Shannon împotriva Regatului Unit

Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Belfast. Reclamantul a fost președintele Clubului Republican Irlandez Felons, un club social înregistrat care operează pe Falls Road, Belfast. În mai 1997, Royal Ulster Constabulary (“RUC”) a efectuat o căutare a sediilor și a eliminat multe documente. Reclamantul a fost ulterior obligat să participe la interviu cu un investigator financiar desemnat în temeiul Ordinei Proceduri de Crimă (Irlanda de Nord) 1996. El a făcut acest lucru în 27 ianuarie 1998 și a răspuns la toate întrebările adresate. 10. La 16 aprilie 1998, reclamantul a fost acuzat de poliție cu fals contabilitate și conspirație pentru a nedrepta.

11. La 2 iunie 1998, în cadrul Ordinei 1996 a fost notificat reclamantului un anunț suplimentar, care a cerut participarea la anchetatorii financiari la o secție de poliție la 11 iunie 1998. Pedeapsa maximă pentru nu a participat la un interviu a fost de șase luni de închisoare sau o amendă care nu depășește 5.000 GBP. Avizul, care a fost datat din 1 iunie, a declarat că ancheta se referă la faptul că orice persoană a beneficiat de furt sau de false contabilități, contribuind la resursele unei organizații proscrise sau la contravenții reglementărilor privind pariurile. Reclamantul a fost obligat să participe la sediul de poliție Woodbourne la 26 iunie 1998. 12. La 9 iunie 1998, avocatii reclamanților au trimis o scrisoare care solicită o garanție scrisă de faptul că nici informații sau declarații obținute în timpul interviului nu vor fi utilizate în cadrul procedurii penale.

13. La 16 iunie 1998, un nou anunț, din 16 iunie, a fost notificat reclamantului, care a solicitat din nou să participe la interviu la 26 iunie 1998. Avizul a fost transmis cu o scrisoare în care investigatorii au confirmat că au fost conștienți de procedurile penale pe care le-a întârziat reclamantul, care au stabilit garanțiile prevăzute la punctul 6 din anexa 2 la Ordin și au declarat că, prin urmare, reclamantul are garanțiile pe care le-a solicitat. Acestea au adăugat că punctul 7 din anexa 2 restricționează divulgarea informațiilor obținute de un investigator financiar și a adăugat că „aceștia nu împiedică răspunsurile sau informațiile utilizate pentru promovarea anchetei”. 14. La 22 iunie 1998, avocatul reclamantului a trimis o scrisoare investigatorilor financiari care indică faptul că răspunsurile reclamantului ar putea deveni dovezi admisibile la un proces și sugerează că scopul interviului a fost să-l oblige să-și dezvăluie apărarea.

El a adăugat că reclamantul a fost sfătuit să nu participe la un interviu cu excepția cazului în care a fost primit un răspuns satisfăcător la scrisoarea. 15. La 23 iunie 1998, avocatul reclamantului a fost informat prin scrisoare că motivul interviului nu era să oblige reclamantul să își dezvăluie apărarea, ci că o serie de chestiuni din interviul anterior necesită clarificare și au apărut și alte chestiuni. 16. La cererea investigatorilor, reprezentanții reclamantului au informat anchetatorii că reclamantul nu va participa la interviu. Interviul nu a avut loc.

17. La 14 septembrie 1998, o citare a acuzat reclamantul de infracțiune de nerespectare fără scuză rezonabilă a respectării cerinței investigatorului financiar de a răspunde la întrebări sau de a furniza informații, în contravenție cu punctul 5 alineatul (1) din anexa 2 la Ordinul de 1996. La 25 februarie 1999, reclamantul a fost condamnat pentru această infracțiune în Curtea Magistratelor și a amendat suma de 200 GBP. 18. La 5 iulie 2002, Curtea județului de la Belfast a permis recursul reclamantului împotriva condamnării, constatand că urmărirea penală nu a dovedit absența unei scuzi rezonabile. Judecătorul a remarcat că Curtea de Apel din Irlanda de Nord a abordat un caz similar (Clinton v. Bradley [2000] NI 196) care se referă la aceeași legislație și la aceeași anchetă.

Curtea de Apel din Irlanda de Nord a susținut că, având în vedere că Parlamentul a pus în aplicare anumite limite exprese privind utilizarea informațiilor obținute de investigatori, nu ar fi putut avea în vedere faptul că persoana în cauză ar putea prezenta riscul de autoincriminare ca „scuză rezonabilă”. În Clinton v. Bradley, totuși, acuzatul a refuzat să răspundă la întrebări la un interviu, și el nu a fost intervievat de poliție, sau acuzat de orice infracțiune. 19. Judecătorul a remarcat, de asemenea, că unul dintre motivele pe care informațiile obținute de investigatori pot fi utilizate în procedura penală este în cazul în care dovezile incompatibile cu informațiile au fost invocate de apărare.

