COMAK c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
COMAK c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 225/02 prezentate de Ilhan qualomAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Õ (secțiunea a doua), care are loc la 4 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 noiembrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentul, domnul Ilhan chomak, este un resortisant turc, născut în 1973 și rezident la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Several Demir și Gülay Erpul, avocați la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 august 1994, potrivit documentelor din dosar, reclamantul a fost arestat în posesia unei cărți false de identitate și a unui revolver. El a fost reținut în cadrul PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan), organizație ilegală în drept turcesc. Apoi a fost arestat în sediul Direcției de Securitate, secțiunea de combatere a terorismului din Istanbul. Cu toate acestea, reclamantul susține că a fost arestat la 26 august 1994. La 9 septembrie 1994, polițiștii au întocmit procesul-verbal de depunere a mărturiei reclamantului, conform căruia acesta a recunoscut că a desfășurat mai multe activități ilegale în numele PKK și, în special, a incendiat mai multe păduri în regiunea Dahja. Pe de altă parte, 1 , 2, 5, 6, 8 și 10 septembrie 1994, polițiștii au făcut descoperiri la fața locului, precum și o reconstituire a faptelor acestor incendii, iar reclamantul a semnat procesele-verbale și schițele aferente. Reclamantul nu a fost asistat de niciun avocat în timpul arestării sale. La 13 septembrie 1994, procurorul Republicii a ascultat de curtea de securitate a statului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La aceeași dată, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla lângă curtea de siguranță a statului d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În fața acestuia din urmă, el a negat faptele reproșate și a contestat conținutul declarației sale de arest, precum și procesele-verbale de descoperire a locațiilor și de reconstituire a faptelor referitoare la incendiile forestiere. Cu toate acestea, el a recunoscut că este în posesia unei false cărți de identitate în momentul arestării sale. Judecătorul a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de punere sub acuzare din 20 octombrie 1994, procurorul republicii l-a acuzat pe reclamant în temeiul articolului 125 din Codul Penal. El a reproșat în special că a desfășurat activități separatiste și că a provocat incendii forestiere în regiunea Dah. La 1 noiembrie 1994 a început procesul recurentului în fața Curții de Securitate a statului Õ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cadrul audierilor din 15 decembrie 1994 și 9 februarie 1995, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a reclamantului în apărarea sa a recunoscut că a participat la activități ilegale în numele PKK în estul țării timp de o lună și jumătate. El a confirmat, de asemenea, că era în posesia unui revolver, precum și a unei false cărți de identitate în timpul arestării sale. În schimb, el a negat în general faptele care i-au fost reproșate și a contestat conținutul declarației sale de arest la domiciliu pe care a declarat că a semnat-o sub constrângerea și presiunile poliției. În mod similar, el a contestat conținutul proceselor-verbale de descoperire a locațiilor și de reconstituire a faptelor referitoare la incendiile forestiere. În timpul audierilor ținute între 4 aprilie și 26 septembrie 1995, Curtea de Securitate a Uniunii Europene s-a referit în special la audierea reclamantului, a coinculților și a martorilor. De asemenea, Comisia a solicitat să se producă casetele de înregistrare video cu privire la reconstituirea faptelor. În plus, ea a dispus convocarea funcionarilor de poliie care au semnat procesele-verbale aferente. În lacul din 26 septembrie 1995, instana de securitate a statului a constatat producia casetelor de înregistrare video solicitate. La audierile din 5 martie, 29 august, 12 noiembrie 1996 și 21 ianuarie 1997, Curtea de Securitate a statului a ținut la audierea martorilor și a polițiștilor semnatari a proceselor-verbale de descoperire a locului și de refacere a faptelor. La 21 ianuarie, 18 martie și 15 mai 1997, Curtea de Securitate a statului a dispus convocarea a doi martori, printre care, F.Ç., pentru a efectua audierea lor. La 10 iulie 1997, Curtea de Securitate a Uniunii Europene din F.A., care a confirmat faptul că reclamantul a fost implicat într-o procedură penală. La 5 martie 1998, procurorul Republicii a solicitat aplicarea articolului 125 din Codul penal împotriva reclamantului. La tribunalul din 7 mai 1998, reclamantul a solicitat un termen suplimentar pentru a-și prezenta apărarea pe fond, ceea ce a fost acordat de Curtea de Securitate a statului. Începând cu data de 29 iunie 1999 și până la 31 octombrie 2000, instanța de securitate a statului a stat într-o cameră formată din trei judecători civili. Cu toate acestea, dosarul conține puține detalii cu privire la actele de procedură ale instanței de securitate a statului în această perioadă. La 31 octombrie 2000, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de a se angaja în activități separatiste în temeiul articolului 125 din Codul penal și l-a condamnat la închisoare pe viață. Pentru a-l declara vinovat pe reclamant, instanța de securitate a statului a constatat în primul rând că declarațiile celorlalți co-inculpați și ale martorului F.