CtEDO 04.10.2005 Auto

CASE OF KRAWCZAK v. POLAND (No. 1)

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
04.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 5-3;Non-pecuniary damage - financial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF KRAWCZAK v. POLAND (No. 1) (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Poznań, Polonia. La 17 iunie 1999, Curtea de district Gdańsk (Sād Rejonowy) a retras reclamantul în custodie pentru o perioadă de trei luni, suspiciându-se că a comis trei conturi de jaf armat. Acesta a considerat că această măsură este indispensabilă pentru a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere natura gravă a infracțiunilor în cauză și gravitatea pedepsei anticipate. În cele din urmă, a considerat că, având în vedere modul în care au fost comise infracțiunile în cauză, reclamantul ar putea încerca să inducă martori să depună mărturie falsă. În cursul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori. La 19 august 1999, Curtea Regională Gdańsk (Sād Okręgowy) a prelungit detenția până la 16 decembrie 1999, se bazează pe motivele inițial acordate pentru detenția sa. În continuare, a menționat necesitatea de a lua diferite măsuri de investigație și de a obține dovezi de experți. Acesta a considerat, de asemenea, că complexitatea cazului a justificat prelungirea detenției reclamantului, în vederea asigurării bunei desfășurari a anchetei. La 13 octombrie 1999, Curtea de Apel a respins recursul său, având în vedere raportul medical din 28 septembrie 1999, care a concluzionat că reclamantul ar putea rămâne în detenție. La 8 decembrie 1999, Curtea de Apel a prelungit detenția sa până la 16 iunie 2000, constatând că este foarte probabil că a comis infracțiunile cu care a fost acuzat. În acest sens, aceasta se referă la dovezi furnizate de un anumit membru al aceluiași grup criminal, care a acționat ca martor împotriva celorlalți suspecți. Curtea de Apel se bazează în continuare pe necesitatea de a obține și de a asigura dovezi, în special de la experți în domeniul balistic, biologiei și amprente digitale. Acesta a subliniat că, de asemenea, este necesar să se desfășoare o reconstrucție a infracțiunii și să se confrunte cu suspecții unul cu celălalt. De asemenea, a considerat că amploarea și natura infracțiunilor în cauză justificau deținerea continuată a reclamantului. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. 10. La 8 februarie 2000, Curtea Supremă (Sād Najwyższy) și-a respins recursul. Acesta a avut în vedere natura gravă a infracțiunilor în cauză și necesitatea de a obține dovezi suplimentare, subliniind, în continuare, complexitatea cazului și a considerat că detenția continuată a reclamantului este singura măsură care poate asigura conduita corectă a procedurii. 11. La 24 mai 2000, Curtea Supremă a prelungit detenția reclamantului până la 15 decembrie 2000, având în vedere faptul că suspiciunile puternice împotriva acestuia de a fi comis infracțiunile grave cu care a fost acuzat, severitatea pedepsei anticipate și riscul de manipulare a probelor justificate de a-l ține în custodie. La 13 decembrie 2000, Curtea de Apel din Gdańsk a prelungit detenția reclamantului și a 8 co-suspecte sale în așteptarea anchetei până la 31 martie 2001. La 7 martie 2001, acesta a ordonat ca reclamantul să fie reținut în arest până la 31 mai 2001. El a repetat motivele declarate în deciziile sale anterioare. El a adăugat că prelungirea detenției reclamantului a fost justificată de necesitatea de a obține dovezi ADN. 13. La 15 mai 2001, reclamantul a fost inculpat în fața Curții Regionale de Gdańsk cu 12 acuzații, inclusiv mai multe acuzații de jaf armat. Proiectul de inculpare a inclus 120 de acuzații acuzate împotriva a 19 acuzați, care au fost deținuți în mod reținut. Dosarul-cazul cuprindea 114 de volumi. Acuzația a cerut instanței să audă dovezi de la 366 de martori. Martorul principal a fost un anumit A. ·, care a fost inculpat împreună cu toți acuzații, dar a furnizat dovezi împotriva lor. 14. La 17 mai 2001, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 16 iunie 2001, reprezentând motivele menționate în deciziile anterioare. Considerând că există riscul ca acesta să se absoargă sau să intervină la martori, având în vedere natura gravă a infracțiunilor în cauză și legăturile dintre suspecți. 15. Deoarece, la 16 iunie 2001, detenția reclamantului a ajuns la termenul legal de 2 ani prevăzut la art. 263 § 3 din Codul de Procedință Penală, o prelungire suplimentară a detenției reclamantului a fost ordonată de Curtea de Apel din Gdańsk. Curtea de Apel s-a bazat pe complexitatea particulară a cauzei ca motiv pentru extinderea detenției reclamantului dincolo de termenul legal. Deciziile relevante au fost luate la 23 mai 2001 (extinderea detenției reclamantului până la 31 octombrie 2001), la 24 octombrie 2001 (prolungarea perioadei respective până la 31 martie 2002), la 13 martie 2002 (prelungirea detenției sale până la 30 septembrie 2002), la 11 septembrie 2002 (prolungarea detenției până la 31 decembrie 2002), la 18 decembrie 2002 (prelungirea detenției sale până la 30 iunie 2003), la 25 iunie 2003 (extinderea detenției până la 31 decembrie 2003), la 17 decembrie 2003 (protinderea de la 30 iunie 2004), la 23 iunie 2004 (prelungirea detenției sale până la 31 decembrie 2004), la 15 decembrie 2004 (extinderea de la perioada respectivă până la 31 martie 2005), la 30 martie 2005 (prelungarea detenției până la 30 iunie 2005) și la 22 iunie 2005 (protinderea de detenție până la 30 septembrie 2005). În ultima dată, 8 din cei 19 acuzați au fost încă reținuți în închisoare, iar judecătorul de judecată a auzit majoritatea martorilor acuzațiilor. 