DONMEZ and OTHERS v. TURKEY

Decizia nr. 66898/01 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Ahmet DÖNMEZ și alții împotriva Turciei, ședința la 29 septembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Türmen Bîrsan dna Tsatsa-Nikolovska Jaeger Myjer, judecători și dl Berger Grefier Având în vedere cererea depusă la 19 octombrie 2000, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, Ahmet Dönmez, Zeki Dönmez, Mustafa Dönmez, Abdullah Altınel, Sultan Toksoy, Ayșa Akkuș, Müzeyyen Akkuș, İmren Karayel și Münevver Çınar sunt cetățeni turci, reprezentați în fața Curții de către dl T. Akhallıoğlu, dl A. Aktay și dl Nerse, avocați care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 aprilie 1996, Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor a expropriat parcele de teren aparținând reclamanților din İskenderun pentru a construi o autostradă. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând reclamanților și aceste sume au fost plătite la momentul în care expropriarea a avut loc. La 2 februarie 1997, în urma cererilor de compensare sporită ale reclamanților, Tribunalul Civil de Primă Instanță a acordat o compensație suplimentară plus un dobânzi la tariful statutar, aplicabil la data hotărârii instanței, de la data transferului actei de titlu a terenurilor. La 12 octombrie 1998, Curtea de Casație a susținut hotărârea Tribunalului Civil de Primă Instanță de la İskenderun. La 5 mai 2000, Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor a efectuat plăți reclamanților. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că au fost plătite dobânzi insuficiente pentru compensarea suplimentară primită în urma expropiării parcelelor de teren, susținând în continuare că autoritățile au întârziat să le plătească sumele relevante. Reclamanții susțin că durata procedurii a depășit cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție. DREPTUL După contacte informale dintre solicitanți și reprezentanți ai guvernului, grefierul secțiunii a fost solicitat să asiste părților în ceea ce privește găsirea unei soluții la această chestiune. Prin urmare, grefierul a adresat proiectelor de declarații părților. Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex gratie 35.000 EUR (de trei mii de euro) la Ahmet Dönmez, Zeki Dönmez, Mustafa Dönmez, Abdullah Altınel, Sultan Toksoy, Ayșa Akkuș, Müzeyyen Akkuș, İmren Karayel și Münevver Çınar în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 66898/01. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozit, taxe de ștampilă sau impozit care poate fi aplicabil la data plății. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul art. § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Ankara, 12 iulie 2005” Curtea a primit următoarea declarație semnată de unul dintre reprezentanții reclamanților: „Notăm că Guvernul Turciei sunt dispuși să plătească ex grația suma de 35.000 EUR (trezeci cinci mii de euro) la Ahmet Dönmez, Zeki Dönmez, Mustafa Dönmez, Abdullah Altınel, Sultan Toksoy, Ayșa Akkuș, Müzeyyen Akkuș, İmren Karayel și Münevver Çınar, cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cazurii menționate mai sus, care urmează să se întâmple în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozit, taxe de timbre sau impozite care pot fi aplicabile la data plății. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Mersin, 21 iunie 2005” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică care să justifice o examinare continuă a cererii (articolul amendat În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 66898/01

by Ahmet DÖNMEZ and Others

against Turkey

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 29

September 2005 as a Chamber composed of:

Mr

B.M.

Zupančič

,

President

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mr

R.

Türmen

,

Mr

C.

Bîrsan

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Ms

R.

Jaeger

,

Mr

E.

Myjer,

judges

,

and Mr

V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 19 October 2000,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Ahmet Dönmez, Zeki Dönmez, Mustafa Dönmez, Abdullah Altınel, Sultan Toksoy, Ayșa Akkuș, Müzeyyen Akkuș, İmren

Karayel and Münevver

Çınar, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Mr T. Akıllıoğlu, Mr A. Aktay and Mr

M.

Nerse, lawyers practising in Ankara.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 17 April 1996 the General Directorate of National Roads and Highways expropriated plots of land belonging to the applicants in İskenderun in order to build a motorway. A committee of experts assessed the value of the plots of land belonging to the applicants and these amounts were paid to them when the expropriation took place.

On 2 February 1997, following the applicants’ requests for increased compensation, the İskenderun Civil Court of First Instance awarded them additional compensation plus an interest at the statutory rate, applicable at the date of the court’s decision, running from the date of transfer of title

‑

deed of the lands.

On 12 October 1998 the Court of Cassation upheld the judgment of the İskenderun Civil Court of First Instance.

On 5 May 2000 the General Directorate of National Roads and Highways made payments to the applicants.

COMPLAINTS

The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 that they were paid insufficient interest on additional compensation received following the expropriation of the plots of land. They further allege that the authorities delayed in paying them the relevant amounts.

The applicants contend that the length of the proceedings exceeded the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

THE LAW

Following informal contacts between the applicants’ and the Government’s representatives, the Section Registrar was asked to assist the parties in reaching a solution to the matter. As a result, the Registrar addressed draft declarations to the parties.

The Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Turkey offer to pay

ex gratia

EUR 35,000 (thirty

‑

five

thousand euros) to Ahmet Dönmez, Zeki Dönmez, Mustafa Dönmez, Abdullah

Altınel, Sultan Toksoy, Ayșa Akkuș, Müzeyyen Akkuș, İmren Karayel and Münevver

Çınar with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no.

66898/01.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any tax, stamp duty or imposts that may be applicable at the date of payment. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article

37

Ankara, 12 July 2005”

The Court had received the following declaration signed by one of the representatives of the applicants:

“We note that the Government of Turkey are prepared to pay

ex gratia

the sum of EUR

35,000 (thirty

‑

five

thousand euros) to Ahmet Dönmez, Zeki Dönmez, Mustafa

Dönmez, Abdullah Altınel, Sultan Toksoy, Ayșa Akkuș, Müzeyyen Akkuș, İmren

Karayel and Münevver

Çınar with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any tax, stamp duty or imposts that may be applicable at the date of payment. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.

Mersin, 21 June 2005”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article

37

§

1

in fine

of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Registrar

President