Ç, în ceea ce privește participarea reclamantului la activități ilegale, erau coerente. În plus, ea a decis să accepte, ca probe aflate sub acuzare, declarațiile făcute în timpul arestării, în măsura în care coinculpații confirmaseră conținutul acestora și s-a bazat, printre altele, pe faptul că acuzatul fusese arestat în posesia unui revolver și a unei false cărți de identitate. La 21 mai 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul reținerii sale la sediul poliției din Québec și se plânge de lipsa unei anchete în acest sens. În plus, reclamantul a declarat că nu a fost adus imediat în fața unui magistrat, contrar cerințelor prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială care i-ar putea garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui magistrat militar într-o parte a procedurii. Invocând art. 6 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 14, reclamantul se plânge, în general, de procedura în fața cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În această privință, se plânge de nerespectarea dreptului la apărare și, în special, de lipsa de asistență juridică din partea unui avocat în faza pregătitoare a procedurii, de utilizarea depozițiilor de custodie ca element de probă și a condițiilor speciale de executare care reglementează aplicarea pedepselor. El consideră, astfel, că a fost victima unei discriminări. (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal imparțial și independent, care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente abuzive care încalcă dispozițiile articolului 3 din convenție și se plânge de lipsa unei anchete în acest sens. Curtea constată că raportul medical emis la sfârșitul custodiei reclamantului indică lipsa unei dovezi de violență. Pe de altă parte, atunci când acesta a denunțat, în general, acțiunile de care se presupune că a fost victima în fața procurorului republicii și a judecătorului judecător, acesta nu a dat detalii cu privire la natura sau durata acestor tratamente, ceea ce ar fi permis instanțelor de judecată să investigheze în profunzime. Prin urmare, Curtea nu găsește niciun element în dosarul care ar putea constitui un început de probă al acestui motiv (a se vedea, printre altele, Barbaros Hayrettin Y maiz c. Turcia (dec.), nr. 50743/99, 30 mai 2000). În ceea ce privește afirmația formulată din lipsa anchetei, Curtea consideră că reclamantul nu putea să se aștepte în mod legitim să se desfășoare investigații aprofundate, fără ca el însuși sau avocatul său să ofere autorităților un temei mai solid în ceea ce privește plângerile sale, care, în opinia Curții, nu par a fi, de altfel, deprofundabile (a se vedea, printre altele, Edip Berk și alții (dec.), nr. 439/98, 26 mai 2005). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă din cauza lipsei vădite de temei în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (3) În ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe art. 5 din Convenție, Curtea constată că modalitățile de custodie a reclamantului erau în conformitate cu legislația internă în vigoare la momentul faptelor și că acesta, la momentul oportun, nu dispune de nicio cale de atac pentru a contesta aceste măsuri (a se vedea, printre altele, A.A., H.A., M.A. și R.A.c. Turcia (dec.), În acest caz, termenul de șase luni a început să curgă cel târziu la 13 septembrie 1994, data la care situația constitutivă a încălcării presupusei încălcări, și anume păstrarea în custodie a reclamantului, a încetat. Prin urmare, cererea depusă la 20 noiembrie 2001 este tardivă în ceea ce privește aceste obiecții, care trebuie respinse în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 4. Invocând art. 6 § 1 și 3 din Convenție, coroborat cu art. 14, reclamantul se plânge, în general, de procedura în fața cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În primul rând, Curtea arată că, după cum a remarcat în repetate rânduri, distincția în litigiu, care decurgea din lege, nu se referă la diferite grupuri de persoane, ci la diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea recunoscută de legiuitor (a se vedea, printre altele, mutatis mutandis, Hotărârea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, 8 iulie 1999). Pe de altă parte, în pofida faptului că depozițiile de la ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Instanța de fond ia în considerare și faptul că acuzatul fusese arestat în posesia unui revolver și a unei false cărți de identitate în momentul arestării sale (a se vedea Schenk c. Elveția, Hotărârea din 12 iulie 1988, seria A n 140, p. 29 § 45-46). Prin urmare, având în vedere întregul proces, Curtea nu a ridicat niciun aspect derbitrar. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă pentru lipsa vădită a temeiului în sensul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână Tribunalul de Securitate al Tribunalului de Primă Instanță declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dollé J.-P. Costa procesoare Președinte