AFFAIRE PILLMANN c. REPUBLIQUE TCHEQUE

A DOUA SECȚIUNE PILLMANN c. REPUBLICA CEHĂ (solicitarea nr. 15333/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 septembrie 2005 DEFINITIVF 27/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Pillmann c. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 6 septembrie 2005, Rend Hotărârea adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 15333/02) îndreptat împotriva Republicii Cehe și al cărui resortisant al acestui stat, dl František Pillmann ( La 3 decembrie 2004, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului și, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cazului.

În 1996, el s-a înscris la Senat într-o circumscripție a orașului Plze. Una dintre principalele provocări ale campaniei sale electorale a fost construirea unei autostrăzi periferice. În acest context, unele declarații ale primarului Plzei, care criticase activitățile reclamantului la o reuniune a consiliului municipal, au fost publicate într-un ziar local. Având în vedere aceste cuvinte ale primarului ca calomniatoare și mincinoase, reclamantul sesizează, în 1999, Tribunalul Regional (Krajský soud) din Plze Tribunalul a susținut argumentul municipiului întemeiat pe lipsa capacității de a fi judecat, dat fiind că, în cadrul ședinței din septembrie 1996, primarul nu făcuse decât să-și exprime opinia personală și că consiliul nu luase nicio decizie în această privință.

Cu toate acestea, chiar și în ipoteza în care municipalitatea ar fi putut fi considerată responsabilă pentru ceea ce a spus primarul, Tribunalul a considerat că aceasta nu era în speță o critică inadmisibilă sau disproporționată. La 20 martie 2001, Curtea Supremă (Vrchní soud) din Praga, sesizată cu apelul reclamantului, a confirmat hotărârea atacată; spre deosebire de tribunalul regional, aceasta a considerat că municipalitatea putea fi numită în speță în instanță; totuși, aceasta a aprobat concluzia că nu a existat nicio încălcare a drepturilor reclamantului.

În instrucțiunile sale privind căile de atac, Curtea Supremă a anunțat că este posibil să se formuleze un recurs în casație în termen de o lună de la data la care hotărârea sa trece în forță de lucru judecat, din motivele prevăzute la art. 237 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vigoare înainte de 31 decembrie 2000. La 4 iulie 2001, reclamantul a atacat hotărârile tribunalelor inferioare prin recurs constituțional, invocând drepturile sale la protecția personalității și la un proces echitabil, precum și libertatea sa de exprimare. 10. La 9 octombrie 2001, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a declarat recursul inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac oferite de lege, pe motiv că persoana în cauză nu se ocupase de casare.

În această privință, instanța constituțională a arătat că Curtea Supremă l-a informat pe reclamant cu privire la posibilitatea de a formula un recurs în Casație și a considerat că acesta rezultă din opiniile divergente ale instanțelor cu privire la problema pârâtului care ar putea fi numit în instanță, în sensul articolului 237 1 litera (b) din Codul de procedură civilă. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT Codul de procedură civilă (în vigoare până la 31 decembrie 2000) 11. În conformitate cu art. 237 alineatul (1) litera (b), recursul în recurs împotriva unei decizii în apel este admis în cazul în care persoana care luase parte la procedură nu avea capacitatea de a fi parte la procedură. 12. art. 238 alineatul (1) prevede că recursul în Casație formulat împotriva hotărârii pronunțate în apel prin care a fost reformată hotărârea de primă instanță.

Legea nr. 182/1993 privind Curtea Constituțională 13. În temeiul articolului 72 alineatul (2), acțiunea constituțională trebuie introdusă în termen de 60 de zile de la data la care a fost notificată reclamantului decizia privind ultima cale de atac pe care i-o oferă legea pentru apărarea drepturilor sale. 14. În conformitate cu art. 75 alineatul (1), acțiunea constituțională este inadmisibilă în cazul în care reclamantul nu a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege, cu excepția acțiunii în revizuire a procedurii. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul se plânge că respingerea formală și nejustificată a acțiunii sale constituționale a încălcat dreptul său la un proces echitabil.

susține că, având în vedere că niciun motiv de eligibilitate a recursului la Casație nu era relevant în speță, acesta nu poate fi considerat drept o acțiune pe care legea i-o oferea pentru apărarea drepturilor sale și pe care ar fi obligat să o exercite înainte de sesizarea Curții Constituționale. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 16. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 17. Guvernul se bazează, în ceea ce privește temeinicia cererii, pe înțelepciunea Curții. 18. Curtea constată că situația reclamantului este similară cu cea a reclamanților în cauza Běleš și alții c. Republica Cehă 47273/99, CEDO 2002 IX), în care a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție.

În această cauză, Curtea a constatat, printre altele, că cerința de exercitare a tuturor căilor de atac În conformitate cu art. 72 alineatul (2) și art. 75 alineatul (1) din Legea privind Curtea Constituțională, fără a se face nicio distincție, cu excepția cazului în care se face o distincție în ceea ce privește recursul în vederea revizuirii procedurii de recurs obișnuite și a unei acțiuni extraordinare, a adus atingere substanței dreptului la recurs, impunând reclamanților o sarcină disproporționată care rupe echilibrul corect între interesul legitim de a asigura respectarea condițiilor formale pentru a sesiza instanța constituțională și dreptul de acces la această instanță.

În măsura în care, în dreptul ceh, recursul în cassation este o cale de atac extraordinară care nu este accesibilă de drept și a cărei eligibilitate este lăsată la latitudinea discreționară a Curții Supreme, nu poate fi considerată, în opinia Curții, o cale de atac eficientă a cărei neexercițiu ar putea fi reprovocat reclamanților (ibidem, §§ 63 și 68). În cazul de față, opinia reclamantului potrivit căreia nu a existat niciun motiv relevant pentru a milita în favoarea eligibilității recursului la casare nu apare nici nefondat, nici ilogic. În această privință, trebuie remarcat faptul că Codul de procedură civilă nu prevede un motiv întemeiat pe divergența opiniilor cu privire la capacitatea unei părți de a fi în instanță, așa cum a invocat Curtea Constituțională în speță.

În orice caz, nu se poate spune că eligibilitatea recursului în Casație a fost evidentă din lege. 20. În aceste circumstanțe, nici recurentul, nici avocatul său nu ar fi putut evalua șansele de a vedea recursul în Casație admis de Curtea Supremă. În schimb, dacă recursul în Casație ar fi fost declarat inadmisibil, reclamantul ar fi riscat, având în vedere practica Curții Constituționale Cehe la momentul respectiv (Běleš și alții) citată anterior, §§ 34-41), respingerea acțiunii sale constituționale pentru întârziere.

21. În această privință, Curtea constată că, după adoptarea Hotărârilor Běleš și alții c. Republica Cehă (precitate), Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă 46129/99, CEDO 2002 IX), Curtea Constituțională cehă a anunțat o schimbare a practicii sale privind condițiile de eligibilitate a acțiunii constituționale, însă această schimbare nu a putut avea un impact asupra situației reclamantului în speță 22. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că interpretarea deosebit de riguroasă făcută de Curtea Constituțională a regulii de procedură în cauză a privat reclamantul de dreptul de acces la o instanță. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție. II.

PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 24. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu este necesar să se acorde reclamantului o satisfacție echitabilă.

Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 27 septembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE PILLMANN c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (Requête n o 15333/02) ARRÊT STRASBOURG 27 septembre 2005 DÉFINITIF 27/12/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Pillmann c. République tchèque, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 septembre 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

I. LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1956 et réside à Plzeň.

II. LE DROIT INTERNE PERTINENT

Code de procédure civile (en vigueur jusqu'au 31 décembre 2000)

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

15. Le requérant se plaint que le rejet formel et injustifié de son recours constitutionnel a emporté violation de son droit à un procès équitable. Il soutient que, étant donné qu'aucun motif d'admissibilité du pourvoi en cassation n'était pertinent en l'espèce, celui-ci ne saurait être considéré comme un recours que la loi lui offrait pour la défense de ses droits et lequel il serait tenu d'exercer avant la saisine de la Cour constitutionnelle. Il invoque à cet égard l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. »