Acest motiv a fost modificat în funcție de hotărârea Curții în cazul Saunders c. Regatul Unit, iar amendamentul ar fi oferit reclamantului protecția pe care a solicitat-o dacă ar fi fost în vigoare atunci. Judecătorul a considerat că odată ce a fost interogat de poliție și acuzat, reclamantul a avut dreptul de a nu răspunde la întrebări care ar fi avut tendința de a-l incrimina. Singura problemă remarcabilă a fost dacă reclamantul ar fi trebuit să participe la interviu și apoi să refuze să răspundă la întrebări sau, după cum a făcut el, să refuze să participe la interviu odată ce nu a primit garanțiile pe care le-a cerut. Judecătorul a considerat distincția ca fiind tehnică și a constatat că urmărirea penală nu a stabilit absența unei „scuze rezonabile” pentru a nu răspunde la întrebări cu privire la venitul unei infracțiuni, cu care a fost formal acuzat.

20. La 17 iulie 2002, procurorul a solicitat Curtea Județeanului să pronunțe un caz în scopul unui recurs la Curtea de Apel în Irlanda de Nord. 21. La 11 decembrie 2002, Curtea de Apel din Irlanda de Nord a auzit recursul. La 20 decembrie 2002, Lord Justiție Carswell, judecând, a luat în considerare, în lumina R. Consiliul județului Hertfordshire, ex parte Green Environmental Industries Ltd ([2000] AC 326), că art. 6 § 1 din Convenție este îndreptat spre echitatea procesului în sine și nu este preocupat de anchete extrajudiciare „cu consecința că o persoană către care aceste anchete sunt adresate nu are o scuză rezonabilă pentru a nu îndeplini sau refuza cerințele unui investigator financiar doar pentru că informațiile solicitate pot fi incriminatoare”.

Avocatul a fost susținut și condamnarea reclamantului a fost confirmată. 22. Procedura penală de contabilizare falsă și conspirație pentru infracțiuni (a se vedea § 10 mai sus) a fost anulată din motive de întârziere de către Curtea Magistratelor din Belfast în iunie 2002. Magistratul a fost solicitat de către directorul procurorilor publici să pronunțe un caz pentru Curtea de Apel, dar el a murit înainte de a pregăti cazul declarat. 23. Ordinul 1996 de procedură de crimă (Irlanda de Nord) prevede, printre altele, măsuri și competențe de investigare în ceea ce privește urmărirea și confiscarea veniturilor de conduită penală. 24. În conformitate cu punctul 5 alineatul (1) din anexa 2, a fost o infracțiune ca o persoană să eșueze, fără scuză rezonabilă, să participe la răspunsul la întrebările de către un investigator financiar numit în temeiul Ordinei.

Punctul 6 restricționează utilizarea declarațiilor făcute în trei situații: (a) la o procedură pentru o infracțiune în temeiul Ordinei Perjury (Irlanda de Nord) 1979; (b) la o procedură pentru o altă infracțiune în cazul în care dovezile care nu sunt conforme cu orice astfel de răspunsuri sau informații sunt invocate de apărare, sau (c) la o procedură pentru faptul că nu respectă o cerință a Ordinei din 1996, cum ar fi participarea la întrebări La 14 aprilie 2000, punctul 6 litera (b) a fost limitat de Actul privind justiția pentru tineret și dovezile penale din 1999 pentru a permite utilizarea declarațiilor numai dacă acestea sunt induse, sau dacă acestea sunt subiecte de întrebări la proces, de către apărare.

25. Potrivit alin. (7) din lista 2, informațiile obținute de o persoană în calitate de investigator financiar nu pot fi divulgate de el, cu excepția a) a unui polițist; (b) orice departament din Irlanda de Nord sau departamentul guvernamental care își desfășoară funcțiile în numele Coroanei; (c) la orice organism competent, așa cum este definit, sau (d) orice echivalent străin de (a) – (c).

7. The applicant was born in 1948 and lives in Belfast. 8. The applicant was the chair of the Irish Republican Felons Club, a registered social club operating on the Falls Road, Belfast. In May 1997, the Royal Ulster Constabulary (“RUC”) carried out a search of the premises and removed many documents. 9. The applicant was subsequently required to attend for interview with a financial investigator appointed under the Proceeds of Crime (Northern Ireland) Order 1996. He did so on 27 January 1998 and answered all questions put to him. 10. On 16 April 1998, the applicant was charged by the police with false accounting and conspiracy to defraud. 11. On 2 June 1998, a further notice was served on the applicant under the 1996 Order, requiring his attendance before financial investigators at a police station on 11 June 1998. The maximum penalty for failure to attend an interview was six months' imprisonment or a fine not exceeding GBP 5,000.

The notice, which was dated 1 June, stated that the investigation was into whether any person had benefited from theft or false accounting, contributing to the resources of a proscribed organisation or from contraventions of betting regulations. The applicant was required to attend at Woodbourne Police Station on 26 June 1998. 12. On 9 June 1998, the applicant's solicitors sent a letter seeking a written guarantee that no information or statements obtained during the interview would be used in criminal proceedings. 13. On 16 June 1998, a further notice, dated 16 June, was served on the applicant, again requiring him to attend the interview on 26 June 1998. The notice was served with a letter in which the investigators confirmed that they were aware of the criminal proceedings pending against the applicant.

