Le Calvez împotriva Franței

A DOUA SECȚIUNE CAUZA CALVEZ c. FRANȚA n Cerere n 18836/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 decembrie 2006 DEFINITIVF 26/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Le Calvez c. Franța n Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din dnii A.B. Baka președinte J.-P.

Costa Cabral Barreto me Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 noiembrie 2006, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 18836/02) îndreptată împotriva Republicii Franceze, printre care și un resortisant al acestui stat, dl Jean La 22 aprilie 1999, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului) a sesizat Curtea la data de 22 aprilie 1999. Guvernul francez este reprezentat de agentul său, dl Belliard, director al Ministerului Afacerilor Externe pentru Drepturile Omului.

La 8 noiembrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata procedurii în fața Consiliului de Stat de după 29 iulie 1998. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1958 și locuiește în Pont Abbe. La 9 iulie 1994, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Drepturilor Omului cu o cerere (n 25554/94), cu privire la durata unei proceduri în fața instanțelor administrative. La 26 februarie 1997, Comisia a adoptat un raport privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 1998, Curtea a considerat că durata procedurii în cauză, care a început la 30 iunie 1992 și care, în ziua adoptării hotărârii, era pe rol în fața Consiliului de Stat, depășea termenul rezonabil, în sensul articolului 6 1 menționat anterior și a acordat reclamantului o satisfacție echitabilă.

Procedura în fața Consiliului de Stat după 29 iulie 1998 La 5 iunie 1998, reclamantul a sesizat Consiliul de Stat cu o primă acțiune. La 30 decembrie 1998, acesta a introdus o altă acțiune în aceleași scopuri. Cele două acțiuni au făcut obiectul unei instrucțiuni comune. Avocatul reclamantului a depus o memorivă amplificatoare la 3 septembrie 1999. Mai multe memorii au fost schimbate între părți până în februarie 2000. Ședința în fața Consiliului de Stat a avut loc la 25 iunie 2001 prin Hotărârea din 27 iulie 2001, notificată la 10 septembrie 2001, Consiliul de Stat a respins acțiunile.

Celelalte acțiuni introduse de reclamant 10. În același timp, reclamantul sesizează la 17 iunie 1996, 15 ianuarie și 19 noiembrie 1998 Tribunalul Administrativ din Rennes de trei acțiuni în anulare, care vizează o decizie a ministrului agriculturii de respingere a cererii sale de detașare în corpul controlorilor de legi sociale în agricultură, o decizie a administrației de refuzare a candidaturii sale la concursurile interne și externe de atașat de conservare a patrimoniului și, respectiv, o scrisoare a ministrului agriculturii care îi arată că nu avea autoritatea academică pentru a-și valida rezultatele profesionale. (11) Prin trei hotărâri din 30 aprilie 2002, tribunalul și-a respins acțiunile.

Prin hotărârea din 30 septembrie 2004, Curtea Administrativă de Apel din Rennes a adoptat acțiunile și le-a respins. Comisia a confirmat inadmisibilitatea acțiunii împotriva scrisorii ministrului, care nu aducea atingere reclamantului, și a considerat, de asemenea, că acesta nu avea niciun drept de a fi detașat în corpul controlorilor de legi sociale în agricultură și că acesta nu îndeplinea condiția de activitate necesară pentru a fi candidat la concursul intern de conservare a patrimoniului și nici condiția de diplomă necesară pentru a fi admis ca candidat la concursul extern al aceluiași corp.

12. La 27 octombrie 2004, reclamantul a formulat un recurs în recurs la Consiliul de Stat, care a făcut o decizie de neadmitere la data de 5 iulie 2006. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND DURATA PROCEDURII POSTERIOARE LA 29 IULIE 1998 13. în termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. Guvernul recunoaște că cauza nu prezenta o complexitate deosebită și că durata procedurii nu este imputabilă reclamantului; el se bazează pe înțelepciunea Curții.

15. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 iulie 1998 și s-a încheiat la 10 septembrie 2001, data notificării hotărârii Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat trei ani și mai mult de o lună pentru o instanță. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.

18. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 19. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea constată că guvernul se bazează pe înțelepciunea sa.

Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a art. 6 alin. A. Cu privire la motivul privind durata celorlalte proceduri 20. Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata celorlalte proceduri depășește termenul rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) menționat anterior 21. Curtea arată că acțiunile întreprinse de reclamant vizau anularea, pentru primul, a unei scrisori a ministrului care îi arăta că nu era autoritatea competentă să valideze rezultatele sale profesionale, pentru al doilea, a respingerii cererii sale de detașare în corpul controlorilor de legi sociale în agricultură și, pentru al treilea refuz al admiterii candidaturii sale la concursurile interne și externe de atașați teritoriali.

Curtea constată că Curtea Administrativă de Apel a declarat inadmisibilă prima acțiune ca fiind îndreptată împotriva unei decizii care nu aduce atingere reclamantului și s-a întemeiat, pentru a respinge celelalte două acțiuni, pe faptul că reclamantul nu deținea texte aplicabile nici un drept de a fi detașat și că, pe de altă parte, neavând o poziție de activitate, acesta nu îndeplinea condițiile pentru ca candidatura sa la concursul intern să fie acceptată, nici cele pentru admiterea sa la concursul extern, în lipsa de a fi titular al diplomelor solicitate.

22. Curtea reamintește jurisprudența sa bine stabilită, potrivit căreia art. 1 se aplică atunci când există o mai mare parte a dreptului civil, pe care se poate pretinde, cel puțin într-un mod care poate fi apărat, recunoscut în dreptul intern (a se vedea, printre altele, Fayed Regatul Unit, Hotărârea din 21 septembrie 1994, seria A n 294 B, p. 45-46, § Mason și Van Zon c. Țările de Jos , Hotărârea din 28 septembrie 1995, seria 327-A, p. 17, § 44 Balmer-Schafroth și alții c. Elveția , Hotărârea din 26 august 1997, Rec., 1997 IV, p. 1357, § 32) și consideră că acesta nu era cazul în speță. Deoarece prima acțiune a fost declarată inadmisibilă, instanțele interne nu au formulat o contestație. Pe de altă parte, din motivarea respingerii celorlalte două acțiuni reiese că reclamantul nu dispunea de un drept care să poată fi apărat, recunoscut de dreptul intern, de a fi detașat, nici de a-și vedea candidatura acceptată (a se vedea Van Zon menționat anterior, §§ 49-52).

23. Prin urmare, acest motiv este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35. 3 și trebuie să fie respins în temeiul art. B. Cu privire la celelalte obiecții 24. Reclamantul consideră că acest set de obiecții demonstrează o încălcare a art. 17 din Convenție, precum și din art. 3 din Convenție, nerespectarea dispozițiilor privind detașarea și integrarea funcționarilor din cadrul teritorial din Noua Caledonie care constituie, în sensul său, un tratament degradant. 25. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență de încălcare a dispozițiilor menționate. 26. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție.

III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 27. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită, fără a le cuantifica, plata salariilor și a indemnizațiilor de îndepărtare nepercepute și solicită 7 600 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 29. Guvernul contestă aceste pretenții și propune 1 500 EUR pentru prejudiciul moral.

30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, de altfel necriptat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantului trebuie să i se acorde 3 000 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața instanțelor interne și în fața Curții și precizează că a trebuit să suporte numeroase costuri de corespondență (trimise în recomandare) și de fotocopiere. 32. Guvernul propune plata sumei de 500 EUR doar pentru cheltuielile suportate în fața Curții, cu condiția ca acestea să fie sprijinite prin documente justificative și ca onorariile să fie rezonabile.

33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Curtea consideră rezonabilă alocarea către solicitant, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei de 500 EUR în acest sens. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii ulterioare datei de 29 iulie 1998 și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 19 decembrie 2006 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Module Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE LE CALVEZ c. FRANCE n o 2 ( Requête n o 18836/02) ARRÊT STRASBOURG 19 décembre 2006 DÉFINITIF 26/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Le Calvez c. France n o 2, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , I. Cabral Barreto , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 novembre 2006, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1958 et réside à Pont ‑ l'Abbé.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

A. Sur le grief relatif à la durée des autres procédures

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

27. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage