SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE NIKISHIN v. UKRAINE (Depunerea nr. 22993/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 4 octombrie 2005 FINAL 04/01/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenția. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Nikishin v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Costa Președinte Cabral Barreto Butkevych Doamna Mularoni Fura-Sandström Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 13 septembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22993/02) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, Boris Yuryevich Nikishin („reclamantul”), la 17 august 2001. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor, dna V. Lutkovska și dna Z. Bortnovska. La 2 iulie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1961 și locuiește în orașul Lysychansk, regiunea Lugansk, Ucraina. La 20 aprilie 2001, Curtea de Oraș Lysychansk a ordonat Minei de Stat Melnikova să plătească reclamantului UAH 3.727.39 (în aproximativ 488) în achiziții salariale. La 3 mai 2001 Serviciul Lysychansk City Bailiffs a instituit proceduri de aplicare a hotărârii de mai sus. La 4 martie La 30 mai 2003, Curtea comercială regională Lugansk a inițiat proceduri de faliment împotriva Minei. Potrivit Guvernului, la 28 noiembrie 2003, suma atribuită de hotărârea în cauză a fost transferată la contul bancar al reclamantului. 10. Potrivit reclamantului, el a primit această sumă la 15 decembrie 2003. 11. La 1 decembrie 2003, Serviciul Bailiffs a întrerupt procedurile de executare din cauza faptului că hotărârea Curții municipale Lysychansk din 20 aprilie 2001 a fost executată în întregime. II. LEI DOMESTIC RELEVANT 12. Legislația internă relevantă este rezumat în hotărârea Romashov v. Ucraina (n. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). Legea 13. Reclamantul s-a plâns de neîndeplinirea hotărârii Tribunalului Orașului Lysychansk din 20 aprilie 2001 în timp util. El a invocat articolele 1 și 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” ADMISSIBILITATE 14. Guvernul a formulat obiecții similare cu cele pe care Curtea le-a respins în cazul Romașov c. Ucraina (a se vedea Romașov) Hotărârea, citată mai sus, §§ 28-33. Curtea consideră că aceste obiecții trebuie, prin urmare, respinse. 15. Curtea concluzionează că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenție cu privire la întârzierea în aplicare a hotărârii Curții de Oraș Lysychansk din 20 aprilie 2001 ridică chestiuni serioase de fapt și lege în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Acesta nu constată niciun motiv pentru declararea inadmisibilă a acestei cereri. Din aceleași motive, plângerile reclamantului în temeiul art. 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 nu pot fi declarate inadmisibile. II. MERITS Reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 16. În observațiile lor, Guvernul a prezentat argumente similare cu cele din cazul Romașov Ucraina și Voitenko c. Ucraina, susținând că nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Convenția sau a articolului din Protocolul nr. 1 (a se vedea Hotărârea Romașov, citată mai sus, § 37; și Voitenko c. Ucraina, nr. 18966/02, § 37, 29 iunie 2004). 17. Reclamantul nu a fost de acord. 18. Curtea remarcă că hotărârea Curții Orașului Lysychansk din 20 aprilie 2001 a rămas neexecută timp de mai mult de doi ani și șase luni. 19. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări la art. 1 din Convenția și la articolul Protocolului nr. 1 în cazurile care pun probleme similare cu prezenta cerere (a se vedea, de exemplu, Sokur v. Ucraina , nr. 29439/02 , §§ 30-37, 26 aprilie 2005 și Voitenko v. Ucraina , nr. 18966/02 , §§ 53-55, 29 iunie 2004 ). 20. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz, în consecință a avut loc o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. Curtea se referă la concluziile sale (la punctul 14 de mai sus) privind argumentul guvernului cu privire la căile de recurs interne. Din aceleași motive, Curtea constată că reclamantul nu dispune de un remediu intern eficace, conform articolului 13 din Convenție, pentru a remedia daunele create de întârzierea procedurii de executare. În consecință, a existat și o încălcare a acestei dispoziții. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune, costuri și cheltuieli 23. 308), prin satisfacție echitabilă, a declarat că a suferit pierdere pecuniară și suferință ca urmare a eșecului autorităților interne de a executa hotărârea dată în favoarea sa. 24. Guvernul a susținut că reclamantul nu a justificat suma reclamată și a susținut că cererea sa de justă satisfacție ar trebui respinsă. 25. Curtea consideră că reclamantul a suferit dificultăți ca urmare a încălcărilor constatate, care nu pot fi îndeplinite de simplesa constatare a unei încălcări a Curții. Curtea consideră că cererea reclamantului este rezonabilă și, prin urmare, îi acordă 308 de euro solicitate. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; Deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, EUR 308 (trei sute și opt euro) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 4 octombrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa
SECOND SECTION
CASE OF NIKISHIN v. UKRAINE
(Application no. 22993/02)
4 October 2005
FINAL
04/01/2006
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44
§
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Nikishin v. Ukraine,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
J.-P.
Costa
,
President
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
V.
Butkevych
,
Mrs
A.
Mularoni
,
Mrs
E.
Fura-Sandström
,
Ms
D.
Jočienė
,
Mr
D.
Popović,
judges
,
and Mrs
S.
Dollé
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 13 September 2005,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 22993/02) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Boris Yuryevich Nikishin (“the applicant”), on 17
August 2001.
2.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs V. Lutkovska and Mrs Z. Bortnovska.
3.
On 2
July
2003 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
I.
4.
The applicant was born in 1961 and lives in the city of Lysychansk, the Lugansk region, Ukraine.
5.
On 20
April
2001 the Lysychansk City Court ordered the Melnikova State Mine to pay the applicant UAH
3,727.39 (around EUR
488) in salary arrears.
6.
On 3
May
2001 the Lysychansk City Bailiffs' Service instituted enforcement proceedings in respect of the above judgment.
7.
On 4
March
2002 the Bailiff's Service informed the applicant that the Mine's property has been under a tax lien since 1998 and it lacked funds to pay the judgment debt.
8.
On 30
May
2003 the Lugansk Regional Commercial Court initiated bankruptcy proceedings against the Mine.
9.
According to the Government, on 28
November
2003 the sum awarded by the judgment at issue was transferred to the applicant's bank account.
10.
According to the applicant, he received that amount on 15
December
2003.
11.
On 1
December
2003 the Bailiffs' Service discontinued the enforcement proceedings on the ground that the judgment of the Lysychansk City Court of 20
April
2001 had been enforced in full.
II.
12.
The relevant domestic law is summarised in the judgment of
Romashov v. Ukraine
(no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004).
13.
The applicant complained about the State authorities' failure to enforce the judgment of the Lysychansk City Court of 20
April
2001 in due time. He invoked Articles
6
§
1 and 13 of the Convention and Article
1 of Protocol
No.
1, which provide, insofar as relevant, as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law. ...”
Article 13
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
Article 1 of Protocol No. 1
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest ....”
I.
14.
The Government raised objections similar to those which the Court dismissed in the case of
Romashov v. Ukraine
(see the
Romashov
judgment, cited above, §§ 28-33). The Court considers that these objections must therefore be rejected.
15.
The Court concludes that the applicant's complaint under Article
6
§
1 of the Convention about the delay in enforcement of the judgment of the Lysychansk City Court of 20
April
2001 raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring this application inadmissible. For the same reasons, the applicant's complaints under Article
13 of the Convention and Article
1 of Protocol
No.
1 cannot be declared inadmissible.
II.
A.
The applicant's complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article
1 of Protocol
No.
1
16.
In their observations, the Government put forward arguments similar to those in the cases of Romashov
v.
Ukraine and Voytenko v. Ukraine, contending that there was no violation of Article
6
§
1 of the Convention or Article
1
of Protocol
No.
1 (see, the Romashov judgment, cited above, § 37; and Voytenko v. Ukraine, no. 18966/02, §
37, 29 June 2004).
17.
The applicant disagreed.
18.
The Court notes that the judgment of the Lysychansk City Court of 20
April
2001 remained unenforced for more than two years and six months.
19.
The Court recalls that it has already found violations of Article
6
§
1 of the Convention and Article
1
of Protocol
No.
1 in cases raising issues similar to the present application (see, for instance,
Sokur v. Ukraine
, no.
29439/02, §§
30-37, 26
April
2005; and
Voytenko v. Ukraine
, no.
18966/02, §§ 53-55, 29 June 2004).
20.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. There has, accordingly, been a violation of Article
6
§
1 of the Convention and Article
1
of Protocol
No.
1.
B.
The applicant's complaint under Article 13 of the Convention
21.
The Court refers to its findings (at paragraph 14 above) concerning the Government's argument regarding domestic remedies. For the same reasons, the Court finds that the applicant did not have an effective domestic remedy, as required by Article
13 of the Convention, to redress the damage created by the delay in the enforcement proceedings. Accordingly, there has also been a breach of this provision.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage, costs and expenses
23.
The applicant claimed UAH
1,851.21 (around EUR
308) by way of just satisfaction. He stated that he had suffered pecuniary loss and distress as a result of the failure of the domestic authorities to enforce the judgment given in his favour.
24.
The Government maintained that the applicant had not substantiated the amount claimed and submitted that his claim for just satisfaction should be rejected.
25.
The Court considers that the applicant has suffered distress as a result of the violations found which cannot be made good by the Court's mere finding of a violation. The Court considers that the applicant's claim is reasonable and therefore awards him the EUR
308 claimed.
B.
Default interest
26.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article
6
§
1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article
1 of Protocol
No.
1;
4.
Holds
that there has been a violation of Article
13 of the Convention;
5.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article
44
§
2 of the Convention, EUR
308 (three hundred and eight euros) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
6.
Dismisses
the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 4 October 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Registrar
President