They set out the safeguards in paragraph 6 of Schedule 2 to the Order, and stated that the applicant therefore had the guarantees he sought. They added that paragraph 7 of Schedule 2 restricted the disclosure of information obtained by a financial investigator, and added that “this does not prevent the answers or information being used to further the investigation”. 14. On 22 June 1998, the applicant's solicitor sent a letter to the financial investigators indicating that the applicant's replies could become admissible evidence at a trial and suggesting that the purpose of the interview was to compel him to disclose his defence. He added that the applicant had been advised not to attend an interview unless a satisfactory response to the letter was received.

15. On 23 June 1998, the applicant's solicitor was informed by letter that the reason for the interview was not to force the applicant to disclose his defence but that a number of matters from the earlier interview required clarification and additional matters had also arisen. 16. On a request by the investigators, on 25 June the applicant's representatives informed the investigators that the applicant would not attend the interview. The interview did not take place. 17. On 14 September 1998, a summons charged the applicant with the offence of failing without reasonable excuse to comply with the financial investigator's requirement to answer questions or otherwise furnish information, contrary to paragraph 5(1) of Schedule 2 to the 1996 Order.

On 25 February 1999, the applicant was convicted of this offence in the Magistrates' Court and fined the sum of GBP 200. 18. On 5 July 2002, the Belfast County Court allowed the applicant's appeal against conviction, finding that the prosecution had not proved the absence of a reasonable excuse. The judge noted that the Northern Ireland Court of Appeal had dealt with a similar case (Clinton v. Bradley [2000] NI 196) which related to the same legislation and the same investigation. The Northern Ireland Court of Appeal had held that as Parliament had put in place certain express limitations on the use of information obtained by investigators, it could not have intended that the person concerned could put forward the risk of self-incrimination as a “reasonable excuse”.

In Clinton v. Bradley, however, the accused had refused to answer questions at an interview, and he had not been interviewed by the police, or charged with any offence. 19. The judge further noted that one of the grounds on which the information obtained by investigators could be used in criminal proceedings was where evidence inconsistent with the information was relied on by the defence. That ground had been amended in the light of the Court's judgment in the case of Saunders v. the United Kingdom, and the amendment would have afforded the applicant the protection he sought had it been in place at the time. The judge took the view that once he had been questioned by the police and charged, the applicant had a right not to answer questions that would have tended to incriminate him.

The only outstanding matter was whether the applicant should have attended the interview and then refused to answer questions, or, as he did, refuse to attend the interview once he failed to receive the assurances he had asked for. The judge regarded the distinction as technical, and found that the prosecution had failed to establish the absence of a “reasonable excuse” for not answering questions about the proceeds of a crime, with which he had been formally charged. 20. On 17 July 2002, the prosecutor requested the County Court to state a case for the purpose of an appeal to the Court of Appeal in Northern Ireland. 21. On 11 December 2002, the Court of Appeal in Northern Ireland heard the appeal.

On 20 December 2002, Lord Justice Carswell, giving judgment, considered, in the light of R. v. Hertfordshire County Council, ex parte Green Environmental Industries Ltd ([2000] AC 326), that Article 6 § 1 of the Convention is directed towards the fairness of the trial itself and is not concerned with extra-judicial inquiries “with the consequence that a person to whom those inquiries are directed does not have a reasonable excuse for failing or refusing to comply with a financial investigator's requirements merely because the information sought may be potentially incriminating”. The appeal was upheld, and the applicant's conviction confirmed.

22. The criminal proceedings for false accounting and conspiracy to defraud (see § 10 above) were struck out on grounds of delay by the Belfast Magistrates' Court in June 2002. The magistrate was asked by the office of the Director of Public Prosecutions to state a case for the Court of Appeal, but he died before having prepared the stated case. 23. The Proceeds of Crime (Northern Ireland) Order 1996 inter alia provides for investigatory measures and powers in respect of the tracing and confiscation of proceeds of criminal conduct. 24. Pursuant to paragraph 5(1) of Schedule 2, it was an offence for a person to fail, without reasonable excuse, to attend to answer questions by a Financial Investigator appointed under the Order.

Paragraph 6 restricted the use that could be made of the statements made to three situations: (a) on a prosecution for an offence under the Perjury (Northern Ireland) Order 1979; (b) on a prosecution for some other offence where evidence inconsistent with any such answers or information is relied on by the defence, or (c) on a prosecution for failing to comply with a requirement of the 1996 Order, such as attending to answer questions On 14 April 2000, paragraph 6(b) was limited by the Youth Justice and Criminal Evidence Act 1999 to permit use of the statements only if they are adduced, or if they are the subject of questions at trial, by the defence.

25. According to paragraph 7 of Schedule 2, information obtained by a person in his capacity as a financial investigator may not be disclosed by him except to (a) a constable; (b) any Northern Ireland department or government department discharging its functions on behalf of the Crown; (c) to any competent body as defined, or (d) any foreign equivalent of (a) –(c).