16. În toate aceste hotărâri, Curtea de Apel a declarat că motivele inițiale pentru detenția reclamantului erau încă valabile. În special, s-a bazat pe necesitatea de a asigura conduita corectă a procedurii împotriva oricărei încercări ale reclamantului de a obține probe. Acesta a subliniat natura extrem de complexă a cazului și faptul că mai multe sute de martori trebuiau să fie auziți. 17. Între timp, procesul a început la 28 decembrie 2001. Cu toate acestea, în aprilie 2002, citirea din proiectul de pronunțare a acuzării de către procuror continuă să continue. 18. În decizia sa din 13 martie 2002, Curtea de Apel a constatat că deținerea reclamantului și a șaptea sale condamnate în custodie era singura măsură care le-ar împiedica să obstrucționeze procesul, având în vedere natura infracțiunilor în cauză, severitatea pedepsei anticipate și faptul că astfel de încercări au fost făcute în cursul anchetei. În decizia din 23 iunie 2004, Curtea de Apel a observat că, până în aprilie 2003, principalul motiv al întârzierilor din timpul procesului a fost obstructivitatea acuzaților și abuzul drepturilor apărării. 20. În decizia sa din 18 ianuarie 2005 de respingere a recursului reclamantului împotriva deciziei din 15 decembrie 2004 de prelungire a detenției sale, Curtea de Apel a considerat că art. 258 § 2 din Codul de Procedință Penală a stabilit o presupunere în sensul că probabilitatea impunerii unei sancțiuni severe asupra reclamantului ar putea să-l inducă la obstrucționarea procedurii. Acesta a adăugat că riscul de a exclude sau de a manipula martorii care existau în acest caz nu trebuia să fie susținut de fapte concrete, ci rezultă din presupunerea de mai sus. 21. La 21 martie 2005, instanța de judecată a pronunțat un ordin de lichidare pentru a accelera procedura, iar apoi patru acuzați (J.N., G.P., Z.S. și Z.C.), care, între timp, au fost eliberate din detenție, trebuiau să fie judecate separat de alți acuzați. 22. În timpul procesului, reclamantul a depus numeroase cereri de eliberare, dar fără succes, și a apelat, de asemenea, împotriva deciziilor de prelungire a detenției sale. El a susținut că durata deținerii sale este excesivă și irazonabilă și că acuzațiile împotriva lui nu au avut o bază suficient de puternică, deoarece acestea au fost fondate pe dovezi nesigure din A. · 23. Se pare că reclamantul este încă în detenție în așteptare de proces. 24. Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” (środki zapobiegawcze). Celelalte măsuri sunt cauțiunea (poręczenie majātkowe), supravegherea poliției (dozór policyji), garanția unei persoane responsabile (poręczenie osoby godnej zaufania), garanția unei entități sociale (poręczenie społeczne), interzicerea temporară a acționării într-o anumită activitate (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) și interzicerea de a părăsi țara (zakaz opuszczania kraju). 25. art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. Măsurile preventive pot fi impuse pentru a asigura conduita corectă a procedurii și, în mod excepțional, pentru a preveni comiterea unei alte infracțiuni grave a acuzate; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” 26. art. 258 enumera motivele de detenție în reținere. Aceasta prevede, în măsura în care este relevantă: „1. În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau atunci când nu are locuință permanentă [în Polonia]; (2) există un risc rezonabil că un acuzat va încerca să induce [testige sau co-acuzanți] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze calea corectă a procedurilor prin alte mijloace ilegale; 2. În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisie a căror condamnare poate fi responsabilă cu o condamnare maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura buna desfășurare a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” 27. Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 prevede, în măsura în care este relevant: „1. Nu se impune detenția asupra rezidenției dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” 28. art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în custodie se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar fi: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod serios; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzat sau familia sa.” 29. Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci, de asemenea, în art. 252 § 2, prevede că instanța relevantă – în termenele respective – trebuie să stabilească în fiecare decizie de detenție termenul exact pentru care se va continua detenția. 30. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data în care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani. Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în fața căreia este în suspensie sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească detenția pe o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, în scopul unei observații psihice prelungite a acuzatului sau al pregătirii prelungite a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate sau atunci când acuzatul a prelungit în mod deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” 31. La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căror jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă