AFFAIRE CONUS c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

04.10.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CONUS c. FRANCE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA CONUS c. FRANȚA Cerere nr. 55763/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 octombrie 2005 DEFINITIVF 04/01/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Conus c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto președintele J.-P. Costa Butkevych mi Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 septembrie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 55763/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze, printre care și un resortisant al acestui stat, dl Yves Dominique Conus (inclusiv reclamantul) a sesizat Curtea la 28 octombrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 16 septembrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul a fost recrutat ca inginer de sistem. Un decret din 29 aprilie 1971, modificat în 1980 și 1989, a instituit un bonus de calculator, atribuit funcționarilor publici care au fost repartizați în mod regulat pentru prelucrarea informațiilor. art. 2 din Decretul din 1989 definește o serie de funcții, printre care se numără cele de șef de proiect și analist. În cadrul punerii în aplicare a INRETS a primei informatice, reclamantul completează la 7 noiembrie 1990 un document care descrie funcțiile sale, în care se califica drept analist. Comisia pentru prime informatice a INRETS, reunită la 20 decembrie 1990 i-a atribuit o primă de analist. Reclamantul a solicitat o rectificare a calificării funcțiilor sale de șef de proiect și s-a confruntat cu un refuz implicit, el sesizează Tribunalul Administrativ din Paris la 12 august 1991 cu o acțiune în anulare a refuzului respectiv. La 5 noiembrie 1991, președintele tribunalului a transmis dosarul Consiliului de Stat care, prin ordonanța din 11 decembrie 1991, a fost notificată la 30 ianuarie 1992, desemnând pentru a cunoaște instanța administrativă din Lyon. La 4 mai 1992, ministrul cercetării, căruia i s-a transmis recursul, a informat instanța că va aparține INRETS, o instituție publică cu personalitate juridică, să-și facă cunoscute observațiile în mod direct. 10. INRETS și-a depus memoriul în apărare în mai 1992. Ședința a fost stabilită la 17 noiembrie 1994, apoi la 26 ianuarie 1995, INTREȚUL care a prezentat un nou memoriu la 15 noiembrie 1994. 11. Prin hotărârea din 9 februarie 1995, tribunalul a respins recursul. 12. Reclamantul a făcut apel la Curtea Administrativă de Apel din Lyon la 27 aprilie 1995. La 25 octombrie 1995 s-a emis o ordonanță de încheiere a instrucțiunilor. INRETS a prezentat un nou memoriu la 3 mai 1996. 13. Ședința a avut loc la 3 aprilie 1998. Prin Hotărârea din 24 aprilie 1998, Curtea a confirmat hotărârea. 14. La 13 iulie 1998, reclamantul a formulat un recurs în recurs în fața Consiliului de Stat. Ședința a avut loc la 9 septembrie 1999. La 1 octombrie 1999, Consiliul de Stat a emis o decizie de neadmitere a recursului. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND DURATA PROCEDURII 15. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul consideră că, în cazul în care durata procedurii urmată în fața Consiliului de Stat apare rapidă, perioadele constatate în fața instanței administrative și a Curții Administrative de Apel depășesc un caracter rezonabil și sunt imputabile numai perioadelor de latență legate de aglomerarea rolului acestor instanțe. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 august 1991 și s-a încheiat la 1 octombrie 1999 și, prin urmare, a durat opt ani și mai mult de o lună, pentru trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 18. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. Curtea reamintește că este necesară o atenție specială pentru litigiile de muncă (Ruotolo c. Italia , Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A n 230-D, p. 39, § 17). 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender menționat anterior). 21. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și ținând cont de jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care îi revine, a existat o încălcare a art. 6 alin. Reclamantul se plânge de faptul că cauza sa nu ar fi fost ascultată în mod echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. El consideră că este supus unor tratamente degradante, în sensul articolului 3 din convenție și declară că faptele împotriva sa constituie o În conformitate cu art. 2 din Convenție, acesta a susținut încălcarea articolului 13 din Convenție, în măsura în care documentul din 7 noiembrie 1990 ar rezulta, pentru el, dintr-o extorcare a semnăturii în urma unei intrigi cu succes orchestrate. Citând art. 14 din Convenție, el consideră că face obiectul unei discriminări din cauza personalității sale și a opiniilor sale politice. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență de încălcare a dispozițiilor menționate. 24. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În opinia guvernului, valoarea totală a satisfacției echitabile care trebuie alocată reclamantului nu ar trebui să depășească 5 000 EUR. 28. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 555,64 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 367,55 EUR pentru cei implicați în fața Curții și prezintă documente justificative; lasă la aprecierea Curții diferitele costuri de corespondență (liberare, timbre fiscale, recomandate, faxuri) suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții ale căror documente nu le-a păstrat. 30. Guvernul nu a luat poziție în această privință. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, suma de 400 EUR pentru procedura în fața Curții. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 5 500 EUR (cinci mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 400 EUR (patru sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 4 octombrie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Cabral Barreto Module Președinte