,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
28183/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Hüseyin Yiğit («
le requérant
»), a saisi la Cour le 27 mai 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 22 mars 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.
4.
Le 1
er
novembre 2004 la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant est né en 1954 et réside à Birecik, Șanlıurfa.
6.
En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l'Energie et des Ressources naturelles («
l'administration
») expropria le terrain du requérant.
7.
Une commission d'experts de l'administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 11
551
200 000 livres turques, ce montant fut versé au requérant à la date du transfert de propriété.
8.
Le 9 avril 1999, en désaccord sur le montant payé, le requérant introduisit un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation auprès du tribunal de grande instance de Birecik.
9.
Par un jugement du 30 juin 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l'administration à lui verser une indemnité complémentaire de 14
241
503
690 TRL, assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 15 mai 1999.
10.
Par un arrêt du 13 décembre 1999, la Cour de cassation confirma ce jugement.
11.
Le 29 novembre 2001, l'administration versa au requérant la somme de 34
267
915
933 TRL au titre du complément d'indemnité.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
Le requérant se plaint d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
14.
Selon le Gouvernement, le requérant n'a pas épuisé, comme l'exige l'article
35 de la Convention, les voies de recours internes faute d'avoir engagé la procédure d'exécution forcée.
15.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il n'est pas opportun d'imposer à un individu, qui a obtenu une créance contre l'Etat à l'issue d'une procédure judiciaire, le devoir d'engager par la suite la procédure d'exécution forcée afin d'obtenir satisfaction (
Metaxas c.
Grèce
, n
o
8415/02, § 19, 27 mai 2004, et
Karahalios c. Grèce
, n
o
62503/00, §
23, 11
décembre 2003). Il s'ensuit que l'exception du Gouvernement ne saurait être retenue.
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et constaté la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§
50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de son bien. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l'article 6 § 1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
21.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
B.
Sur le fond
22.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l'article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de l'article 6 § 1.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
24.
La Cour note que le requérant n'a formulé aucune demande de satisfaction équitable bien que, dans la lettre qui a été adressée à son conseil le 10 août 2004, son attention ait été attirée sur l'article 60 du règlement de la Cour. En revanche, le requérant a indiqué, dans le formulaire de requête, qu'il souhaitait obtenir 20
000 dollars américains pour le préjudice subi.
25.
Aux termes de l'article 60 du règlement de la Cour,
«
1.
Tout requérant qui souhaite que la Cour lui accorde une satisfaction équitable au titre de l'article 41 de la Convention en cas de constat d'une violation de ses droit découlant de celle-ci doit formuler une demande spécifique à cet effet.
2.
Sauf décision contraire du président de la chambre, le requérant doit soumettre ses prétentions, chiffrées et ventilées par rubrique et accompagnées des justificatifs pertinents, dans le délai qui lui a été imparti pour la présentation de ses observations sur le fond.
3.
Si le requérant ne respecte pas les exigences décrites dans les paragraphes qui précèdent, la chambre peut rejeter tout ou partie de ses prétentions.
(...)
»
26.
Selon sa jurisprudence constante (voir, notamment,
Andrea Corsi c.
Italie
, n
o
42210/98, 4 juillet 2002,
Andrea Corsi c. Italie
(révision), n
o
42210/98, 2 octobre 2003,
Willekens c. Belgique
,
n
o
50859/99, 24
avril 2003, et
Mancini c. Italie
, n
o
‑
IX), la Cour n'octroie aucune somme à titre de satisfaction équitable dès lors que les prétentions chiffrées et les justificatifs nécessaires n'ont pas été soumis dans le délai imparti à cet effet par l'article 60 § 1 du règlement, même dans le cas où la partie requérante aurait indiqué ses prétentions à un stade antérieur de la procédure.
27.
Dans ces circonstances, la Cour estime que le requérant n'a pas satisfait aux obligations qui lui incombaient aux termes de l'article 60 du règlement. Aucune demande de satisfaction équitable n'ayant été valablement formulée, la Cour considère qu'il n'y a pas lieu d'octroyer au requérant une indemnité à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article 6 §
1 de la Convention
;
4.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'appliquer l'article 41 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 juillet 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président